ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10301/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10301/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

17 iunie 2002, reclamanții D.S. și H.O.I.L., au chemat în judecată pârâta SC E.

SA, solicitând desființarea deciziei nr. 872 din 15 mai 2002 emisă în temeiul

Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâtei la restituirea în natură, a imobilului

(fost H.G.) situat în Constanța, construcție și teren aferent de 1412,55 mp.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950 și că,

notificarea a fost respinsă cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 27 din

Legea nr. 10/2001 întrucât, la data notificării, pârâta nu era societate

comercială privatizată.

Pârâta a formulat cerere de chemare

în garanție a A.P.A.P.S., invocând prevederile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997

modificată prin Legea nr. 99/1999.

Prin sentința civilă nr. 846 din 4

iulie 2003 Tribunalul Constanța a respins acțiunea, reținând că:

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta este o societate

comercială privatizată integral, statul fiind numai deținător de acțiuni,

restituirea imobilelor preluate cu titlu valabil nu este posibilă conform art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar condițiile necesare pentru

posibilitatea restituirii în natură prevăzută în art. 20, nu sunt întrunite.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 2164, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

civile nr. 846 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Constanța, pe care a schimbat-o

în sensul că a admis acțiunea și a obligat SC E. SA Constanța să restituie în

natură reclamanților, partea pe care o deține din imobilul construcție, situat

în localitatea Constanța. A respins cererea de aderare la apel formulată de

pârâta SC E. SA Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel, a reținut în esență, următoarele, raportat la probele administrate:

Reclamanții sunt moștenitorii legali

ai autorului lor D.S.D., care a fost proprietar al imobilului, construcții H.G.

și teren.

În considerentele sentinței sunt

inadvertențe, în sensul că, pe de o parte, se arată că reclamanții nu au făcut

dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului, iar pe de altă

parte, soluția de respingere a acțiunii se întemeiază pe faptul că pârâta,

fiind o societate comercială privatizată integral, nu are obligația

restituirii, nefiind incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la calitatea pârâtei la

data intrării în vigoare a legii, respectiv dacă aceasta poate fi obligată la

restituirea în natură, se constată că la data intrării în vigoare a legii,

statul, prin A.P.A.P.S., deținea procentul de 40,8% din acțiuni, procent care,

valoric, depășea cu mult valoarea de inventar a imobilului, iar pârâta nu a

făcut proba contrară, respectiv că la această dată era privatizată integral și

imobilul era evidențiat în patrimoniul său, pentru a fi astfel, incidente

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În concluzie, se apreciază, că

societatea pârâtă poate fi obligată la restituirea în natură, în temeiul art.

20 din Legea nr. 10/2001.

În ce privește aderarea la apel,

prin cererea formulată nu s-a tins la schimbarea hotărârii primei instanțe,

pârâta neavând interes în declanșarea căii de atac și totodată se constată că,

în raport de data promovării, aceasta nu a fost formulată conform dispozițiilor

art. 293 alin. (1) C. proc. civ., prima zi de înfățișare fiind la 17 noiembrie

2003.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC E. SA Constanța, susținând că hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, întrucât:

Nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001, respectiv ca statul să dețină o

cotă minoritară de capital social și, această cotă minoritară să fie mai mare

decât valoarea imobilului, cota minoritară trebuind a fi deținută de stat, la

data emiterii deciziei de restituire a imobilului, pentru ca astfel să se poată

trece la reducerea capitalului social și nu la data intrării în vigoare a

legii, cum greșit a apreciat instanța.

În aceste condiții, dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu mai mult aplicabile în speță,

incidente fiind prevederile art. 27 din lege conform cărora, societatea

comercială fiind privatizată, reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent iar notificarea se adresează instituției publice implicate în

privatizare, așa cum subliniază și Normele Metodologice de aplicare a legii.

Recursul nu este întemeiat.

În prezentul cadru procesual, creat

prin motivele de recurs astfel formulate, este de stabilit deci, dacă în speță,

în ce privește posibilitatea restituirii în natură a imobilului, sunt

aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001 (art. 21 în redactarea

actuală a legii) sau, respectiv, art. 27 (respectiv art. 29).

Potrivit acestor norme legale, în ce

interesează, imobilele preluate abuziv, indiferent de destinație, vor fi

restituite persoanei îndreptățite, în natură, în cazul în care statul (...)

este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă

valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu

valoarea corespunzătoare a imobilului.

Pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 20 (art. 21) alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la

despăgubiri (...) corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Semnificația juridică a acestor

prevederi, este dată, expres și explicit, de Normele metodologice de aplicare

unitară a legii (pct. 20.1) care prevăd că, este statuată astfel,

indisponibilizarea imobilelor restituibile, cu privire la orice alte proceduri

legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv, indisponibilizare care

operează începând cu data de 14 februarie 2001 și care are drept scop

primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul

proprietar.

După cum, restituirea în natură este

obligatorie, atunci când statul este acționar sau asociat majoritar, sau chiar

minoritar în condițiile arătate.

În aplicarea acestei prevederi, prin

hotărârea atacată s-a luat în considerare momentul la care trebuie raportată

îndeplinirea cerințelor legii, apreciindu-se în acest sens, asupra datei

intrării în vigoare a legii, februarie 2001.

În ce interesează, poate fi, în

adevăr, discutabil acest moment, pentru stabilirea structurii acționariatului

în sensul arătat, trebuind a fi luat în considerare, mai degrabă, data la care

a fost formulată și comunicată notificarea de către persoana îndreptățită

unității deținătoare, care, din acest moment avea obligația să aibă în vedere

principiul și dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a

imobilului, obligația indisponibilizării acestuia operând, cu certitudine, din

acest moment.

În acest sens, este de observat că,

cererea pentru restituirea în natură a fost înaintată unității deținătoare la

data de 26 februarie 2001, pentru ca, în 4 octombrie 2001 societatea comercială

să se privatizeze integral prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a

pachetului minoritar de acțiuni (40,82%) între fostul F.P.S. și SC C. SA, transferul

proprietății având loc la 8 ianuarie 2002 iar mențiunea în registrul comerțului

fiind făcută la 19 august 2002.

Sub acest aspect deci oricum,

hotărârea instanței de apel apare ca legală, incidente fiind, raportat la

structura acționariatului, prevederile art. 20 (art. 21 actual) din Legea nr.

10/2001.

Tot astfel, și pentru aceeași

rațiune, referitor la cea de a doua cerință a textului, care se cere întrunită,

corect instanța de apel nu s-a raportat la valoarea actuală și de circulație a

imobilului, ci firesc, la momentul în care a fost stabilit prețul acțiunilor

înstrăinate, ca parte a capitalului social, reținând pentru aceasta valoarea de

inventar, la care imobilul era înregistrat în patrimoniul unității deținătoare.

În același sens, de altfel, se face

mențiunea și Normele metodologice de aplicare a legii, care prevăd că elementul

de referință este valoare de înregistrare în activul patrimonial al unității

deținătoare la data intrării în vigoare a legii (pct. 20.7).

Or, dacă așa este, raportându-ne la

același moment al formulării notificării, de necontestat, valoarea acțiunilor

acoperea valoarea imobilului, a cărui restituire fusese solicitată.

Așa fiind, în aplicarea prevederilor

art. 20 alin. (2) (în prezent art. 21) din Legea nr. 10/2001, incidente în

speță, legal s-a dispus, prin hotărârea atacată, restituirea în natură a

imobilului.

Față de cele arătate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC

E. SA Constanța împotriva deciziei nr. 2164 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel

Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.