ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1970/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1970/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 247 din 2

februarie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis plângerea formulată

de reclamanta F.M.E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava,

prin Primar.

A anulat dispoziția

Municipiului Suceava, prin Primar, nr. 1486 din 11 mai 2009; a constatat că

petenta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul casă

și suprafața de 250 mp teren, situate în municipiul Suceava, județul Suceava.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că, prin dispoziția sus-menționată, a

fost respinsă notificarea de restituire în natură sau acordare de despăgubiri

bănești pentru imobilul clădire, în suprafață de 250 mp, situat în municipiul

Suceava, județul Suceava, formulată de reclamantă, motivat de faptul că petenta

a refuzat completarea dosarului, prin prezentarea unei declarații autentice cu

privire la eventualele despăgubiri pe care le-ar fi încasat pentru imobil.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 663 din 17 februarie 1979, aceasta a dobândit proprietatea imobilului, casă

și construcții cu anexe, situat pe o suprafață de 250 mp teren, aflat la adresa

indicată mai sus, identic cu casa nr. 901 din C.F. 1103 a com.cad. Suceava, terenul făcând obiectul Legii nr. 58/1974.

Potrivit adresei nr. 3679

din 18 septembrie 1996 a R.A.U.C.L. Suceava, imobilul a făcut obiectul

exproprierii prin Decretul nr. 149/1984, contravaloarea exproprierii nefiind

ridicată de proprietar.

Prin sentința civilă

nr. 2314 din 27 martie 1992 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă, a fost admisă

acțiunea în revendicare a reclamantei pentru construcțiile preluate abuziv și

nedemolate.

Cum, însă, corpul C,

magazia și bucătăria, identificate prin fișa imobilului la data exproprierii,

potrivit aceleiași adrese a fostului R.A.U.C.L., au făcut obiectul demolării,

în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001, petenta este îndreptățită la despăgubiri

prin echivalent atât pentru construcțiile demolate, cât și pentru terenul

aferent acestora.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâta, criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate.

Curtea de Apel

Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

nr. 31 din 4 mai 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta

apelantă Primăria municipiului Suceava, prin Primar, și a admis apelul declarat

de reclamanta apelantă F.M.E. împotriva sentinței indicate mai sus.

A schimbat, în parte,

hotărârea, în sensul că a constatat că reclamanta este îndreptățită la

despăgubiri prin echivalent pentru imobilele constând în corp C, magazie și

bucătărie și suprafața de 81,10 mp teren, respectiv p.f. ar. 303/3,

identificată în planul de situație de la fila 44 dosar nr.8503/1991 al

Judecătoriei Suceava, imobile situate în municipiul Suceava, și a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea

introductivă, reclamanta a solicitat desființarea dispoziției nr. 1486 din 11

mai 2009 a Municipiului Suceava, prin Primar, și, în consecință, acordarea de

despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile nedemolate și pentru terenul

aferent acestora, imobile situate în municipiul Suceava, județul Suceava.

Prin contractul de vânzare

cumpărare nr. 663 din 17 februarie 1979, reclamanta a dobândit proprietatea

imobilului casă și construcții cu anexe, situate pe o suprafață de 250 mp

teren, imobil situat la adresa sus-menționată, identic cu casa nr. 901 din C.F.

nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava, terenul făcând obiectul Legii nr. 58/1974.

Aceste imobile au

făcut obiectul exproprierii potrivit Decretului nr. 149/1984, astfel cum

rezultă din anexa la decretul menționat, precum și din adeverința 3679 din 18

septembrie 1996 emisă de fostul R.A.U.C.L. Suceava, din care rezultă, de

asemenea, că, din întreg imobilul construcții expropriat, a fost demolată anexa

gospodărească, corp C, constând în magazie și bucătărie (identificate prin fișa

imobilului întocmită la data exproprierii).

Prin sentința civilă

pronunțată în dosarul nr. 8504/1991 al Judecătoriei Suceava a fost admisă acțiunea

în revendicare a reclamantei din prezenta cauză pentru construcțiile preluate

abuziv și nedemolate, precum și pentru suprafața de 185 mp teren aferentă

acestor construcții și identică cu parcela de clădire nr. 303 din C.F. nr. 1103

a comunei cadastrale Suceava.

