ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1970/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 247 din 2 februarie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis plângerea formulată de reclamanta F.M.E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava, prin Primar. A anulat dispoziția Municipiului Suceava, prin Primar, nr. 1486 din 11 mai 2009; a constatat că petenta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul casă și suprafața de 250 mp teren, situate în municipiul Suceava, județul Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că, prin dispoziția sus-menționată, a fost respinsă notificarea de restituire în natură sau acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul clădire, în suprafață de 250 mp, situat în municipiul Suceava, județul Suceava, formulată de reclamantă, motivat de faptul că petenta a refuzat completarea dosarului, prin prezentarea unei declarații autentice cu privire la eventualele despăgubiri pe care le-ar fi încasat pentru imobil. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 663 din 17 februarie 1979, aceasta a dobândit proprietatea imobilului, casă și construcții cu anexe, situat pe o suprafață de 250 mp teren, aflat la adresa indicată mai sus, identic cu casa nr. 901 din C.F.

1103 a com.cad. Suceava, terenul făcând obiectul Legii nr. 58/1974. Potrivit adresei nr. 3679 din 18 septembrie 1996 a R.A.U.C.L. Suceava, imobilul a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 149/1984, contravaloarea exproprierii nefiind ridicată de proprietar. Prin sentința civilă nr. 2314 din 27 martie 1992 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare a reclamantei pentru construcțiile preluate abuziv și nedemolate. Cum, însă, corpul C, magazia și bucătăria, identificate prin fișa imobilului la data exproprierii, potrivit aceleiași adrese a fostului R.A.U.C.L., au făcut obiectul demolării, în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001, petenta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent atât pentru construcțiile demolate, cât și pentru terenul aferent acestora.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 31 din 4 mai 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta apelantă Primăria municipiului Suceava, prin Primar, și a admis apelul declarat de reclamanta apelantă F.M.E. împotriva sentinței indicate mai sus. A schimbat, în parte, hotărârea, în sensul că a constatat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilele constând în corp C, magazie și bucătărie și suprafața de 81,10 mp teren, respectiv p.f. ar. 303/3, identificată în planul de situație de la fila 44 dosar nr.8503/1991 al Judecătoriei Suceava, imobile situate în municipiul Suceava, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat desființarea dispoziției nr. 1486 din 11 mai 2009 a Municipiului Suceava, prin Primar, și, în consecință, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile nedemolate și pentru terenul aferent acestora, imobile situate în municipiul Suceava, județul Suceava. Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 663 din 17 februarie 1979, reclamanta a dobândit proprietatea imobilului casă și construcții cu anexe, situate pe o suprafață de 250 mp teren, imobil situat la adresa sus-menționată, identic cu casa nr. 901 din C.F. nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava, terenul făcând obiectul Legii nr. 58/1974.

Aceste imobile au făcut obiectul exproprierii potrivit Decretului nr. 149/1984, astfel cum rezultă din anexa la decretul menționat, precum și din adeverința 3679 din 18 septembrie 1996 emisă de fostul R.A.U.C.L. Suceava, din care rezultă, de asemenea, că, din întreg imobilul construcții expropriat, a fost demolată anexa gospodărească, corp C, constând în magazie și bucătărie (identificate prin fișa imobilului întocmită la data exproprierii). Prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 8504/1991 al Judecătoriei Suceava a fost admisă acțiunea în revendicare a reclamantei din prezenta cauză pentru construcțiile preluate abuziv și nedemolate, precum și pentru suprafața de 185 mp teren aferentă acestor construcții și identică cu parcela de clădire nr. 303 din C.F.

nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava. Prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 8503/1991 al Judecătoriei Suceava, a fost admisă acțiunea în revendicare a reclamantei din prezenta cauză pentru suprafața totală de 940 mp teren, identică cu parcelele funciare nr. 335/1, 335/22, 335/24 din C.F. nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava, precum și pentru suprafața de 98 mp teren, identică cu parcela funciară nr. 335/20 din C.F. nr. 1505 a comunei cadastrale Suceava. Prin raportul de expertiză, precum și suplimentul la acesta, întocmite în dosarul menționat, a fost identificată parcela de clădire nr. 303, în suprafață totală de 266 mp teren. S-a conchis, de către expert, că, din această parcelă, reclamanta deține suprafața de 184,90 mp cu casa și curtea, imobile care, de altfel, au și fost obținute prin hotărâre judecătorească de către aceasta.

