ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2019 în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Galați petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON stabilită pentru cererea de recuzare formulată în acest dosar.

Prin aceeași cerere petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 90 din C. proc. civ. și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin încheierea din 6 mai 2019 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016 s-a respins cererea de suspendare a judecății.

S-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 din Noul C. proc. civ.

S-a respins ca nefondată cererea de ajutor public judiciar.

Împotriva încheierii menționate la pct. I.2 a formulat recurs petenta S.C. A. S.R.L. criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie in ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei.

A fost invocată nulitatea hotărârii, apreciind că in mod nelegal instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare raportat la dispozițiile din Legea nr. 47/1992 și nu prin prisma dispozițiilor art. 244 din vechiul C. proc. civ. care prevăd posibilitatea suspendării dosarului până la momentul soluționării unei alte cauze de care judecata depinde, in speță, până la pronunțarea Curții Constituționale.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea incheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Din redactarea tezei a II a dispozițiilor art. 29 alin. (5) rezultă că, poate face obiectul recursului la instanța ierarhic superioară doar încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, legiuitorul înțelegând să excludă de la acest control încheierea de admitere a sesizării.

In ceea ce privește cererea de suspendare a procesului, reține Inalta Curte că prima instanță a făcut trimitere la împrejurarea că dispozițiile Legii 47/1992 care nu mai prevăd pentru instanța de sesizare obligativitatea suspendării procesului, acest aspect rămânând la latitudinea instanței in condițiile dreptului comun.

Or, dispozițiile art. 244

1

alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, verificate pentru conformitate cu legea fundamentală de Curtea Constituțională (Decizia nr. 117 din 1 februarie 2011) nu prevăd posibilitatea atacării separate a încheierii de admitere a cererii de suspendare, diferența de tratament juridic în cele două cazuri rezultând din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere și, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecării procesului.

Această interpretare a fost păstrată și prin dispozițiile Noului C. proc. civ., reprezentate de art. 414 din C. proc. civ., încheierile prin care s-au respins cererile de suspendare nefiind supuse recursului (Decizia ICCJ -C5 nr. 146/2014), ci doar cele prin care a fost admisă cererea de suspendare sau respinsă cererea de repunere pe rol.

Cum în cauză, prin încheierea atacată, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și respinsă cererea de suspendare, din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și a dispozițiilor art. 244

1

alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, rezultă că recursul îndreptat împotriva dispoziției de respingere a cererii de suspendare, nu poate fi atacat nici pe cale separată și nici "odată cu fondul".

În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a II a din Legea nr. 47/1992, raportat la dispozițiile art. 244

1

alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, sancțiunea care operează în cauză este inadmisibilitatea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 6 mai 2019 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.