ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8376/2007

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții P.P. și E.M. au chemat în judecată Primăria municipiului Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea în parte, a dispoziției nr. 5447 din 20 iulie 2005, emisă de primarul municipiului Ploiești, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru întreg imobilul situat în Ploiești, compus din construcție în suprafață de 103,10 mp și teren de 877 mp.

S-a arătat că în mod greșit, potrivit dispoziției atacate, au fost stabilite măsuri reparatorii, sub forma titlurilor de valoare nominală, doar pentru suprafața de 422 mp teren, atât cât apare în decretul de expropriere întrucât în fapt, suprafața preluată a fost de 1000 mp (printr-o dispoziție anterioară restituindu-se în natură 123 mp); de asemenea, pentru construcție s-a apreciat în mod eronat că nu se datorează despăgubiri întrucât suma primită cu ocazia exproprierii ar fi fost îndestulătoare, încălcându-se astfel prevederile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 435 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea formulată, a anulat în parte dispoziția atacată și a constatat dreptul reclamanților de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, sub forma titlurilor de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, reprezentând contravaloarea sumei de 190.903 lei pentru imobilul din str. S. nr. 1, imposibil de restituit în natură, constând din suprafața de 877 mp și construcția demolată. Au fost obligați reclamanții să plătească statului suma de 47.204 lei, reprezentând actualizarea despăgubirii primite de către autorii acestora, cu ocazia exproprierii. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că autorul reclamanților (E.A.) a fost proprietarul imobilului situat în str. S. nr. 1, compus din teren în suprafață de 1000 mp și construcția aferentă.

Deși potrivit anexei la Decretul de expropriere nr. 280/1983, în temeiul căruia s-a făcut preluarea bunului, a fost menționată de suprafața de teren de 422 mp, în fapt a operat preluarea întregului bun, ceea ce este confirmat de înscrisurile depuse la dosar, potrivit cărora în anul 1984 a fost expropriat întregul imobil cu care a figurat și a fost impus autorul reclamanților. Împotriva sentinței au declarat apel Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și Primăria Ploiești prin primar. 1. Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția primei instanțe întrucât nu s-a pronunțat asupra lipsei calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, conform cărora măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în titluri de despăgubiri emise de Comisia Centrală de Despăgubiri.

Mai mult, prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la emiterea titlurilor de valoare nominală au fost abrogate prin noul act normativ. 2. Primăria municipiului Ploiești a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, datorită faptului că în cauză nu s-a probat de către contestatori întinderea dreptului de proprietate al autorului lor asupra întregii suprafețe de teren de 1000 mp, neținându-se cont de faptul că în procesul-verbal de preluare nu este menționată decât suprafața de 422 mp. Ambele apeluri au fost respinge ca nefondate, prin decizia nr. 389 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Potrivit considerentelor deciziei, criticile Ministerului Finanțelor Publice vizând lipsa calității sale procesuale pasive sunt nefondate, având în vedere că în faza procedurii prealabile și-a dat acordul favorabil, pentru parte din suprafața de teren, în legătură cu măsurile reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală, forma acestor măsuri reparatorii fiind corect stabilită față de situația juridică a imobilului, imposibil de restituit în natură. De asemenea, apelul Primăriei municipiului Ploiești cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților, a fost constatat nefondat, întrucât prin probele administrate în cauză s-a dovedit că dreptul de proprietate era cel pretins de reclamanți și nu doar ceea ce s-a menționat în procesul-verbal de preluare.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanții-pârâți. 1. Primăria municipiului Ploiești prin reprezentat a susținut lipsa de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) a deciziei, în condițiile în care nici în faza procedurii prealabile și nici în faza judiciară nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că preluarea în proprietatea statului s-ar fi făcut pentru o suprafață mai mare decât cea prevăzută în Decretul nr. 280/1983. Or, cele două procese-verbale existente la dosar, pentru calculul valorii și impozitului din anii 1958 și 1966, nu sunt de natură a proba împrejurarea că în anul 1983, autorii reclamanților mai erau proprietari pe întreaga suprafață de teren. - Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii și în momentul în care a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi primite de către reclamanți, având în vedere că potrivit Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală este aceea care definitivează aceste despăgubiri.

De aceea, instanța trebuia să se limiteze la a constata îndreptățirea reclamanților în a primi măsuri reparatorii. 2. Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția sub aspectul modalității în care a rezolvat excepția lipsei de calitate procesuală a acestei părți. S-a arătat în acest sens, că avizul favorabil la care se face referire în decizia instanței de apel avea caracter consultativ, era doar un atribut al direcțiilor județene, iar entitățile învestite cu soluționarea notificărilor aveau plenitudine de competență în a aprecia asupra restituirii. În plus, potrivit noilor reglementări aduse prin dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 247/2005, titlurile de valoare nominală nu mai există ca forme de măsuri reparatorii.

În aceste condiții, hotărârea instanței nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire, dacă s-ar menține soluția de obligare la titluri de valoare nominală. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, susținând caracterul legal al deciziei atacate. Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele: 1) Recursul declarat de Primăria municipiului Ploiești este nefondat și urmează să fie respins în consecință. Astfel, criticând aprecierea instanței de apel în legătură cu întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților, nu numai la suprafața menționată în procesul-verbal de preluare (de 422 mp), recurenta ignoră dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 (republicată).

