ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8376/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8376/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, reclamanții P.P. și E.M. au chemat în judecată Primăria

municipiului Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea în

parte, a dispoziției nr. 5447 din 20 iulie 2005, emisă de primarul municipiului

Ploiești, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

întreg imobilul situat în Ploiești, compus din construcție în suprafață de

103,10 mp și teren de 877 mp.

S-a arătat că în mod greșit,

potrivit dispoziției atacate, au fost stabilite măsuri reparatorii, sub forma

titlurilor de valoare nominală, doar pentru suprafața de 422 mp teren, atât cât

apare în decretul de expropriere întrucât în fapt, suprafața preluată a fost de

1000 mp (printr-o dispoziție anterioară restituindu-se în natură 123 mp); de

asemenea, pentru construcție s-a apreciat în mod eronat că nu se datorează

despăgubiri întrucât suma primită cu ocazia exproprierii ar fi fost

îndestulătoare, încălcându-se astfel prevederile art. 10 și art. 11 din Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 435 din 27 aprilie

2006, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea formulată, a anulat în

parte dispoziția atacată și a constatat dreptul reclamanților de a beneficia de

măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, sub forma

titlurilor de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare,

reprezentând contravaloarea sumei de 190.903 lei pentru imobilul din str. S.

nr. 1, imposibil de restituit în natură, constând din suprafața de 877 mp și

construcția demolată. Au fost obligați reclamanții să plătească statului suma

de 47.204 lei, reprezentând actualizarea despăgubirii primite de către autorii

acestora, cu ocazia exproprierii.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că autorul reclamanților (E.A.) a fost proprietarul

imobilului situat în str. S. nr. 1, compus din teren în suprafață de 1000 mp și

construcția aferentă.

Deși potrivit anexei la Decretul de

expropriere nr. 280/1983, în temeiul căruia s-a făcut preluarea bunului, a fost

menționată de suprafața de teren de 422 mp, în fapt a operat preluarea

întregului bun, ceea ce este confirmat de înscrisurile depuse la dosar,

potrivit cărora în anul 1984 a fost expropriat întregul imobil cu care a

figurat și a fost impus autorul reclamanților.

Împotriva sentinței au declarat apel

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și Primăria Ploiești prin

primar.

criticat soluția primei instanțe întrucât nu s-a pronunțat asupra lipsei

calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu

modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, conform cărora măsurile reparatorii

prin echivalent pot consta în titluri de despăgubiri emise de Comisia Centrală

de Despăgubiri. Mai mult, prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la emiterea

titlurilor de valoare nominală au fost abrogate prin noul act normativ.

solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

ca neîntemeiate, datorită faptului că în cauză nu s-a probat de către

contestatori întinderea dreptului de proprietate al autorului lor asupra

întregii suprafețe de teren de 1000 mp, neținându-se cont de faptul că în

procesul-verbal de preluare nu este menționată decât suprafața de 422 mp.

Ambele apeluri au fost respinge ca

nefondate, prin decizia nr. 389 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Potrivit considerentelor deciziei,

criticile Ministerului Finanțelor Publice vizând lipsa calității sale

procesuale pasive sunt nefondate, având în vedere că în faza procedurii

prealabile și-a dat acordul favorabil, pentru parte din suprafața de teren, în

legătură cu măsurile reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală,

forma acestor măsuri reparatorii fiind corect stabilită față de situația

juridică a imobilului, imposibil de restituit în natură.

De asemenea, apelul Primăriei

municipiului Ploiești cu privire la întinderea dreptului de proprietate al

autorului reclamanților, a fost constatat nefondat, întrucât prin probele

administrate în cauză s-a dovedit că dreptul de proprietate era cel pretins de

reclamanți și nu doar ceea ce s-a menționat în procesul-verbal de preluare.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelanții-pârâți.

prin reprezentat a susținut lipsa de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) a deciziei, în condițiile în care nici în faza procedurii prealabile și

nici în faza judiciară nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că

preluarea în proprietatea statului s-ar fi făcut pentru o suprafață mai mare

decât cea prevăzută în Decretul nr. 280/1983.

Or, cele două procese-verbale

existente la dosar, pentru calculul valorii și impozitului din anii 1958 și

1966, nu sunt de natură a proba împrejurarea că în anul 1983, autorii

reclamanților mai erau proprietari pe întreaga suprafață de teren.

- Instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii și în momentul în care a stabilit cuantumul despăgubirilor ce

urmează a fi primite de către reclamanți, având în vedere că potrivit Legea nr.

247/2005, Comisia Centrală este aceea care definitivează aceste despăgubiri.

De aceea, instanța trebuia să se

limiteze la a constata îndreptățirea reclamanților în a primi măsuri

reparatorii.

criticat soluția sub aspectul modalității în care a rezolvat excepția lipsei de

calitate procesuală a acestei părți.

S-a arătat în acest sens, că avizul

favorabil la care se face referire în decizia instanței de apel avea caracter consultativ,

era doar un atribut al direcțiilor județene, iar entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor aveau plenitudine de competență în a aprecia asupra

restituirii.

În plus, potrivit noilor

reglementări aduse prin dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 247/2005,

titlurile de valoare nominală nu mai există ca forme de măsuri reparatorii.

În aceste condiții, hotărârea

instanței nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire, dacă s-ar menține soluția

de obligare la titluri de valoare nominală.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au depus

întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate,

susținând caracterul legal al deciziei atacate.

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:

1) Recursul declarat de Primăria

municipiului Ploiești este nefondat și urmează să fie respins în consecință.

