ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5337/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios, administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., a disjuns contestația privind dispoziția din 20 februarie 2006 emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R. și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția civilă. Totodată, instanța de fond a procedat la suspendarea judecării cauzei până la soluționarea contestației conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că întrucât unul din capetele de cerere se referă la anularea dispoziției din 20 februarie 2006 emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R., în speță este aplicabil art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia: „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a Tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”. Cum această dispoziție legală este imperativă, reține instanța de fond, se impune disjungerea cauzei cu privire la acest capăt de cerere și trimiterea cauzei la Tribunalul Suceava, secția civilă spre competentă soluționare.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs cei doi contestatori L.D. și B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit a fost admisă excepția de necompetență materială ridicată de Statul Român reprezentat de C.C.S.D., fiind ignorate dispozițiile art. 17 C. proc. civ. care stipulează că „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală”. Cum, în speță, cele două capete de cerere sunt strâns legate unul de altul, deoarece soluția C.C.S.D. infirmă soluția comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, susțin recurenții, operează prorogarea de competență, conform căreia capetele de cerere accesorie vor fi rezolvate de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă în mod obișnuit ar fi competente alte instanțe.

În plus, susțin recurenții-contestatori, la momentul actual reclamanții nici nu mai sunt în termenul de formulare a contestației împotriva acestei dispoziții, astfel că, C.C.S.D. trebuie să desemneze evaluatorul pentru efectuarea raportului de evaluare și în baza acestuia să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Intimații Municipiul R. prin Primar și C.C.S.D. au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, astfel cum se va arăta în continuare. Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 589/39/2008, reclamanții L.D.

și B.S. au chemat în judecată Statul Român prin C.C.S.D. și Primăria Municipiului R., solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța instanța să dispună admiterea contestației împotriva deciziei pronunțată în Dosarul nr. 13781/CC din 21 octombrie 2008 de către C.C.S.D., admiterea contestației dispoziției din 20 februarie 2006 de respingere a cererii de restituire și acordare de despăgubiri pronunțată de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R. în Dosarul nr. 260/2001, obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul respectiv precum și la plata unor daune morale în sumă de 370.000 RON.

Observând că unul din capetele de cerere se referă la admiterea contestației formulată împotriva dispoziției din 20 februarie 2006 emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei R., instanța de fond, în mod corect, a admis excepția invocată de C.C.S.D., prin întâmpinarea depusă la dosar, aceea a necompetenței materiale a instanței investită cu soluționarea pricinii. Aceasta, deoarece potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care face referire la competența instanței investite, numai deciziile adoptate de către C.C.S.D.

pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”, iar potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, soluționarea contestației formulată împotriva deciziei sau dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării. Așadar, având în vedere că petitele acțiunii sunt diferite, primul fiind o contestație la o adresă emisă de C.C.S.D., iar cel de-al doilea fiind o contestația la dispoziția emisă de Primăria Municipiului R., în mod corect cauza a fost disjunsă și trimisă la Tribunal pentru cel de-al doilea petit al acțiunii.

Prorogarea legală de competență, invocată de recurenți, reglementată de art. 17 C. proc. civ., nu operează în speța de față, deoarece așa cum s-a precizat mai sus pentru fiecare dintre cele două prime petite ale acțiunii sunt stabilite reguli imperative de competență. De altfel, modul în care va fi soluționată contestația împotriva dispoziției din 20 februarie 2006 emisă de Primăria R. va influența și soluția ce urmează a fi dată cu privire la contestația formulată împotriva deciziei (adresei) emisă de C.C.S.D., fapt pentru care în mod corect instanța de fond a și suspendat judecata în baza art. 244 C. proc. civ. Eliberând adresa din 21 octombrie 2008, C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., act administrativ ce face obiectul contestației în prezenta cauză, C.C.S.D.

nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege - acelea de a analiza dosarul de despăgubire sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și în raport de documentația existentă la dosar a constatat că modalitatea de preluare abuzivă a imobilului nu este susținută de aceste probe, astfel că nefiind îndeplinite una din condițiile cerute de Legea nr. 10/2001, reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii. Așa fiind, raportul dintre cele două petite ale acțiunii, nu poate fi privit în sensul reglementării din art. 17 C. proc. civ., (accesoriul urmează principalul), competența materială de soluționare a fiecăruia dintre ele fiind reglementată de legi diferite, rezolvarea contestației împotriva dispoziției Primarului, având prioritate față de contestație împotriva deciziei emisă de C.C.S.D.

Pentru toate aceste considerente, constatând că încheierea recurată, pronunțată la 22 ianuarie 2009 de către Curtea de Apel Suceava, secția de contencios, administrativ și fiscal, este legală și temeinică, recursul declarat de reclamantă se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții L.D. și B.S. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.