ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4594/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4594/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în condițiile art. 256 C.
proc. civ. asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Prahova la 14 februarie 2005 reclamanții I.I.C. și I.V. au
formulat, în contradictoriu cu primarul municipiului Ploiești și
Ministerul Finanțelor
Publice
o
contestație împotriva Dispoziției nr. 468 din 17 ianuarie 2005 prin care li s-a
stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr.
10/2001 pentru imobilul situat în Ploiești, (teren și construcții), sub formă
de titluri de valoare nominală sau acțiuni în limita sumei de 1.446.278,053
lei.
În principal reclamanții au
solicitat acordarea de despăgubiri prin atribuirea, prin schimb, în proprietate
a unei suprafețe de teren în aceeași suprafață, situat în zona centrală a
municipiului Ploiești, iar pentru construcții acordarea de titluri de valoare
nominală în limita unei sume corespunzătoare valorii de circulație a
imobilului. În subsidiar reclamantul a solicitat acordarea de titluri de
valoare și pentru teren dacă acesta nu se poate restitui în natură.
La 8 noiembrie 2005 și la 22
noiembrie 2005 instanța a dispus, având în vedere cererile contestatorilor,
introducerea în cauză în calitate de intimate a numitelor: Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.
Tribunalul Prahova prin sentința
civilă nr. 54 din 17 ianuarie 2006, a respins excepțiile lipsei calității
procesuale pasive a Statului prin
Ministerul Finanțelor Publice
și a Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Contestația a fost admisă în parte
s-a anulat în parte dispoziția 468/17/2005 în sensul că s-a stabilit valoarea
despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în jud.
Prahova, suma de 3.194.802.248 lei.
A fost respinsă cererea de acordarea
unor măsuri reparatorii constând în atribuirea prin schimb în proprietate a
unei suprafețe de teren în aceeași suprafață, în zona centrală a orașului și
titluri de valoare pentru construcții.
În motivarea acestei hotărâri
instanța a reținut că reclamanții au dobândit în 1974 în proprietate, urmare
cumpărării, imobilul situat în Ploiești compus din teren 510,27 mp și casă cu
parter și mansardă. Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului 188/1986,
proprietarii- reclamanții încasând cu acea ocazie suma de 80.000 lei
contravaloarea construcțiilor.
Cererea de revendicare formulată de
reclamanți în temeiul Legii 10/2001 s-a soluționat prin Dispoziția 468/2005
prin care s-a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură și că
petenții beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de
1.446.278.053 lei acordată sub formă de titluri de valoare nominală utilizate
exclusiv în procesul de privatizare, sau acțiuni la societăți comerciale.
Făcând aplicarea art. 11 din Legea
10/2001 instanța a constatat, urmare constatărilor făcute de expertizele
administrate în cauză, că reclamanților li se cuvin despăgubiri la valoarea de
piață a imobilului 3.194.802.248 lei (din care 2.256.662.270 lei c/v
terenurilor iar 938.139.980 lei c/v construcțiilor) după ce s-au scăzut sumele
reactualizate de 1147 lei și respectiv 80.000 lei încasate de reclamanți la
momentul exproprierii.
S-a considerat neîntemeiată cererea
contestatorilor de a li se acorda teren și construcții, ca măsură reparatorie
prin echivalent, într-o zonă centrală a orașului, nefăcându-se dovada că pârâta
ar deține terenuri de acest fel libere pentru a putea fi atribuite în schimbul
proprietăților preluate.
S-a considerat că în temeiul dispozițiilor
Legii 10/2001 pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia
nr. 81 din 10 mai 2006 a admis apelurile declarate împotriva sentinței de fond
de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Primăria
municipiului Ploiești, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și
Ministerul Finanțelor
Publice
.
Au fost admise excepțiile lipsei
calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților și
Ministerului Finanțelor Publice, respingându-se contestația față de
acestea.
