ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6743/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6743/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 mai 2007 sub nr. 3581/86/2007

reclamanta A.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia de aplicare a Legii

nr. 247/2005 de pe lângă Primăria Municipiului Suceava, prin primar și Direcția

Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, solicitând instanței obligarea

pârâtelor la retrocedarea suprafeței de 2.268 mp teren, liber de construcții, situat

în satul Sf. Ilie Nou din totalul de 0,50 ha, cu care figurează înscris în Registrul

Agricol autorul său.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că suprafața în litigiu a fost înscrisă în registrul agricol al comunei Șcheia și

a fost ocupată în vechiul regim comunist de O.J.R.S.A Suceava (în baza deciziei

nr. 214 din 06 martie 1963), iar, în baza Legii nr. 247/2005 de modificare și completare

a Legii nr. 10/2001, a notificat pe pârâte prin biroul

executorului judecătoresc J.C., solicitând

retrocedarea în natură sau despăgubiri pentru suprafața de 2.268 mp.

S-a mai arătat că nici până în prezent

organele în drept să dispună nu au soluționat cererea petentei, amânând în mod nejustificat

soluționarea ei, în condițiile în care a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului în cauză, care este liber de construcții și poate fi restituit în natură,

petenta având calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

În

drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001,

art. 9 Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 1371 din 15

noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 3581/86/2007, Tribunalul Suceava a respins

acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta A.V.. Prin decizia civilă nr. 51 din 15 aprilie 2008 Curtea de Apel Suceava,

a admis apelul, a desființat sentința civilă nr. 1371 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului

Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că, deși

s-au făcut aprecieri pe fondul cauzei, în mod greșit a fost respinsă acțiunea pentru

depunerea peste termen a notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost constatat nul.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului

Suceava la data de 03 iunie 2009 sub nr. 3750/86/2009.

Prin sentința civilă nr. 1737 din 6 octombrie

2009, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca nefondate excepția privind

lipsa calității juridice procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Suceava și acțiunea civilă, a admis excepția privind lipsa

calității juridice procesuale pasive a pârâtei Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005

de pe lângă Primăria municipiului Suceava-prin primar și a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea față de această pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, examinând pe fond

acțiunea, tribunalul a constatat că nu este întemeiată întrucât terenul în litigiu

nu face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a

reconstituit în favoarea defunctei R.A., autoarea reclamantei A.V., dreptul de proprietate

asupra mai multor suprafețe de teren evidențiate în registrul agricol din perioada

1959-1962 din care face parte și terenul în litigiu în suprafață de 2.268 mp, situat

pe raza satului S.I. comuna Șcheia, eliberându-se tidul de proprietate din 15

martie 1996.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 1327

din 14 martie 2001 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2008

din 15 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, s-a anulat parțial titlul de proprietate

din 1996 în sensul excluderii suprafeței de 2.269 mp teren situată la locul numit

„Vatră Sat" înscris în pct. 1 alin. (2) din titlu.

În considerentele hotărârilor judecătorești

mai sus menționate se reține cu autoritate de lucru judecat că petentei trebuia

să i se reconstituie și să i se elibereze titlul de proprietate pe terenul primit

de G.A.G Sf. Ilie și nu pe cel aflat în administrarea Direcției județene pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, întrucât pe acest teren s-au făcut investiții

și nu poate face obiectul reconstituirii în raport de dispozițiile art. 42 pct.

3 Legea nr. 18/1991.

Nu s-a reținut nici un moment că petenta

nu ar fi fost îndreptățită să i se reconstituie dreptul de proprietate, ci doar

că titlul de proprietate a fost emis pentru amplasamentul în discuție cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, dreptul de proprietate asupra

terenului reconstituit reclamantei în baza legii fondului funciar nu a fost anulat

și nici contestat.

