ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 689/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 689/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Suceava la 29 iunie 2007, reclamanta G.A. a chemat în judecată pe pârâtul M. Suceava

prin P., solicitând retrocedarea în natură a imobilului teren în suprafață de

3415 m.p. situat în Suceava, str. Oituz, teren ce a fost expropriat de la

autoarea sa, D.B.A., prin Decretul nr. 775/1964, deoarece până la data

introducerii acțiunii nu a primit răspuns la notificarea sa nr. 451 din 10

august 2001.

Reclamanta a arătat că, prin adresa nr.

461 din 4 iunie 2007, i s-a comunicat de către P.M. Suceava că solicitarea sa

face obiectul Legii nr. 10/2001 și nu al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 328 din 18

februarie 2008, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei

și a constatat dreptul acesteia la măsuri reparatorii în echivalent pentru

terenul în suprafață de 3415 m.p., identic cu parcelele nr. 261/2 și 289/2 din

C.F. 1082 a Com. cad. Suceava, în calitate de moștenitoare a defunctei D.B.A.

S-a reținut că reclamanta a făcut

dovada calității de moștenitor a autoarei sale, a dreptului de proprietate al

acesteia și a preluării terenului de către stat, fără o despăgubire echitabilă,

fiind astfel îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamanta, apel ce a fost respins, ca nefondat, prin decizia

civilă nr. 68 din 6 iunie 2008 a Curții de Suceava, secția civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, deși instanța a reținut că, deși reclamanta a solicitat

în apel restituirea în natură a imobilului, a declarat că nu este de acord cu

efectuarea unei expertize topografice care să lămurească dacă terenul este

liber și dacă ar putea fi restituit, acesta fiind situat între blocurile de

locuințe ale Cartierului Oituz din Municipiul Suceava.

Împotriva deciziei menționare a

declarat recurs reclamanta, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 4174 din 30

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin care s-a casat hotărârea recurată și s-a trimis cauza spre

rejudecare instanței de apel.

Prin considerentele deciziei de

casare, instanța supremă a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin

stabilită, astfel că nu se poate analiza dacă era posibilă restituirea în

natură. S-a considerat că se impune a se stabili dacă există vreo suprafață de

teren liberă, neafectată de utilități publice și necuprinsă într-un plan de

sistematizare, care ar putea fi restituită în natură.

Rejudecând cauza, prin decizia nr. 146

din 09 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei G.A.,

reținând, în esență că, deși aceasta a solicitat în mod repetat să se constate

că există posibilitatea atribuirii de teren în compensare pentru suprafața de

3415 m.p., ce a fost expropriată de la autoarea sa, D.B.A., în temeiul

Decretului nr. 775/1964, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că nu a

identificat un amplasament care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 10

din Legea nr. 10/2001, descrise detaliat în art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Referitor la planul de situație

întocmit la 19 noiembrie 2003 și reconfirmat la 17 iulie 2008 de A.N.C.P.I. – O.J.C.G.C.

Suceava, invocat de reclamantă, s-a apreciat că acesta dovedește că terenul

solicitat a fi atribuit nu reprezintă vechiul amplasament al terenului ce a

aparținut autoarei sale, identic cu parcela de clădire nr. 261 și parcela

arătură 289 din fascicola nr. 1082, în timp ce suprafețele solicitate a fi

atribuite sunt identificate ca făcând parte din C.F. 1083. S-a mai reținut că

în acest plan nu există nicio mențiune referitoare la eventuale rețele

tehnico-utilitare existente pe terenul astfel individualizat.

Instanța de apel a mai constatat că

părțile nu au solicitat în mod expres administrarea probei cu expertiză

topometrică, fiind de acord cu cercetarea la fața locului propusă de instanță

din oficiu, în rejudecarea apelului.

S-a reținut, însă, că existența unor

rețele de utilități subterane nu poate fi constatată ori infirmată pe calea

unei cercetări locale, o expertiză tehnică judiciară neputând fi administrată

în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., din cauza costurilor pe care le

presupune, costuri ce nu ar putea fi suportate de curtea de apel.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termenul legal, reclamanta G.A., criticând-o ca nelegală

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8, și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs,

reclamanta recurentă a criticat decizia pentru reținerea eronată a faptului că

suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură de 1375 m.p. din suprafața

totală de 3145 m.p. ar fi putut fi atribuită în natură prin compensare, pârâta

arătându-și disponibilitatea în acest sens, deși, în fapt, suprafața menționată

(de 1375 m.p.) se află pe vechiul amplasament al terenului autoarei D.B.A.

