ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1524/2007

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, reclamantul A.G. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploiești a solicitat anularea deciziei nr. 9742 din 26 noiembrie 2004. În motivarea contestației se arată că prin notificarea nr. 254 din 6 februarie 2001, a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, ce a aparținut defunctului D.G. și care a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 377/2002.

Prin sentința civilă nr. 812 din 20 septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a admis contestația formulată de contestatorul A.G., în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice și a constatat dreptul acestuia la despăgubiri în cuantum de 10.130.778.890 lei (1.013.077 Ron )conform expertizei întocmite de expert C.V.S. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, urmare a notificării formulată de contestatorul A.G. prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, ce a aparținut defunctului D.G., expropriat prin Decret 377/1962, demolat, prin dispoziția nr. 9746 din 26 noiembrie 2004, emisă de Primăria Municipiului Ploiești, s-au stabilit despăgubiri în cuantum 1.164.312,586 lei, cuantum contestat.

Prin expertiza topografică efectuată în cauză a fost calculată valoarea terenului în funcție de valoarea de piață, și s-a stabilit echivalentul de 10.130.779.890 lei. La stabilirea acestei valori s-a avut în vedere metoda de comparație directă cu privire la terenurile ce au fost tranzacționate în zonă și terenurile ce urmează a fi tranzacționate. Prin decizia nr. 47 din 28 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de apelanta intimată Primăria Municipiului Ploiești. Au fost admise apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și Primăria Municipiului Ploiești împotriva sentinței civile nr. 812 din 20 septembrie 2005, a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în tot și a fost respinsă contestația.

Instanța de apel a reținut în esență ca neîntemeiată critica privind excepția lipsei calității procesuale pasive a statului, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice este cel care administrează Fondul Proprietatea, situație în care nu se poate reține inexistența calității procesule față de o persoană juridică, care prin măsuri dispune cu privire la imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 și contribuie la derularea procedurilor administrative. În ceea ce privește susținerea Primăriei Municipiului Ploiești, în sensul că, în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor bănești s-a reținut întemeiată critica, deoarece, în condițiile noilor modificări legislative, se stipulează expres în Titlul VII regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în care nu este menționată.

În acest sens, s-a reținut că, în mod greșit s-a procedat la stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantumul arătat, printr-o expertiză de specialitate, fără a fi urmată procedura expres stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005. Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de apelanta intimată Primăria Municipiului Ploiești, s-a apreciată că este neîntemeiată, cu precizarea că în speță, există o situație strict reglementată procedural prin Legea nr. 10/2001, în sensul că tribunalului, respectiv secției civile îi revine competența de soluționare a contestațiilor privind dispozițiile emise în baza legii precizată. Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul A.G.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ. Dezvoltând critica formulată împotriva hotărârii pronunțată de către instanța de apel învederează că, temeinică și legală este soluția pronunțată de instanța de fond, care a aplicat dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 10, din Legea nr. 10/2001, nemodificată, lege incidență la data soluționării cererii sale, respectiv 21 decembrie 2004. Arată recurentul că, instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv contestarea unei decizii privind stabilirea dreptului său la despăgubiri prin aplicarea procedurii stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005. Examinând recursul prin prisma criticii formulate de recurent, instanța reține posibilă încadrarea sa în disp.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Reclamantul recurent a sesizat instanța în decembrie 2004, dată la care în vigoare era Legea nr. 10/2001 nemodificată. Toate actele de procedură administrate sau realizat în conformitate cu legea în vigoare la acea dată și a Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În mod temeinică și legal instanța de fond a reținut că legea aplicabilă este Legea nr. 10/2001, de la acea dată, respectiv că modul de stabilire și de plată a despăgubirilor este cel prev. de art. 1, art. 3 și art. 10 din acea lege modificată prin Legea nr. 247/2005.

Instanța de apel în mod eronat, interpretând greșit actul dedus judecății, respectiv contestarea unei decizii, constată pur și simplu nici că despăgubirile sunt mai mari sau mai mici, ci că s-a procedat greșit, stabilindu-se dreptul la despăgubiri, fără a se urma procedura expresă stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005. Punctul de vedere abordat este nelegal, întrucât stabilirea despăgubirilor în cuantumul reținut s-a realizat până la momentul modificării Titlului VII din Legea nr. 10/2001, respectându-se într-un totul modul de calcul în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. În consecință, trebuie avut în vedere că raporturile juridice au început și s-au derulat sub imperiul legii nemodificate și se impune a fi menținută soluția pronunțată sub imperiul acelei legi.

În consecință pentru considerentele expuse, urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată și, respingând apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului Ploiești să se păstreze sentința civilă nr. 812 din 20 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova ca temeinică și legală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 47 din 28 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează. Respinge apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului Ploiești împotriva sentinței nr. 812 din 20 septembrie 2005, a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2007.