Chiar dacă terenul a fost exclus din titlul

de proprietate pentru considerentele mai sus arătate, reconstituirea dreptului de

proprietate a rămas valabilă prin hotărârea de validare, act de competența exclusivă

a Comisiei județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor, emis în baza notei de propunere întocmite de Comisia locală de fond

funciar în conformitate cu dispozițiile art. 59-51 Legea nr. 18/1991 republicată,

cu modificările și completările ulterioare, art. 3 Legea nr. 1/2000 cu modificările

și completările ulterioare, art. 6 și art. 41 H.G. nr. 890/2005.

În aceste circumstanțe, reclamanta are

posibilitatea de a solicita în baza legilor fondului funciar punerea efectivă în

posesie pe un alt amplasament și apoi emiterea titlului de proprietate pentru suprafața

de 2.268 mp teren.

În ceea ce privește atribuirea efectivă

a terenului, această operațiune se va face pe un alt amplasament liber, în conformitate

cu dispozițiile art. 3 alin. (2) Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările

ulterioare, iar, în ipoteza neacceptării ofertei, beneficiarul actului de reconstituire

are deschisă procedura reglementată de art. 3 alin. (4) Legea nr. 1/2000 raportat

la Titlu VII Legea nr. 247/2005 pentru a obține despăgubiri.

Împotriva menționatei sentințe a declarat

apel, în termen legal, reclamanta A.V..

Prin decizia civilă nr. 6 din 2 februarie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost respins, ca nefondat, apelul.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că în

mod corect a sesizat prima instanță de fond incidența dispozițiilor art. 8 Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate

în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar,

solicitate potrivit prevederilor acestei legi.

Terenul în litigiu, a fost preluat de G.A.C.

Sf. Ilie, apoi a fost transmis prin schimb în administrarea Centrului de Insămânțări

Artificiale Suceava, G.A.C. Sf. Ilie primind teren echivalent în lotul zootehnic

al C.I.A. Suceava.

Autoarei reclamantei, R.A., i s-a reconstituit

dreptul de proprietate în conformitate cu dispozițiile Legii fondului funciar, eliberându-i-se

tidul de proprietate din 15 august 1996.

La cererea pârâtei din prezenta cauză,

tidul a fost anulat parțial, în sensul excluderii parcelei în litigiu. Prin decizia

civilă nr. 2008 din 25 iunie 2002, instanța de recurs a reținut că prin schimbul

din anul 1962 a operat o subrogație reală cu tidu universal, terenul primit de G.A.C.

Sf. Ilie dobândind situația juridică a acestei parcele, încât reclamantei trebuia

să i se elibereze titlu pe terenul primit la schimb de G.A.C.

Reconstituirea dreptului de proprietate

pe numele autoarei reclamantei s-a efectuat prin hotărârea Comisiei Județene Suceava

nr. 7115 din 12 septembrie 1991, act ce nu a fost contestat s-au anulat. Prin urmare,

în prezent reclamanta are reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de

2.268 mp, având a se adresa Comisiei abilitate conform Legii nr. 18/1991 pentru

atribuirea efectivă a terenului pe un alt amplasament și eliberarea tidului de proprietate.

Împrejurarea

că altor persoane care au avut în proprietate

teren învecinat li s-a restituit terenul pe vechiul amplasament nu poate constitui

motiv de schimbare a sentinței apelate în speță.

Împotriva menționatei decizii a declarat

și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă A.V. invocând motivele de

recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ..

În argumentarea recursului s-a arătat că

recurenta nu împărtășește considerentele expuse în motivare de către instanțe, întrucât,

prin Decizia nr. 51 din 15 aprilie 2008, Curtea de Apel Suceava, a constatat că

excepția tardivității formulării notificării la Legea nr. 10/2001 nu este fondată

și a trimis cauza spre rejudecare, stabilind astfel cadrul legal al soluționării

cauzei ca fiind Legea nr. 10/2001 și nu Legea nr. 18/1991, cum susține instanța.