Diferența de 81,10 mp teren, identică cu parcela nr. 303/3, pe care s-au aflat construcțiile magazie și bucătărie demolate, nu i-a fost, însă, restituită reclamantei. Așa fiind, se conchide că reclamanta, în baza dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile demolate, respectiv corpul C, magazie și bucătărie, precum și pentru terenul aferent acestora, în suprafață de 81,10 mp, identic cu parcela nr. 303/3, imobile situate în municipiul Suceava, județul Suceava. În consecință, apelul declarat de reclamantă a fost admis, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Referitor la apelul declarat de pârâtă s-a reține că, potrivit art. 11.2.

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007, „în cazul în care persoana îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri”.

Potrivit art. 23.1. lit. h) din actul normativ menționat, prin „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” se înțelege „declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei”, acte doveditoare care, potrivit art. 23, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Termenul limită prevăzut de art. 23 pentru depunerea actelor doveditoare - data soluționării notificării - este aplicabil pentru faza administrativă de soluționare a cererilor de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor ce intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, etapă a cărei finalitate este marcată, conform art. 21 din aceeași lege, de emiterea unei decizii/dispoziții motivate a organelor de conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat.

În absența unei reglementări distincte în legea specială, etapa jurisdicțională a contestației, în cadrul căreia se realizează, de către instanța de judecată, controlul legalității și temeiniciei deciziei/dispoziției administrative, urmează, sub aspectul probațiunii, regulile procesual civile de drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă. Prin urmare, nedepunerea, de către titularul notificării, a tuturor actelor doveditoare ale dreptului de proprietate până la data soluționării notificării prin decizie/dispoziție administrativă, atrage doar emiterea actului administrativ pe baza probatoriilor depuse în fața comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, neavând nicio consecință asupra regulilor probațiunii din faza jurisdicțională a contestației.

Astfel, în faza jurisdicțională, titularul notificării poate complini lipsa dovezilor din etapa administrativă, după regulile procesual civile ce guvernează probațiunea în procesul civil. Așa fiind, cum în fața primei instanțe, reclamantei i s-a luat declarație (fila 56 dosar fond) conform căreia, pentru suprafața de 250 mp teren și construcțiile de pe acest teren, constând în anexe gospodărești, nu a primit nici un fel de despăgubiri la data exproprierii, aspect confirmat prin adeverința nr. 4198 din 15 mai 1991, Curtea a constatat complinită cerința impusă de dispozițiile coroborate ale art. 11.2. și art. 23.1. lit. h) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Suceava, prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive: Instanța de apel a reținut, în mod corect, că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilele constând in corp C, magazie și bucătărie, dar nu și pentru suprafața de 81,10 mp teren identic cu pf 303/3, astfel cum a fost identificat într-un plan de situație întocmit in anul 1992. Critica hotărârii vizează doar aspectul constatării dreptului reclamantei pentru terenul identic cu parcela 303/3. Printr-o altă cerere adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4849/86/2009, reclamanta a solicitat anularea dispoziției Primarului nr. 1485 din 11 mai 2009, emisă in soluționarea unei alte notificări, și anume 746/2001.

Instanța de judecată, prin sentința civilă nr. 689/2010, a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 739,42 mp teren, astfel cum a fost identificat in planul de situație efectuat de expert T.P. În motivarea hotărârii judecătorești se arată că, prin raportul de expertiză efectuat, suprafața de 739,42 mp corespunde parcelelor 303/3, 335/21, 335/22, 335/25, 335/2. Prin urmare, în cele două hotărâri judecătorești pronunțate, s-a consemnat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru parcela 303/3. Recurentul a solicitat admiterea căii de atac și modificarea deciziei civile nr. 31/2010 a Curții de Apel Suceava, în sensul celor arătate.

Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În esență, recurentul a susținut că reclamanta nu are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 81,10 mp, aferent construcțiilor demolate, identificat în parcela nr. 303/3, deoarece aceasta ar mai fi beneficiat de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru același imobil, prin sentința civilă nr. 689 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în soluționarea unei alte notificări, respectiv cea cu nr. 746/2001.

