ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5354/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5354/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 24 februarie 2010,

petentul-reclamant S.H. a formulat o cerere de îndreptare eroare materială

strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 137/2005, a Tribunalului Dolj.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că prin sentința civilă mai sus indicată i s-a admis în parte

contestația formulată, s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea

Dispoziției nr. 6080 din 9 februarie 2004, emisă de către Primăria Municipiului

Craiova, cu privire la suprafața de 24 mp, respingându-se restituirea în natură

a întregii suprafețe revendicate de 300 mp.

Deși în

considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la

restituirea suprafeței de 24 mp din cei 300 mp solicitați, ca măsură

reparatorie, prin dispozitivul sentinței nu se dispune restituirea acestei

suprafețe.

În drept au fost

invocate disp. art. 281 C. proc. civ.

Prin Încheierea din

data de 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr.

169/63/2004, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în

dispozitivul Sentinței civile nr. 137/2005, a Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Sentința civilă

nr. 137/2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 998/civ/2004, s-a

admis în parte contestația formulată de reclamanții S.H., T.C., T.A. împotriva

Dispoziției nr. 6080 din 9 februarie 2004 a Primarului Municipiului Craiova,

s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea acestei dispoziții, s-a

anulat în parte Dispoziția nr. 6080/2004, emisă de Primarul Mun. Craiova doar

cu privire la suprafața de 24 mp și s-a respins capătul de cerere privind

restituirea în natură a întregii suprafețe de 300 mp revendicată.

Față de cele expuse

mai sus, tribunalul a constatat că, în speță, nu sunt aplicabile disp. art. 281

C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu reprezintă erori materiale care

pot fi îndreptate pe această cale, ci, eventual, motive de exercitare a unei

căi de atac împotriva hotărârii și în consecință a respins cererea de

îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr.

137/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 998/civ/2004 formulată de

petent, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

încheieri a declarat apel petentul S.H.

Prin Decizia nr. 229

din 5 iulie 2010, a Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de

petentul S.H., desființată Încheierea de la 25 martie 2010, pronunțată de

Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 169/63/2004, și a fost trimisă cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut următoarele:

Curtea a apreciat că

reclamantul a formulat o cerere pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau

aplicării dispozitivului hotărârii pronunțate de tribunal în primă instanță,

fiind aplicabile disp. art. 281

1

C. proc. civ.

Potrivit disp. art.

281

1

alin. (2) C. proc. civ., o astfel de cerere se rezolvă de

instanță, prin încheiere dată în Camera de Consiliu, cu citarea părților.

Or, tribunalul a

calificat cererea adresată ca fiind o simplă cerere de îndreptare eroare

materială, pe care a soluționat-o ca atare și fără citarea părților, dar nici

nu a socotit că ar fi necesară o eventuală prezență a părților, respectiv a

titularului cererii pentru a da anumite lămuriri.

Prezența părților ar

fi fost de natură să conducă la regândirea calificării juridice date cererii

formulate, în raport și cu susținerile orale ale titularului.

Calificând greșit

cererea, tribunalul nu s-a pronunțat practic asupra acțiunii în raport cu

obiectul său real și a pronunțat o soluție fără cercetarea fondului, astfel în

cauză fiind incident art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Tribunalul, primind

cauza spre rejudecare, a înregistrat-o sub nr. 10883/63/2010, cu prim termen de

judecată la data de 7 octombrie 2010.

Prin Încheierea

pronunțată la data de 4 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a respins cererea de

lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 137 din 24 martie 2005,

pronunțată de către Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 998/CIV/2004, formulată de

către reclamantul-petent S.H., în contradictoriu cu intimații Primăria

Municipiului Craiova, Primarul Municipiului, Spitalul Clinic de Boli

Infecțioase "V.B." Craiova, T.C. și T.A.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că cererea formulată de către reclamantul-petent nu

se circumscrie situațiilor avute în vedere de art. 281

1

C. proc.

civ., fiind evident că indicarea în cuprinsul dispozitivului a restituirii în

natură a suprafeței de 24 mp sau, mai mult, a întregii suprafețe de 300 mp,

astfel cum a fost solicitată de către reclamanți în acțiune, ulterior

pronunțării sentinței civile (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4270 din 30

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), depășește cadrul procesual

din punct de vedere al dispozițiilor legale enunțate mai sus, solicitarea reclamantului

petent nereprezentând o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței

respective, ci o modificare a acestuia.

