ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3448/2012

Asupra recursurilor

civile de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1147 din 18 mai 2009,

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanții

T.C. și T.I. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Moreni.

A dispus anularea

Dispoziției nr. 108 din 11 februarie 2002 și a constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți să primească despăgubiri bănești pentru imobilul situat în M.,

pct. "În luncă".

A dispus trimiterea

dosarului la Autoritatea Națională pentru Restituirea Imobilelor în vederea

evaluării și stabilirii despăgubirilor.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a constatat că reclamanților nu li se poate atribui teren în

compensare, deoarece primăria nu are teren disponibil.

Prin Decizia nr. 214

din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.

Instanța de apel a

reținut că cererea de restituire prin compensare în ceea ce privește suprafața

de teren de 1317 mp este neîntemeiată, deoarece această suprafață de teren nu

este liberă în totalitate, iar afirmația expertei referitoare la cetățeanul

care ocupă parte din imobil nu este susținută de dovezi.

Prin Decizia nr.

4.202 din 2 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamanți împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a

constatat că împrejurarea potrivit căreia imobilul în litigiu este sau nu un

imobil cu destinație de locuință nu a fost lămurită, în condițiile în care

decizia atacată este emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

iar competența de a stabili cuantumul despăgubirilor aparține instanței de

judecată.

S-a mai constatat că

nu a fost pe deplin lămurită situația potrivit căreia terenul în suprafață de 1317

mp, identificat de expert poate fi acordat în compensare în condițiile în care

pe o parte din această suprafață un terț a edificat un imobil cu destinație de

casă de locuit și nici dacă la nivelul municipiului Moreni mai există terenuri

disponibile în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

De asemenea, la

dosarul cauzei nu există dovada faptului că intimatul și-a îndeplinit obligația

prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de a afișa la sediul său

tabelul cu imobile disponibile.

În același timp, nu

s-a stabilit cu certitudine dacă pe terenul în suprafață de 1317 mp,

construcția edificată de un terț și care ocupă aproximativ 800 mp, a fost

ridicată cu autorizație de construire, ținându-se cont și de faptul că

recurenții au dorit să li se atribuie în compensare acest teren, iar

reprezentanții intimatei nu s-au opus explicit acestei solicitări.

După rejudecare, prin

Decizia nr. 117 din 19 aprilie 2011, Curtea de apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat

pârâta să plătească contestatorilor despăgubiri în cuantum de 46.890 RON,

reprezentând contravaloarea terenului confiscat abuziv.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Instanța de

rejudecare în apel a reținut că, deși prin notificarea formulată, reclamanții

au solicitat măsuri reparatorii numai pentru suprafața de teren de 3.126 mp, la

instanță au solicitat măsuri reparatorii și pentru construcția care nu a făcut

obiectul notificării.

Prin urmare, în

condițiile în care reclamanții au identificat prin notificare componența

imobilului pentru care au solicitat măsuri reparatorii, în fața instanței de

judecată nu pot solicita măsuri reparatorii și pentru alte bunuri.

Pe de altă parte,

reclamanții nu au făcut dovada că imobilul construcție ar fi fost edificat de

autorii lor, deoarece în contractul de concesiune se menționează că se

concesionează numai teren, iar martorul audiat la propunerea lor a arătat că pe

strada F. sunt mai multe case construite de fosta S.C. A.R.

În ceea ce privește

imobilul teren, instanța de rejudecare în apel a reținut că, potrivit

raportului de expertiză, nu există teren disponibil în patrimoniul Primăriei

Moreni, astfel încât a obligat pârâta să plătească reclamanților despăgubiri

reprezentând contravaloarea imobilului abuziv confiscat.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul T.C. și Primăria

municipiului Moroeni.

Recurentul -

reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul

- reclamant a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 pct.

1 și 4 C. proc. civ., deoarece, prin decizia de casare s-a statuat în mod

irevocabil asupra dreptului de a beneficia de măsuri reparatorii, atât pentru

terenul în suprafață de 3.126 mp, cât și pentru construcție.

De asemenea, prin

neacordarea măsurilor reparatorii pentru construcție, reclamanților li s-a

creat o situație mai grea în propria cale de atac.