În primul rând, nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar că terenul din prezentul litigiu a format obiect de judecată în dosarul soluționat, în primă instanță, prin sentința civilă sus-menționată, deoarece, în cuprinsul deciziei civile nr. 46/2010 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a confirmat această hotărâre, precum și al dispoziției nr. 1485 din 11 mai 2009 (singurele acte depuse la dosar în susținerea recursului) nu se face vorbire decât despre suprafața globală de teren situată în Suceava, pentru care s-au solicitat și obținut măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv de 739,42 mp, fără indicarea nr. de parcelă.

Or, reclamanta a avut mai multe terenuri situate la aceeași adresă, obținând măsuri reparatorii în baza altor hotărâri judecătorești sau acte normative (de exemplu, sentințele civile pronunțate în 1991 și evocate în decizia recurată în prezentul dosar; reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1125 mp conform Legii nr. 18/1991, după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 46/2010, ceea ce a și determinat renunțarea reclamantei la pretențiile formulate în legătură cu acest teren potrivit Legii nr. 10/2001). În plus, deși anterioară pronunțării deciziei recurate în prezentul dosar, sentința civilă nr. 689 din 30 martie 2010 nu a fost invocată în apel, astfel încât nu se poate imputa Curții că nu a ținut seama de această hotărâre.

Totuși, în cererea de recurs, făcându-se vorbire despre această hotărâre și în faza procesuală a recursului fiind posibilă depunerea de înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va verifica în ce măsură existența acestei hotărâri prezintă relevanță sub aspectul modificării deciziei recurate. Într-adevăr, printr-o altă notificare decât cea care formează obiectul dosarului de față, respectiv cea cu nr. 746 din 30 octombrie 2001, s-au solicitat, de către reclamantă, despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 739,42 mp, situat în Suceava, cerere respinsă conform dispoziției nr. 1485 din 11 mai 2009 emisă de Primarul municipiului Suceava. Împotriva acestei dispoziții s-a formulat contestație de către reclamantă, soluționată prin sentința civilă nr. 689 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul admiterii și constatării dreptului părții menționate la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 739,42 mp.

Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr. 46 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava (fila 15 dosar recurs), potrivit căreia s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Primăria municipiului Suceava, hotărâre care a fost atacată, însă, de către pârâtă, cu recurs. Calea de atac exercitată are termen de judecată, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 11 mai 2011, după cum rezultă din citația depusă, în fotocopie, la fila 17 din prezentul dosar, privind-o pe intimata reclamantă. Prin urmare, și dacă ar fi vorba, în litigiul respectiv, despre același teren cu cel ce formează obiectul procesului de față, în suprafață de 81,10 mp, acest aspect nu este relevant deoarece sentința nr. 689/2010, invocată de către pârât, ca temei al reparației deja obținute de reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este irevocabilă.

Ca atare, fiind rămasă definitivă, dar nu și irevocabilă, se bucură de putere de lucru judecat provizorie, în condițiile art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 C. civ., urmând ca existența sau nu a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul respectiv să se decidă în mod irevocabil în acel dosar, în urma soluționării recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Suceava. Cum recursul promovat în celălalt litigiu are un termen ulterior soluționării prezentei cauze și aceasta din urmă se află în stare de judecată, soluția dată pretențiilor reclamantei, în dosarul de față, în legătură cu terenul în suprafață de 81,10 mp, va dobândi caracter irevocabil, în mod neîndoielnic, înaintea deciziei irevocabile ce se va pronunța în celălalt litigiu.

În consecință, nu se poate vorbi, la momentul pronunțării prezentei decizii, despre existența unei hotărâri irevocabile anterioare, care să se impună cu putere de lucru judecat, ca prezumție absolută irefragabilă, în condițiile art. 1202 C. proc. civ., și care să implice acordarea unei duble reparații reclamantei, pentru același bun. Dimpotrivă, decizia din prezentul dosar este relevantă (în ipoteza identității de imobile) în celălalt litigiu, înregistrat sub nr. 4849/86/2009 și aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, din perspectiva caracterului său irevocabil, urmând să fie invocată, dacă este cazul, de partea interesată, în procesul respectiv.

În concluzie, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, în mod corect, Curtea de Apel a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 81,10 mp, identificat în parcela nr. 303/3, situat în municipiul Suceava, aferent construcțiilor demolate. Ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același cod. Conform art. 316 cu referire la art. 298 și art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 120 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând cheltuieli de transport potrivit biletului de călătorie de la fila 18 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Municipiul Suceava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 31 din 4 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentul Municipiul Suceava la plata sumei de 120 lei cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă F.M.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.