Potrivit textului menționat, „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive”. În speță, prezumția potrivit căreia întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților ar fi fost de 422 mp, cât s-a menționat în procesul-verbal de preluare, a fost răsturnată de înscrisurile depuse în procedura judiciară. Astfel, în afara foii matricole a imobilului din 1949 și a proceselor-verbale de impunere (datând din anii 1958 și 1966) la care face referire recurenta, și din care rezultă că suprafața de teren era de 1000 mp, la dosar s-a depus și referatul întocmit ulterior exproprierii (f. 40, fond), potrivit căruia, „imobilul din str. S. nr. 1 aparținând lui E.A.

a fost expropriat total, urmând să fie scăzut cu suprafața de teren de 1000 mp”. Ca atare, instanțele au apreciat în mod corect că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu numai pentru suprafața de 422 mp teren, ci pentru 1000 mp teren, cât a aparținut patrimoniului autorului acestora. Nemenționarea în anexa decretului de expropriere a întregii suprafețe duce la consecința potrivit căreia pentru diferență preluarea s-a făcut în fapt, având caracter abuziv potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar nu la aceea pretinsă de recurentă, în sensul că bunul nu ar fi fost preluat de stat în întregul său (terenul a fost de altfel identificat prin expertiza efectuată, ca fiind ocupat de blocuri și detalii de sistematizare).

- Faptul că instanța de stabilit, cuantumul măsurilor reparatorii nu depășește, așa cum se pretinde, competența acesteia, ci face parte din principiul plenitudinii de jurisdicție. Fiind învestită cu cenzurarea legalității unei dispoziții emise la 20 iulie 2005, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța a verificat, pe baza probelor administrate în cauză, în ce măsură cuantumul stabilit de unitatea deținătoare reflectă valoarea imobilului, care a constituit obiect al dreptului de proprietate al autorului reclamanților. Cum pentru parte din teren (123 mp) se realizase reparația în natură, restituirea prin echivalent a privit diferența până la 1000 mp și construcția demolată.

Totodată, față de împrejurarea că au fost încasate despăgubiri la momentul exproprierii, în mod corect s-a stabilit în sarcina reclamanților obligația de a restitui, în valoare actualizată, suma primită în anul 1984, la data preluării imobilului. 2) Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice urmează să fie admis, având în vedere următoarele considerente: Reclamanții au atacat în instanță dispoziția emisă de Primarul municipiului Ploiești, astfel încât raportul de drept procesual se grefează pe raportul juridic ce a luat naștere în urma transmiterii notificării și soluționării acesteia, părți ale raportului fiind așadar, persoanele îndreptățite și unitatea deținătoare. Împrejurarea că în procedura prealabilă, organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice au emis (conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, în reglementarea inițială) un aviz favorabil, nu este de natură să modifice părțile raportului juridic.

Pe de o parte, avizul exprimat nu avea decât valoare consultativă, iar pe de altă parte, această solicitare a avizului nu era decât o condiție de formă prealabilă, fără să afecteze competența unității deținătoare și fără să dea naștere unor drepturi sau obligații reciproce între persoana îndreptățită și organele financiare locale, specifice conținutului unui raport juridic. De asemenea, faptul că inițial, prin dispoziția atacată s-a stabilit ca natură a măsurilor reparatorii, titlurile de valoare nominală, nu putea justifica prezența în proces a Ministerului Finanțelor Publice (ca emitent a unor asemenea titluri) având în vedere că la data învestirii instanței (9 august 2005) intrase în vigoare Legea nr. 247/2005, care prin art. 3 lit. g) din Titlul VII a stabilit că de la acest moment „încetează puterea circulatorie a titlurilor de valoare nominală nevalorificate”.

De aceea, fără să se poată constitui într-o critică de natură să atragă, în sine, nelegalitatea soluției, care a avut în vedere, sub aspectul măsurilor reparatorii, legea aplicabilă la momentul emiterii dispoziției, în același timp, trebuie reținute prevederile legale menționate anterior, în legătură cu încetarea puterii circulatorii a titlurilor de valoare nominală, ca și dispozițiile art. 29 din Titlul VII, conform cărora titlurile de valoare nominală nevalorificate, se convertesc în titluri de despăgubiri. Fiind vorba așadar, de o convertire de drept care transformă titlurile de valoare nominală în titluri de despăgubiri, nu se poate susține teza imposibilității executării hotărârii, pentru menționarea în dispozitivul acesteia a unor măsuri reparatorii nereglementate de legea în vigoare.

Pentru considerentele menționate anterior, se va constata că raportul juridic dedus judecății, întemeiat pe analiza legalității dispoziției emise de primar, nu are ca parte și Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce pe plan procesual înseamnă lipsa calității sale procesuale pasive. În consecință, sub acest aspect recursul va fi admis, modificată decizia atacată și conform art. 296 C. proc. civ., admis apelul și schimbată în parte, sentința atacată, în sensul respingerii contestației îndreptate împotriva Ministerului Finanțelor Publice. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 389 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul aceluiași pârât declarat împotriva sentinței civile nr. 435 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Schimbă în parte sentința menționată în sensul că respinge contestația față de Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsă calitate procesuală pasivă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.