ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5354/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 24 februarie 2010, petentul-reclamant S.H. a formulat o cerere de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 137/2005, a Tribunalului Dolj. În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentința civilă mai sus indicată i s-a admis în parte contestația formulată, s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. 6080 din 9 februarie 2004, emisă de către Primăria Municipiului Craiova, cu privire la suprafața de 24 mp, respingându-se restituirea în natură a întregii suprafețe revendicate de 300 mp. Deși în considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea suprafeței de 24 mp din cei 300 mp solicitați, ca măsură reparatorie, prin dispozitivul sentinței nu se dispune restituirea acestei suprafețe.

În drept au fost invocate disp. art. 281 C. proc. civ. Prin Încheierea din data de 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 169/63/2004, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 137/2005, a Tribunalului Dolj. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Prin Sentința civilă nr. 137/2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 998/civ/2004, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții S.H., T.C., T.A. împotriva Dispoziției nr. 6080 din 9 februarie 2004 a Primarului Municipiului Craiova, s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea acestei dispoziții, s-a anulat în parte Dispoziția nr. 6080/2004, emisă de Primarul Mun.

Craiova doar cu privire la suprafața de 24 mp și s-a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a întregii suprafețe de 300 mp revendicată. Față de cele expuse mai sus, tribunalul a constatat că, în speță, nu sunt aplicabile disp. art. 281 C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu reprezintă erori materiale care pot fi îndreptate pe această cale, ci, eventual, motive de exercitare a unei căi de atac împotriva hotărârii și în consecință a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 137/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 998/civ/2004 formulată de petent, ca neîntemeiată. Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul S.H.

Prin Decizia nr. 229 din 5 iulie 2010, a Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de petentul S.H., desființată Încheierea de la 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 169/63/2004, și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Dolj. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Curtea a apreciat că reclamantul a formulat o cerere pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii pronunțate de tribunal în primă instanță, fiind aplicabile disp. art. 281 1 C. proc. civ. Potrivit disp. art. 281 1 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de cerere se rezolvă de instanță, prin încheiere dată în Camera de Consiliu, cu citarea părților.

Or, tribunalul a calificat cererea adresată ca fiind o simplă cerere de îndreptare eroare materială, pe care a soluționat-o ca atare și fără citarea părților, dar nici nu a socotit că ar fi necesară o eventuală prezență a părților, respectiv a titularului cererii pentru a da anumite lămuriri. Prezența părților ar fi fost de natură să conducă la regândirea calificării juridice date cererii formulate, în raport și cu susținerile orale ale titularului. Calificând greșit cererea, tribunalul nu s-a pronunțat practic asupra acțiunii în raport cu obiectul său real și a pronunțat o soluție fără cercetarea fondului, astfel în cauză fiind incident art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Tribunalul, primind cauza spre rejudecare, a înregistrat-o sub nr. 10883/63/2010, cu prim termen de judecată la data de 7 octombrie 2010. Prin Încheierea pronunțată la data de 4 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 137 din 24 martie 2005, pronunțată de către Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 998/CIV/2004, formulată de către reclamantul-petent S.H., în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "V.B." Craiova, T.C. și T.A. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că cererea formulată de către reclamantul-petent nu se circumscrie situațiilor avute în vedere de art. 281 1 C. proc.

civ., fiind evident că indicarea în cuprinsul dispozitivului a restituirii în natură a suprafeței de 24 mp sau, mai mult, a întregii suprafețe de 300 mp, astfel cum a fost solicitată de către reclamanți în acțiune, ulterior pronunțării sentinței civile (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4270 din 30 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), depășește cadrul procesual din punct de vedere al dispozițiilor legale enunțate mai sus, solicitarea reclamantului petent nereprezentând o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței respective, ci o modificare a acestuia.

În realitate, prin cererea formulată, reclamantul nu a urmărit lămurirea dispozitivului, ci modificarea acestuia în sensul restituirii în natură a întregii suprafețe de teren de 300 mp, așa cum a fost solicitată prin acțiunea introductivă, deși instanța, în mod irevocabil, a stabilit prin sentința civilă atacată că reclamanții au dreptul doar la restituirea suprafeței de 24 mp, dar și aceasta în echivalent, măsură ce rezultă din considerentele sentinței civile potrivit cărora "în cauză sunt aplicabile disp. art. 16 din Legea nr. 10/2001, reclamanții fiind îndreptățiți astfel să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile acestei legi, însă doar pentru suprafața de 24 mp", o astfel de operațiune nefiind posibilă prin mijlocul procedural ales de către acesta fiindcă s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe civile.