În realitate, prin

cererea formulată, reclamantul nu a urmărit lămurirea dispozitivului, ci

modificarea acestuia în sensul restituirii în natură a întregii suprafețe de

teren de 300 mp, așa cum a fost solicitată prin acțiunea introductivă, deși

instanța, în mod irevocabil, a stabilit prin sentința civilă atacată că

reclamanții au dreptul doar la restituirea suprafeței de 24 mp, dar și aceasta

în echivalent, măsură ce rezultă din considerentele sentinței civile potrivit

cărora "în cauză sunt aplicabile disp. art. 16 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții fiind îndreptățiți astfel să li se acorde măsuri reparatorii prin

echivalent, în condițiile acestei legi, însă doar pentru suprafața de 24

mp", o astfel de operațiune nefiind posibilă prin mijlocul procedural ales

de către acesta fiindcă s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acestei

sentințe civile.

Depunerea de către

reclamant la dosarul cauzei și a unor noi înscrisuri, altele decât cele pe care

și-a întemeiat soluția prima instanță reprezintă însă o împrejurare ulterioară,

care nu poate duce la modificarea unei sentințe față de cererea cu care a fost

învestită instanța la acel moment și starea de fapt ce a rezultat din

înscrisurile existente la dosar la momentul pronunțării.

În speță, tribunalul

nu a identificat existența vreunei neclarități a dispozitivului, a vreunor

lămuriri necesare cu ocazia aplicării acestuia sau a unor dispoziții potrivnice,

imposibil de adus la îndeplinire, existența unor înscrisuri noi care ar fi

schimbat soluția pronunțată de către prima instanță nereprezentând aspecte care

să determine lămurirea dispozitivului, ci ele se circumscriu unor eventuale

motive de revizuire în contextul îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor

prevăzute de disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 44

din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și familie, a admis apelul declarat de petentul S.H. și de intimații

T.C., T.A., împotriva Încheierii de la 4 noiembrie 2010, pronunțată de

Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 10883/63/2010, în contradictoriu cu intimații

Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, Spitalul Clinic

de Boli Infecțioase "V.B." Craiova.

A schimbat

încheierea, în sensul că a admis cererea formulată de petentul S.H.

A lămurit

dispozitivul sentinței, în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii în echivalent pentru suprafața de 24 mp, teren ce a fost situat în

Craiova, str. S.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței civile.

Curtea de apel a

reținut că în mod nelegal tribunalul a interpretat și aplicat dispozițiile art.

281 C. proc. civ., considerând că, în speță, nu sunt aplicabile, întrucât

motivele invocate nu reprezintă erori materiale, ci, eventual, motive de

exercitare a căii de atac împotriva hotărârii.

Analizând

dispozitivul sentinței, a constatat că, deși s-a admis în parte capătul de

cerere privind anularea dispoziției cu privire la suprafața de teren de 24 mp,

respingându-se restituirea în natură a întregii suprafețe de teren revendicate,

respectiv de 300 mp, pentru suprafața de teren de 24 mp nu a fost stabilită

nicio modalitate de restituire.

Această situație se

încadrează în dispozițiile art. 281 C. proc. civ., fiind o omisiune care lasă

deschisă calea admisibilității cererii de lămurire dispozitiv.

Fiind astfel

întrunite condițiile prevăzute de art. 281

1

C. proc. civ., Curtea a

lămurit dispozitivul sentinței în cauză, în sensul că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren de

24 mp teren situat în Craiova, str. S.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs petentul S.H., intimații T.C., T.A. și intimații

Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și

Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar.

