ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2117/2015

Decizia nr. 2117/2015 Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; La data de 3 iulie 2006, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, solicitând anularea, în parte, a dispoziției din 27 iunie 2006 și emiterea unei alte dispoziții prin care să li se restituie în întregime, în natură, terenul situat în Craiova. Prin Sentința civilă nr. 650 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte contestația, a anulat în parte punctul 1 al dispoziției atacate, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 5160 mp, individualizat pe schița anexă I la raportul de expertiză între punctele x1 și a terenului în suprafață de 1708 mp, materializat pe schița anexă II la completarea la raportul de expertiză între punctele x2; a menținut celelalte dispoziții.

Prin Decizia civilă nr. 182 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamanților, a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul că a restituit în natură, reclamanților, și suprafața de 16402 mp teren intravilan, situat în Craiova, ce face parte din parcela în suprafață de 2,29 ha identificată de expert în schița anexă la raportul de expertiză depus în apel, a menținut restul dispozițiilor sentinței, a respins apelul pârâtei. Prin Decizia civilă nr. 5967 din 26 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei, a casat decizia și sentința și, pe fond, a respins contestația; a respins recursul reclamanților, ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 5619 din 30 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul C., a dispus anularea deciziei atacate și rejudecarea recursurilor. Prin Decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, în rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ambele recursuri, a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a constatat, în esență, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deținute de pârâtă și în ce măsură suprafețele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foștii proprietari.

Calitatea apelanților-reclamanți de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeței terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 (de 29768,75 mp) și dreptul reclamanților de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, au fost dezlegate în mod irevocabil.

Prin Decizia civilă nr. 22 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelurile reclamanților și pârâților, a schimbat, în parte, sentința, în ceea ce privește întinderea și amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a restituit în natură următoarele suprafețe de teren: - 4.819,18 mp, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele x3, respectiv parcelele A1 + A2 din schița anexă F la raportul de expertiză, schiță modificată de instanță în sensul înserării punctului x ind. 1 între punctele x (la 1,5 m de punctul 161 și respectiv la 19,29 m de punctul 160) și a punctului 162 ind. 1 între 162 - 165 (la 1,5 m de punctul 162 și respectiv la 41,12 m de punctul 165); 393.2 mp, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 191 - 190 ind.

1 - 209, respectiv parcela A5 din aceeași schiță, anexa F, astfel cum a fost modificată de instanță în sensul inserării punctului x ind. 1 între punctele 191 - 190 (la 20 m de punctul x și respectiv la 57,40 m de punctul 190) și a punctului 209 ind. 1 între punctele 40 - 209 (la 20 m de punctul 40 și respectiv la 3,40 m de punctul 209); 472 mp, suprafață situată în Craiova delimitată de punctele x, respectiv parcela A4 (schița anexă C la raportul de expertiză); 2.291 mp, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele x, respectiv parcela A3, (schița anexă C la raportul de expertiză), a menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 27 mai 2013, reclamantul C. și la data de 30 mai 2013, pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova.

Prin Decizia civilă nr. 5783 din 12 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/63/2006**, s-au admis recursurile, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut, în esență, că nu mai pot fi repuse în discuție chestiunile legate de calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeței terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, de 29.768,75 mp, și nici dreptul reclamanților de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanței supreme.

Pentru a răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate de părți, instanța de recurs a reținut că prin Decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate și a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând, în esență, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deținute de pârâtă și în ce măsură suprafețele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foștii proprietari.

Într-adevăr, în rejudecare, instanța de apel a pus în vedere părților să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a terenului, dar, în lipsa acestora, instanța s-a rezumat să constate că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, situație în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001. În condițiile în care nu au fost clarificate chestiuni importante ce țin de identificarea dispozițiilor de drept substanțial ale Legii nr. 10/2001 aplicabile în cauză, nu se putea ajunge la o analiză judicioasă a criticilor din apel ce vizau întinderea și amplasamentul suprafețelor de teren ce puteau fi restituite în natură pe vechiul amplasament și, respectiv, prin echivalent pe calea compensării cu alte suprafețe de teren, similare valoric.

Dispozițiile legale care au fost invocate de părțile cu interese contrare din dosar sunt și cele la care instanța de apel trebuia să se raporteze, rolul activ al acesteia neputând fi neglijat, în condițiile în care scopul final al judecății este aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, într-un termen rezonabil. Înalta Curte a admis recursurile în temeiul art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova a reînregistrat Dosarul nr. x/62/2006**, iar prin încheierea din 1 iulie 2014, instanța legal învestită cu soluționarea cauzei la data de 17 iunie 2014, a dispus completarea probatoriului cu acte și supliment la raportul de expertiză întocmit în ciclurile procesuale anterioare de expert E., în raport de îndrumările date prin decizia de casare.

Instanța a pus în vedere apelanților să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind situația terenului în litigiu, respectiv: privind modalitatea în care terenul a intrat în proprietatea statului; privind regimul juridic al suprafețelor de teren identificate în raportul de expertiză prin parcelele A3 și A4 și dacă aceste suprafețe pot fi acordate în compensare; situația construcției identificată ca și C 18, de pe suprafața de teren identificată ca parcela A5, respectiv data edificării construcției, dacă a existat sau nu autorizație de construcție, destinația; înscrisuri din care să rezulte dacă suprafața de teren identificată de expert ca parcela A6 este supusă prevederilor legii speciale privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi și de protejare a mediului.

