ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2006

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2002, la Tribunalul Brăila, reclamanții M.I. și M.V. au formulat plângere (contestație) împotriva dispoziției nr. 1761 din 20 martie 2002, emisă de primarul municipiului Brăila, prin care a fost respinsă notificarea, întocmită conform Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a imobilului (teren și construcție) situat în municipiul Brăila. Reclamanții au susținut, prin acțiune, că sunt unicii moștenitori ai defunctului Ț.I., fostul proprietar al imobilului aflat în litigiu. Adresându-se tot Tribunalului Brăila, la 18 aprilie 2002, printr-o acțiune separată, reclamantul S.D.

a contestat aceeași dispoziție nr. 1761 din 20 martie 2002 emisă de primarul municipiului Brăila, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului din Brăila. Reclamantul S.D. susține, la rândul său, că este moștenitorul fostului proprietar al imobilului. Prin încheierea din 9 mai 2002, Tribunalul Brăila a conexat cele două dosare întocmite ca urmare a acțiunilor înregistrate de reclamanți. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 370 din 21 octombrie 2003, a admis contestația formulată M.I. și M.V., a anulat dispoziția nr. 1761/2002 a primarului municipiului Brăila și a dispus restituirea în natură a imobilului către acești reclamanți care sunt singurele persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași sentință, Tribunalul Brăila a respins contestația formulată de reclamantul S.D., cu motivarea că această persoană nu este îndreptățită să solicite, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea unui imobil. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 153/A din 11 februarie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul S.D. și de pârâtul primarul municipiului Brăila. Hotărând astfel, curtea de apel a reținut că reclamantul S.D. nu are calitatea de moștenitor al fostului proprietar Ț.I. și ca atare nu are calitate de persoană îndreptățită să solicite restituirea imobilului. Instanța de apel a mai reținut, prin considerentele deciziei, că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de stat fără un titlu valabil și în consecință trebuie restituit, în temeiul Legii nr. 10/2001, în natură, moștenitorilor fostului proprietar.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul S.D. susținând că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, iar, pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și anume testamentul olograf întocmit de defunctul Ț.I. în favoarea N.C. și E.Ț. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul S.D. a arătat în esență, că imobilul aflat în prezent în litigiu a fost proprietatea numitei Ț.M., iar reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea în natură fie ca moștenitor al M.Ț., fie ca moștenitor al lui C.N. și T.E. (verișoarele lui Ț.I., fiul M.Ț.). Recursul declarat în cauză nu este întemeiat. Instanța de apel, ca și prima instanță, a stabilit, corect, că reclamantul S.D.

nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece nu a fost proprietar al imobilului data preluării abuzive și nu este nici moștenitor al fostului proprietar. Proprietar al imobilului, aflat în prezent în litigiu, a fost M.M.T., la decesul căreia unic moștenitor a fost fiul său Ț.M.I., acestuia din urmă eliberându-li-se certificat de moștenitor la 20 noiembrie 1973. Prin testamentul autentificat la 29 iulie 1982 T.M.I. a lăsat întreaga sa avere lui M.G. și M.I., iar prin sentința civilă nr. 6900 din 27 august 1984 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a stabilit că M.G. și M.I. sunt unicii moștenitori, eliberându-i-se, pe baza sentinței, certificatul de moștenitor nr. 360/1985.

În urma decesului, la 14 septembrie 1986, a lui M.G. au rămas ca unici moștenitori soția supraviețuitoare M.I. și fiul M.V., așa cum atestă certificatul de moștenitor nr.562/1991. Reclamantul S.D., susținând că este atât moștenitor legal cât și moștenitor testamentar al defunctului Ț.M.I., s-a adresat justiției, cerând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 360/1985, dar acțiunea sa a fost respinsă, stabilindu-se, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 615 din 29 ianuarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă, că S.D. nu are calitate de moștenitor. Se constată că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că reclamantul S.D.

nu este nici moștenitor legal, nici moștenitor testamentar al fostului proprietar al imobilului, așa încât nu poate avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în înțelesul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. În considerentele hotărârii instanței de apel a fost, corect, înlăturată apărarea reclamantului S.D. în legătură cu testamentul olograf întocmit de T.M.I. la 15 august 1983, așa încât nu poate fi primită critica formulată de recurent că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra respectivului mijloc de apărare. Decizia atacată cu recurs fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, urmează să fie respins recursul declarat. Întrucât recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat, în baza art. 274 C. proc.

civ., la cheltuieli de judecată către intimații M.V. și M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva deciziei nr.153/A din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă pe recurent la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimații M.I. și M.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.