ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6743/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 mai 2007 sub nr. 3581/86/2007 reclamanta A.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005 de pe lângă Primăria Municipiului Suceava, prin primar și Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, solicitând instanței obligarea pârâtelor la retrocedarea suprafeței de 2.268 mp teren, liber de construcții, situat în satul Sf. Ilie Nou din totalul de 0,50 ha, cu care figurează înscris în Registrul Agricol autorul său.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că suprafața în litigiu a fost înscrisă în registrul agricol al comunei Șcheia și a fost ocupată în vechiul regim comunist de O.J.R.S.A Suceava (în baza deciziei nr. 214 din 06 martie 1963), iar, în baza Legii nr. 247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, a notificat pe pârâte prin biroul executorului judecătoresc J.C., solicitând retrocedarea în natură sau despăgubiri pentru suprafața de 2.268 mp. S-a mai arătat că nici până în prezent organele în drept să dispună nu au soluționat cererea petentei, amânând în mod nejustificat soluționarea ei, în condițiile în care a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, care este liber de construcții și poate fi restituit în natură, petenta având calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 9 Legea nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 1371 din 15 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 3581/86/2007, Tribunalul Suceava a respins acțiunea ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.. Prin decizia civilă nr. 51 din 15 aprilie 2008 Curtea de Apel Suceava, a admis apelul, a desființat sentința civilă nr. 1371 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că, deși s-au făcut aprecieri pe fondul cauzei, în mod greșit a fost respinsă acțiunea pentru depunerea peste termen a notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost constatat nul. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 03 iunie 2009 sub nr. 3750/86/2009. Prin sentința civilă nr. 1737 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca nefondate excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava și acțiunea civilă, a admis excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a pârâtei Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005 de pe lângă Primăria municipiului Suceava-prin primar și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea față de această pârâtă. Pentru a hotărî astfel, examinând pe fond acțiunea, tribunalul a constatat că nu este întemeiată întrucât terenul în litigiu nu face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit în favoarea defunctei R.A., autoarea reclamantei A.V., dreptul de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren evidențiate în registrul agricol din perioada 1959-1962 din care face parte și terenul în litigiu în suprafață de 2.268 mp, situat pe raza satului S.I. comuna Șcheia, eliberându-se tidul de proprietate din 15 martie 1996. Ulterior, prin sentința civilă nr. 1327 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2008 din 15 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, s-a anulat parțial titlul de proprietate din 1996 în sensul excluderii suprafeței de 2.269 mp teren situată la locul numit „Vatră Sat" înscris în pct. 1 alin. (2) din titlu.

În considerentele hotărârilor judecătorești mai sus menționate se reține cu autoritate de lucru judecat că petentei trebuia să i se reconstituie și să i se elibereze titlul de proprietate pe terenul primit de G.A.G Sf. Ilie și nu pe cel aflat în administrarea Direcției județene pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, întrucât pe acest teren s-au făcut investiții și nu poate face obiectul reconstituirii în raport de dispozițiile art. 42 pct. 3 Legea nr. 18/1991. Nu s-a reținut nici un moment că petenta nu ar fi fost îndreptățită să i se reconstituie dreptul de proprietate, ci doar că titlul de proprietate a fost emis pentru amplasamentul în discuție cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului reconstituit reclamantei în baza legii fondului funciar nu a fost anulat și nici contestat. Chiar dacă terenul a fost exclus din titlul de proprietate pentru considerentele mai sus arătate, reconstituirea dreptului de proprietate a rămas valabilă prin hotărârea de validare, act de competența exclusivă a Comisiei județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, emis în baza notei de propunere întocmite de Comisia locală de fond funciar în conformitate cu dispozițiile art. 59-51 Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, art. 6 și art. 41 H.G.

nr. 890/2005. În aceste circumstanțe, reclamanta are posibilitatea de a solicita în baza legilor fondului funciar punerea efectivă în posesie pe un alt amplasament și apoi emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2.268 mp teren. În ceea ce privește atribuirea efectivă a terenului, această operațiune se va face pe un alt amplasament liber, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, iar, în ipoteza neacceptării ofertei, beneficiarul actului de reconstituire are deschisă procedura reglementată de art. 3 alin. (4) Legea nr. 1/2000 raportat la Titlu VII Legea nr. 247/2005 pentru a obține despăgubiri. Împotriva menționatei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta A.V..

Prin decizia civilă nr. 6 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că în mod corect a sesizat prima instanță de fond incidența dispozițiilor art. 8 Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar, solicitate potrivit prevederilor acestei legi. Terenul în litigiu, a fost preluat de G.A.C. Sf. Ilie, apoi a fost transmis prin schimb în administrarea Centrului de Insămânțări Artificiale Suceava, G.A.C.