S-a învederat că, prin urmare,

hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, interpretarea eronată a instanței

schimbând în tot regimul juridic al terenului și conducând la o soluție

greșită.

Critica formulată prin cel de-al

doilea motiv de recurs a vizat ignorarea dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007,

instanța de apel nearătând în niciun fel în ce mod restituirea ar afecta

accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Cel de-al treilea motiv de recurs

(intitulat de recurentă II) s-a referit la încălcarea principiului disponibilității

întrucât P.M. Suceava nu a invocat niciodată afectarea terenului de 1375 m.p.,

fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În acest context s-a invocat și

încălcarea de către instanța de apel a principiilor contradictorialității și

dreptului la apărare, în condițiile în care situația menționată nu a fost pusă

în dezbaterea părților, recurenta fiind astfel lipsită de posibilitatea

dovedirii împrejurării că respectivele conducte nu traversează suprafața

solicitată a fi restituită.

În consecință, recurenta a solicitat

casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare în scopul clarificării

situației de fapt, prin administrarea de probe noi care să stabilească dacă

terenul de 1375 m.p. este afectat de existența unor conducte de apă și, în

subsidiar, să se dispună restituirea în natură a acestei suprafețe, urmând ca

pe restul de teren, până la 3145 m.p. să se stabilească măsuri reparatorii în

echivalent.

În faza procesuală a recursului nu

s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate de

reclamanta recurentă raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va

constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica formulată prin primul motiv

de recurs, vizând contrarietatea considerentelor reținute de instanța de apel

în motivarea imposibilității restituirii în natură a terenului în suprafață de

1375 m.p., întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate

fi primită.

În realitate, instanța de apel a

reținut în cuprinsul considerentelor, cât și, ca o concluzie, în finalul

acestora, că terenul a cărui restituire s-a solicitat nu este liber în sensul

dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 și nici nu a fost indicat un alt

amplasament posibil a fi atribuit în compensare reclamantei, conform art. 10

din Legea nr. 10/2001.

În același sens, curtea de apel a

înlăturat susținerea reclamantei în sensul că terenul solicitat a fi restituit

se suprapune pe vechiul amplasament al terenului ce a aparținut autoarei sale,

cu motivarea că terenurile în discuție sunt identificate în cărți funciare

diferite, în realitate cele patru parcele menționate în planul de situație din

19 noiembrie 2003, reconfirmat la data de 17 iulie 2008, formate din divizarea

p.f ... nr. 261/1 și nr. 289/2 din C.F. nr. 1083 a comunei cadastrale Suceava,

aflându-se în imediata vecinătate a fostului amplasament al terenului

expropriat (de la autoarea D.B.A.).

Susținerile recurentei în sensul să

pârâta nu ar fi contestat posibilitatea atribuirii a două parcele în compensarea

terenului expropriat, ce nu poate fi restituit în natură, sunt nefondate.

Astfel, prin precizările depuse de M.

Suceava la termenul din 20 noiembrie 2009, în rejudecarea apelului, acesta a

arătat că, prin procesul verbal de afișare nr. 30695 din 6 octombrie 2009,

întocmit potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 209/2005, a

probat faptul că, în urma inventarierii bunurilor aparținând domeniului privat

al municipiului, unitatea administrativ teritorială nu deține bunuri sau

servicii care să poată fi acordate ca măsuri reparatorii în echivalent.

Critica întemeiată pe dispozițiile art.

304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., referitoare la ignorarea dispozițiilor art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007 și încălcarea principiilor contradictorialității,

disponibilității părților și al dreptului la apărare este nefondată.

Față de caracterul obligatoriu al

deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în rejudecarea

cauzei, Curtea de Apel Suceava, la termenul din 3 iulie 2009, a solicitat

pârâtei intimate să înainteze la dosar copia ultimului proces verbal de afișare,

conform prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din care să

rezulte dacă există bunuri disponibile la dispoziția P. Suceava care să poată

fi acordate în compensare.

Totodată, instanța de apel a

solicitat, prin adresă, reclamantei să depună înscrisuri în care să fie

evidențiate eventualele servituți legale sau amenajări de utilitate publică, în

sensul prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aferente suprafeței

de 1035 m.p. și să-și precizeze poziția în legătură cu oportunitatea efectuării

în cauză a unei cercetări la fața locului și a unei expertize topo.

