Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
23 noiembrie 2023

Decizia nr. 5587/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.

DECIDE Constată perimat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Galați - prin administrator unic B. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2020. Obligă recurenta-reclamantă la plata către recurentul-reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 4760 RON. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție; recursul se va depune la Înalta Curțe de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.