Sf. Ilie primind teren echivalent în lotul zootehnic al C.I.A. Suceava. Autoarei reclamantei, R.A., i s-a reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu dispozițiile Legii fondului funciar, eliberându-i-se tidul de proprietate din 15 august 1996. La cererea pârâtei din prezenta cauză, tidul a fost anulat parțial, în sensul excluderii parcelei în litigiu. Prin decizia civilă nr. 2008 din 25 iunie 2002, instanța de recurs a reținut că prin schimbul din anul 1962 a operat o subrogație reală cu tidu universal, terenul primit de G.A.C. Sf. Ilie dobândind situația juridică a acestei parcele, încât reclamantei trebuia să i se elibereze titlu pe terenul primit la schimb de G.A.C. Reconstituirea dreptului de proprietate pe numele autoarei reclamantei s-a efectuat prin hotărârea Comisiei Județene Suceava nr. 7115 din 12 septembrie 1991, act ce nu a fost contestat s-au anulat.

Prin urmare, în prezent reclamanta are reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 2.268 mp, având a se adresa Comisiei abilitate conform Legii nr. 18/1991 pentru atribuirea efectivă a terenului pe un alt amplasament și eliberarea tidului de proprietate. Împrejurarea că altor persoane care au avut în proprietate teren învecinat li s-a restituit terenul pe vechiul amplasament nu poate constitui motiv de schimbare a sentinței apelate în speță. Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă A.V. invocând motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ..

În argumentarea recursului s-a arătat că recurenta nu împărtășește considerentele expuse în motivare de către instanțe, întrucât, prin Decizia nr. 51 din 15 aprilie 2008, Curtea de Apel Suceava, a constatat că excepția tardivității formulării notificării la Legea nr. 10/2001 nu este fondată și a trimis cauza spre rejudecare, stabilind astfel cadrul legal al soluționării cauzei ca fiind Legea nr. 10/2001 și nu Legea nr. 18/1991, cum susține instanța. În condițiile în care instanța constată că pârâta Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava are calitate procesuală pasivă în cauză, (în subordinea căreia se află O.J.R.S.A Suceava la această dată) refuzul unității deținătoare a imobilului in litigiu de a retroceda suprafața în cauză se constată a fi nejustificat, față de probatoriul administrat în cauză.

S-a mai precizat că, până la această dată, toate celelalte persoane care au deținut teren, înainte de înființarea O.J.R.S.A, și-au redobândit terenurile în acest perimetru prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Situația juridică a terenului în litigiu, în suprafață de 2.268 mp, rezultă din cuprinsul cărții funciare, Dosarul nr. 3581/86/2007 al Tribunalului Suceava, unde se menționează că acest teren a avut destinația de teren arabil la data dobândirii în proprietate de către autorul reclamantei.

De asemenea, în notificarea adresată de reclamantă Oficiului de Reproducție și Selecția Animalelor Suceava, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, se menționează că terenul are destinația de teren arabil. Din considerentele deciziei civile nr. 2008 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, rezultă că acest teren a fost preluat de G.A.C. Sf. Ilie făcând obiect al unui contract de schimb cu Centrul de Insămânțări Artificiale Suceava, astfel că terenul primit în schimb de către G.A.C. Sf. Ilie a dobândit situația juridică a acestei parcele și pe acest teren trebuia să i se reconstituie reclamantei dreptul de proprietate, astfel cum au motivat ambele instanțe de fond în prezenta cauză, făcând aplicarea subrogației reale cu titlu universal.

Ulterior, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la Dosarul nr. 3581/86/2007 al Tribunalului Suceava, terenul în litigiu nu a fost expropriat, nu se află amplasat în intravilanul domeniului public al comunei Șcheia și nu s-a primit de către reclamantă teren în compensare. Înalta Curte observă că a fost emis, în temeiul Legiinr. 18/1991, un titlu de proprietate din 1996 prin care reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, însă acest titlu a fost anulat parțial, numai în ceea ce privește amplasamentul acestei parcele de teren, prin sentința civilă nr. 1327/2001, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 2008 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, menționată anterior.

Prin această decizie s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că dreptul de proprietate al reclamantei este corect stabilit în titlul de proprietate din 1996, numai amplasamentul este indicat greșit căci terenul este ocupat de amenajări, conform art. 42 alin. (3) al Legea nr. 18/1991. Prin urmare, dreptul reclamantei a făcut obiect de analiză pe cale judecătorească în aplicarea Legea nr. 18/1991, fiind recunoscut în mod irevocabil pe această cale, astfel încât devine incident art. 8 al Legii nr. 10/2001 potrivit cu care nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, astfel cum este cazul în speță.