Instanța a stabilit, ca obiective, pentru expertiză: modalitatea în care terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului; cu privire la parcelele A1 și A2, individualizate prin întindere și vecinătăți pentru terenul ce se poate restitui în natură, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și H.G.

nr. 250/2007, precum și modalitatea în care aceste suprafețe pot fi restituite ca o suprafață compactă, prin reamplasarea aleii de acces la blocul 110G; individualizarea prin întindere și vecinătăți a parcelelor A3, A4 și A6, regimul juridic al acestora, dacă pot fi acordate în compensare, inclusiv din punct de vedere valoric; situația construcției C18 situată pe parcela A5, respectiv, data edificării, dacă a existat autorizație de construcție, destinație, dacă este de utilitate publică, dacă este construcție ușoară sau demontabilă și, de asemenea, să se stabilească întinderea exactă a acestei parcele; cu privire la parcela A6, dacă este supusă prevederilor legii speciale privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi și de protejare a mediului; dacă această parcelă A6 are și în prezent destinația curți construcții, conform documentației cadastrale depusă la dosar și care este destinația concretă, actuală; să se verifice, de asemenea, dacă fântâna arteziană aflată pe această parcelă are sau nu autorizație de construcție.

Instanța a emis adrese către Primăria municipiului Craiova, prin Primar, solicitând acestei instituții să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind modalitatea în care terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului; înscrisuri privind regimul juridic al suprafețelor de teren A3, A4 și A6 și punctul de vedere privind posibilitatea acordării în compensare a acestor suprafețe de teren, inclusiv din punct de vedere valoric; înscrisuri privind situația construcției C18, de pe suprafața de teren A5, respectiv data edificării, dacă a existat sau nu autorizație de construcție, destinația construcției (de utilitate publică, construcție ușoară sau demontabilă); înscrisuri din care să rezulte dacă suprafața de teren A6 este supusă prevederilor legii speciale privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi și de protejare a mediului.

Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică din 10 octombrie 2014 (dosar) expertul E., cu privire la obiectivele stabilite de instanță, a concluzionat următoarele: cu privire la modalitatea în care terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului, răspunsul urmează să fie dat de Primăria Craiova; având în vedere modificările amplasamentelor A1 și A2, menționate în decizia de casare în sensul eliminării din suprafața acestora a zonelor de protecție a conductelor de termoficare, au rezultat amplasamentele A1 - 1 = 2379 mp și A2 - 1 = 2059 mp, evidențiate în anexa nr. 1 la raport, suprafețe ce au fost delimitate prin puncte topo și vecinătăți.

S-a precizat că amplasamentele distincte se pot comasa prin mutarea căii de acces către blocul 110 G în partea de Vest, și prin asigurarea aceleiași lățimi de 6,5 m a noii căi de acces astfel create, așa cum s-a stipulat în decizia de casare, fiind eliminate zonele de protecție ale conductelor de termoficare, rezultând varianta de comasare A1 + A2, amplasament prezentat grafic în anexa 2 la raport, cu suprafață de 4717 mp, delimitat prin puncte topo, dimensiuni și vecinătăți; cu privire la parcelele A3 și A4, acestea au fost individualizate separat, prin puncte topo, dimensiuni și vecinătăți, în anexa nr. 3 la raport, amplasamentul A3 fiind în suprafață de 2291 mp, iar amplasamentul A4 în suprafață de 472 mp, expertul precizând că nu poate da relații privind regimul juridic, posibilitatea acordării în compensare și echivalența valorică, Primăria Craiova urmând să formuleze un răspuns în acest sens; referitor la construcția C18 de pe suprafața de teren A5, expertul a făcut precizări numai cu privire la teren, respectiv parcela A5, arătând că este reprezentată în anexa nr. 1, geometria acesteia fiind cea stabilită în raportul inițial de expertiză, iar această variantă având suprafața de 937 mp și fiind delimitată prin puncte topo, dimensiuni și vecinătăți, nu afectează în nici un fel construcția C18.

La acest supliment al raportului de expertiză, apelanții reclamanți C. și D., prin avocat, au formulat obiecțiuni, în sensul de a se solicita reamplasarea căii de acces la blocul 110G, pe latura de Vest a parcelelor A1 + A2, individualizate în anexa 2 și, corelativ, radierea din schiță a amplasamentului inițial al căii de acces. Apelanții reclamanți au solicitat, de asemenea, numirea unui expert evaluator, pentru a determina din punct de vedere valoric parcele A3, A4 și A6, solicitate în compensare.

Apelanții reclamanți au depus la dosar, pentru același termen de judecată din 11 noiembrie 2014, o "cerere precizatoare", în sensul că nu vor solicita în compensare teren de pe strada C., întrucât există titlu de proprietate pe numele altor persoane, așa încât, în prezentul dosar solicită în compensare numai teren situat în str. H. Prin încheierea din 11 noiembrie 2014, Curtea a dispus a se înainta adresă către expert, pentru a prezenta o variantă în sensul solicitării apelanților reclamanți privind reamplasarea căii de acces și a prorogat discuția privind numirea unui expert evaluator, după depunerea de către pârâtă a relațiilor solicitate, acestea vizând și date cu referire la valoarea comparativă a terenurilor în discuție, pentru compensare.

Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică din 26 noiembrie 2014 (dosar), expertul, răspunzând obiectivului stabilit prin încheierea din 11 noiembrie 2014, a elaborat Anexa 2 a, utilizând o notație unică a acestei variante și anume, 1 CC, notație ce înlocuiește denumirea anterioară A1 + A2. Suprafața 1 CC = 4717 mp, delimitată prin puncte topo, dimensiuni și vecinătăți, însă, în această variantă, expertul precizează că accesul către blocul 110 G se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului, împiedicând astfel trecerea cu mijloace de transport auto.

Prin încheierea din 9 decembrie 2014, la cererea apărătorului apelanților reclamanți, instanța a dispus o nouă completare a raportului de expertiză, în sensul constituirii unei căi de acces spre blocul 110 G, în partea de Vest a terenului, însă cu aceleași caracteristici ale căii de acces existente în prezent, în afara rețelelor de canalizare, excluzând alte lucrări de utilitate publică. Prin suplimentul la raportul de expertiză din 13 februarie 2015 (dosar), expertul tehnic E., răspunzând obiectivului stabilit de instanță prin încheierea din 9 decembrie 2014, a propus o variantă de acces către blocul 110 G, notată cu "1DR", delimitată prin puncte topo, dimensiuni și vecinătăți, precizând, însă, că și în această variantă, accesul către blocul 110 G se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului, împiedicând astfel trecerea cu mijloace de transport auto.

A precizat, de asemenea, că această cale de acces 1 DR păstrează doar lățimea căii de acces inițiale, lungimea inițială neputând fi asigurată. Cu privire la această ultimă completare a raportului de expertiză tehnică, părțile nu au mai formulat obiecțiuni.

Prin adresa din 14 noiembrie 2014 (dosar), Municipiul Craiova - Primăria municipiului Craiova, Direcția Patrimoniu, Compartiment Cadastru, a răspuns solicitărilor instanței, precizând că, din verificările efectuate în baza de date, s-a constatat că nu dețin înscrisuri privind modalitatea în care terenul în litigiu în suprafață de 29.768,75 mp a intrat în proprietatea statului; suprafețele de teren A3 și A4, identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert E. în anexa A, nu figurează înscrise în evidențele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, fapt pentru care nu pot fi acordate în compensare; construcția C 18 nu se regăsește pe suprafața de teren A5 din anexa A a raportului de expertiză tehnică; construcția C18 este definitivă, cu pereți din bca, pardoseală din beton, ferme metalice la șarpantă, învelitoare din tablă ondulată și a fost edificată în anul 1960; suprafața de teren A6 din anexa A a raportului de expertiză tehnică, cu o suprafață totală măsurată de 61.403 mp, intabulat în CF x, teren ce aparține domeniului public al municipiului Craiova, conform H.G.

nr. 141/2008. Prin adresa din 4 decembrie 2014 (dosar), Primăria municipiului Craiova a adus completări la adresa din 14 noiembrie 2014, cu referire la construcția C 18, în sensul că a fost edificată în anul 1960 pentru învățământ și aparține domeniului public al municipiului Craiova, conform HCL nr. 372/2010. Prin încheierea din 20 ianuarie 2015, instanța a încuviințat cererea formulată de apelanții reclamanți, în sensul completării raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul E., cu un raport de evaluare întocmit de un expert evaluator atestat A., având ca obiective, conform considerentelor deciziei de casare, coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată și Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007: evaluarea comparativă a terenului solicitat a fi acordat în compensare, cu terenul preluat de stat proprietatea autorului apelanților reclamanți și, mai exact, dacă există o echivalență valorică ce ar permite acordarea în compensare a terenului solicitat de reclamanți. La data de 13 martie 2015, s-a depus la dosar și raportul de expertiză tehnică și evaluare întocmit de expert, specializarea evaluare proprietăți imobiliare, prin care a fost evaluat terenul ce a aparținut autorului apelanților reclamanți, respectiv suprafețele A1, A2, A5, ca și întreaga suprafață de 29.768,75 mp, precum și terenul intravilan solicitat în compensare, respectiv suprafețele identificate A3, A4 și A6, neexistând diferențe valorice semnificative.

Au fost anexate și planșe fotografice ale terenului aparținând autorului apelanților reclamanți și terenul solicitat în compensare. Cu privire la acest raport de expertiză, părțile nu au formulat obiecțiuni. Apreciind ca insuficiente probele administrate în cauză, prin încheierea din 17 martie 2015, instanța a pus în discuție completarea probatoriului cu privire la modul de dobândire al terenului în litigiu de către stat și situația juridică a terenului solicitat a fi atribuit în compensare, punând în vedere apelanților reclamanți, prin apărător, să facă demersurile necesare pentru a obține relații în acest sens.

