ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7418/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5693/2004 la

Tribunalul Suceava, reclamantul

C.V. în contradictoriu cu pârâtul, Municipiul Suceava prin Primar a

solicitat

anularea dispoziției nr. 3635 din 31 mai 2004,

emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 669 din 16

septembrie 2005, Tribunalul Suceava a admis în parte cererea reclamantului, în

sensul că, a anulat dispoziția nr. 3653 din 31 mai 2004, emisă de Primarul

municipiului Suceava, a constatat că reclamantul

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

sub formă de bunuri,

servicii sau titluri de despăgubiri, pentru suprafața de 500 mp teren, situat

în intravilanul municipiului Suceava, preluată abuziv de statul român prin

Decretul nr. 34/1978.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre,

instanța de fond a reținut că autoarea reclamantului,

C.E.,

a avut în proprietate suprafața de 500 mp teren, situată în municipiul

Suceava, expropriată în baza Decretului nr.

34/1978 și că acesta este unicul

său moștenitor.

S-a avut în vedere că, potrivit art. 1 din Legea nr.

10/2001, imobilele preluate în mod

abuziv

de stat, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură,

în condițiile

acestei legi, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se stabilesc măsuri

reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h),

prin imobil preluat în mod abuziv se înțelege orice imobil preluat fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

articol care este incident în speță, deoarece

prin Decretul nr. 34/1978, autorul reclamantului a

fost expropriat, fără a primi

despăgubirile prevăzute de art. 12 din Constituția Republicii

Socialiste România din 1965.

De

asemenea, s-a avut în vedere că prin art. 2 al Decretului nr. 34/1978 se

stipulează că, în scopul construirii unui număr de 1474 apartamente în

ansamblul de locuințe Zamca din

municipiul Suceava, ,,se

expropriază și trece în proprietatea statului suprafața de 45010 mp,

proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul anexa", unde apare

proprietar expropriat și autoarea reclamantului.

Se mai

arată că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent

pentru întregul imobil.

Prin

raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că blocul de locuințe,

construit pe

terenul expropriat ocupă funcțional întreaga

suprafață de teren, situație în care reclamantul nu este îndreptățit la

restituirea în natură, dar nici la măsuri reparatorii sub formă de echivalent

bănesc pentru următoarele considerente:

Conform

art. 11 din Legea nr. 10/2001 se pot acorda numai măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, ori

despăgubiri, acordate în

condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor,

preluate în mod abuziv, constând în titluri de despăgubiri.

S-a concluzionat că, deși prin

expertiza efectuată, terenul a fost evaluat la suma de 1.532.125.000 lei,

instanța nu este competentă să stabilească valoarea despăgubirilor, întrucât

acestea vor fi evaluate prin procedura specială

prevăzută de Legea nr. 247/2005 de către Comisia

Centrală pentru

stabilirea despăgubirilor.

Curtea de

Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 20 din 10 februarie 2006 a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin Primar împotriva

sentinței civile nr. 669 din

16 septembrie 2005, pronunțată

de Tribunalul Suceava.

Instanța de apel

a reținut în esență că, singura critică invocată este aceea că, reclamantul

și-a dovedit tardiv pretențiile, depășind termenul legal, ce a expirat la 14

mai 2003.

A mai

reținut instanța că acest termen este prevăzut pentru depunerea dovezilor în

fața Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, reclamantul având evident

posibilitatea de a

aduce dovezi suplimentare în instanță.

În plus,

s-a arătat că natura unui termen de decădere, în sensul invocat de reclamant o

are

termenul de depunere a cererii de restituire,

reglementat de Legea nr. 10/2001, dovezile care susțin astfel de cereri putând

fi administrate inclusiv în recurs (înscrisuri). In cazul în care s-ar

îmbrățișa teza susținută de pârât, s-a apreciat

că soluția ar fi de retrimitere a dosarului la Comisia

locală, ceea ce

nu ar face decât să prelungească nejustificat termenul de restituire către

persoanele îndreptățite la aceste măsuri.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava prin primar, care, invocând

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că în mod greșit s-a admis în parte

contestația reclamantului, deoarece nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, în sensul calității de moștenitor față de proprietarul imobilului

în discuție.

Se mai arată că actele doveditoare

trebuiau depuse în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, neputând fi admise acte noi în

faza soluționării contestației de către instanța de judecată, după data de 14

mai 2003, aceasta fiind investită numai cu verificarea temeiniciei dispoziției

emise de unitatea deținătoare.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Critica apelantului se axează pe ideea inadmisibilitătii

administrării de probe noi în cadrul procedurii judiciare de soluționare a

contestației formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării, probe

care să vizeze dreptul de proprietate și calitatea contestatorului de persoană

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii.

Recurentul consideră că instanța investită cu

soluționarea contestației poate verifica numai temeinicia dispoziției

contestate prin prisma actelor doveditoare, depuse în procedura prealabilă.

Curtea reține că acest argument nu poate fi avut în vedere, în

condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu cuprinde o prevedere care să-i

interzică administrarea de înscrisuri noi cu privire la dreptul de proprietate

și calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, în

cadrul procedurii de soluționare a contestației în fața instanței de judecată.

Pe de altă parte, procedura judiciară

este guvernată de principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 24 alin.

(1) din Constituție, principiu în al cărui conținut intră și dreptul părților

de a beneficia de toate prerogativele recunoscute de lege în scopul susținerii

intereselor lor, iar dintre aceste prerogative, dreptul de a solicita probe

este unul dintre cele mai importante, pentru că, dacă partea ar fi lipsită de

acest drept, principiul dreptului la apărare ar fi pur formal.

Chiar dacă s-ar admite susținerea

apelantului și s-ar proceda la examinarea temeiniciei dispoziției de respingere

a notificării numai pe baza probelor depuse în procedura prealabilă, soluția

dată prin hotărârea recurată ar fi, de asemenea, corectă.

Contestatorul a depus la dosar acte prin

care dovedește că autoarea sa, C.E. a avut în proprietate suprafața de 500 mp

teren, situată în municipiul Suceava, expropriată în baza Decretului nr. 34/1978

(filele 10-14 și 44 dosar fond).

Acest aspect este confirmat și prin

Procesul-verbal de evaluare din 17 martie 1978, emis în baza Decretului nr. 34

din 18 februarie 1978, în care la poziția nr. 57 apare evidențiată cu suprafața

de 500 mp autoarea reclamantului, C.E.

De asemenea, au fost depuse actele de

stare civilă din care rezultă că reclamantul este fiul defunctei C.E., iar

potrivit Certificatului de moștenitor nr. 147 din 7 septembrie 2001, acesta

este unicul moștenitor în calitate de descendent.

Înscrisurile enumerate anterior erau

suficiente pentru a justifica admiterea notificării, deoarece reclamantul a

făcut dovada calității de moștenitor și a dreptului de proprietate dobândit

după autoarea sa, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, cât și a dispozițiilor

art. 22.1 - 22.5 din H.G. nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001.

Față de considerentele de

mai sus, Curtea reține că din actele depuse în faza procedurii prealabile,

completate cu cele depuse în fața instanței, reclamantul a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr.

10/2001, hotărârea recurată fiind în afara criticii formulate de recurent,

astfel încât, recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin primar va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul Suceava prin primar împotriva deciziei nr. nr. 20 din 10 februarie

2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2006.