ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6323/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Prahova la 15 decembrie 2005 contestatorii M.A., M.P., B.M. și N.G. au solicitat

în contradictoriu cu Primarul Municipiului Ploiești anularea în parte a

dispoziției nr. 7985/2005 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, prin care

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în Ploiești, județul Prahova.

În motivarea contestației, contestatorii au

arătat că, prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Ploiești au

solicitat să li se restituie în natură suprafața de cca 788 mp care a fost

proprietatea părinților lor, trecut abuziv în proprietatea statului, iar pentru

construcțiile demolate aflate pe teren, să primească despăgubiri.

Au mai arătat contestatorii că o parte din

terenul solicitat este liberă și în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, prin Legea nr. 247/2005

trebuie să li se restituie în natură, iar pentru restul de teren pe care se

află construcții de locuințe, solicită un alt teren în compensare.

Prin sentința civilă nr. 66/2006 a Tribunalului

Prahova s-a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut

că prin dispoziția nr. 7985/2005 a Primarului Municipiului Ploiești s-a respins

cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât terenul revendicat este

de utilitate publică, fiind ocupat de blocuri de locuințe și amenajări

aferente, iar construcțiile ce s-au aflat pe acesta la data exproprierii au

fost demolate, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut, de asemenea, că din adresa nr. 34418/19717/2001

a Primăriei Municipiului Ploiești rezultă că în urma verificărilor efectuate pe

terenul aferent imobilului proprietatea autorilor contestatorilor, acesta face

parte din domeniul public al Municipiului Ploiești, neputând fi restituit în

natură.

A precizat instanța de fond că, în conformitate

cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv

se restituie, de regulă, în natură, iar dacă restituirea în natură nu este

posibilă, persoana îndreptățită poate opta pentru măsuri reparatorii prin

echivalent.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

contestatorii pentru următoarele motive:

Apelanții au menționat că proprietatea este un

drept inviolabil și sacru și nimeni nu poate fi lipsit de acest drept, iar

Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 ignoră aceste drepturi ale cetățeanului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.

113 din 6 iunie 2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii M.A.,

M.P. și N.G., împotriva sentinței civile nr. 66 din 18 ianuarie 2006,

pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea B.M. și

intimatul Primarul Municipiului Ploiești.

Cererea apelanților de a i se da un alt teren în

natură prin compensație, în situația în care nu este posibilă restituirea pe

vechiul amplasament a fost respinsă de instanța de apel, întrucât potrivit art.

24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată

prin Legea nr. 247/2001, în situația în care restituirea în natură nu este

posibilă, entitatea investită este obligată să acorde persoanei îndreptățite,

în compensare, alte bunuri sau servicii, ori acordarea de despăgubiri, în

condițiile legii speciale.

Împotriva deciziei sus menționate a formulat

recurs reclamantul M.A., iar prin decizia nr. 4285 din 28 mai 2007. Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 113 din 06

iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecarea

apelului, aceleiași instanțe, reținând următoarele considerente:

Constatând poziția părților, instanța avea

îndatorirea, în exercitarea rolului activ, în scopul aflării adevărului, să

ordone efectuarea unei expertize tehnice.

Instanța supremă a mai reținut că era necesară

și completarea probei cu înscrisuri pentru a se stabili dacă unitatea pârâtă

deținătoare are un teren liber care să poată fi oferit prin compensare,

deoarece prin cererea de chemare în judecată s-au cerut și măsuri reparatorii

prin compensare cu alte bunuri oferite în echivalent.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești care a dispus efectuarea unui raport de expertiză în

specialitatea topografie ce a fost depus la dosarul cauzei de către expert M.C.D..

Acesta a concluzionat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

imobilului litigios ocupă în totalitate terenul, respectiv există blocul 15 H,

punctul termic și spații verzi.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 prin decizia nr. 126 din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel

Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

reclamantul M.A., arătând că, deși, Înalta Curte a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecarea apelului prin care reclamantul solicitase, fie restituirea în

natură a terenului preluat de stat, fie acordarea în compensație a unui alt

teren cu aceeași suprafață în zona respectivă sau în altă zonă Curtea de Apel

nu s-a pronunțat decât asupra primei cereri, stabilind pe baza unui raport de

expertiză cu care reclamantul nu a fost de acord, că terenul preluat de stat

este ocupat integral și nu poate fi restituit în natură.

Prin decizia nr. 5337 din 08 mai 2009 Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de acesta și a casat

decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru

următoarele considerente:

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, cu

ocazia rejudecării, instanța de apel a analizat doar motivul privitor la

restituirea în natură a terenului preluat de la părinții săi, nu și pe cel

referitor la refuzul nejustificat al pârâtei de a oferi un teren în compensare.