A fost schimbată în parte sentința
în sensul că s-a constatat dreptul contestatorului la acordarea de măsuri
reparatorii pentru imobilul în discuție conform Legii 10/2001, astfel cum a
fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
A fost menținută sentința civilă cu
privire la anularea în parte a dispoziției 468/2005 a
primarului municipiului Ploiești și
cu privire la respingerea capătului de cerere privind atribuirea prin schimb în
proprietate a unei suprafețe de teren și construcții în aceeași suprafață în
zona centrală a municipiului Ploiești și titluri de valoare nominală pentru
construcții.
În motivarea acestei decizii,
instanța a reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 1 din H.G. 361/2005, această
entitate nu are personalitate juridică și nu emite decizii în temeiul Legii
10/2001.
În egală măsură, față de
dispozițiile Legii 247/2005, Titlul VII, care stabilesc sursele de finanțare,
cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele care nu
pot fi restituite în natură cu arătarea entității care emite titlurile de
despăgubire, s-a constatat că, nici
Ministerul Finanțelor Publice
, în reprezentarea Statului român nu
are calitate procesuală pasivă.
S-a mai reținut că după intervenția
modificărilor prevăzute de Legea 247/2005, cuantumul despăgubirilor și
procedura de acordare a acestora nu se realizează de instanțele judecătorești.
S-a mai constatat că modificările aduse
Legii 10/2001 prin Legea 247/2005 nu mai abilitează obligarea primăriei la
despăgubiri în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilului și
deci sub acest aspect este nelegală dispoziția instanței.
În sfârșit s-a apreciat întemeiat în
parte și apelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor numai cât
privește măsura luată de către instanță de a stabili cuantumul despăgubirilor,
apreciere dată în întregime în competența acestei comisii după modificarea în
discuție.
S-a apreciat însă că are legitimare
procesuală pasivă Comisia Centrală pentru că aceasta are competența de a emite
decizii care pot fi atacate în contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs în termen legal, contestatorii I.I.C. și I.V.
Recursul a fost întemeiat în drept
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea a
fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 36 pct. 3 Legea 10/2001, în
vigoare la data introducerii contestației, a art. 11 alin. (5) și (6), art. 24
alin. (1) și (3
b
) din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005
și dispozițiile art. V alin. (1) din Titlul I, art. 16 alin. (1) și (2) și cap.
V din Titlul VII al Legii 247/2005.
În fapt, s-a arătat că deși s-a
admis apelul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, ca
urmare, s-a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității procesuale
pasive, instanța în mod nelegal a admis motivul de apel ce a privit fondul
cauzei, invocat de această parte care nu avea calitate procesuală. De altfel,
nimeni în proces nu a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite.
S-au încălcat dispozițiile art. 36
alin. (3) ale Legii 10/2001, mai susțin recurenții, prin negarea dreptului
instanțelor de a aprecia cu privire la cuantumul despăgubirilor, într-o cauză a
cărei soluționare administrativă s-a epuizat înainte de apariția Legii
247/2005.
Recursul este întemeiat și se va
admite pentru considerentele ce urmează.
Reclamanții au formulat o
notificare, înregistrată la nr. 53 din 21 mai 2001 către Primăria municipiului
Ploiești cu o cerere de revendicare, în temeiul Legii 10/2001.
Notificarea a fost soluționată prin
dispoziția 468 emisă de Primarul municipiului Ploiești la data de 17 ianuarie
2005.
Contestația formulată în temeiul
art. 24 al Legii 10/2001 a investit instanța la 14 februarie 2005 cu cererea de
a verifica legalitatea și temeinicia dispoziției din perspectiva motivelor
invocate, în principal contestarea măsurii reparatorii și în subsidiar
contestarea cuantumului stabilit pentru despăgubiri.
În exercitarea controlului judiciar,
la care Legea 10/2001 abilitează instanța judecătorească, s-a admis în parte
contestația și a fost stabilit un alt cuantum pentru măsurile reparatorii,
menținându-se modalitatea aleasă prin dispoziția atacată pentru repararea
prejudiciului creat foștilor proprietari, de măsura exproprierii.
