ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2007

Deliberând asupra recursului de față

în condițiile art. 256 C. proc. civ. din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava la 26 iulie 2005 reclamantul S.D. a chemat în judecată pe

pârâta Primăria municipiului Suceava, pentru restituirea suprafeței de teren de

2.130 mp, situat în Suceava, și care i-a fost expropriată prin Decretul nr. 346

din 15 aprilie 1967.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că acest teren l-a moștenit de la mătușa sa iar în temeiul art. 29 din

Legea nr. 10/2001 Primăria a considerat necesar să-l despăgubească cu o sumă de

bani pentru 1.282 mp în loc de 2130 mp cât s-a expropriat.

Tribunalul Suceava prin sentința

civilă nr. 289 din 25 mai 2005 a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea acestei hotărâri

instanța a reținut că prin notificarea nr. 13 din 25 iunie 2001 reclamantul a

solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unui teren de 2130 mp.

Urmare negocierii dintre reclamant și Comisia Internă pentru aplicarea Legii

nr. 10/2001 s-a încheiat un proces-verbal la 10 februarie 2005 din care rezultă

că reclamantul a fost de acord cu modalitatea de despăgubire optând pentru

titluri de valoare nominală.

S-au considerat, așadar nefondate

pretențiile reclamantului care a semnat procesul-verbal de negociere.

Curtea de Apel Suceava prin decizia

civilă nr. 283 din 24 noiembrie 2006 a admis apelul declarat de reclamant, a

schimbat sentința civilă a Tribunalului Suceava în sensul că a admis acțiunea,

a desființat în parte dispoziția de restituire și acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent nr. 13 din 13 ianuarie 2005, modificând conținutul

art. 4. A fost obligată pârâta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent

reclamantului pentru suprafața de 1813 mp în loc de 1282 mp.

În motivarea acestei hotărâri Curtea

de apel a reținut următoarele:

Mătușa reclamantului, S.D., a avut

în proprietate o suprafață de teren de 2130 mp cumpărată în 1942 și transmisă,

prin moștenire, de către soțul ei, L. a lui I.S. (conform certificatului de

moștenitor nr. 395/1996).

Această suprafață de teren a fost

expropriată din proprietatea D.S. prin Decretul nr. 346/1967 în scopul

construirii unor blocuri de locuințe.

Astăzi pe acest teren, aflat pe str.

S. există blocul de locuințe 4 și spații verzi în jurul acestuia.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză s-a constatat că suprafața de teren expropriată, de 2130 mp este

identică cu p.f. 46/12 nou formată prin divizarea p.f. 46/9 conform planului de

situație întocmit de Primăria Vaslui în anul 1967, această parcelă apare

înscrisă în favoarea Statului Român în C.F. 2244 Suceava cu precizarea că

parcela 46/9 de 367 mp a rămas în proprietatea autoarei reclamantului.

S-a mai reținut că în prezent

reclamantul deține, împreună cu tatăl său, suprafața de 848 mp, dispusă în 3

parcele: suprafața de 628 mp identică cu parcela 1450 din C.F. 6454

(constituită printr-un titlu de proprietate nr. 212 în anul 1993); suprafața de

100 mp identică cu parcela 2156 din C.F. 3752 construită prin titlul de

proprietate 213 în anul 1993 și, respectiv suprafața de 120 mp identică cu p.f.

46/9 înscrisă în C.F. 1287 Suceava care a făcut obiectul Dispoziției de

restituire nr. 13/2005 emisă de Primăria municipiului Suceava.

S-a reținut că reclamantului i s-a

restituit în temeiul Legii nr. 18/1991 parcela de 120 mp și parte din parcela

de 198 mp, rămânând nerestituită o diferență de 1813 mp (cea în litigiu) care

era menționată în configurarea veche.

Acțiunea s-a considerat așadar

întemeiată având în vedere art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 și art. 16 pct.

1 din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii pârâta

Primăria municipiului Suceava a declarat recursul în termen legal invocând în

drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În fapt, în esență recurenta a

arătat că în mod corect Tribunalul a respins acțiunea reclamantului pentru că

acesta a fost de acord cu suprafața de teren ce s-a restituit prin echivalent.

S-a criticat faptul că deși expertul

a reținut că suprafețele ce i-au fost restituite reclamantului prin titlul de

proprietate nr. 212/1993 au făcut parte din suprafața de 2130 mp expropriată,

instanța în mod greșit a reținut contrariul și a stabilit neîntemeiat că

reclamantul ar avea dreptul la o suprafață de teren mai mare decât cea luată în

calcul prin Dispoziția nr. 13 din 12 ianuarie 2005.

Recursul este neîntemeiat și se va

respinge pentru considerentele ce urmează:

Conform actului de vânzare-cumpărare

(la fila 16 în dosarul de apel) care reprezintă titlul pentru terenul

revendicat, s-a cumpărat imobilul din C.F./1287 format din parcela cu clădire

nr. 1450 (cu casa nr. 1456) și parcela 46/9 grădină, identică cu imobilul

situat în str. G.V. nr. 4.

Parcela nr. 49/9 s-a divizat în două

parcele nr. 46/9 și nr. 46/12 (fila 17 în dosarul de apel).

Din anexa la decretul de expropriere

(fila 22 dosar de fond) rezultă că s-a expropriat numai parcela 46/12 în

suprafață de 2130 mp.

Expertiza efectuată în faza apelului

a identificat parcela cu nr. 46/12 expropriată și împrejurarea că din aceasta

s-au reconstituit reclamantului, cu titlu de proprietate nr. 212/1993,

suprafața de 317 mp. Această suprafață a fost identificată ca făcând parte și

din terenul pentru care s-au propus despăgubiri în echivalent.

Ca urmare în mod corect instanța de

apel a constatat că reclamantului i se cuvine să i se restituie restul de 1813

mp din suprafața totală expropriată de 2130 mp.

De altfel și recurentul susține

aceeași idee că titlul nr. 212/1993 privește o suprafață de teren care a făcut

parte din suprafața de 2130 mp. Instanța a reținut și ea același lucru și în

mod logic, constatând că reclamantul din 2130 mp posedă deja o suprafață de 317

mp, a dispus ca pentru diferența de 1813 mp teren care nu este liber ci afectat

de un bloc de locuințe și spații verzi, să fie despăgubit prin acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent.

Înalta Curte a fost investită numai

cu recursul pârâtului.

Deși intimatul-reclamant în nota

depusă la dosar cu titlu de observații (la pag. 8) susține că a declarat un

recurs împotriva deciziei nr. 283/2006 curții de apel, din examinarea dosarului

se constată că în cauză decizia nr. 283 din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Suceava a fost atacată cu recurs numai de pârâta Primăria municipiului

București. În acest sens se consemnează și în adresa nr. 568/39/2006 din 15

ianuarie 2006 a Curții de Apel Suceava care înaintează dosarul, conținând 81

file, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție împreună cu

recursul declarat de Municipiul Suceava prin primar.

Pentru considerentele arătate și în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul municipiul Suceava prin primar împotriva deciziei nr. 283

din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.