Prin sentința civilă

pronunțată în dosarul nr. 8503/1991 al Judecătoriei Suceava, a fost admisă

acțiunea în revendicare a reclamantei din prezenta cauză pentru suprafața

totală de 940 mp teren, identică cu parcelele funciare nr. 335/1, 335/22, 335/24

din C.F. nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava, precum și pentru suprafața de

98 mp teren, identică cu parcela funciară nr. 335/20 din C.F. nr. 1505 a

comunei cadastrale Suceava.

Prin raportul de

expertiză, precum și suplimentul la acesta, întocmite în dosarul menționat, a

fost identificată parcela de clădire nr. 303, în suprafață totală de 266 mp

teren. S-a conchis, de către expert, că, din această parcelă, reclamanta deține

suprafața de 184,90 mp cu casa și curtea, imobile care, de altfel, au și fost

obținute prin hotărâre judecătorească de către aceasta. Diferența de 81,10 mp

teren, identică cu parcela nr. 303/3, pe care s-au aflat construcțiile magazie

și bucătărie demolate, nu i-a fost, însă, restituită reclamantei.

Așa fiind, se

conchide că reclamanta, în baza dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001,

este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile demolate,

respectiv corpul C, magazie și bucătărie, precum și pentru terenul aferent

acestora, în suprafață de 81,10 mp, identic cu parcela nr. 303/3, imobile

situate în municipiul Suceava, județul Suceava.

În consecință, apelul

declarat de reclamantă a fost admis, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ.

Referitor la apelul

declarat de pârâtă s-a reține că, potrivit art. 11.2. din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate

prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007, „în cazul în care persoana

îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat

și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita

persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care

aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au

încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în

cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se

dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri”.

Potrivit art. 23.1.

lit. h) din actul normativ menționat, prin „acte doveditoare ale dreptului de

proprietate” se înțelege „declarații notariale date de persoana care se

pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de

unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în

scopul fundamentării deciziei”, acte doveditoare care, potrivit art. 23, pot fi

depuse până la data soluționării notificării.

Termenul limită

prevăzut de art. 23 pentru depunerea actelor doveditoare - data soluționării

notificării - este aplicabil pentru faza administrativă de soluționare a

cererilor de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor ce intră în

domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, etapă a cărei finalitate este

marcată, conform art. 21 din aceeași lege, de emiterea unei decizii/dispoziții

motivate a organelor de conducere ale unității deținătoare a imobilului

solicitat.

În absența unei

reglementări distincte în legea specială, etapa jurisdicțională a contestației,

în cadrul căreia se realizează, de către instanța de judecată, controlul

legalității și temeiniciei deciziei/dispoziției administrative, urmează, sub

aspectul probațiunii, regulile procesual civile de drept comun prevăzute de

Codul de procedură civilă.

Prin urmare,

nedepunerea, de către titularul notificării, a tuturor actelor doveditoare ale

dreptului de proprietate până la data soluționării notificării prin

decizie/dispoziție administrativă, atrage doar emiterea actului administrativ

pe baza probatoriilor depuse în fața comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001,

neavând nicio consecință asupra regulilor probațiunii din faza jurisdicțională

a contestației. Astfel, în faza jurisdicțională, titularul notificării poate

complini lipsa dovezilor din etapa administrativă, după regulile procesual

civile ce guvernează probațiunea în procesul civil.

Așa fiind, cum în

fața primei instanțe, reclamantei i s-a luat declarație (fila 56 dosar fond)

conform căreia, pentru suprafața de 250 mp teren și construcțiile de pe acest

teren, constând în anexe gospodărești, nu a primit nici un fel de despăgubiri

la data exproprierii, aspect confirmat prin adeverința nr. 4198 din 15 mai 1991,

Curtea a constatat complinită cerința impusă de dispozițiile coroborate ale

art. 11.2. și art. 23.1. lit. h) din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Municipiul Suceava, prin Primar, criticând-o pentru

următoarele motive:

Instanța de apel a

reținut, în mod corect, că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri prin

echivalent pentru imobilele constând in corp C, magazie și bucătărie, dar nu și

pentru suprafața de 81,10 mp teren identic cu pf 303/3, astfel cum a fost

identificat într-un plan de situație întocmit in anul 1992. Critica hotărârii

vizează doar aspectul constatării dreptului reclamantei pentru terenul identic

cu parcela 303/3.