Față de lipsa răspunsurilor părților

la solicitările efectuate, instanța de apel a revenit cu adrese în sensul celor

dispuse la termenul anterior, așa cum rezultă din încheierea de la termenul din

9 septembrie 2009.

M. Suceava a depus la dosar procesul

verbal de afișare încheiat, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr.

209/2005, la 7 septembrie 2009 și înregistrată sub nr. 27244, din care rezultă

că nu deține bunuri disponibile sau servicii, care să poată fi acordate în

compensare persoanelor îndreptățite, potrivit Legii nr. 10/2001.

La termenul din 9 octombrie 2009, la

cererea ambelor părți, s-a încuviințat proba cu cercetare locală,

solicitându-se, totodată, reprezentantului pârâtei înaintarea înscrisurilor

privind situația juridică a parcelelor de teren, incluzând spațiu verde, loc de

joacă pentru copii, locuri de parcare, precum și a planului de urbanism al

zonei.

Urmare a dispoziției instanței, M.

Suceava a depus la dosar, în copie, anexa 2 la H.C.L. nr. 153/1999 cuprinzând

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al M. Suceava, cu

evidențierea numerelor curente 401, loc de joacă în suprafață de 342 m.p., pe

str. Mărășești și 572, parcare, în suprafață de 80 m.p., pe str. Oituz.

Față de precizările părților, la

termenul din 3 noiembrie 2009, în sensul că terenul în litigiu nu a fost

identificat prin măsurători și de lipsa datelor privind rețelele de utilități

din zonă, curtea de apel a prorogat proba cu cercetarea locală după depunerea

de către părți a înscrisurilor menționate, solicitând cu adresă O.J.C. planul

de amplasament, cu vecinătățile și descrierea imobilelor și copia părții II a

C.F. (cu mențiunile privind actele de înstrăinare și modificările la zi).

La solicitarea P.M. Suceava s-a

comunicat de către A.C.E.T. S.A. planul cu rețele de apă potabilă și canalizare

existente pe amplasamentul terenului revendicat.

SC T. SA a confirmat inexistența pe

terenul în discuție a rețelelor termice, iar SC E.M. SA și SC E.G.D. SA nu au

răspuns.

La termenul din 20 noiembrie 2009,

astfel cum s-a reținut în încheierea de ședință de la acea dată, mandatarul

reclamantei, P.I. a precizat că terenul în discuție este situat mai jos de

Școala Generală nr. 3 Suceava, după primul bloc turn și că în casa amplasată în

acest loc locuiesc două familii.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va reține că instanța de apel și-a exercitat pe deplin rolul activ, conform

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și nu a încălcat principiile

contradictorialității și dreptului la apărare, care guvernează procesul civil.

Ca atare, se va reține că nu s-ar

putea dispune casarea hotărârii recurate pentru administrarea de probe noi, în

condițiile în care, în exercitarea rolului activ și având în vedere îndrumările

din decizia de casare, instanța de apel a pus în discuția părților în repetate

rânduri necesitatea efectuării unei expertize tehnice topo, singura probă care

ar fi putut confirma sau infirma existența tuturor rețelelor de utilități

subterane.

Instanța, nu se putea substitui,

însă, în poziția procesuală a reclamantei, câtă vreme aceasta avea mijloace

precizate de lege pentru a administra dovezile pe care le dorea, în condițiile art.

1169 C. civ.

Față de precizarea apărătorului

reclamantei la termenul din 2 decembrie 2009 în sensul că nu formulează alte

cereri, s-a considerat în mod legal de instanța de apel că ordonarea din oficiu

a probei cu expertiză, trecând peste împotrivirea părților, nu ar fi fost

posibilă, administrarea acesteia implicând cheltuieli pe care partea interesată

a refuzat să le suporte.

În acest context, se va reține că

este neîntemeiată și critica vizând încălcarea atribuțiilor puterii

judecătorești, nefiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Curtea de Apel Suceava nu putea dispune restituirea terenului în litigiu, decât

cu condiția ca acesta să fie liber în sensul dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr.

250/2007.

Ca atare, nu se poate susține că

instanța și-ar fi încălcat atribuțiile cenzurând susținerile părții, care nu au

fost confirmate, în lipsa unor probe pertinente și concludente.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., a fost invocat formal, nerezultând din dezvoltarea criticilor

recurentei reclamante.

Pentru toate aceste considerente,

urmează, ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se

respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei civile nr. 146 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2011.