ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1043/2010

Asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, sub nr. 4577/2005,

contestatorul S.G. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu

cu Primăria municipiului Ploiești, prin primar, anularea dispoziției nr. 4229

din 30 mai 2005 emisă de pârâtă și restituirea în natură a terenului situat în

Ploiești, județ Prahova, cu obligarea la acordarea de despăgubiri bănești în

echivalent pentru construcția expropriată în suprafață de 136,63 mp, cât și

pentru suprafața de 3000 mp teren, sumele urmând a fi actualizate cu dobânda

aferentă începând cu data introducerii acțiunii.

În motivarea

cererii, contestatorul a arătat că terenul în suprafață de 3000 mp și

construcția existentă pe el a aparținut autorilor săi, S.V. și S.M. și a fost

expropriat prin Decretul nr. 429/1984.

Prin notificarea

adresată la data de 06 februarie 2002, a solicitat restituirea în natură a

suprafeței de teren neafectată de construcții și despăgubiri pentru restul de

teren și construcția demolată între timp, însă prin dispoziția nr. 4229/2005

s-a respins cererea de restituire în natură și s-a constatat dreptul petentului

de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de

1.075.017.247 lei.

Contestatorul a

solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, însă instanța, prin încheierea de ședință din 2

noiembrie 2005, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința

civilă nr. 170 din 21 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția

civilă, în dosarul nr. 4577/2005, a fost respinsă contestația ca nefondată,

reținându-se, în esență, că suprafața de 465 mp, despre care expertul topometru

a arătat că se poate restitui în natură, este situată în spatele unui bloc, în

parcarea acestuia, fiind afectată de utilități, căi de acces și conducte de

canalizare, astfel că nu poate fi restituită în natură.

Referitor la

capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri bănești în echivalent, s-a

reținut că în condițiile Legii nr. 247/2005 despăgubirile se acordă sub forma

titlurilor de despăgubire ce reprezintă certificate emise de Cancelaria

Primului Ministru prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, astfel

încât a respins ca neîntemeiată această solicitare.

Prin decizia nr.

9 din 12 ianuarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3831/2006, Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelul, a schimbat în tot sentința și pe fond a admis contestația, a anulat în

parte dispoziția atacată și a dispus restituirea în natură a terenului în

suprafață de 465 mp delimitat cu simbolurile ABCDA în raportul de expertiză

efectuat în apel, teren situat în Ploiești, menținând restul dispozițiilor.

În motivarea deciziei,

instanța de apel a reținut că din expertiza topometrică întocmită la fond și

completată în apel, rezultă că terenul în suprafață totală de 3000 mp este

afectat în parte de utilități. Suprafața de 465 mp este liberă și posibil de restituit

în natură, iar sub acest aspect, instanța de fond a apreciat greșit

constatările expertizei.

Prin decizia nr.

5112 din 21 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești, prin primar, a casat decizia

atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, arătând

că, în cauză, deși s-au efectuat două expertize topometrice, nu a fost pe

deplin lămurită situația terenului, respectiv, dacă terenul în litigiu a fost

folosit scopului exproprierii, dacă pe acest teren urma să fie edificată o

construcție anume și dacă acest fapt s-a întâmplat sau nu, în raport cu planul

urbanistic al localității.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel a solicitat intimatei să precizeze situația

juridică a terenului în litigiu, iar aceasta s-a conformat, depunând la dosarul

cauzei dispoziția nr. 7456 din 02 aprilie 2007 privind restituirea, către

contestator, a imobilului teren în suprafață de 465 mp, situat în Ploiești, județul

Prahova, precum și adresa nr. 43 din 3 ianuarie 2008, din care rezultă că pe

rolul instanțelor judecătorești nu a fost identificată nici o contestație

împotriva dispoziției arătate mai sus.

Prin decizia nr.

16 din 23 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3848,3/42/2006, Curtea de

Apel Ploiești a respins ca rămas fără obiect apelul contestatorului S.G.,

reținând că terenul ce face obiectul litigiului a fost deja restituit în natură

prin dispoziția nr. 7456 din 02 aprilie 2007 și constatând că apelantul a

rambursat despăgubirile încasate pentru partea din imobilul revendicat care se

restituie în natură, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit

conform legislației în vigoare.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9,

Primăria municipiului Ploiești, prin primar, susținând că instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. prin aprecierea conform căreia nu

se mai impunea administrarea probatoriilor pentru soluționarea fondului

litigiului, deși era ținută să respecte dispozițiile deciziei de casare în

acest sens.

Recurenta a mai

arătat că dispoziția nr. 7456 din 02 aprilie 2007 a fost emisă pentru evitarea

punerii în executare silită a deciziei nr. 9 din 12 ianuarie 2007 a Curții de

Apel Ploiești, decizie definitivă și executorie.

Prin decizia nr.

5118 din 19 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul pârâtei, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că judecătorii apelului au considerat în mod

nelegal că, față de împrejurarea că prin dispoziția administrativă terenul a

fost restituit, nu se impunea administrarea probatoriilor la care se făcuse

referire în precedenta decizie de casare.

Prin decizia nr.

