ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2010

Asupra recursului civil de

față;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Suceava sub nr. 7782/314 din 4 decembrie 2007, reclamantul

B.I. a chemat în judecată pe pârâtele P.M. Suceava, prin primar, C.A. a Legii

nr. 10/2001 Suceava și P.J. Suceava, solicitând anularea hotărârii nr. 1023 din

20 mai 2003 emisă de C.A. a Legii nr. 10/2001 Suceava, obligarea pârâtelor la

reconstituirea dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 2700 m.p. teren situat în com. Burdujeni, județul Suceava, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că s-a adresat P. Suceava prin notificarea nr. 135/2002,

solicitând în baza Legii nr. 10/2001 și, ulterior, a Legii nr. 247/2005,

retrocedarea terenului sus-menționat sau plata unor despăgubiri bănești, însă

cele patru pârâte și-au declinat reciproc soluționarea cererii sale.

Pârâta C.L.S.D.P.A.T.

Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca

neîntemeiată.

La termenul de judecată din

data de 13 martie 2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței

materiale a judecătoriei.

Prin sentința civilă nr.

1405 din 13 martie 2008, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Suceava și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Tribunalului Suceava la data de 5 mai 2008.

Prin sentința civilă nr.

1611 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Suceava a admis contestația, având ca

obiect Legea nr. 10/2001, a anulat Dispoziția nr. 1023 din 20 mai 2003 emisă de

P.M. Suceava și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii în echivalent pentru suprafața de 900 m.p. teren situat în Municipiul Suceava, str. Cuza Vodă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada calității de

moștenitor descendent după defunctul său tată B.T.P., cât și dreptul de

proprietate al acestuia asupra terenului solicitat, conform dispozițiilor art.

1 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În considerentele sentinței,

cu privire la suprafața de 18 ari teren arabil situată la „C.I.” instanța a

constatat că aceasta se află în posesia S.E. Suceava, fapt ce impune ca

notificarea înregistrată sub nr. 135 din 14 februarie 2002 la B.E.J. M.M. și

T.I. și adresată P.M. Suceava să fie înaintată unității deținătoare a

terenului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel M. Suceava, prin primar, care a criticat soluția ca fiind

nelegală și netemeinică și a solicitat schimbarea acesteia în sensul

respingerii contestației și menținerea dispoziției atacate.

În motivele de apel, se

precizează că terenurile solicitate de reclamant nu intră sub incidența Legii

nr. 10/2001, regimul juridic al acestora fiind reglementat de legile fondului

funciar, aspect necercetat de către instanța de fond, care a admis acțiunea

deși reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

în litigiu.

Prin decizia nr. 1 din 13

ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondat,

apelul formulat de pârât, reținând, în esență, că, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că soluția tribunalului

este legală și temeinică.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că autorul reclamantului, defunctul B.T.P., a

figurat în R.A.M. Suceava în perioada 1959 - 1962 cu suprafața de 18 ari teren

arabil situat la locul „C.I.” și cu suprafața de 9 ari teren situat la „C.V.”,

astfel cum reiese din adeverința nr. 94247/1998 emisă de P.M. Suceava.

De asemenea, a mai reținut

instanța de apel că susținerea pârâtei-apelante potrivit căreia terenul în

litigiu intră sub incidența Legii fondului funciar nr. 18/1991, nu poate fi

reținută, întrucât, în adresa nr. 1126 din 29 iunie 2001 emisă de P.M. Suceava,

se precizează, fără echivoc, că terenul solicitat de reclamant a trecut în

proprietatea statului fiind în prezent ocupat de construcții și investiții de

interes public, aspect reiterat atât în adresa nr. 13349/2006 a C.L.F.F.

Suceava, cât și prin Hotărârea nr. 2073 din 22 iunie 2006 a C.J.S.D.P.T.

Suceava.