Prin Decizia civilă nr. 2561 din 26 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova prin Primar și Primarul municipiului Craiova, împotriva Sentinței civile nr. 650 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/63/2006, în contradictoriu cu apelanții reclamanți C., D., F., G., H. A schimbat, în parte, sentința menționată, respectiv, în ceea ce privește întinderea și amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a restituit în natură, următoarele suprafețe de teren, individualizate prin supliment la raportul de expertiză tehnică - Anexa 1, depus la dosar la data de 10 octombrie 2014 de expert E.: - suprafața de 2379 mp teren situat în Craiova, identificată prin dimensiuni, vecinătăți și amplasament, ca parcela A1-1, astfel: amplasamentul este delimitat de poligonul format din punctele topo x1 și are următoarele dimensiuni și vecinătăți: - Nord - domeniu public, pe distanța de 20,79 m, între punctele 161 - 160; - domeniu public, pe distanța de 22,93 m, între punctele 159 - 167; - Est - domeniu public, pe distanța de 55,87 m, între punctele 167-46-165; - Sud - zona protecție conducte termoficare, pe distanța de 42,62 m, între punctele 165 - 162; - Vest - domeniu public, pe distanța de 53,88 m, între punctele 162 - 161; - domeniu public, pe distanța de 4,52 m,

între punctele 160 - 159. - suprafața de 2059 mp teren situat în Craiova, str. H., identificată prin dimensiuni, vecinătăți și amplasament, ca parcela A2-1, astfel: amplasamentul este delimitat de poligonul format din punctele topo 176 - 175 - 177 - 172 - 170 - 169 - 168 - 176 și are următoarele dimensiuni și vecinătăți: - Nord - domeniu public, pe distanța de 24,47 m, între punctele 176 - 175; - Est - CFR (zona protecție), pe distanța de 84,85 m, între punctele 175 - 177 - 172; - Sud - zona protecție conducte termoficare, pe distanța de 24,06 m, între punctele 172 - 170; - Vest - domeniu public, pe distanța de 84,71 m, între punctele 170 - 169 - 168 - 176. - suprafața de 937 mp teren situat în Craiova, str. H., identificată prin dimensiuni, vecinătăți și amplasament, ca parcela A5, astfel: amplasamentul este delimitat de poligonul format din punctele topo 190 - 189 - 192 - 191 - 190 și are următoarele dimensiuni și vecinătăți: - Nord - domeniu public (G.S.E.), pe distanța de 12.12 m, între punctele 190 - 189; - Est - domeniu public (G.S.E.), pe distanța de 77,40 m, între punctele 189 - 192; - Sud - domeniu public (Strada H.), pe distanța de 12,11 m, între punctele 192-191; - Vest - domeniu public (G.S.E.), pe distanța de 77,40 m, între punctele 191 - 190. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți, împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele argumente: În ceea ce privește modul de preluare a terenului, de la autorul reclamanților; Conform expertizei efectuate în cauză, terenul aparținând autorului reclamanților - I., conform actului de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 1925 și J. din 12 ianuarie 1925, era în suprafață de 29.768,75 mp, situat în Craiova - identificat ca amplasament prin expertiză: E - C.F.C. - C.; S - Str. H.C.; N - S.J.; V - actualul amplasament al G.S.E. - este ocupat în prezent în mare parte, de investiții publice, respectiv: la Nord - S.J. și blocul de locuințe 110 G; la Sud - str. H., iar la Vest - G.S.E.

Conform Copiei-Extras din 15 mai 2006 cu tabelul nominal al terenurilor din Stația Craiova, propuse a fi expropriate pentru construirea de silozuri, eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Dolj, la cererea reclamantului C. - cu mențiunea expresă că această copie are la bază tabelul nominal al terenurilor din Stația Craiova, propuse a fi expropriate pentru construirea de silozuri, dar și copia xerox de pe schița terenului expropriat, din anul 1940 - la nr. crt. 1 apare și numele I., cu teren arabil în suprafață de 6587 mp, în valoare de 79.044 lei (Dosar nr. x/63/2006*). Acest înscris a fost folosit și de către expert pentru identificarea terenului preluat de la autorul reclamanților (Dosar nr. x/63/2006*).

Având în vedere înscrisul menționat, ca și susținerile apelanților reclamanți, formulate și prin apărător, în concluziile scrise din 9 aprilie 2013 (Dosar nr. x/63/2006*), și în lipsa altor elemente edificatoare în acest sens - cu toate demersurile făcute de instanță și părți, pentru lămurirea formei de preluare a terenului, de către stat - Curtea apreciază că, în parte, terenul în litigiu a fost supus exproprierii pentru construirea de silozuri, ceea ce s-a și realizat, iar pentru restul terenului, procedura de expropriere, chiar dacă scriptic nu a fost finalizată, în fapt, terenul a fost preluat de stat, ca și teren supus exproprierii, pe care s-au edificat și alte lucrări de utilitate publică, de exemplu blocul 110G.

În această ipoteză, ar fi aplicabil în speță, art. 11 din Legea nr. 10/2001, care vizează preluările abuzive în forma exproprierii, și în baza căruia, dat fiind că s-au efectuat, cel puțin în parte, lucrări pentru care terenul a fost supus exproprierii și că există teren liber, conform raportului de expertiză, se poate restitui în natură partea de teren rămasă liberă (art. 11 alin. (3)). De asemenea, și în ipoteza în care s-ar reține aplicabilitatea în speță a normei generale, art. 9, 10 din lege, care se referă generic la imobilele preluate abuziv, dat fiind că, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, în afara terenului ocupat de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, există, din terenul preluat de la autorul reclamanților, și teren liber, acesta se poate restitui în natură, reclamanților.