Depunerea de către reclamant la dosarul cauzei și a unor noi înscrisuri, altele decât cele pe care și-a întemeiat soluția prima instanță reprezintă însă o împrejurare ulterioară, care nu poate duce la modificarea unei sentințe față de cererea cu care a fost învestită instanța la acel moment și starea de fapt ce a rezultat din înscrisurile existente la dosar la momentul pronunțării. În speță, tribunalul nu a identificat existența vreunei neclarități a dispozitivului, a vreunor lămuriri necesare cu ocazia aplicării acestuia sau a unor dispoziții potrivnice, imposibil de adus la îndeplinire, existența unor înscrisuri noi care ar fi schimbat soluția pronunțată de către prima instanță nereprezentând aspecte care să determine lămurirea dispozitivului, ci ele se circumscriu unor eventuale motive de revizuire în contextul îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de disp.

art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 44 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de petentul S.H. și de intimații T.C., T.A., împotriva Încheierii de la 4 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 10883/63/2010, în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "V.B." Craiova. A schimbat încheierea, în sensul că a admis cererea formulată de petentul S.H. A lămurit dispozitivul sentinței, în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 24 mp, teren ce a fost situat în Craiova, str. S. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile.

Curtea de apel a reținut că în mod nelegal tribunalul a interpretat și aplicat dispozițiile art. 281 C. proc. civ., considerând că, în speță, nu sunt aplicabile, întrucât motivele invocate nu reprezintă erori materiale, ci, eventual, motive de exercitare a căii de atac împotriva hotărârii. Analizând dispozitivul sentinței, a constatat că, deși s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea dispoziției cu privire la suprafața de teren de 24 mp, respingându-se restituirea în natură a întregii suprafețe de teren revendicate, respectiv de 300 mp, pentru suprafața de teren de 24 mp nu a fost stabilită nicio modalitate de restituire. Această situație se încadrează în dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., fiind o omisiune care lasă deschisă calea admisibilității cererii de lămurire dispozitiv. Fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 281 1 C. proc. civ., Curtea a lămurit dispozitivul sentinței în cauză, în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren de 24 mp teren situat în Craiova, str. S. Împotriva acestei decizii au declarat recurs petentul S.H., intimații T.C., T.A. și intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar. Prin cererea de recurs petentul S.H. și intimații T.C., T.A. au criticat decizia ca fiind nelegală în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, considerând că erau îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru o suprafață mai mare de teren.

Totodată, au criticat și faptul că instanța de apel nu le-a încuviințat proba testimonială. Au solicitat să le fie admis recursul, restituirea în natură a imobilului teren și despăgubiri bănești pentru imobilul demolat. Intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, au criticat decizia recurată, arătând, în esență, că în mod nelegal instanța de apel a modificat soluția fondului pe calea admiterii cererii de lămurire a dispozitivului, modificarea aceasta neputând opera decât în cadrul exercitării unei căi de atac. Instanța de apel nu putea examina împrejurări ce vizau fondul cauzei, repunând astfel în discuție o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Învestită cu soluționarea recursurilor, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, excepția tardivității recursului, formulată de intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, și nulitatea recursului, formulată de petentul S.H. și intimații T.C., T.A. Înalta Curte reține ca fiind incidentă excepția tardivității recursului formulată de intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, decizia atacată a fost comunicată recurenților-intimați la data de 7 februarie 2011, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar apel, ce îndeplineau toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ. Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și (5) C. proc.

civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel de recurs, urmează a se reține că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 23 februarie 2011. Recurenții-intimați au declarat, însă, recurs la data de 24 februarie 2011, așa cum rezultă din rezoluția Curții de Apel Craiova unde s-a înregistrat calea de atac, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Întrucât cererea de recurs este peste termenul legal, iar recurenții nu au solicitat o repunere în termen, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului, ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.

Examinând recursul formulat de petentul S.H. și intimații T.C., T.A. sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 17 septembrie 2012, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurenții nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Motivând calea de atac, recurenții impută instanței de apel modul în care aceasta trebuia să interpreteze probele pentru a ajunge la concluzia că pretențiile lor, pe fondul cauzei, erau întemeiate. Totodată, reproșează instanței de apel că nu le-a încuviințat proba testimonială în dovedirea acestor pretenții.

Or, modul în care instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește, pe baza acestora, situația de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al acestui text de lege care permitea cenzurarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Pe de altă parte, în raport de obiectul cererii cu care a fost învestită și care nu privea dezbateri de fond, instanța de apel nu putea administra probatorii, întrucât prin mijlocul procedural ales de petent nu se pot cenzura greșeli de judecată. Prin urmare, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc.

civ., iar criticile formulate de recurenții S.H., T.C., T.A. nu se circumscriu acestui cadru legal întrucât vizează exclusiv interpretarea probelor, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Pentru considerentele anterior expuse, care au impus admiterea excepțiilor invocate la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu se mai impune cercetarea criticilor formulate de recurenți pe fondul celor două recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de petentul S.H. și intimații T.C., T.A. împotriva Deciziei nr. 44 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