Posibilitatea de revendicare a terenurilor în temeiul Legii nr. 10/2001 este dată de situația premiză ca terenurile să aibă caracter intravilan la data formulării notificării și să nu fi făcut obiect de analiză în temeiul Legii nr. 18/1991, deoarece nimănui nu îi este permis să își valorifice un drept pe două căi, conform principiului electa una via non datur recursus ad alteram. De altfel, prin dispoziția din 8 decembrie 2005 a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, a fost respinsă notificarea formulată de către reclamanta din prezenta cauză în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, cu motivarea că terenul aparține domeniului public, iar autoarea notificării se poate adresa Comisiei Comunale Șcheia de aplicare a Legii nr. 18/1991 pentru a i se acorda teren în compensare, această dispoziție nefiind contestată.

Argumentul recurentei potrivit căruia prin decizia civilă nr. 51/2008 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a finalizat primul ciclu procesual în prezenta cauză, s-a constatat că notificarea pe Legea nr. 10/2001 nu este tardivă, ceea ce ar atrage, în opinia recurentei, incidența pe fondul cauzei a Legii nr. 10/2001, nu poate fi primit. Verificând conținutul acestei decizii, Înalta Curte constată că instanța de apel a observat că prima instanță a intrat în analiza fondului cauzei, fără să administreze probe și să acorde părților cuvântul pe fondul cauzei, mai mult a rămas în pronunțare numai pe excepție. În considerarea acestor neregularități, încă de la începutul motivării soluției, s-a făcut precizarea că instanța de apel va examina cauza doar sub aspectul față de care părțile au pus concluzii și și-au făcut apărări, respectiv numai asupra tardivității formulării notificării.

Verificarea respectării termenului de formulare a notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 se realizează strict prin raportare la textul de lege invocat de reclamant, ca și temei juridic al acțiunii, constituind un aspect peremptoriu care trebuie analizat cu prioritate, deoarece, în situația în care s-ar constata depășirea termenului legal, nu ar mai fi necesară analiza nici unui motiv de nelegalitate, căci instanța nu ar fi legal investită. Numai după ce se constată că instanța a fost investită în termenul legal, aceasta poate trece la analizarea altor aspecte legate de verificarea competenței, de timbraj, de admisibilitatea acțiunii, de verificarea cadrului procesual, iar apoi a problemelor de fond ale cauzei.

Prin urmare, dezlegarea dată de instanță aspectelor de tardivitate se realizează în limita temeiului juridic invocat de reclamant, iar nu prin raportare la temeiul juridic care guvernează raportul juridic dedus judecății potrivit legii aplicabile, cunoscut fiind că temeiul juridic aplicabil cauzei este cel prevăzut de lege, iar nu cel invocat de reclamant. Cu toate acestea, potrivit principiului disponibilității, reclamantul poate investi instanța cu o cerere pe care el o consideră supusă domeniului de reglementare a unei anumite legi, urmând ca această calificare să fie cenzurată de către instanță, însă numai după ce aceasta se consideră legal investită. Astfel fiind, aspectele privind investirea instanței, cum sunt cele referitoare la tardivitate, constituie aspecte de ordin procedural și se analizează în considerarea legii pe care reclamantul își întemeiază cererea și care conțin reglementări specifice sub acest aspect.

Numai după ce se consideră legal investită, instanța va trece la analizarea legii aplicabile cauzei, putând constata că temeiul juridic care reglementează raportul juridic dedus judecății este diferit de cel indicat de reclamant. În aceste condiții, argumentele juridice avute în vedere la soluționarea excepției tardivității nu pot lega instanța în dezlegarea aspectelor care privesc fondul cauzei. În aceste condiții, faptul că în primul ciclu procesual s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001, acest aspect fiind dezlegat în mod irevocabil numai sub aspectul tardivității formulării notificării, nu constituie un argument pentru imposibilitatea schimbării temeiului juridic al acțiunii.

Nici argumentul recurentei că, până la această dată, toate celelalte persoane care au deținut teren, înainte de înființarea O.J.R.S.A, și-au redobândit terenurile în acest perimetru prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile nu este suficient pentru admiterea acțiunii, deoarece nu s-a dovedit că situația juridică a imobilelor în discuție a fost identică cu cea din prezenta cauză, iar practica judiciară nu constituie izvor de drept. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta-reclamantă A.V. împotriva deciziei nr. 6 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2010.