ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5112/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4577 din 2 iunie 2005 contestatorul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești, anularea dispoziției nr. 4229 din 30 mai 2005 emisă de primarul municipiului Ploiești, restituirea în natură a terenului situat în Ploiești, obligarea la acordarea de despăgubiri bănești echivalente pentru construcția expropriată în suprafață de 136,63 mp și pentru suprafața de 3000 mp teren, actualizate cu dobânda aferentă. În motivarea cererii contestatorul a arătat că terenul de 3000 mp și construcția existentă pe el a aparținut autorilor săi S.V.

și S.M. și a fost expropriat prin Decretul nr. 429/1984. Prin notificarea adresată la 6 februarie 2002 a solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren neafectată de construcții și despăgubiri pentru restul de teren și construcția demolată între timp, însă prin dispoziția nr. 4229/2005 s-a respins cererea de restituire în natură și s-a constatat dreptul petentului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.075.017.247 lei. Ulterior, contestatorul a solicitat introducerea în cauză în calitate de intimat a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la termenul de judecată din 7 septembrie 2005 dispunându-se astfel. Prin încheierea din 2 noiembrie 2005 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Soluționând cauza pe fond, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 170 din 21 februarie 2006 prin care a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul în suprafață de 465 mp despre care expertul a arătat că poate fi restituit în natură este situat în spatele unui bloc, în parcarea acestuia, fiind afectat de utilități, căi de acces și conducte de canalizare- astfel că nu poate fi restituit în natură. Referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor bănești în echivalent s-a reținut că în condițiile Legii nr. 247/2005 despăgubirile se acordă sub forma titlurilor de despăgubire ce reprezintă certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Contestatorul a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză susținând că instanța de fond a respins în mod greșit contestația fără a administra un probatoriu complet. În această fază procesuală instanța de apel a dispus completarea probelor cu o nouă expertiză topometrică pentru a se stabili dacă suprafața de 465 mp este sau nu afectată de utilități publice. Prin decizia civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința și pe fond s-a admis contestația, s-a anulat în parte dispoziția nr. 4229 din 30 mai 2005 emisă de Primăria municipiului Ploiești și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 465 mp delimitată cu simbolurile ABC DA în raport de expertiza efectuată în apel, teren situat în Ploiești.

Au fost menținute restul dispozițiilor. În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că din expertiza topometrică întocmită la fond și completată în apel rezultă că terenul în suprafață totală de 3000 mp este afectat în parte de utilități, suprafața de 465 mp fiind liberă și posibil de restituit în natură și în acest context instanța de fond a apreciat greșit, ignorând constatările expertizei. Intimata Primăria municipiului Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, următoarele: Scopul exproprierii din anul 1984 a fost atins, în sensul că s-au construit blocuri pentru locuințe, s-au amenajat artere de circulație, zone verzi și căi de acces la locuințe.

Suprafața de 465 mp este rămasă liberă însă este folosită pentru amenajarea de spații verzi, căi de acces, funcționarea rețelelor tehnico-edilitare ce deservesc construcțiile din zonă. în speța dedusă judecății sunt astfel incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed. Prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată s-a reglementat situația restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri exprese, diferențiate în raport cu particularitățile specifice.

Potrivit alin. (3) din acest text de lege, în situația în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, ... măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. Esențial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins, deci dacă s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, iar pe de altă parte, dacă imobilul expropriat, în totalitate sau parțial, este liber și neafactat de utilități publice În cauză însă nu a fost lămurită pe deplin situația terenului.

Deși în cauză s-au efectuat două expertize topometrice nu s-a lămurit împrejurarea dacă terenul în litigiu a fost folosit scopului exproprierii, astfel cum figurează în documentația care a stat la baza exproprierii, dacă pe acest teren urma să fie edificată o construcție anume și dacă acest fapt s-a întâmplat sau nu, în raport cu planul urbanistic al localității. Atenția ambelor instanțe a fost capacitată de menționarea în raportul de expertiză că suprafața de 465 mp teren este liberă și posibil a fi restituită în natură. Numai că această informație a fost interpretată în mod diferențiat, chiar contradictoriu de către fiecare instanță în parte.

Astfel, în timp ce instanța de fond a considerat că această suprafață de teren nu poate fi restituită în natură întrucât este afectată de utilități -căi de acces, conducte de canalizare, fiind situată în parcarea unui bloc, instanța de apel a considerat că respectiva suprafață de teren poate fi restituită în natură, nefiind afectată de utilității. În contextul celor menționate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a lămurit pe deplin împrejurări de fapt esențiale pentru aplicarea corectă a legii, ceea ce împiedică instanța de recurs să efectueze controlul de legalitate, dat fiind că, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite.

Față de aceste considerente recursul declarat în cauză va fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel în vederea lămuririi aspectelor menționate și aplicării normelor de drept corespunzătoare în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 9 din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.