Prin urmare, în oricare din cele două ipoteze, cu privire la terenul preluat de stat, de la autorul reclamanților, intră în discuție restituirea în natură a terenului "liber" în sensul prevăzut de lege.

Sub acest aspect, în final, expertul a identificat 3 suprafețe de teren, individualizate în raportul de expertiză și schița anexă 1, din 10 octombrie 2014, astfel: A1-1 = 2379 mp; A2-1 = 2059 mp și A5 = 937 mp, în total 5375 mp Suprafețele de teren menționate, constituie "teren liber" în sensul prevăzut de lege, întrucât, comparativ cu raportul de expertiză din 10 septembrie 2012, efectuat în rejudecarea apelului (Dosar nr. x/63/2006*), în prezentul dosar expertul a exclus din parcela A1-1 (reținută anterior A1 = 2464 mp), 85 mp reprezentând zona de protecție a conductelor de termoficare supraterane existente; din parcela A2-1 (reținută anterior A2 = 2107 mp), a exclus 48 mp reprezentând zona de protecție a conductelor de termoficare, iar cu privire la parcela A5, în toate rapoartele de expertiză, în varianta de 937 mp, această parcelă nu afectează în nici un fel construcția notată cu C 18 sau alte construcții ce aparțin G.S.E.; numai în varianta de 1513 mp, această parcelă ar include și o parte din terenul pe care se află construcția notată cu C 18 (conform schiței anexă expertiză, Dosar nr. x/63/2006*).

De altfel, chiar și Primăria Craiova, prin adresa nr. x/2014 (dosar), subliniază, cu privire la construcția C 18, că nu se regăsește pe suprafața de teren A 5 din Anexa A a raportului de expertiză (care vizează suprafața de 937 mp). De asemenea, cu privire la cele două suprafețe de teren A1-1 și A2-1, este de menționat că restituirea în natură nu afectează în nici un fel accesul la blocul de locuințe și normala folosință a acestuia, având în vedere și menținerea în aceeași formă a căii actuale de acces, care, fiind de utilitate publică, nu este supusă restituirii în natură. Este, de asemenea, relevantă, sub aspectul aprecierii suprafețelor de teren menționate, ca "teren liber" în sensul prevăzut de lege, adresa nr. x/2013 a C.N.

C.F.R., Serviciul de Cadastru (Dosar nr. x/63/2006*), în care se precizează, în esență, că limita zonei CF este la o distanță de 20 m. față de aceste parcele de teren. Prin urmare, Curtea a apreciat, cu privire la cele trei suprafețe de teren, că acestea pot face obiectul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, constituind "teren liber", în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, în oricare din variantele de preluare a terenului de către stat. În ceea ce privește solicitarea apelanților reclamanți de a li se atribui parcelele A1-1 și A2-1 în formă compactă, prin reamplasarea căii de acces la Bl.

110 G - situată în prezent între cele două parcele - pe latura de vest a celor două parcele, fiind astfel radiată actuala cale de acces, această cerere se apreciază de către Curte ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Astfel, în primul rând, după cum rezultă chiar din constatările expertului, necontestate de apelanții reclamanți, aleea în discuție este situată între cele două parcele, are o lățime de 6,52 m, fiind singura cale de acces pietonal și auto, asfaltată, către Bl. 110 G. Sub acest aspect, constituind teren de utilitate publică, aleea în discuție nu este supusă restituirii în natură.

Pe de altă parte, conform variantei atribuirii în formă compactă a celor două parcele, propusă de expert în Anexa 2 a (dosar), o alee de acces cu aceleași caracteristici în partea de vest, afectează rețeaua de canalizare subterană, iar într-o altă variantă, Anexa 2 b, (dosar), accesul către blocul 110G, se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului, împiedicând trecerea cu mijloace de transport auto, iar această propunere de cale de acces păstrează doar lățimea căii de acces existente în prezent, lungimea neputând fi asigurată (concluzii expert, dosar).

Ca atare, chiar dacă s-ar lua în calcul o astfel de solicitare a apelanților reclamanți, Curtea reține că în această modalitate nu se poate asigura menținerea regimului juridic de teren de utilitate publică al suprafeței cu destinația de cale de acces, în aceleași condiții ca și în prezent, ceea ce justifică, și din acest punct de vedere, respingerea solicitării apelanților reclamanți. În ceea ce privește solicitarea apelanților reclamanți, cu referire la parcela A5, de a se restitui în natură o suprafață de teren mai mare, ce cuprinde și construcția C18, cererea se apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată, având în vedere că în această variantă de 1513 mp, solicitată de apelanții reclamanți, terenul ce s-ar restitui ar cuprinde și terenul aflat sub construcția C18, precum și terenul ce reprezintă zona de siguranță a liniei de termoficare și a punctului termic.

Or, după cum s-a arătat, în sensul Legii nr. 10/2001, sunt considerate libere terenurile care nu sunt ocupate de construcții noi autorizate, cele care nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, având în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunitare, cum este cazul construcției C18.