Prin cererea de

recurs petentul S.H. și intimații T.C., T.A. au criticat decizia ca fiind

nelegală în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, considerând că erau

îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru o suprafață mai mare de teren.

Totodată, au criticat și faptul că instanța de apel nu le-a încuviințat proba

testimonială. Au solicitat să le fie admis recursul, restituirea în natură a imobilului

teren și despăgubiri bănești pentru imobilul demolat.

Intimații Primăria

Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și

Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, au criticat decizia

recurată, arătând, în esență, că în mod nelegal instanța de apel a modificat

soluția fondului pe calea admiterii cererii de lămurire a dispozitivului,

modificarea aceasta neputând opera decât în cadrul exercitării unei căi de

atac. Instanța de apel nu putea examina împrejurări ce vizau fondul cauzei,

repunând astfel în discuție o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

Învestită cu

soluționarea recursurilor, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, la

termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, excepția tardivității

recursului, formulată de intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar,

Municipiul Craiova, prin Primar, și de Consiliul Local al Municipiului Craiova,

prin Primar, și nulitatea recursului, formulată de petentul S.H. și intimații

T.C., T.A.

Înalta Curte reține

ca fiind incidentă excepția tardivității recursului formulată de intimații

Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, și

de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul

de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune

altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei.

În speță, decizia

atacată a fost comunicată recurenților-intimați la data de 7 februarie 2011,

potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar apel, ce îndeplineau toate

condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin.

(3) C. proc. civ.

Raportat la data

comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de

art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile,

cum este și cel de recurs, urmează a se reține că termenul de declarare a

recursului s-a împlinit la data de 23 februarie 2011.

Recurenții-intimați

au declarat, însă, recurs la data de 24 februarie 2011, așa cum rezultă din

rezoluția Curții de Apel Craiova unde s-a înregistrat calea de atac, peste

termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Întrucât cererea de

recurs este peste termenul legal, iar recurenții nu au solicitat o repunere în

termen, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului, ca tardiv,

făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1)

C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.

Examinând recursul

formulat de petentul S.H. și intimații T.C., T.A. sub aspect formal, din

punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a

rămas în pronunțare în ședința publică din 17 septembrie 2012, Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit art 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face

posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este

nulitatea recursului.

În speță, recurenții

nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de

casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Motivând calea de

atac, recurenții impută instanței de apel modul în care aceasta trebuia să

interpreteze probele pentru a ajunge la concluzia că pretențiile lor, pe fondul

cauzei, erau întemeiate. Totodată, reproșează instanței de apel că nu le-a

încuviințat proba testimonială în dovedirea acestor pretenții.

Or, modul în care

instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește, pe baza

acestora, situația de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala

reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al acestui text de lege care

permitea cenzurarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele

administrate, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte, în

raport de obiectul cererii cu care a fost învestită și care nu privea dezbateri

de fond, instanța de apel nu putea administra probatorii, întrucât prin

mijlocul procedural ales de petent nu se pot cenzura greșeli de judecată.

Prin urmare, având în

vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.

304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenții S.H., T.C., T.A. nu se

circumscriu acestui cadru legal întrucât vizează exclusiv interpretarea

probelor, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3)

C. proc. civ.

Pentru considerentele

anterior expuse, care au impus admiterea excepțiilor invocate la termenul de

judecată din data de 17 septembrie 2012, având în vedere dispozițiile art. 137

alin. (1) C. proc. civ., nu se mai impune cercetarea criticilor formulate de

recurenți pe fondul celor două recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de petentul S.H. și intimații T.C., T.A. împotriva Deciziei nr. 44 din

25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de intimații Primăria Municipiului Craiova, prin Primar,

Municipiul Craiova, prin Primar, și de Consiliul Local al Municipiului Craiova,

prin Primar, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