Recurentul -

reclamant a mai arătat că instanța de apel a interpretat greșit sensul

contractului de concesiune și arendare din 21 iulie 1925, din care rezultă în

mod limpede dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra terenului

și construcției.

De asemenea, instanța

de apel a stabilit greșit valoarea terenului care, potrivit raportului de

expertiză, este de 46.890 euro, nu RON.

Recurenta - pârâtă a

invocat la modul general dispozițiile art. 299 C. proc. civ. și a arătat că

reclamanții au solicitat prin notificare măsuri reparatorii pentru construcție

și teren, iar instanța de fond a dispus în mod corect trimiterea dosarului la

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Eliminarea acestei

dispoziții de către instanța de apel este greșită, pentru că despăgubirile se

stabilesc de către un evaluator sau o societate de evaluatori desemnată de

C.C.S.D.

Ambele recursuri sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În cauză, litigiul a

parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia pronunțată în recurs de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr.

4.202 din 2 iulie 2009, Înalta Curte a analizat regimul juridic al imobilului

compus din teren și construcție, statuând că instanța de fond și cea de apel nu

au lămurit destinația de locuință a acestuia.

Cum prima instanță a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin

echivalent pentru teren și construcție, soluția fiind menținută de instanța de

apel, iar criticile formulate în recurs nu au vizat calitatea de proprietar al

autorului reclamanților asupra construcției, instanța de recurs s-a pronunțat

în mod irevocabil asupra regimului juridic al unui imobil alcătuit din teren și

construcție.

Constatând că

reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii doar pentru teren, instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și a nesocotit

dispozițiile deciziei de casare, care a avut în vedere un imobil alcătuit din

teren și construcție și a dat îndrumări pentru verificarea eventualei

destinații de locuință a construcției preluate.

În al doilea rând,

instanța de rejudecare în apel a nesocotit și dispozițiile art. 296 teza a II-a

C. proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale

de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Or, așa cum s-a

arătat, prima instanță a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri

reparatorii pentru un imobil compus din construcție și teren, iar apelul a fost

declarat doar de reclamanții cărora, prin soluția pronunțată, li s-a înrăutățit

situația în propria cale de atac.

Pentru cele arătate,

recursul declarat de reclamant este fondat, motiv pentru care, urmare admiterii

recursului, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel care va avea în vedere că reclamanților li se cuvin

măsuri reparatorii și pentru construcția ce a fost edificată pe teren.

Fondat este și

recursul declarat de Primăria municipiului Moreni.

Instanța de

rejudecare în apel a obligat pârâta să achite reclamanților despăgubiri în

cuantum de 46.890 RON, dar aceasta reprezintă atât o încălcare a îndrumărilor

deciziei de casare, cât și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, prin Decizia

nr. 4.202 din 2 iulie 2010, s-a statuat că, dispoziția atacată fiind emisă

anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005, art. 16 din

Titlul VII al acestei legi nu este aplicabil, astfel cum Înalta Curte de

Casație și Justiție a decis prin recursul în interesul legii nr. 52/2007.

Semnificația deciziei

pronunțate în interesul legii nu este aceea că unitatea deținătoare va fi

obligată direct la despăgubiri, ci aceea că, urmând regimul juridic al unei

notificări soluționate, astfel cum era reglementat de Legea nr. 10/2001,

anterior modificării și republicării acesteia, instanța de judecată are

competența de a stabili cuantumul despăgubirilor, a căror plată se efectuează

în condițiile legii speciale, prin convertirea în titluri de despăgubiri.

De aceea se va admite

și recursul declarat de pârâtă, cu aceeași consecință a casării deciziei

atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La rejudecare se vor

avea în vederile îndrumările date prin prezenta decizie de casare, dar și cele

din decizia de casare anterioară, precum și toate susținerile și apărările

părților, inclusiv cele referitoare la eroarea materială privind valoarea reală

a despăgubirilor.

Cât privește

criticile reclamantului - recurent referitoare la greșita interpretare a

contractului de concesiune și arendare, acestea nu se impune a fi analizate,

din moment ce s-a stabilit că, potrivit primei decizii de casare, reclamanții

au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul alcătuit din teren și

construcție, astfel cum a fost identificat prin lucrări tehnice de

specialitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul T.C. și pârâta Primăria municipiului Moreni împotriva

Deciziei nr. 117 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.

Procesat de GGC - AA