ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1129/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 3787 din 19 iulie 2006, primarul municipiului Ploiești a respins cererea, formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, de către A.G. și D.I.M., vizând restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în Ploiești, cu motivarea că imobilul este afectat unor amenajări de utilitate publică. S-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul imposibil de restituit în natură. La 2 august 2006, A.G. a contestat această dispoziție, solicitând instanței restituirea în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării – imobil ce a aparținut autorului său D.G.

– care nu este în totalitate ocupat de investiții de utilitate publică. După un prim ciclu procesual, finalizat prin casarea cu trimitere la fond, dispusă de către Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 226 din 23 ianuarie 2008, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că prin dispoziția atacată s-a revocat o dispoziție anterioară emisă în legătură cu același imobil (nr. 9742 din 26 noiembrie 2004) și s-au respins cererile vizând restituirea în natură a imobilului, pe considerentul că, pe terenul „revendicat” s-a realizat utilitatea publică, în prezent acesta fiind ocupat de Grupul Școlar Administrativ de Servicii Ploiești, blocuri de locuințe și amenajările aferente.

Tot astfel, se mai arată, nu poate fi primită cererea contestatorului vizând restituirea în natură a unei părți din imobilul solicitat, întrucât dispoziția anterioară, reluată în cuprinsul dispoziției contestate, a făcut obiectul cenzurii instanței de judecată, care a stabilit cu caracter irevocabil, dreptul reclamantului la despăgubiri. Cât privește cuantumul acestor despăgubiri, instanța nu poate proceda la reevaluarea imobilului, în condițiile în care, această evaluare s-a realizat în dosarul având ca obiect contestarea primei dispoziții. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 190 din 5 septembrie 2008, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul contestatorului.

În cauză, a declarat recurs în termen legal contestatorul A.G. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - contestația a fost greșit respinsă, întrucât prin dispoziția atacată a fost reiterată în parte, vechea dispoziție și respinsă cererea de restituire în natură a părții rămasă liberă din imobil, instanța pornind de la o premisă greșită și anume aceea că prin hotărâri anterioare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că pentru imobilul în litigiu, nu se pot acorda decât despăgubiri. - avându-se în vedere aceleași considerente, s-au respins cererile formulate de contestator, privind efectuarea unor alte expertize de identificare a terenului și respectiv, de evaluare a acestuia.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Urmare notificării formulată de contestator la 6 februarie 2002, s-a emis de către primarul municipiului Ploiești, dispoziția nr. 9742 din 26 noiembrie 2001, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în cuantum de 1.164.312.586 lei vechi, în favoarea contestatorului A.G.. Această dispoziție a făcut obiectul controlului judecătoresc, prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 1524 din 19 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) stabilindu-se îndreptățirea celui în cauză la acordarea unor despăgubiri, în cuantum de 1.013.077 RON.

Ulterior, avându-se în vedere și notificarea formulată la 6 noiembrie 2001, de D.I.M., în legătură cu același imobil, primarul municipiului Ploiești, a revocat prima dispoziție și a emis dispoziția cu nr. 3787 din 10 iulie 2006, contestată în prezenta cauză, prin care măsurile reparatorii prin echivalent s-au stabilit în favoarea ambilor notificatori. Ca atare, cea de a doua dispoziție, a reiterat-o pe prima, dispunând în plus doar asupra acordării măsurilor reparatorii prin echivalent și în favoarea notificatoarei D.I.M. În consecință, în mod corect au reținut instanțele că nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în contestația formulată împotriva primei dispoziții, emisă în legătură cu același imobil, prin care s-a apreciat asupra acordării măsurilor reparatorii, în cuantum de 1.013.077 RON.

Tot astfel, a fost cenzurată irevocabil și cererea vizând restituirea în natură a unei părți din imobil, cerere care nu mai putea fi reiterată în prezentul litigiu. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul reclamantului A.G. împotriva deciziei nr. 190 din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.