34 din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

contestatorul S.G. împotriva sentinței civile nr. 170 din 20 ianuarie 2008

pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care a schimbat-o în tot, admițând parțial

contestația, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în

suprafață de 465 mp, delimitat cu simbolurile ABCDA în raportul de expertiză

topo întocmit de ing. B.T. efectuată în apel, teren situat în Ploiești, județ

Prahova.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploiești, prin

primar, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o

pentru greșita aplicare a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că scopul pentru care s-a realizat exproprierea terenului în litigiu

a fost atins, întrucât pe acesta s-au construit blocuri pentru locuințe, s-au

amenajat artere de circulație, zone verzi și căi de acces la locuințe, iar cu

toate că după demolarea construcției expropriate terenul este liber, fiind

situat între blocurile construite, este destinat normalei folosințe a acestora.

Astfel,

suprafața de 465 mp rezultată ca suprafață liberă, în urma expertizelor

efectuate în cauză, are destinația de spațiu verde amenajat aferent blocurilor

de locuit, iar faptul că nu este ocupată de construcții nu este de natură să

conducă la concluzia că nu este afectată de utilități publice.

De asemenea,

arată că pe terenul în litigiu este amplasată o platformă gospodărească ce

constituie domeniu public al localității, potrivit Hotărârii Consiliului local

nr. 41/2008 privind actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc

domeniul public și privat al municipiului Ploiești.

Analizând

criticile formulate din prisma aspectelor de nelegalitate arătate, Înalta Curte

constată că acestea se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, însă urmează a respinge

recursul, pentru următoarele motive:

În cauză, este

de necontestat, că terenul solicitat de reclamant prin notificare a fost

expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 429/1984.

În această

situație sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

care prevăd că „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral

demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul

parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de

teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în

echivalent”.

Prevederile alin.

(3) al art. 11 din lege au în vedere ipoteza în care construcțiile expropriate

au fost integral demolate, iar execuția noilor lucrări pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă parțial terenul.

În acest caz,

persoana îndreptățită va beneficia de măsura restituirii în natură a terenului

liber, iar pentru construcțiile demolate și terenul ocupat de construcții noi,

precum și pentru terenul afectat servituților legale ori altor amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale, se vor acorda măsuri

reparatorii în echivalent.

Dispozițiile

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie analizate, însă, prin raportare

la dispozițiile art.10 din aceeași lege și art. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit

textelor legale arătate, prin teren liber restituibil în natură, se înțelege

terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu

afectează căile de acces(existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări,

trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane(conducte de

alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Sintagma

„amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren

afectate unei utilități publice, respectiv, suprafața de teren supusă unor

amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicații, dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini

publice, piețe pietonale și altele.

În lumina

dispozițiilor legale anterior citate, instanța de apel, în rejudecare, a făcut

o justă aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a

stabilit în mod corect, pe baza probatoriilor administrate în mai multe cicluri

procesuale, că suprafața de teren de 465 mp este liberă, nefiind afectată de

nici o utilitate publică, fiind astfel restituibilă în natură și fiindu-i

aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din legea specială de reparație.

În speță,

potrivit dispozițiilor deciziei de casare, instanței de trimitere i s-a

stabilit obligația de a clarifica, pe bază de noi probatorii, dacă suprafața de

465 mp este sau nu afectată de utilități publice, în raport de această

situație, urmând a se aplica normele de drept corespunzătoare.

În acest sens,

au fost depuse la dosarul cauzei o serie de înscrisuri care au format instanței

convingerea că terenul în litigiu poate fi restituit în natură.

Conform

expertizelor întocmite în cauză, rezultă că terenul expropriat nu este afectat

de construcții noi, utilități publice sau alte amenajări de utilitate publică,

iar recurenta nu a formulat obiecțiuni la concluziile experților.

Astfel, din

expertiza topometrică întocmită de expert B.T. (filele 113-115 dosar fond),

lucrare ce a fost completată în apel, a rezultat că terenul în litigiu este

„afectat în parte de utilități publice”, respectiv, o suprafață de 2535 mp, a

cărei evaluare urmează metodologia adoptată de Legea nr. 10/2001, iar suprafața

de 465 mp este „suprafață liberă, care poate fi restituită în natură”.

Raportul de

expertiză efectuat cu ocazia instrumentării căii de atac a apelului, în primul

ciclu procesual, a relevat aceeași situație de fapt, respectiv, existența, pe o

anumită suprafață a terenului în litigiu, a unor rețele edilitare de interes

public(conducte de apă, canalizare pluvială, conducte de gaze, etc),

concluzionând însă că „...nici una dintre acestea nu afectează suprafața de 465

mp...care nu este afectată de utilități publice.”

În cadrul

procesual stabilit prin decizia de casare nr. 5118 din 19 septembrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au administrat probatorii care au

confirmat concluziile rapoartelor de expertiză anterioare, astfel încât

susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora terenul în litigiu nu poate forma

obiectul restituirii în natură, deoarece este afectat de utilități publice,

urmează a fi înlăturate, fiind contrazise de concluziile care se desprind din

actele și lucrările dosarului.

Pornind de la

această situație de fapt, în mod judicios, instanța de apel a făcut aplicarea

în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectând

astfel principiul restituirii în natură consacrat prin art. 1 alin. (2) din

aceeași lege.

În considerarea

tuturor aceste aspecte, Înalta Curte va respinge recursul, în aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Primăria municipiului Ploiești prin primar, împotriva deciziei nr. 34

din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 februarie 2010.