După cum rezultă din probele dosarului, acte și expertize, această construcție este edificată din zidărie și tablă și are rolul de protecție a racordului termic existent în incinta sa, starea ei este bună, având în vedere rolul său (răspuns la obiecțiuni expertiză, Dosar nr. x/63/2006*) este definitivă, cu pereți din bca, pardoseală din beton, ferme metalice la șarpantă, învelitoare din tablă ondulată, fiind edificată în anul 1960 pentru învățământ și aparține domeniului public al municipiului Craiova, conform H.C.L. nr. 372/2010 (adresele Primăriei Craiova); prin urmare, terenul aferent acestei construcții, care se află în afara suprafeței de 937 mp, astfel cum a fost identificată de expert, ca parcela A5, nu este teren liber în sensul prevăzut de lege și nu poate fi restituit în natură, pe vechiul amplasament.

Referitor la suprafețele de teren solicitate a fi acordate în compensare, în raport de prevederile art. 11 alin. (8) sau chiar art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din aceeași lege, Curtea reține cererea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent - după cum, de altfel, se arată și în Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Este vorba de terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a Statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare, ca măsură reparatorie, persoanei îndreptățite la restituire.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a reținut, sub acest aspect, ca întemeiate criticile formulate în recurs de către pârâți, referitoare la necesitatea stabilirii cu precizie a regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, funcție de care se apreciază și dreptul de dispoziție juridică. Aceasta înseamnă că, pentru acordarea în compensare a terenurilor solicitate de reclamanți, de către instanță, trebuie verificat dacă aceste terenuri există în patrimoniul, domeniul privat al Municipiului Craiova și, prin urmare, există sau nu dreptul de dispoziție juridică. Este vorba de terenurile identificate de expert, ca parcelele A3 = 229 mp; A4 = 472 mp; A6 = 8390 mp După cum rezultă din listele cu situația bunurilor și serviciilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001, depuse de Primăria Craiova la instanța de fond, suprafețele de teren solicitate de reclamanți în prezenta cauză, nu se regăsesc pe aceste liste.

Cum, jurisprudența a statuat în mod constant că persoana îndreptățită este în drept să solicite, iar instanțele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deținătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri - uneori identificate chiar de către persoana îndreptățită ca fiind disponibile - nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din lege - apreciindu-se astfel ca măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca atunci când deține bunuri disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat și să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii - Curtea a administrat probe, expertiză tehnică și de evaluare, precum și proba cu înscrisuri, depuse la dosar de părți sau în urma relațiilor solicitate de instanță.

Prin rapoartele de expertiză depuse la dosar, experții au concluzionat în sensul că nu pot preciza regimul juridic al suprafețelor de teren solicitate a fi atribuite în compensare. În urma relațiilor solicitate de instanță sub acest aspect, Primăria municipiului Craiova, Direcția Patrimoniu, Compartiment Cadastru, prin adresa din 14 noiembrie 2014 (dosar), a comunicat instanței că suprafețele de teren A3 și A4, astfel cum au fost identificate de expert, ca și terenuri libere, ce ar putea fi acordate în compensare, nu figurează înscrise în evidențele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, fapt pentru care nu pot fi acordate în compensare; de asemenea, cu privire la suprafața A6, s-a precizat că aceasta se află în incinta G.S.E., care are o suprafață totală de 61.402 mp, întabulată în CF x, teren ce aparține domeniului public al municipiului Craiova, conform H.G.

nr. 141/2008. Este de menționat, de asemenea, adresa Primăriei municipiului Craiova - Direcția Juridică Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ din 25 martie 2013 (Dosar nr. x/63/2006*) în care se precizează, cu referire la parcelele A3, A4 și A6, că, în conformitate cu adresa din 15 martie 2013 transmisă de Serviciul Registrul Agricol din cadrul Primăriei municipiului Craiova, pentru zona menționată de expert, nu există planuri din care să poată fi identificate eventualele terenuri ce au fost preluate de către Stat. Se precizează astfel, în legătură cu terenurile în discuție identificate de expert ca și terenuri libere, ce ar putea fi acordate în compensare, că nu există planuri de preluare de către Stat, și astfel, Primăria nici nu poate să identifice dacă în zona respectivă au fost formulate cereri de restituire în natură, în baza legilor de retrocedare.

În privința terenurilor identificate ca parcelele A3 și A4, din dosar rezultă numai că acestea se găsesc pe terenul transmis de către M.Ap.N., Consiliului Popular Dolj, prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale cu nr. 34 din 21 iunie 1977 (raport expertiză Dosar nr. x/63/2006*), fără a se cunoaște cu ce titlu și, respectiv, regimul juridic al terenului la data apariției Legii nr. 10/2001 și în continuare. În privința terenului identificat ca parcela A6, după cum s-a reținut și prin decizia de casare, acesta are categoria de folosință curți construcții, situat în intravilan, însă face parte din domeniul public al municipiului Craiova, și nu din domeniul privat.

În raport și de celelalte acte ale dosarului, Curtea reține că în cauză nu s-a făcut dovada că Municipiul Craiova deține, ca și bunuri disponibile pe care ar fi trebuit să le înscrie în lista bunurilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001, terenurile solicitate de reclamanți, respectiv, nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul municipiului Craiova, mai exact, în domeniul privat, a terenurilor ce se solicită a fi atribuite în compensare, terenuri ce numai în atare situație ar putea fi scoase din proprietatea pârâților și date în proprietatea reclamanților - ocazie cu care ar intra în discuție și echivalența valorică între terenul preluat de stat și terenurile solicitate în compensare.

