ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la data de 18 mai 2005 la

Tribunalul Prahova, reclamantul V.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria

Municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze dispoziția nr. 3476 din 26 aprilie

2005 privind măsurile reparatorii acordate prin titluri de valoare nominală

utilizate în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital și înlocuirea acestora cu despăgubiri

bănești corespunzătoare imobilului ce i-a fost expropriat.

În motivare a arătat că imobilul

situat în Ploiești, a fost proprietatea sa, expropriat în vederea construirii

unui bloc, parcare și spațiu verde iar art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

îi oferă dreptul de a opta pentru despăgubiri bănești, opțiune pe care și-a

manifestat-o prin notificarea adresată Primăriei municipiului Ploiești.

La data de 2 iunie 2005 instanța a

dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova,

măsură față de care această a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Prin sentința civilă nr. 243 din 16

martie 2006 Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice invocată

de D.G.F.P. Prahova și a respins acțiunea față de aceasta.

A admis în parte acțiunea și a

anulat în parte dispoziția nr. 3476 din 20 aprilie 2005 în sensul că valoarea

echivalentă pentru imobilul imposibil de restituit în natură este de

3.335.507.627 ROL.

A obligat reclamantul să plătească

intimatei valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru construcții,

conform procesului verbal de evaluare din data de 26 august 1989 în sumă de

161.511.152 ROL.

A obligat intimata la plata a

8.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că, reclamantul a cumpărat imobilul alcătuit din teren de 972

mp și construcție prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2450 din 4 aprilie

1972, imobil expropriat prin Decretul nr. 235/1988 în vederea construirii unui

bloc de locuințe.

După apariția Legii nr. 33/1994 și

Legii nr. 10/2001 reclamantului i s-au restituit în natură suprafața de teren

de 366,77 mp, iar pentru construcție și suprafața de teren imposibil de

restituit în mod corect, prin dispoziția nr. 3476/2005, s-a constatat dreptul

contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent la

valoarea stabilită de expertiza judiciară.

S-a mai reținut că potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 măsurile reparatorii se acordă cu condiția

restituirii despăgubirilor primite.

Susținerea reclamantului că potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are dreptul la despăgubiri bănești a fost

înlăturată în baza considerentului că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001

republicată, cea care stabilește tipul măsurilor reparatorii este Comisia Centrală

de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A mai reținut instanța că potrivit

dispozițiilor art. 3 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 D.G.F.P. respectiv

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe

reclamantul și intimata Primăria Municipiului Ploiești au formulat apel.

În apelul său reclamantul critică

sentința pentru că greșit a reținut că tipul măsurilor reparatorii se

stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru că

fiind creanțe reciproce, ele trebuiau compensate și, pentru că, acordându-i-se

cheltuieli de judecată, nu i s-a acordat și onorariul de expert.

În apelul său intimata Primăria

Municipiului Ploiești arată că greșit instanța a stabilit cuantumul măsurilor

reparatorii, singura care poate hotărî în acest sens este Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Greșit a fost obligată la plata

sumei de 8.500.000 lei cheltuieli de judecată, deoarece la momentul emiterii

dispoziției contestate, a aplicat corect metodologia de evaluare stabilită prin

lege.

Prin decizia nr. 219 din 15 septembrie

2006 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul reclamantului, a admis apelul

intimatei și a schimbat în parte sentința în sensul că a constatat că

reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești conform legii speciale.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că în raport de modificările aduse Legii nr. 10/2001 instanța de

judecată nu este competentă să stabilească valoarea despăgubirilor, ci doar de

a constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent, și, a

constatat dreptul reclamantului la despăgubiri. Critica referitoare la greșita

acordare a cheltuielilor de judecată a fost înlăturată deoarece conform art.

274 C. proc. civ. intimata a căzut în pretenții.

Apelul reclamantului a fost respins

cu aceleași considerente, iar cu privire la cheltuielile de judecată, a statuat

că suma ce i s-a acordat acoperă onorariul de avocat, iar onorariile de expert

nu i se cuvin deoarece instanța nu avea competența să stabilească valoarea

imobilelor.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a formulat recurs încadrându-l în dispozițiile prevăzute de art.

304 pct. 10 C. proc. civ.

Deoarece pct. 10 al art. 304 C.

proc. civ. a fost abrogat criticile astfel încadrate nu vor putea fi analizate.

Cât privește criticile vizând

neacordarea cheltuielilor de judecată sunt întemeiate, recursul urmând a fi

admis.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească

cheltuieli de judecată”.

Principiul ce rezultă din

dispozițiile legale menționate are la bază culpa procesuală, precum și

unicitatea procesului civil, ceea ce impune ca cheltuielile de judecată

(necesare pentru buna desfășurare a procesului) să cuprindă toate cheltuielile

făcute cu procesul, în toate fazele, indiferent cu ce titlu, fiind necesar ca

partea care le cere să fi triumfat în final în proces.

În speță culpa procesuală fiind

dovedită, iar cheltuielile de judecată fiind cerute de partea care a câștigat

este firesc ca ele să fie acordate.

Așa fiind recursul va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul V.A. împotriva deciziei nr. 219 din 15 septembrie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia și sentința civilă

nr. 243 din 16 martie 2006 a Tribunalului Prahova în sensul că majorează

cheltuielile de judecată de la 8.500.000 lei (vechi) la 14.500.000 lei (vechi).

Menține restul dispozițiilor

sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

9 martie 2007

.