ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2002, la Tribunalul Brăila, reclamanții

M.I. și M.V. au formulat plângere (contestație) împotriva dispoziției nr. 1761

din 20 martie 2002, emisă de primarul municipiului Brăila, prin care a fost

respinsă notificarea, întocmită conform Legii nr. 10/2001, de restituire în

natură a imobilului (teren și construcție) situat în municipiul Brăila.

Reclamanții au susținut, prin

acțiune, că sunt unicii moștenitori ai defunctului Ț.I., fostul proprietar al

imobilului aflat în litigiu.

Adresându-se tot Tribunalului

Brăila, la 18 aprilie 2002, printr-o acțiune separată, reclamantul S.D. a

contestat aceeași dispoziție nr. 1761 din 20 martie 2002 emisă de primarul

municipiului Brăila, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în

natură a imobilului din Brăila. Reclamantul S.D. susține, la rândul său, că

este moștenitorul fostului proprietar al imobilului.

Prin încheierea din 9 mai 2002,

Tribunalul Brăila a conexat cele două dosare întocmite ca urmare a acțiunilor

înregistrate de reclamanți.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 370 din 21

octombrie 2003, a admis contestația formulată M.I. și M.V., a anulat dispoziția

nr. 1761/2002 a primarului municipiului Brăila și a dispus restituirea în

natură a imobilului către acești reclamanți care sunt singurele persoane

îndreptățite conform Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași sentință, Tribunalul

Brăila a respins contestația formulată de reclamantul S.D., cu motivarea că

această persoană nu este îndreptățită să solicite, în temeiul Legii nr.

10/2001, restituirea unui imobil.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 153/A din 11 februarie 2004, a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamantul S.D. și de pârâtul primarul municipiului

Brăila.

Hotărând astfel, curtea de apel a

reținut că reclamantul S.D. nu are calitatea de moștenitor al fostului

proprietar Ț.I. și ca atare nu are calitate de persoană îndreptățită să

solicite restituirea imobilului. Instanța de apel a mai reținut, prin

considerentele deciziei, că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de stat

fără un titlu valabil și în consecință trebuie restituit, în temeiul Legii nr.

10/2001, în natură, moștenitorilor fostului proprietar.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul S.D. susținând că decizia a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, iar, pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat

asupra unui mijloc de apărare și anume testamentul olograf întocmit de

defunctul Ț.I. în favoarea N.C. și E.Ț.

Dezvoltând motivele de recurs,

reclamantul S.D. a arătat în esență, că imobilul aflat în prezent în litigiu a

fost proprietatea numitei Ț.M., iar reclamantul este persoană îndreptățită la

restituirea în natură fie ca moștenitor al M.Ț., fie ca moștenitor al lui C.N.

și T.E. (verișoarele lui Ț.I., fiul M.Ț.).

Recursul declarat în cauză nu este

întemeiat.

Instanța de apel, ca și prima

instanță, a stabilit, corect, că reclamantul S.D. nu este persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece nu a fost

proprietar al imobilului data preluării abuzive și nu este nici moștenitor al

fostului proprietar.

Proprietar al imobilului, aflat în

prezent în litigiu, a fost M.M.T., la decesul căreia unic moștenitor a fost

fiul său Ț.M.I., acestuia din urmă eliberându-li-se certificat de moștenitor la

20 noiembrie 1973. Prin testamentul autentificat la 29 iulie 1982 T.M.I. a

lăsat întreaga sa avere lui M.G. și M.I., iar prin sentința civilă nr. 6900 din

27 august 1984 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a stabilit că M.G. și

M.I. sunt unicii moștenitori, eliberându-i-se, pe baza sentinței, certificatul

de moștenitor nr. 360/1985.

În urma decesului, la 14 septembrie

1986, a lui M.G. au rămas ca unici moștenitori soția supraviețuitoare M.I. și

fiul M.V., așa cum atestă certificatul de moștenitor nr.562/1991.

Reclamantul S.D., susținând că este

atât moștenitor legal cât și moștenitor testamentar al defunctului Ț.M.I., s-a

adresat justiției, cerând constatarea nulității absolute a certificatului de

moștenitor nr. 360/1985, dar acțiunea sa a fost respinsă, stabilindu-se, cu

autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 615 din 29 ianuarie 2002

a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă, că S.D. nu

are calitate de moștenitor.

Se constată că, printr-o hotărâre

judecătorească anterioară, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că

reclamantul S.D. nu este nici moștenitor legal, nici moștenitor testamentar al

fostului proprietar al imobilului, așa încât nu poate avea calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în înțelesul art. 3 și art. 4 din

Legea nr. 10/2001.

În considerentele hotărârii

instanței de apel a fost, corect, înlăturată apărarea reclamantului S.D. în

legătură cu testamentul olograf întocmit de T.M.I. la 15 august 1983, așa încât

nu poate fi primită critica formulată de recurent că instanța nu s-ar fi

pronunțat asupra respectivului mijloc de apărare.

Decizia atacată cu recurs fiind

pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, urmează să

fie respins recursul declarat.

Întrucât recurentul a căzut în

pretenții, va fi obligat, în baza art. 274 C. proc. civ., la cheltuieli de

judecată către intimații M.V. și M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul S.D. împotriva deciziei nr.153/A din 11 februarie 2004

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de

2500 RON cheltuieli de judecată către intimații M.I. și M.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 martie

2006.