În condițiile în care instanța constată

că pârâta Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava are

calitate procesuală pasivă în cauză, (în subordinea căreia se află O.J.R.S.A Suceava

la această dată) refuzul unității deținătoare a imobilului in litigiu de a retroceda

suprafața în cauză se constată a fi nejustificat, față de probatoriul administrat

în cauză.

S-a mai precizat că, până la această dată,

toate celelalte persoane care au deținut teren, înainte de înființarea O.J.R.S.A,

și-au redobândit terenurile în acest perimetru prin hotărâri judecătorești rămase

definitive și irevocabile.

Analizând recursul formulat, în raport

de criticile menționate care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Situația juridică a terenului în litigiu,

în suprafață de 2.268 mp, rezultă din cuprinsul cărții funciare, Dosarul nr. 3581/86/2007

al Tribunalului Suceava, unde se menționează că acest teren a avut destinația de

teren arabil la data dobândirii în proprietate de către autorul reclamantei. De

asemenea, în notificarea adresată de reclamantă Oficiului de Reproducție și Selecția

Animalelor Suceava, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, se menționează

că terenul are destinația de teren arabil.

Din considerentele deciziei civile nr.

2008 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, rezultă că acest teren a fost preluat

de G.A.C. Sf. Ilie făcând obiect al unui contract de schimb cu Centrul de Insămânțări

Artificiale Suceava, astfel că terenul primit în schimb de către G.A.C. Sf.

Ilie a dobândit situația juridică a acestei parcele și pe acest teren trebuia să

i se reconstituie reclamantei dreptul de proprietate, astfel cum au motivat ambele

instanțe de fond în prezenta cauză, făcând aplicarea subrogației reale cu titlu

universal.

Ulterior, astfel cum reiese din înscrisurile

aflate la Dosarul nr. 3581/86/2007 al Tribunalului Suceava, terenul în litigiu nu

a fost expropriat, nu se află amplasat în intravilanul

domeniului public al comunei Șcheia și

nu s-a primit de către reclamantă teren în compensare.

Înalta Curte observă că a fost emis, în

temeiul Legiinr. 18/1991, un titlu de proprietate din 1996 prin care reclamantei

i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, însă acest titlu

a fost anulat parțial, numai în ceea ce privește amplasamentul acestei parcele de

teren, prin sentința civilă nr. 1327/2001, devenită irevocabilă prin decizia civilă

nr. 2008 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, menționată anterior.

Prin această decizie s-a stabilit cu autoritate

de lucru judecat că dreptul de proprietate al reclamantei este corect stabilit în

titlul de proprietate din 1996, numai amplasamentul este indicat greșit căci terenul

este ocupat de amenajări, conform art. 42 alin. (3) al Legea nr. 18/1991.

Prin urmare, dreptul reclamantei a făcut

obiect de analiză pe cale judecătorească în aplicarea Legea nr. 18/1991, fiind recunoscut

în mod irevocabil pe această cale, astfel încât devine incident art. 8 al Legii

nr. 10/2001 potrivit cu care nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate

în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, astfel cum este cazul în speță.

Posibilitatea de revendicare a terenurilor

în temeiul Legii nr. 10/2001 este dată de situația premiză ca terenurile să aibă

caracter intravilan la data formulării notificării și să nu fi făcut obiect de analiză

în temeiul Legii nr. 18/1991, deoarece nimănui nu îi este permis să își valorifice

un drept pe două căi, conform principiului electa una via non datur recursus ad

alteram.

De altfel, prin dispoziția din 8

decembrie 2005 a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, a fost

respinsă notificarea formulată de către reclamanta din prezenta cauză în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, cu motivarea că terenul aparține domeniului

public, iar autoarea notificării se poate adresa Comisiei Comunale Șcheia de aplicare

a Legii nr. 18/1991 pentru a i se acorda teren în compensare, această dispoziție

nefiind contestată.