Prin aceeași adresă

reclamantul a fost îndrumat să formuleze notificare prin intermediul

executorului judecătoresc și să solicite măsuri reparatorii, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 10/2001, în echivalent, pentru contravaloarea bunului trecut

în proprietatea statului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul M. Suceava, prin primar, solicitând admiterea

recursului, desființarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea plângerii

și menținerea Dispoziției nr. 1023 din 20 mai 2003, așa cum a fost emisă,

pentru următoarele motive:

instanța de fond, în exercitarea rolului său activ, era datoare să cerceteze

cererea reclamantului sub aspectul termenului de introducere a acțiunilor

fondate pe prevederile Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât exista o

cauză care ar fi împiedicat judecarea în fond a cauzei. Astfel, instanța avea

obligația să solicite reclamantului să probeze afirmațiile, potrivit cărora

acesta a intrat în posesia dispoziției în anul 2007, fără a trece la judecarea

în fond a cauzei până ce acest aspect nu ar fi fost clarificat. Totodată,

instanța de apel, fiind instanță de control judiciar, și având în vedere

caracterul devolutiv al apelului, era, de asemenea, datoare să cerceteze toate

aspectele cauzei pentru ca, prin hotărârea acesteia, să fie respectate

prevederile legale.

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și sentința

civilă nr. 1611 din 04 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția civilă,

sunt nelegale și netemeinice, deoarece, instanța de fond, în mod nelegal și

netemeinic, a admis cererea reclamantului, desființând dispoziția și constatând

că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața de 900 m.p. teren situat în Municipiul Suceava și a respins apelul

promovat de Municipiul Suceava, prin primar.

Mai arată pârâtul că, urmare

a prevederilor Legii nr. 10/2001, doar comisia însărcinată cu soluționarea

notificărilor era în măsură să stabilească situația juridică a imobilului și că

prevederile art. 8 alin. (1) din aceeași lege, republicată, arată în mod clar

că nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar.

Astfel, instanța, după ce a

constatat că autorul reclamantului a figurat în evidențele R.A., în perioada

1959 – 1962, cu suprafața de 900 m.p. teren arabil, avea obligația de a stabili

dacă acest imobil face obiectul Legii nr. 10/2001, așa cum se arată în art. 2

și art. 8 din aceeași lege, sau regimul acestuia este reglementat de legile

fondului funciar.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

reținută, deoarece această excepție, a tardivității plângerii formulate

împotriva dispoziției atacate, a fost ridicată de către recurentul-pârât direct

în recurs, aceasta nefiind invocată nici în fața primei instanțe, nici în fața

instanței de apel.

Mai mult, potrivit art. 1169

C. civ., cel ce face cerere în fața instanței trebuie să o dovedească, astfel

că, sarcina de a dovedi faptul că reclamantul a formulat acțiune împotriva

dispoziției emise de către pârâtul-recurent cu depășirea termenului prevăzut de

lege, revenea chiar recurentului-pârât, prin depunerea la dosarul cauzei a

dovezii privind comunicarea dispoziției atacate.

susținerea recurentului-pârât cu privire la faptul că doar entitatea

deținătoare era în măsură să stabilească situația juridică a imobilului,

deoarece, potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, obligatorie potrivit art. 329 C. proc. civ., instanțele au

plenitudine de competență în ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001 și pot

rezolva, pe fond, cererile formulate de către persoanele îndreptățite.

În ceea ce privește critica

cu privire la faptul că suprafața de 900 m.p. teren arabil trebuia să facă obiectul legilor fondului funciar, nici aceasta nu poate fi reținută, deoarece,

așa după cum în mod corect au reținut atât prima instanță, cât și instanța de

apel, chiar pârâta a indicat reclamantului, când acesta a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren în temeiul legilor

fondului funciar, să se adreseze cu o cerere formulată în baza Legii nr.

10/2001, deoarece terenul respectiv a fost preluat de către stat și este

afectat de construcții și utilități publice.

Prin urmare, în mod legal au

stabilit instanțele de fond că terenul respectiv face obiectul Legii nr. 10/2001,

că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită potrivit

dispozițiilor acestei legi și că se impune acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, ținând cont de faptul că terenul respectiv nu este liber, fiind

afectat de construcții și utilități publice.

Având în vedere cele de mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul P.M. Suceava împotriva deciziei nr. 1 din 13

ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2010.