Sub acest aspect, Curtea de Apel a nesocotit,

atât limitele devoluțiunii după casare reglementate de art. 315 alin. (3) C.

proc. civ., cât și una din indicațiile deciziei casare privitoare la

necesitatea completării probelor și stabilirii situației de fapt, indicație de

care era ținută conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel

Ploiești, făcând aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în

considerarea motivației reținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a

dispus completarea probatoriilor cu efectuarea unei adrese către Primăria

Ploiești pentru a fi depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte existența

sau inexistența unor terenuri libere pentru compensare terenului ce a aparținut

autorilor contestatorului, teren situat în orașul Ploiești, respectiv lista

întocmită și afișată la sediul primăriei în conformitate cu art. 1 alin. (5) din

Legea 10/2001, listă care a fost depusă la dosarul cauzei la termenul din data

de 8 octombrie 2009.

Sub acest aspect a fost reiterată soluția

pronunțată anterior de către Curtea de Apel Ploiești, având în vedere faptul c,

potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert M.C. s-a

reflectat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea în natură a

imobilului situat în Ploiești, ocupă în totalitate terenul în litigiu cu

blocuri de locuințe și amenajările aferente, astfel încât se constată că, în

speță, s-a realizat utilitatea publică, iar construcțiile preluate de autorii

contestatorilor au fost demolate, astfel încât în mod corect s-a constatat că

se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, astfel încât,

cererea de restituire în natură a acestuia nu este posibilă.

S-a mai reținut că apelanții nu au făcut dovada

că pe raza Municipiului Ploiești ar exista alte terenuri aflate la dispoziția

unității administrativ teritoriale pe care ar fi de acord să le primească în

compensare.

Consecința firească a interpretării art. 11

alin. (3) și art. 10 din Legea nr. 10/2001 sus amintite este concluzia că

bunurile pot fi oferite spre compensare doar dacă sunt la dispoziția unității

administrativ teritoriale menționată în Legea nr. 10/2001, dacă se află pe

lista întocmită și afișată la sediul primăriilor, conform art. 1 alin. (5) din

lege și dacă pentru acesta este manifestat în mod expres acordul persoanei

îndreptățite.

Cum aceste condiții trebuie întrunite în mod

cumulativ, instanța de apel, luând act de lipsa acordului contestatorilor de a

primi vreunul din bunurile înscrise în tabelul afișat la sediul Primăriei

Municipiului Ploiești și înaintat instanței de judecată, a constatat că apelul

acestora nu poate fi admis, motiv pentru care a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul

care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

În mod greșit instanța de apel nu i-a acordat

terenul în compensare, deși exista și posibilitatea de a-i fi restituit în

natură terenul respectiv sau un alt teren echidistant față de centrul orașului.

Se consideră că există multe terenuri libere

care nu au fost trecute pe lista publică afișată de Primărie, soluționându-i-se

astfel defavorabil cererile sale de restituire în natură a terenului respectiv.

Se conchide de către recurent că i se încalcă

dreptul de proprietate garantat de Constituție și de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede

că, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Conform dispozițiilor art. 10 alin. (10)

raportat la art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către unitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale.

Aceleași prevederi legale instituie o procedură

obligatorie ce reglementează modalitatea în care sunt acordate bunurile sau

serviciile ce pot fi acordate spre compensare, în sensul întocmirii unui tabel care

să cuprinsă aceste terenuri și din cadrul căruia urmează a fi ales bunul

solicitat în compensare.

Criticile recurentului – reclamant ce ar putea

fi încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează greșita respingere a cererii de acordate de teren în compensare cu

cel preluat de stat, cerere asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 5337/2009 a dispus verificarea situației respective, de către

Curtea de Apel Ploiești.

Instanța de apel în mod just a interpretat și

aplicat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, art. 1 și art. 10 din

aceeași lege, nefiind incident acest motiv de modificare a deciziei recurate.

Soluția recurată este dată cu respectarea legii,

constatându-se în mod corect că este necesară întrunirea cumulativă a

condițiilor pentru a fi acordate terenuri în compensare și anume acordul

reclamantului și existența unor astfel de terenuri la dispoziția Primăriei.

Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii

este stabilită astfel ca o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de

reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatului, ci

și de existența în patrimoniul unității respective a unor bunuri care să poată

fi acordate în compensare.

Celelalte critici ale recurentului ce vizează

respingerea cererii sale de restituire în natură nu mai pot face obiectul

analizei instanței, dat fiind faptul că aceste susțineri au fost considerate de

Înalta Curte de Casație și Justiție ca nefiind critici încadrabile în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., modalitatea rezolvării lor de instanțele

anterioare dobândind putere de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.A. împotriva deciziei civile nr. 168 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2010.