ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6323/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Prahova la 15 decembrie 2005 contestatorii M.A., M.P., B.M. și N.G. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Ploiești anularea în parte a dispoziției nr. 7985/2005 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploiești, județul Prahova. În motivarea contestației, contestatorii au arătat că, prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Ploiești au solicitat să li se restituie în natură suprafața de cca 788 mp care a fost proprietatea părinților lor, trecut abuziv în proprietatea statului, iar pentru construcțiile demolate aflate pe teren, să primească despăgubiri.

Au mai arătat contestatorii că o parte din terenul solicitat este liberă și în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, prin Legea nr. 247/2005 trebuie să li se restituie în natură, iar pentru restul de teren pe care se află construcții de locuințe, solicită un alt teren în compensare. Prin sentința civilă nr. 66/2006 a Tribunalului Prahova s-a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin dispoziția nr. 7985/2005 a Primarului Municipiului Ploiești s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât terenul revendicat este de utilitate publică, fiind ocupat de blocuri de locuințe și amenajări aferente, iar construcțiile ce s-au aflat pe acesta la data exproprierii au fost demolate, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut, de asemenea, că din adresa nr. 34418/19717/2001 a Primăriei Municipiului Ploiești rezultă că în urma verificărilor efectuate pe terenul aferent imobilului proprietatea autorilor contestatorilor, acesta face parte din domeniul public al Municipiului Ploiești, neputând fi restituit în natură. A precizat instanța de fond că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorii pentru următoarele motive: Apelanții au menționat că proprietatea este un drept inviolabil și sacru și nimeni nu poate fi lipsit de acest drept, iar Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 ignoră aceste drepturi ale cetățeanului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 113 din 6 iunie 2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii M.A., M.P. și N.G., împotriva sentinței civile nr. 66 din 18 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea B.M. și intimatul Primarul Municipiului Ploiești. Cererea apelanților de a i se da un alt teren în natură prin compensație, în situația în care nu este posibilă restituirea pe vechiul amplasament a fost respinsă de instanța de apel, întrucât potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2001, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită este obligată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale.

Împotriva deciziei sus menționate a formulat recurs reclamantul M.A., iar prin decizia nr. 4285 din 28 mai 2007. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 113 din 06 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe, reținând următoarele considerente: Constatând poziția părților, instanța avea îndatorirea, în exercitarea rolului activ, în scopul aflării adevărului, să ordone efectuarea unei expertize tehnice. Instanța supremă a mai reținut că era necesară și completarea probei cu înscrisuri pentru a se stabili dacă unitatea pârâtă deținătoare are un teren liber care să poată fi oferit prin compensare, deoarece prin cererea de chemare în judecată s-au cerut și măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri oferite în echivalent.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești care a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie ce a fost depus la dosarul cauzei de către expert M.C.D.. Acesta a concluzionat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea imobilului litigios ocupă în totalitate terenul, respectiv există blocul 15 H, punctul termic și spații verzi. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prin decizia nr. 126 din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul M.A., arătând că, deși, Înalta Curte a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului prin care reclamantul solicitase, fie restituirea în natură a terenului preluat de stat, fie acordarea în compensație a unui alt teren cu aceeași suprafață în zona respectivă sau în altă zonă Curtea de Apel nu s-a pronunțat decât asupra primei cereri, stabilind pe baza unui raport de expertiză cu care reclamantul nu a fost de acord, că terenul preluat de stat este ocupat integral și nu poate fi restituit în natură.