Argumentul recurentei potrivit căruia prin

decizia civilă nr. 51/2008 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a finalizat primul

ciclu procesual în prezenta cauză, s-a constatat că notificarea pe Legea nr. 10/2001

nu este tardivă, ceea ce ar atrage, în opinia recurentei, incidența pe fondul cauzei

a Legii nr. 10/2001, nu poate fi primit.

Verificând conținutul acestei decizii,

Înalta Curte constată că instanța de apel a observat că prima instanță a intrat

în analiza fondului cauzei, fără să administreze probe și să acorde părților cuvântul

pe fondul cauzei, mai mult a rămas în pronunțare numai pe excepție. În considerarea

acestor neregularități, încă de la începutul motivării soluției, s-a făcut precizarea

că instanța de apel va examina cauza doar sub aspectul față de care părțile au pus

concluzii și și-au făcut apărări, respectiv numai asupra tardivității formulării

notificării.

Verificarea respectării termenului de formulare

a notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 se realizează strict

prin raportare la textul de lege invocat de reclamant, ca și temei juridic al acțiunii,

constituind un aspect peremptoriu care trebuie analizat cu prioritate, deoarece,

în situația în care s-ar constata depășirea termenului legal, nu ar mai fi necesară

analiza nici unui motiv de nelegalitate, căci instanța nu ar fi legal investită.

Numai după ce se constată că instanța a fost investită în termenul legal, aceasta

poate trece la analizarea altor aspecte legate de verificarea competenței, de timbraj,

de admisibilitatea acțiunii, de verificarea cadrului procesual, iar apoi a problemelor

de fond ale cauzei.

Prin urmare, dezlegarea dată de instanță

aspectelor de tardivitate se realizează în limita temeiului juridic invocat de reclamant,

iar nu prin raportare la temeiul juridic care guvernează raportul juridic dedus

judecății potrivit legii aplicabile, cunoscut fiind că temeiul juridic aplicabil

cauzei este cel prevăzut de lege, iar nu cel invocat de reclamant.

Cu toate acestea, potrivit principiului

disponibilității, reclamantul poate investi instanța cu o cerere pe care el o consideră

supusă domeniului de reglementare a unei anumite legi, urmând ca această calificare

să fie cenzurată de către instanță, însă numai după ce aceasta se consideră legal

investită. Astfel fiind, aspectele privind investirea instanței, cum sunt cele referitoare

la tardivitate, constituie aspecte de ordin procedural și se analizează în considerarea

legii pe care reclamantul își întemeiază cererea și care conțin reglementări specifice

sub acest aspect.

Numai după ce se consideră legal investită,

instanța va trece la analizarea legii aplicabile cauzei, putând constata că temeiul

juridic care reglementează raportul juridic dedus judecății este diferit de cel

indicat de reclamant. În aceste condiții, argumentele juridice avute în vedere la

soluționarea excepției tardivității nu pot lega instanța în dezlegarea aspectelor

care privesc fondul cauzei.

În aceste condiții, faptul că în primul

ciclu procesual s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001, acest aspect fiind dezlegat

în mod irevocabil numai sub aspectul tardivității formulării notificării, nu constituie

un argument pentru imposibilitatea schimbării temeiului juridic al acțiunii.

Nici argumentul recurentei că, până la

această dată, toate celelalte persoane care au deținut teren, înainte de înființarea

O.J.R.S.A, și-au redobândit terenurile în acest perimetru prin hotărâri judecătorești

rămase definitive și irevocabile nu este suficient pentru admiterea acțiunii, deoarece

nu s-a dovedit că situația juridică a imobilelor în discuție a fost identică cu

cea din prezenta cauză, iar practica judiciară nu constituie izvor de drept.

Pentru aceste argumente și în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de apelanta-reclamantă A.V. împotriva deciziei nr. 6 din 2 februarie 2010 a Curții

de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10

decembrie 2010.