Împrejurarea că pe parcursul
judecării procesului a intervenit modificarea Legii 10/2001 prin dispozițiile
prevăzute cu privire la aceasta în Legea 247/2005, nu schimbă competența
instanței de control judiciar asupra dispozițiilor emise în soluționarea
notificărilor. De altfel, textul care prevede această procedură în cuprinsul
Legii 10/2001 nu a fost modificat, el fiind prevăzut în noul text al legii la
art. 26 alin. (3) (după renumerotarea articolelor).
Ca urmare, în mod legal și corect
potrivit probelor administrate instanța a apreciat asupra stabilirii măsurilor
reparatorii.
Sub acest aspect în mod nelegal
instanța de apel a admis apelul pârâtei Primăria municipiului Ploiești considerând
că instanța nu mai are acest drept de apreciere, făcând astfel o greșită
interpretare a dispozițiilor legale incidente, art. 26 alin. (3) (vechiul art.
24) din Legea 10/2001.
În mod corect instanța de apel a
constatat lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru
Restituirea Proprietăților și a
Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față
de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
Ca urmare orice altă discuție făcută
de aceste părți cu privire la soluționarea fondului cauzei nu poate fi primită,
discuții de această natură putând fi angajate numai de părțile care justifică
calitate procesuală. Ca urmare, instanța a apreciat greșit că și al doilea
motiv de apel al acestei părți este întemeiat, în realitate prin constatarea
lipsei calității procesuale pasive a părții, s-a produs scoaterea acesteia din
cauză astfel că pe această parte fondul nu o mai privește.
Ca urmare se va înlătura din
motivarea instanței de apel paragraful referitor la temeinicia apelului
Autorității Naționale pentru
Restituirea Proprietăților cât privește fondul contestației.
În apelul său Primăria municipiului
Ploiești s-a referit la încălcarea de către instanță a Legii 10/2001 așa cum a
fost modificată prin Legea 247/2005 arătând că s-a instituit o autoritate prin
Comisia Centrală care este abilitată să stabilească cuantumul final al
despăgubirilor aceasta urmând să emită decizie referitoare la acordarea
titlurilor de despăgubire solicitându-se în final respingerea contestației ca inadmisibilă.
Instanța a apreciat în mod greșit că
apelul acestei pârâte este întemeiat având în vedere că Legea 10/2001 în
redactarea anterioară ca și în cea posterioară apariției Legii 247/2005 prevede
competența instanțelor judecătorești în realizarea controlului judiciar asupra
deciziilor/dispozițiilor emise de entitățile abilitate să rezolve notificările
formulate în temeiul Legii 10/2001.
Instanța de fond învestită la 14
februarie 2005 cu contestația în discuție a fost legal învestită și și-a
păstrat competența să soluționeze cererea și după apariția Legii 247/2005. De
altfel, art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005 prevede clar că sunt supuse
procedurii noi instituite de acest nou act normativ notificările care nu au
fost soluționate până la data apariției legii.
În cauză este vorba de o notificare
cu privire la care calea administrativă prevăzută de Legea 10/2001 se epuizase,
petentul aflându-se în calea de atac legal exercitată.
Procedura instituită de Titlul VII
al Legii 247/2005 are în vedere și această situație, de vreme ce se referă la
decizii sau hotărâri ale instanței (care se pronunță, deci în exercitarea
controlului jurisdicțional), și care se vor transmite la Comisia Centrală
pentru Acordarea Despăgubirilor pentru a se urma etapele prevăzute de actul
normativ în discuție.
Ca urmare, se impunea ca instanța de
apel să respingă apelul declarat de Primăria municipiului Ploiești ca nefondat.
Văzând că sunt întrunite condițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. se va admite recursul reclamanților, cu consecința modificării
deciziei 81/2006 a Curții de apel Ploiești, în sensul respingerii apelului
Primăriei municipiului Ploiești împotriva sentinței civile 59 din 17 ianuarie
2006 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.
Se vor menține celelalte dispoziții
ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
contestatorii I.I.C. și I.V. împotriva deciziei nr. 81 din 10 mai 2006 a Curții
de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o modifică în parte în sensul că
respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești
împotriva sentinței civile nr. 59 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Prahova.
Menține celelalte dispoziții ale
deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 5 iunie 2007.