ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1129/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1129/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziția nr. 3787 din 19
iulie 2006, primarul municipiului Ploiești a respins cererea, formulată în baza
dispozițiilor Legii nr. 10/2001, de către A.G. și D.I.M., vizând restituirea în
natură a imobilului (teren și construcție) situat în Ploiești, cu motivarea că
imobilul este afectat unor amenajări de utilitate publică.
S-a propus acordarea măsurilor
reparatorii prin echivalent, pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
La 2 august 2006, A.G. a contestat
această dispoziție, solicitând instanței restituirea în natură a terenului ce a
făcut obiectul notificării – imobil ce a aparținut autorului său D.G. – care nu
este în totalitate ocupat de investiții de utilitate publică.
După un prim ciclu procesual,
finalizat prin casarea cu trimitere la fond, dispusă de către Curtea de Apel
Ploiești, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 226 din 23
ianuarie 2008, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că prin
dispoziția atacată s-a revocat o dispoziție anterioară emisă în legătură cu
același imobil (nr. 9742 din 26 noiembrie 2004) și s-au respins cererile vizând
restituirea în natură a imobilului, pe considerentul că, pe terenul
„revendicat” s-a realizat utilitatea publică, în prezent acesta fiind ocupat de
Grupul Școlar Administrativ de Servicii Ploiești, blocuri de locuințe și
amenajările aferente.
Tot astfel, se mai arată, nu poate
fi primită cererea contestatorului vizând restituirea în natură a unei părți
din imobilul solicitat, întrucât dispoziția anterioară, reluată în cuprinsul
dispoziției contestate, a făcut obiectul cenzurii instanței de judecată, care a
stabilit cu caracter irevocabil, dreptul reclamantului la despăgubiri.
Cât privește cuantumul acestor
despăgubiri, instanța nu poate proceda la reevaluarea imobilului, în condițiile
în care, această evaluare s-a realizat în dosarul având ca obiect contestarea
primei dispoziții.
Soluția a fost menținută de Curtea
de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care,
prin decizia nr. 190 din 5 septembrie 2008, în esență cu aceeași motivare, a
respins ca nefondat apelul contestatorului.
În cauză, a declarat recurs în
termen legal contestatorul A.G. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304
pct. 7 – 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- contestația a fost greșit
respinsă, întrucât prin dispoziția atacată a fost reiterată în parte, vechea
dispoziție și respinsă cererea de restituire în natură a părții rămasă liberă
din imobil, instanța pornind de la o premisă greșită și anume aceea că prin
hotărâri anterioare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că pentru
imobilul în litigiu, nu se pot acorda decât despăgubiri.
- avându-se în vedere aceleași
considerente, s-au respins cererile formulate de contestator, privind
efectuarea unor alte expertize de identificare a terenului și respectiv, de
evaluare a acestuia.
Recursul se privește ca nefondat,
urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Urmare notificării formulată de
contestator la 6 februarie 2002, s-a emis de către primarul municipiului
Ploiești, dispoziția nr. 9742 din 26 noiembrie 2001, prin care s-a propus
acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în cuantum de 1.164.312.586 lei
vechi, în favoarea contestatorului A.G..
Această dispoziție a făcut obiectul
controlului judecătoresc, prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 1524 din 19
februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) stabilindu-se
îndreptățirea celui în cauză la acordarea unor despăgubiri, în cuantum de
1.013.077 RON.
Ulterior, avându-se în vedere și
notificarea formulată la 6 noiembrie 2001, de D.I.M., în legătură cu același
imobil, primarul municipiului Ploiești, a revocat prima dispoziție și a emis
dispoziția cu nr. 3787 din 10 iulie 2006, contestată în prezenta cauză, prin
care măsurile reparatorii prin echivalent s-au stabilit în favoarea ambilor
notificatori.
Ca atare, cea de a doua dispoziție,
a reiterat-o pe prima, dispunând în plus doar asupra acordării măsurilor
reparatorii prin echivalent și în favoarea notificatoarei D.I.M.
În consecință, în mod corect au
reținut instanțele că nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a
hotărârilor pronunțate în contestația formulată împotriva primei dispoziții,
emisă în legătură cu același imobil, prin care s-a apreciat asupra acordării
măsurilor reparatorii, în cuantum de 1.013.077 RON.
Tot astfel, a fost cenzurată
irevocabil și cererea vizând restituirea în natură a unei părți din imobil,
cerere care nu mai putea fi reiterată în prezentul litigiu.
Așa fiind, în considerarea celor ce
preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul reclamantului A.G.
împotriva deciziei nr. 190 din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie
2010.