Ca atare, terenurile solicitate a fi atribuite în compensare, nefiind înscrise în evidențele Primăriei, ca domeniu privat al Municipiului Craiova, Curtea reține că nu sunt îndeplinite cerințele legii cu referire la condițiile de acordare de bunuri în compensare, cererea formulată de reclamanți în acest sens, fiind neîntemeiată. Cu referire la terenul identificat ca parcela A6, prevederile privind protecția mediului, Legea nr. 24/2007 privind spațiile verzi situate în intravilanul localităților-care prevede în art. 18 alin. (3), că înstrăinarea și atribuirea, în condițiile prevăzute de lege, se face cu păstrarea destinației de spațiu verde - și O.U.G.

nr. 195/2005 privind protecția mediului-care, în esență, cuprinde prevederi de conservare și protejare a spațiilor verzi, de interzicere a schimbării destinației spațiilor verzi, art. 70 și următoarele, art. 90, 96 - fiind acte normative care impun anumite condiții în cazul atribuirii în proprietate a unor astfel de terenuri, ele nu mai intră în discuție în speță, în condițiile în care, cu privire la aceste terenuri, față de probele administrate, nu s-a dovedit că fac parte din domeniul privat al municipiului Craiova și, în consecință, din acest punct de vedere, nu pot fi atribuite în compensare, reclamanților.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea apreciază că, între terenurile solicitate de reclamanți, sunt supuse restituirii în natură numai parcelele de teren A1-1, în suprafață de 2379 mp și A2-1, în suprafață de 2059 mp, separat, precum și parcela A5, în suprafață de 937 mp - ce fac parte din terenul proprietatea autorului reclamanților, cu privire la celelalte parcele de teren, solicitate a fi atribuite în compensare (A3, A4 și A6), nefiind dovedit că aparțin domeniului privat al Municipiului Craiova. Cum, tribunalul, prin sentința supusă apelului, a atribuit reclamanților, în natură, suprafețe mai mari de teren, Curtea a admis apelul declarat de pârâți - care vizează restituirea de către prima instanță a mai multor suprafețe de teren în natură, între care și terenul ocupat de clădirea ce se află în incinta unei unități școlare - și a respins apelul declarat de reclamanți, care vizează neacordarea în compensare și a altor terenuri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamantul C., cât și pârâții Primăria municipiului Craiova prin Primar și Primarul municipiului Craiova. Recurentul-reclamant C., invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea, în parte, a Deciziei civile nr. 2561/2015, în sensul de a i se restitui în natură și următoarele suprafețe de teren: 1. Suprafața de 4.417 mp teren reprezentând parcelele A1 și A2, în suprafață compactă, identificată în suplimentul la raportul de expertiză depus la 10 octombrie 2014 ca fiind o suprafață liberă, neafectată de construcții sau amenajări de utilitate publică. 2. Suprafața de 8.390 mp teren individualizată în raportul de expertiză sub denumirea A6, identificată prin punctele topografice x1.

3. Suprafețele de teren identificate ca fiind parcelele A3 și A4 (A3 în suprafață de 2.291 mp și A4 în suprafață de 472 mp). I. O primă critică de recurs vizează greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, prin restituirea parcelelor A1 și A2 în mod separat, ci nu în suprafață compactă, așa cum s-a solicitat, prin mutarea căii de acces la blocul 110G în partea de vest a celor două parcele comasate, cu asigurarea aceleiași lățimi a căii de acces de 6,5 m, pe cheltuiala reclamantului. În condițiile în care interesele comunității nu sunt afectate și nu este vorba de o servitute legală, iar aleea în sine nu figurează în documentațiile de amenajare a teritoriului, așa încât această alee faptică, reală poate fi ușor reamplasată, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a dispus restituirea parcelelor A1 și A2 în mod separat.

II. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează soluția de respingere a cererii de acordare în compensare a terenului în suprafață de 8.390 mp, identificat și individualizat în raportul de expertiză ca parcela A6, ce se află în imediata vecinătate a terenului litigios, proprietatea reclamanților. Instanța de apel a respins solicitarea de restituire în natură prin compensare cu acest teren, cu motivarea că "face parte din domeniul public al municipiului Craiova și nu din domeniul privat", făcând abstracție de regimul juridic concret al terenului care este, conform PUG-ului și documentației cadastrale, teren intravilan cu destinația "curți-construcții". Terenul este liber, neafectat de utilități publice, de servituți legale, este un teren viran pe care crește floră spontană și nu este utilizat în prezent, în concret, nefiind folosit de nimeni.

În mod greșit instanța de apel a adăugat la lege, deoarece pot fi acordate în compensare terenuri chiar din domeniul public, nu doar din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale. Mențiunile contradictorii și parțial confuze din cuprinsul inventarului întocmit de Primăria municipiului Craiova nu scot de sub incidența Legii nr. 10/2001 terenul solicitat în compensare, deoarece pot fi acordate în compensare bunuri aflate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale indiferent de apartenența bunului la domeniul public sau privat, întrucât legea nu distinge. În cauză sunt aplicabile cu privire la acest teren art. 10 alin. (1) teza I, respectiv art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată.

