ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5337/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică

din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios, administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Statul Român

prin C.C.S.D., a disjuns contestația privind dispoziția din 20 februarie 2006 emisă

de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R. și a trimis cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția civilă.

Totodată, instanța de

fond a procedat la suspendarea judecării cauzei până la soluționarea contestației

conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această

încheiere, prima instanță a reținut că întrucât unul din capetele de cerere se referă

la anularea dispoziției din 20 februarie 2006 emisă de comisia de aplicare a Legii

nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R., în speță este aplicabil art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, potrivit căruia: „decizia sau, după caz, dispoziția motivată

de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a Tribunalului în a

cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității

investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Cum această dispoziție

legală este imperativă, reține instanța de fond, se impune disjungerea cauzei cu

privire la acest capăt de cerere și trimiterea cauzei la Tribunalul Suceava, secția

civilă spre competentă soluționare.

Împotriva acestei încheieri

au declarat recurs cei doi contestatori L.D. și B.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit a fost admisă excepția

de necompetență materială ridicată de Statul Român reprezentat de C.C.S.D., fiind

ignorate dispozițiile art. 17 C. proc. civ. care stipulează că „cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală”.

Cum, în speță, cele două

capete de cerere sunt strâns legate unul de altul, deoarece soluția C.C.S.D. infirmă

soluția comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, susțin recurenții, operează

prorogarea de competență, conform căreia capetele de cerere accesorie vor fi rezolvate

de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă în mod obișnuit ar

fi competente alte instanțe.

În plus, susțin recurenții-contestatori,

la momentul actual reclamanții nici nu mai sunt în termenul de formulare a contestației

împotriva acestei dispoziții, astfel că, C.C.S.D. trebuie să desemneze evaluatorul

pentru efectuarea raportului de evaluare și în baza acestuia să procedeze la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Intimații Municipiul R.

prin Primar și C.C.S.D. au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului

ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală

și temeinică.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins, astfel cum se va arăta în continuare.

Prin cererea formulată

și înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 589/39/2008, reclamanții

L.D. și B.S. au chemat în judecată Statul Român prin C.C.S.D. și Primăria Municipiului

R., solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța instanța să dispună admiterea contestației

împotriva deciziei pronunțată în Dosarul nr. 13781/CC din 21 octombrie 2008 de către

C.C.S.D., admiterea contestației dispoziției din 20 februarie 2006 de respingere

a cererii de restituire și acordare de despăgubiri pronunțată de comisia de aplicare

a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R. în Dosarul nr. 260/2001, obligarea pârâtelor

la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul respectiv precum

și la plata unor daune morale în sumă de 370.000 RON.

Observând că unul din

capetele de cerere se referă la admiterea contestației formulată împotriva dispoziției

din 20 februarie 2006 emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul

Primăriei R., instanța de fond, în mod corect, a admis excepția invocată de C.C.S.D.,

prin întâmpinarea depusă la dosar, aceea a necompetenței materiale a instanței investită

cu soluționarea pricinii.

Aceasta, deoarece potrivit

art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care face referire la competența instanței

investite, numai deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate cu contestație

în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”, iar potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, soluționarea contestației formulată împotriva

deciziei sau dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire

în natură este de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție

se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea

notificării.

Așadar, având în vedere

că petitele acțiunii sunt diferite, primul fiind o contestație la o adresă emisă

de C.C.S.D., iar cel de-al doilea fiind o contestația la dispoziția emisă de Primăria

Municipiului R., în mod corect cauza a fost disjunsă și trimisă la Tribunal pentru

cel de-al doilea petit al acțiunii.

Prorogarea legală de competență,

invocată de recurenți, reglementată de art. 17 C. proc. civ., nu operează în speța

de față, deoarece așa cum s-a precizat mai sus pentru fiecare dintre cele două prime

petite ale acțiunii sunt stabilite reguli imperative de competență.

De altfel, modul în care

va fi soluționată contestația împotriva dispoziției din 20 februarie 2006 emisă

de Primăria R. va influența și soluția ce urmează a fi dată cu privire la contestația

formulată împotriva deciziei (adresei) emisă de C.C.S.D., fapt pentru care în mod

corect instanța de fond a și suspendat judecata în baza art. 244 C. proc. civ.

Eliberând adresa din 21

octombrie 2008, C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., act administrativ ce face obiectul

contestației în prezenta cauză, C.C.S.D. nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească

atribuțiile prevăzute de lege - acelea de a analiza dosarul de despăgubire sub aspectul

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

și în raport de documentația existentă la dosar a constatat că modalitatea de preluare

abuzivă a imobilului nu este susținută de aceste probe, astfel că nefiind îndeplinite

una din condițiile cerute de Legea nr. 10/2001, reclamanții nu sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii.

Așa fiind, raportul dintre

cele două petite ale acțiunii, nu poate fi privit în sensul reglementării din

art. 17 C. proc. civ., (accesoriul urmează principalul), competența materială de

soluționare a fiecăruia dintre ele fiind reglementată de legi diferite, rezolvarea

contestației împotriva dispoziției Primarului, având prioritate față de contestație

împotriva deciziei emisă de C.C.S.D.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că încheierea recurată, pronunțată la 22 ianuarie 2009 de către Curtea

de Apel Suceava, secția de contencios, administrativ și fiscal, este legală și temeinică,

recursul declarat de reclamantă se privește ca nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții L.D. și B.S. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2009.