Prin decizia nr. 5337 din 08 mai 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de acesta și a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru următoarele considerente: Într-adevăr, așa cum susține recurentul, cu ocazia rejudecării, instanța de apel a analizat doar motivul privitor la restituirea în natură a terenului preluat de la părinții săi, nu și pe cel referitor la refuzul nejustificat al pârâtei de a oferi un teren în compensare. Sub acest aspect, Curtea de Apel a nesocotit, atât limitele devoluțiunii după casare reglementate de art. 315 alin. (3) C. proc. civ., cât și una din indicațiile deciziei casare privitoare la necesitatea completării probelor și stabilirii situației de fapt, indicație de care era ținută conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Ploiești, făcând aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în considerarea motivației reținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus completarea probatoriilor cu efectuarea unei adrese către Primăria Ploiești pentru a fi depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte existența sau inexistența unor terenuri libere pentru compensare terenului ce a aparținut autorilor contestatorului, teren situat în orașul Ploiești, respectiv lista întocmită și afișată la sediul primăriei în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea 10/2001, listă care a fost depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 8 octombrie 2009. Sub acest aspect a fost reiterată soluția pronunțată anterior de către Curtea de Apel Ploiești, având în vedere faptul c, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert M.C.

s-a reflectat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea în natură a imobilului situat în Ploiești, ocupă în totalitate terenul în litigiu cu blocuri de locuințe și amenajările aferente, astfel încât se constată că, în speță, s-a realizat utilitatea publică, iar construcțiile preluate de autorii contestatorilor au fost demolate, astfel încât în mod corect s-a constatat că se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, astfel încât, cererea de restituire în natură a acestuia nu este posibilă.

S-a mai reținut că apelanții nu au făcut dovada că pe raza Municipiului Ploiești ar exista alte terenuri aflate la dispoziția unității administrativ teritoriale pe care ar fi de acord să le primească în compensare. Consecința firească a interpretării art. 11 alin. (3) și art. 10 din Legea nr. 10/2001 sus amintite este concluzia că bunurile pot fi oferite spre compensare doar dacă sunt la dispoziția unității administrativ teritoriale menționată în Legea nr. 10/2001, dacă se află pe lista întocmită și afișată la sediul primăriilor, conform art. 1 alin. (5) din lege și dacă pentru acesta este manifestat în mod expres acordul persoanei îndreptățite.

Cum aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, instanța de apel, luând act de lipsa acordului contestatorilor de a primi vreunul din bunurile înscrise în tabelul afișat la sediul Primăriei Municipiului Ploiești și înaintat instanței de judecată, a constatat că apelul acestora nu poate fi admis, motiv pentru care a respins apelul ca nefondat. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: În mod greșit instanța de apel nu i-a acordat terenul în compensare, deși exista și posibilitatea de a-i fi restituit în natură terenul respectiv sau un alt teren echidistant față de centrul orașului. Se consideră că există multe terenuri libere care nu au fost trecute pe lista publică afișată de Primărie, soluționându-i-se astfel defavorabil cererile sale de restituire în natură a terenului respectiv.

Se conchide de către recurent că i se încalcă dreptul de proprietate garantat de Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Conform dispozițiilor art. 10 alin. (10) raportat la art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. Aceleași prevederi legale instituie o procedură obligatorie ce reglementează modalitatea în care sunt acordate bunurile sau serviciile ce pot fi acordate spre compensare, în sensul întocmirii unui tabel care să cuprinsă aceste terenuri și din cadrul căruia urmează a fi ales bunul solicitat în compensare. Criticile recurentului – reclamant ce ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează greșita respingere a cererii de acordate de teren în compensare cu cel preluat de stat, cerere asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5337/2009 a dispus verificarea situației respective, de către Curtea de Apel Ploiești. Instanța de apel în mod just a interpretat și aplicat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, art. 1 și art. 10 din aceeași lege, nefiind incident acest motiv de modificare a deciziei recurate. Soluția recurată este dată cu respectarea legii, constatându-se în mod corect că este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor pentru a fi acordate terenuri în compensare și anume acordul reclamantului și existența unor astfel de terenuri la dispoziția Primăriei.

Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită astfel ca o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatului, ci și de existența în patrimoniul unității respective a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. Celelalte critici ale recurentului ce vizează respingerea cererii sale de restituire în natură nu mai pot face obiectul analizei instanței, dat fiind faptul că aceste susțineri au fost considerate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca nefiind critici încadrabile în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., modalitatea rezolvării lor de instanțele anterioare dobândind putere de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei civile nr. 168 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.