ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4692/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 22 iulie 2003 la Tribunalul Dolj și întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

10/2001 reclamanta P.A.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

pârâta Primăria municipiului Craiova să fie obligată să-i restituie în natură

terenul situat în Craiova.

În motivare a arătat că terenul

provine prin moșteniri succesive de la bunicul patern. Urmare notificării

adresate Primăriei Craiova aceasta a emis dispoziția nr. 5808 din 28 mai 2003

prin care a înaintat notificarea Prefecturii Dolj pentru suprafața de 249 mp și

I.J.P. Dolj pentru suprafața de 66 mp.

O comisie din cadrul prefecturii,

arată reclamanta, a constatat că terenul poate fi restituit în natură.

La data de 3 noiembrie 2003 și-a

precizat acțiunea arătând că din suprafața de 315 mp pe care o cere, suprafața

de 249 mp o solicită de la Primăria Craiova iar suprafața de 66 mp de la

Inspectoratul Județean de Poliție Dolj.

Ulterior (18 februarie 2004)

reclamanta și-a precizat din nou acțiunea arătând că solicită obligarea

Primăriei Craiova la restituirea în natură a suprafeței de 249 mp situată în

str. P. și că nu mai solicită obligarea I.J.P. Dolj la restituirea suprafeței

de 66 mp.

Prin sentința civilă nr. 335 din 15

septembrie 2004 Tribunalul Dolj a admis acțiunea precizată, a anulat în parte

dispoziția nr. 5808 din 28 mai 2003 și a dispus restituirea suprafeței de 249

mp identificată prin raportul de expertiză.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că din probele administrate rezultă că reclamanta și-a

dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii

nr. 10/2001.

Terenul a fost expropriat prin

Decretul nr. 401/1983. Atât expertiza cât și cercetarea locală au evidențiat

amenajări pe suprafața respectivă, dar și posibilitatea pentru reclamantă a

restituirii în natură.

Restituirea în natură este măsura

reparatorie principală prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții Consiliul local al municipiului Craiova prin primar și

Primăria municipiului Craiova arătând că terenul este afectat de utilități

publice, intrând în proprietatea statului prin expropriere, scopul exproprierii

fiind atins. Mai este criticată hotărârea pentru că potrivit H.G. 492/2003

privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 entitatea

notificată are plenitudine de competență în a aprecia dacă dispune restituirea

în natură sau acordarea de măsuri reparatorii. Ultima critică este că instanța

în mod greșit a dispus restituirea în natură fără a obliga reclamanta la

restituirea sumei primită ca despăgubire la data exproprierii.

Prin decizia civilă nr. 1851 din 7

iulie 2005 Curtea de Apel Craiova a admis apelul și a schimbat sentința în

sensul respingerii acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut în esență că terenul nu poate fi restituit în natură

deoarece nu este liber așa cum evidențiază raportul de expertiză și cum s-a

constatat cu ocazia cercetării locale.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., susținând în esență că instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile Legii nr. 10/2001, apreciind că imobilul nu poate fi restituit în

natură.

Recursul este fondat.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că terenul nu poate fi restituit în natură deoarece nu este liber, iar

restituirea ar împiedica accesul la parcarea betonată și ar fi necesare lucrări

de desființare a amenajărilor existente.

Principiul consacrat în dispozițiile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este că imobilele preluate abuziv de

stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie de regulă în

natură. În alin. (2) se prevede că „În cazurile în care restituirea în natură

nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.

Rezultă că modalitatea de restituire

prin echivalent este o măsură cu caracter secundar față de regula principală a

restituirii în natură reglementat în alin. (1).

Instanța de apel admițând apelul pârâților

Consiliul local Craiova și Primarul municipiului Craiova și schimbând sentința

în sensul respingerii acțiunii a pronunțat o hotărâre greșită.

Reclamanta a făcut pe deplin dovada

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 10/2001 (fila 31, 37 dosar fond).

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului și cu precădere din constatările raportului de expertiză (filele

94-95 dosar fond) rezultă că restituirea în natură este posibilă.

Astfel, respectând cu rigurozitate

obiectivele fixate de instanță expertul arată că terenul revendicat este ocupat

de o alee de acces betonată, indicând și modul în care se poate realiza accesul

în situația restituirii.

Expertul arată

expressis verbis

:

„Pe terenul în litigiu nu sunt edificate alte construcții care să împiedice

retrocedarea acestuia” și evidențiază că restituirea terenului nu incomodează

nici o cale de acces.

Concluziile raportului de expertiză

sunt în concordanță cu constatările făcute chiar de Prefectura Județului Dolj

(fila 4 dosar fond).

Pentru cele ce preced recursul

urmează să fie admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de

reclamanta P.A.L. împotriva deciziei civile nr. 1851 A din 7 iulie 2005 a

Curții de Apel Craiova.

Modifică

decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul formulat de pârâții

Consiliul local al municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova

împotriva sentinței civile nr. 335 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Dolj

pe care menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2006.