ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1524/2007

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Prahova, reclamantul A.G. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului

Ploiești a solicitat anularea deciziei nr. 9742 din 26 noiembrie 2004.

În motivarea

contestației se arată că prin notificarea nr. 254 din 6 februarie 2001, a

solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, ce a aparținut

defunctului D.G. și care a trecut în proprietatea statului prin Decretul de

expropriere nr. 377/2002.

Prin sentința civilă nr. 812 din 20

septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a admis contestația

formulată de contestatorul A.G., în contradictoriu cu intimații Primăria

Municipiului Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice și a constatat dreptul

acestuia la despăgubiri în cuantum de 10.130.778.890 lei (1.013.077 Ron

)conform expertizei întocmite de expert C.V.S.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, urmare a notificării formulată de

contestatorul A.G. prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în

Ploiești, ce a aparținut defunctului D.G., expropriat prin Decret 377/1962,

demolat, prin dispoziția nr. 9746 din 26 noiembrie 2004, emisă de Primăria

Municipiului Ploiești, s-au stabilit despăgubiri în cuantum 1.164.312,586 lei,

cuantum contestat.

Prin expertiza

topografică efectuată în cauză a fost calculată valoarea terenului în funcție

de valoarea de piață, și s-a stabilit echivalentul de 10.130.779.890 lei. La

stabilirea acestei valori s-a avut în vedere metoda de comparație directă cu

privire la terenurile ce au fost tranzacționate în zonă și terenurile ce

urmează a fi tranzacționate.

Prin decizia nr. 47

din 28 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a

fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești

invocată de apelanta intimată Primăria Municipiului Ploiești.

Au fost admise

apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și

Primăria Municipiului Ploiești împotriva sentinței civile nr. 812 din 20

septembrie 2005, a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în tot și a fost

respinsă contestația.

Instanța de apel a

reținut în esență ca neîntemeiată critica privind excepția lipsei calității

procesuale pasive a statului, în condițiile în care Ministerul Finanțelor

Publice este cel care administrează Fondul Proprietatea, situație în care nu se

poate reține inexistența calității procesule față de o persoană juridică, care

prin măsuri dispune cu privire la imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001

și contribuie la derularea procedurilor administrative.

În ceea ce privește

susținerea Primăriei Municipiului Ploiești, în sensul că, în mod greșit s-a

dispus obligarea sa la plata despăgubirilor bănești s-a reținut întemeiată

critica, deoarece, în condițiile noilor modificări legislative, se stipulează

expres în Titlul VII regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv, în care nu este menționată.

În acest sens, s-a

reținut că, în mod greșit s-a procedat la stabilirea dreptului la despăgubiri

în cuantumul arătat, printr-o expertiză de specialitate, fără a fi urmată

procedura expres stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005.

Referitor la excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de apelanta intimată

Primăria Municipiului Ploiești, s-a apreciată că este neîntemeiată, cu

precizarea că în speță, există o situație strict reglementată procedural prin

Legea nr. 10/2001, în sensul că tribunalului, respectiv secției civile îi

revine competența de soluționare a contestațiilor privind dispozițiile emise în

baza legii precizată.

Împotriva acestei

decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul A.G.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9

C. proc. civ.

Dezvoltând critica

formulată împotriva hotărârii pronunțată de către instanța de apel învederează

că, temeinică și legală este soluția pronunțată de instanța de fond, care a

aplicat dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 10, din Legea nr. 10/2001, nemodificată,

lege incidență la data soluționării cererii sale, respectiv 21 decembrie 2004.

Arată recurentul că,

instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv

contestarea unei decizii privind stabilirea dreptului său la despăgubiri prin

aplicarea procedurii stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005.

Examinând

recursul prin prisma criticii formulate de recurent, instanța reține posibilă

încadrarea sa în disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este

fondat pentru considerentele ce urmează:

Reclamantul recurent

a sesizat instanța în decembrie 2004, dată la care în vigoare era Legea nr.

10/2001 nemodificată. Toate actele de procedură administrate sau realizat în

conformitate cu legea în vigoare la acea dată și a Normelor Metodologice de

Aplicare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În mod

temeinică și legal instanța de fond a reținut că legea aplicabilă este Legea

nr. 10/2001, de la acea dată, respectiv că modul de stabilire și de plată a

despăgubirilor este cel prev. de art. 1, art. 3 și art. 10 din acea lege

modificată prin Legea nr. 247/2005.

Instanța de apel

în mod eronat, interpretând greșit actul dedus judecății, respectiv contestarea

unei decizii, constată pur și simplu nici că despăgubirile sunt mai mari sau

mai mici, ci că s-a procedat greșit, stabilindu-se dreptul la despăgubiri, fără

a se urma procedura expresă stabilită de noile reglementări ale Legii nr.

247/2005.

Punctul de vedere

abordat este nelegal, întrucât stabilirea despăgubirilor în cuantumul reținut

s-a realizat până la momentul modificării Titlului VII din Legea nr. 10/2001,

respectându-se într-un totul modul de calcul în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare.

În consecință,

trebuie avut în vedere că raporturile juridice au început și s-au derulat sub

imperiul legii nemodificate și se impune a fi menținută soluția pronunțată sub

imperiul acelei legi.

În consecință pentru

considerentele expuse, urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată

și, respingând apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Primăria

Municipiului Ploiești să se păstreze sentința civilă nr. 812 din 20 septembrie

2005, pronunțată de Tribunalul Prahova ca temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul A.G.

împotriva deciziei nr. 47 din 28 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă, pe care o casează.

Respinge apelurile declarate de Ministerul Finanțelor

Publice și Primăria Municipiului Ploiești împotriva sentinței nr. 812 din 20

septembrie 2005, a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie

2007.