ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la data de 18 mai 2005 la Tribunalul Prahova, reclamantul V.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze dispoziția nr. 3476 din 26 aprilie 2005 privind măsurile reparatorii acordate prin titluri de valoare nominală utilizate în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital și înlocuirea acestora cu despăgubiri bănești corespunzătoare imobilului ce i-a fost expropriat.

În motivare a arătat că imobilul situat în Ploiești, a fost proprietatea sa, expropriat în vederea construirii unui bloc, parcare și spațiu verde iar art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi oferă dreptul de a opta pentru despăgubiri bănești, opțiune pe care și-a manifestat-o prin notificarea adresată Primăriei municipiului Ploiești. La data de 2 iunie 2005 instanța a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova, măsură față de care această a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 243 din 16 martie 2006 Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice invocată de D.G.F.P.

Prahova și a respins acțiunea față de aceasta. A admis în parte acțiunea și a anulat în parte dispoziția nr. 3476 din 20 aprilie 2005 în sensul că valoarea echivalentă pentru imobilul imposibil de restituit în natură este de 3.335.507.627 ROL. A obligat reclamantul să plătească intimatei valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru construcții, conform procesului verbal de evaluare din data de 26 august 1989 în sumă de 161.511.152 ROL. A obligat intimata la plata a 8.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că, reclamantul a cumpărat imobilul alcătuit din teren de 972 mp și construcție prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2450 din 4 aprilie 1972, imobil expropriat prin Decretul nr. 235/1988 în vederea construirii unui bloc de locuințe.

După apariția Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 10/2001 reclamantului i s-au restituit în natură suprafața de teren de 366,77 mp, iar pentru construcție și suprafața de teren imposibil de restituit în mod corect, prin dispoziția nr. 3476/2005, s-a constatat dreptul contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea stabilită de expertiza judiciară. S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 măsurile reparatorii se acordă cu condiția restituirii despăgubirilor primite. Susținerea reclamantului că potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are dreptul la despăgubiri bănești a fost înlăturată în baza considerentului că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, cea care stabilește tipul măsurilor reparatorii este Comisia Centrală de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A mai reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 3 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 D.G.F.P. respectiv Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei sentințe reclamantul și intimata Primăria Municipiului Ploiești au formulat apel. În apelul său reclamantul critică sentința pentru că greșit a reținut că tipul măsurilor reparatorii se stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru că fiind creanțe reciproce, ele trebuiau compensate și, pentru că, acordându-i-se cheltuieli de judecată, nu i s-a acordat și onorariul de expert. În apelul său intimata Primăria Municipiului Ploiești arată că greșit instanța a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii, singura care poate hotărî în acest sens este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Greșit a fost obligată la plata sumei de 8.500.000 lei cheltuieli de judecată, deoarece la momentul emiterii dispoziției contestate, a aplicat corect metodologia de evaluare stabilită prin lege. Prin decizia nr. 219 din 15 septembrie 2006 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul reclamantului, a admis apelul intimatei și a schimbat în parte sentința în sensul că a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești conform legii speciale. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în raport de modificările aduse Legii nr. 10/2001 instanța de judecată nu este competentă să stabilească valoarea despăgubirilor, ci doar de a constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent, și, a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri.

Critica referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată a fost înlăturată deoarece conform art. 274 C. proc. civ. intimata a căzut în pretenții. Apelul reclamantului a fost respins cu aceleași considerente, iar cu privire la cheltuielile de judecată, a statuat că suma ce i s-a acordat acoperă onorariul de avocat, iar onorariile de expert nu i se cuvin deoarece instanța nu avea competența să stabilească valoarea imobilelor. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs încadrându-l în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat criticile astfel încadrate nu vor putea fi analizate. Cât privește criticile vizând neacordarea cheltuielilor de judecată sunt întemeiate, recursul urmând a fi admis.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată”. Principiul ce rezultă din dispozițiile legale menționate are la bază culpa procesuală, precum și unicitatea procesului civil, ceea ce impune ca cheltuielile de judecată (necesare pentru buna desfășurare a procesului) să cuprindă toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele, indiferent cu ce titlu, fiind necesar ca partea care le cere să fi triumfat în final în proces. În speță culpa procesuală fiind dovedită, iar cheltuielile de judecată fiind cerute de partea care a câștigat este firesc ca ele să fie acordate. Așa fiind recursul va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei nr. 219 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia și sentința civilă nr. 243 din 16 martie 2006 a Tribunalului Prahova în sensul că majorează cheltuielile de judecată de la 8.500.000 lei (vechi) la 14.500.000 lei (vechi). Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2007 .