Astfel, criticând aprecierea

instanței de apel în legătură cu întinderea dreptului de proprietate al

autorului reclamanților, nu numai la suprafața menționată în procesul-verbal de

preluare (de 422 mp), recurenta ignoră dispozițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001 (republicată).

Potrivit textului menționat, „în

absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive”.

În speță, prezumția potrivit căreia

întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților ar fi fost de

422 mp, cât s-a menționat în procesul-verbal de preluare, a fost răsturnată de

înscrisurile depuse în procedura judiciară.

Astfel, în afara foii matricole a

imobilului din 1949 și a proceselor-verbale de impunere (datând din anii 1958

și 1966) la care face referire recurenta, și din care rezultă că suprafața de

teren era de 1000 mp, la dosar s-a depus și referatul întocmit ulterior

exproprierii (f. 40, fond), potrivit căruia, „imobilul din str. S. nr. 1

aparținând lui E.A. a fost expropriat total, urmând să fie scăzut cu suprafața

de teren de 1000 mp”.

Ca atare, instanțele au apreciat în

mod corect că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în

sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu numai pentru suprafața de 422

mp teren, ci pentru 1000 mp teren, cât a aparținut patrimoniului autorului

acestora.

Nemenționarea în anexa decretului de

expropriere a întregii suprafețe duce la consecința potrivit căreia pentru

diferență preluarea s-a făcut în fapt, având caracter abuziv potrivit art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar nu la aceea pretinsă de recurentă,

în sensul că bunul nu ar fi fost preluat de stat în întregul său (terenul a

fost de altfel identificat prin expertiza efectuată, ca fiind ocupat de blocuri

și detalii de sistematizare).

- Faptul că instanța de stabilit,

cuantumul măsurilor reparatorii nu depășește, așa cum se pretinde, competența

acesteia, ci face parte din principiul plenitudinii de jurisdicție.

Fiind învestită cu cenzurarea

legalității unei dispoziții emise la 20 iulie 2005, înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța a verificat, pe baza probelor

administrate în cauză, în ce măsură cuantumul stabilit de unitatea deținătoare

reflectă valoarea imobilului, care a constituit obiect al dreptului de

proprietate al autorului reclamanților.

Cum pentru parte din teren (123 mp)

se realizase reparația în natură, restituirea prin echivalent a privit

diferența până la 1000 mp și construcția demolată.

Totodată, față de împrejurarea că au

fost încasate despăgubiri la momentul exproprierii, în mod corect s-a stabilit

în sarcina reclamanților obligația de a restitui, în valoare actualizată, suma

primită în anul 1984, la data preluării imobilului.

2) Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice urmează să fie admis, având în vedere următoarele

considerente:

Reclamanții au atacat în instanță

dispoziția emisă de Primarul municipiului Ploiești, astfel încât raportul de

drept procesual se grefează pe raportul juridic ce a luat naștere în urma

transmiterii notificării și soluționării acesteia, părți ale raportului fiind

așadar, persoanele îndreptățite și unitatea deținătoare.

Împrejurarea că în procedura

prealabilă, organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice au emis

(conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, în reglementarea inițială) un aviz

favorabil, nu este de natură să modifice părțile raportului juridic.

Pe de o parte, avizul exprimat nu

avea decât valoare consultativă, iar pe de altă parte, această solicitare a

avizului nu era decât o condiție de formă prealabilă, fără să afecteze

competența unității deținătoare și fără să dea naștere unor drepturi sau

obligații reciproce între persoana îndreptățită și organele financiare locale,

specifice conținutului unui raport juridic.

De asemenea, faptul că inițial, prin

dispoziția atacată s-a stabilit ca natură a măsurilor reparatorii, titlurile de

valoare nominală, nu putea justifica prezența în proces a Ministerului

Finanțelor Publice (ca emitent a unor asemenea titluri) având în vedere că la

data învestirii instanței (9 august 2005) intrase în vigoare Legea nr.

247/2005, care prin art. 3 lit. g) din Titlul VII a stabilit că de la acest

moment „încetează puterea circulatorie a titlurilor de valoare nominală nevalorificate”.

De aceea, fără să se poată constitui

într-o critică de natură să atragă, în sine, nelegalitatea soluției, care a

avut în vedere, sub aspectul măsurilor reparatorii, legea aplicabilă la

momentul emiterii dispoziției, în același timp, trebuie reținute prevederile

legale menționate anterior, în legătură cu încetarea puterii circulatorii a

titlurilor de valoare nominală, ca și dispozițiile art. 29 din Titlul VII,

conform cărora titlurile de valoare nominală nevalorificate, se convertesc în

titluri de despăgubiri.

Fiind vorba așadar, de o convertire

de drept care transformă titlurile de valoare nominală în titluri de

despăgubiri, nu se poate susține teza imposibilității executării hotărârii,

pentru menționarea în dispozitivul acesteia a unor măsuri reparatorii

nereglementate de legea în vigoare.

Pentru considerentele menționate

anterior, se va constata că raportul juridic dedus judecății, întemeiat pe

analiza legalității dispoziției emise de primar, nu are ca parte și Ministerul

Finanțelor Publice, ceea ce pe plan procesual înseamnă lipsa calității sale

procesuale pasive.

În consecință, sub acest aspect

recursul va fi admis, modificată decizia atacată și conform art. 296 C. proc.

civ., admis apelul și schimbată în parte, sentința atacată, în sensul respingerii

contestației îndreptate împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 389 din 15 noiembrie 2006

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică

în parte, în sensul că admite apelul aceluiași pârât declarat împotriva

sentinței civile nr. 435 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secția

civilă.

Schimbă în parte sentința menționată

în sensul că respinge contestația față de Ministerul Finanțelor Publice pentru

lipsă calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie

2007.