ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3448/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1147 din 18 mai 2009, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanții T.C. și T.I. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Moreni. A dispus anularea Dispoziției nr. 108 din 11 februarie 2002 și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești pentru imobilul situat în M., pct. "În luncă". A dispus trimiterea dosarului la Autoritatea Națională pentru Restituirea Imobilelor în vederea evaluării și stabilirii despăgubirilor. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamanților nu li se poate atribui teren în compensare, deoarece primăria nu are teren disponibil.

Prin Decizia nr. 214 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. Instanța de apel a reținut că cererea de restituire prin compensare în ceea ce privește suprafața de teren de 1317 mp este neîntemeiată, deoarece această suprafață de teren nu este liberă în totalitate, iar afirmația expertei referitoare la cetățeanul care ocupă parte din imobil nu este susținută de dovezi. Prin Decizia nr. 4.202 din 2 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a constatat că împrejurarea potrivit căreia imobilul în litigiu este sau nu un imobil cu destinație de locuință nu a fost lămurită, în condițiile în care decizia atacată este emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar competența de a stabili cuantumul despăgubirilor aparține instanței de judecată. S-a mai constatat că nu a fost pe deplin lămurită situația potrivit căreia terenul în suprafață de 1317 mp, identificat de expert poate fi acordat în compensare în condițiile în care pe o parte din această suprafață un terț a edificat un imobil cu destinație de casă de locuit și nici dacă la nivelul municipiului Moreni mai există terenuri disponibile în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

De asemenea, la dosarul cauzei nu există dovada faptului că intimatul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de a afișa la sediul său tabelul cu imobile disponibile. În același timp, nu s-a stabilit cu certitudine dacă pe terenul în suprafață de 1317 mp, construcția edificată de un terț și care ocupă aproximativ 800 mp, a fost ridicată cu autorizație de construire, ținându-se cont și de faptul că recurenții au dorit să li se atribuie în compensare acest teren, iar reprezentanții intimatei nu s-au opus explicit acestei solicitări. După rejudecare, prin Decizia nr. 117 din 19 aprilie 2011, Curtea de apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească contestatorilor despăgubiri în cuantum de 46.890 RON, reprezentând contravaloarea terenului confiscat abuziv.

A menținut restul dispozițiilor sentinței. Instanța de rejudecare în apel a reținut că, deși prin notificarea formulată, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii numai pentru suprafața de teren de 3.126 mp, la instanță au solicitat măsuri reparatorii și pentru construcția care nu a făcut obiectul notificării. Prin urmare, în condițiile în care reclamanții au identificat prin notificare componența imobilului pentru care au solicitat măsuri reparatorii, în fața instanței de judecată nu pot solicita măsuri reparatorii și pentru alte bunuri. Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada că imobilul construcție ar fi fost edificat de autorii lor, deoarece în contractul de concesiune se menționează că se concesionează numai teren, iar martorul audiat la propunerea lor a arătat că pe strada F. sunt mai multe case construite de fosta S.C.

A.R. În ceea ce privește imobilul teren, instanța de rejudecare în apel a reținut că, potrivit raportului de expertiză, nu există teren disponibil în patrimoniul Primăriei Moreni, astfel încât a obligat pârâta să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului abuziv confiscat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul T.C. și Primăria municipiului Moroeni. Recurentul - reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul - reclamant a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 pct. 1 și 4 C. proc. civ., deoarece, prin decizia de casare s-a statuat în mod irevocabil asupra dreptului de a beneficia de măsuri reparatorii, atât pentru terenul în suprafață de 3.126 mp, cât și pentru construcție.

De asemenea, prin neacordarea măsurilor reparatorii pentru construcție, reclamanților li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac. Recurentul - reclamant a mai arătat că instanța de apel a interpretat greșit sensul contractului de concesiune și arendare din 21 iulie 1925, din care rezultă în mod limpede dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra terenului și construcției. De asemenea, instanța de apel a stabilit greșit valoarea terenului care, potrivit raportului de expertiză, este de 46.890 euro, nu RON. Recurenta - pârâtă a invocat la modul general dispozițiile art. 299 C. proc. civ. și a arătat că reclamanții au solicitat prin notificare măsuri reparatorii pentru construcție și teren, iar instanța de fond a dispus în mod corect trimiterea dosarului la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Eliminarea acestei dispoziții de către instanța de apel este greșită, pentru că despăgubirile se stabilesc de către un evaluator sau o societate de evaluatori desemnată de C.C.S.D. Ambele recursuri sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În cauză, litigiul a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin Decizia nr. 4.202 din 2 iulie 2009, Înalta Curte a analizat regimul juridic al imobilului compus din teren și construcție, statuând că instanța de fond și cea de apel nu au lămurit destinația de locuință a acestuia.

Cum prima instanță a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren și construcție, soluția fiind menținută de instanța de apel, iar criticile formulate în recurs nu au vizat calitatea de proprietar al autorului reclamanților asupra construcției, instanța de recurs s-a pronunțat în mod irevocabil asupra regimului juridic al unui imobil alcătuit din teren și construcție. Constatând că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii doar pentru teren, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și a nesocotit dispozițiile deciziei de casare, care a avut în vedere un imobil alcătuit din teren și construcție și a dat îndrumări pentru verificarea eventualei destinații de locuință a construcției preluate.

În al doilea rând, instanța de rejudecare în apel a nesocotit și dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Or, așa cum s-a arătat, prima instanță a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii pentru un imobil compus din construcție și teren, iar apelul a fost declarat doar de reclamanții cărora, prin soluția pronunțată, li s-a înrăutățit situația în propria cale de atac. Pentru cele arătate, recursul declarat de reclamant este fondat, motiv pentru care, urmare admiterii recursului, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel care va avea în vedere că reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii și pentru construcția ce a fost edificată pe teren.

Fondat este și recursul declarat de Primăria municipiului Moreni. Instanța de rejudecare în apel a obligat pârâta să achite reclamanților despăgubiri în cuantum de 46.890 RON, dar aceasta reprezintă atât o încălcare a îndrumărilor deciziei de casare, cât și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel, prin Decizia nr. 4.202 din 2 iulie 2010, s-a statuat că, dispoziția atacată fiind emisă anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005, art. 16 din Titlul VII al acestei legi nu este aplicabil, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prin recursul în interesul legii nr. 52/2007.

Semnificația deciziei pronunțate în interesul legii nu este aceea că unitatea deținătoare va fi obligată direct la despăgubiri, ci aceea că, urmând regimul juridic al unei notificări soluționate, astfel cum era reglementat de Legea nr. 10/2001, anterior modificării și republicării acesteia, instanța de judecată are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor, a căror plată se efectuează în condițiile legii speciale, prin convertirea în titluri de despăgubiri. De aceea se va admite și recursul declarat de pârâtă, cu aceeași consecință a casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La rejudecare se vor avea în vederile îndrumările date prin prezenta decizie de casare, dar și cele din decizia de casare anterioară, precum și toate susținerile și apărările părților, inclusiv cele referitoare la eroarea materială privind valoarea reală a despăgubirilor.

Cât privește criticile reclamantului - recurent referitoare la greșita interpretare a contractului de concesiune și arendare, acestea nu se impune a fi analizate, din moment ce s-a stabilit că, potrivit primei decizii de casare, reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul alcătuit din teren și construcție, astfel cum a fost identificat prin lucrări tehnice de specialitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul T.C. și pârâta Primăria municipiului Moreni împotriva Deciziei nr. 117 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AA