III. Cu privire la suprafețele A3 și A4, în mod greșit instanța de apel a reținut, pe baza adresei din 17 noiembrie 2014 emisă de Primăria municipiului Craiova, că din moment ce acestea "nu figurează înscrise în evidențele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, nu pot fi acordate în compensare". În speță, Primăria municipiului Craiova a refuzat sistematic să ofere relații despre aceste două parcele. Inventarierea bunurilor aflate pe raza administrativ teritorială a entității învestite cu soluționarea notificării este o obligație legală a acestei entități. Primăria nu a contestat amplasamentul celor două suprafețe, nu a contestat că terenurile sunt libere, neafectate de detalii de sistematizare.

Refuzul pârâților de a inventaria aceste parcele pentru a fi trecute scriptic în domeniul privat al unității administrativ teritoriale și respectiv, pentru a fi trecute pe listele de inventariere pe care Primăria este obligată să le întocmească în temeiul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu poate scoate bunurile de sub incidența dispozițiilor art. 26 din această lege. Examinând recursul reclamantului prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Referitor la prima critică de recurs formulată de recurentul reclamant cu privire la modul de soluționare a solicitării de a i se atribui parcelele A1-1 și A2-1 în formă compactă, prin reamplasarea căii de acces la blocul 110G - situată în prezent între cele două parcele - pe latura de vest a celor două parcele, fiind astfel radiată actuala cale de acces, Înalta Curte reține că, sub acest aspect, instanța de apel a dispus în administrarea probatoriului, completarea suplimentului la raportul de expertiză întocmit în rejudecare după casare, pentru a verifica temeinic solicitarea reclamantului și apărările pârâților în cauză, cu privire la maniera în care parcelele solicitate pot fi restituite ca o suprafață compactă, prin reamplasarea aleii de acces la blocul de locuințe 110G.

Prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit în rejudecare după casare, expertul a identificat terenul solicitat, constatând că este o alee de acces situată între cele două parcele A1-1 și A2-1, care are o lățime de 6,52 m, fiind singura cale de acces pietonal și auto, asfaltată, către blocul de locuințe 110G. În atare situație, reținând că terenul solicitat este aferent construcției pentru care s-a dispus exproprierea (blocul de locuințe 110G), mai exact este necesar bunei funcționări a acesteia, fiind destinat unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, curtea de apel a constatat că aleea în discuție nu este supusă restituirii în natură.

Într-adevăr, terenul solicitat se constituie în zona de protecție și utilitate a blocului de locuințe 110G, fiind afectat de singura cale de acces pietonal și auto, asfaltată, către acest bloc, neputând fi considerat, astfel, "teren liber" în accepțiunea legii. Pe de altă parte, lucrările de specialitate au relevat că în varianta atribuirii în formă compactă a celor două parcele, A1-1 și A2-1, propusă de expert în Anexele 2a și 2b la suplimentul la raportul de expertiză, accesul către blocul de locuințe 110G se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului împiedicând astfel trecerea cu mijloace de transport auto, iar această propunere de cale de acces păstrează doar lățimea căii de acces existente în prezent, lungimea neputând fi asigurată.

Față de această situație, nu poate fi valorificată propunerea recurentului reclamant de a i se atribui parcelele A1-1 și A2-1 în formă compactă, prin reamplasarea căii de acces la blocul 110G - situată în prezent între cele două parcele - pe latura de vest a celor două parcele, pe cheltuiala acestuia. Prin urmare, soluția instanței de apel, de a restitui în natură parcelele A1-1 și A2-1 în mod separat și nu în suprafață compactă, cu menținerea căii de acces pietonal și auto, asfaltată, către blocul 110G este legală, fiind dată în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, și pct. 10.3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care instituie obligativitatea menținerii căilor de acces, a străzilor și a trotuarelor.

Drept urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs astfel formulat, nefiind incident cazul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la motivele II și III de critică din recursul reclamantului, Înalta Curte reține că, în drept, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține, aflate în circuitul civil și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, dacă se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. Așa fiind, în măsura în care dispun cu privire la compensarea cu alt imobil, instanțele au obligația de a-l identifica și de a verifica care este regimul său juridic actual, respectiv, de a statua dacă acesta corespunde din punct de vedere valoric cu cel care nu poate fi restituit.

În cazul în care imobilul care se pretinde a fi atribuit în compensare aparține domeniului public, instanțele au obligația de a verifica dacă a fost trecut în proprietatea privată a statului sau a unității administrative care îl deține, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998. Totodată, instanțele au a verifica dacă imobilul atribuit în compensare este înscris în tabelul întocmit de entitatea deținătoare în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, sau, după caz, dacă refuzul de înscriere în acest tabel se dovedește a fi unul abuziv.

În speța supusă analizei de față, instanța de trimitere, în deplin acord și cu respectarea întocmai a deciziei de casare, a administrat probe și a verificat dacă terenurile solicitate a fi atribuite în compensare, identificate de expert ca parcelele A3 = 2291 mp; A4 = 472 mp; A6 = 8390 mp există în patrimoniul, mai exact, în domeniul privat al municipiului Craiova și, prin urmare, dacă are sau nu dreptul de dispoziție juridică asupra acestora. În ceea ce privește susținerea că, referitor la terenul în suprafață de 8.390 mp, identificat și individualizat în raportul de experti