Printr-o altă cerere

adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4849/86/2009, reclamanta a

solicitat anularea dispoziției Primarului nr. 1485 din 11 mai 2009, emisă in

soluționarea unei alte notificări, și anume 746/2001.

Instanța de judecată,

prin sentința civilă nr. 689/2010, a constatat că reclamanta are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 739,42 mp teren, astfel

cum a fost identificat in planul de situație efectuat de expert T.P.

În motivarea

hotărârii judecătorești se arată că, prin raportul de expertiză efectuat,

suprafața de 739,42 mp corespunde parcelelor 303/3, 335/21, 335/22, 335/25,

335/2.

Prin urmare, în cele

două hotărâri judecătorești pronunțate, s-a consemnat dreptul reclamantei la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru parcela 303/3.

Recurentul a solicitat

admiterea căii de atac și modificarea deciziei civile nr. 31/2010 a Curții de

Apel Suceava, în sensul celor arătate.

Analizând decizia

civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

În esență, recurentul

a susținut că reclamanta nu are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 81,10 mp, aferent construcțiilor demolate,

identificat în parcela nr. 303/3, deoarece aceasta ar mai fi beneficiat de

măsuri reparatorii prin echivalent, pentru același imobil, prin sentința civilă

nr. 689 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în soluționarea

unei alte notificări, respectiv cea cu nr. 746/2001.

În primul rând, nu

rezultă din înscrisurile depuse la dosar că terenul din prezentul litigiu a

format obiect de judecată în dosarul soluționat, în primă instanță, prin

sentința civilă sus-menționată, deoarece, în cuprinsul deciziei civile nr. 46/2010

a Curții de Apel Suceava, prin care s-a confirmat această hotărâre, precum și

al dispoziției nr. 1485 din 11 mai 2009 (singurele acte depuse la dosar în

susținerea recursului) nu se face vorbire decât despre suprafața globală de

teren situată în Suceava, pentru care s-au solicitat și obținut măsuri

reparatorii prin echivalent, respectiv de 739,42 mp, fără indicarea nr. de

parcelă. Or, reclamanta a avut mai multe terenuri situate la aceeași adresă,

obținând măsuri reparatorii în baza altor hotărâri judecătorești sau acte

normative (de exemplu, sentințele civile pronunțate în 1991 și evocate în

decizia recurată în prezentul dosar; reconstituirea dreptului de proprietate

pentru suprafața de 1125 mp conform Legii nr. 18/1991, după cum rezultă din

considerentele deciziei nr. 46/2010, ceea ce a și determinat renunțarea

reclamantei la pretențiile formulate în legătură cu acest teren potrivit Legii

nr. 10/2001).

În plus, deși

anterioară pronunțării deciziei recurate în prezentul dosar, sentința civilă

nr. 689 din 30 martie 2010 nu a fost invocată în apel, astfel încât nu se poate

imputa Curții că nu a ținut seama de această hotărâre.

Totuși, în cererea de

recurs, făcându-se vorbire despre această hotărâre și în faza procesuală a

recursului fiind posibilă depunerea de înscrisuri noi, potrivit art. 305 C.

proc. civ., Înalta Curte va verifica în ce măsură existența acestei hotărâri

prezintă relevanță sub aspectul modificării deciziei recurate.

Într-adevăr, printr-o

altă notificare decât cea care formează obiectul dosarului de față, respectiv

cea cu nr. 746 din 30 octombrie 2001, s-au solicitat, de către reclamantă,

despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 739,42 mp, situat în

Suceava, cerere respinsă conform dispoziției nr. 1485 din 11 mai 2009 emisă de

Primarul municipiului Suceava.

Împotriva acestei

dispoziții s-a formulat contestație de către reclamantă, soluționată prin

sentința civilă nr. 689 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul admiterii

și constatării dreptului părții menționate la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru suprafața de 739,42 mp.

Această sentință a

rămas definitivă prin decizia nr. 46 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava

(fila 15 dosar recurs), potrivit căreia s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelanta Primăria municipiului Suceava, hotărâre care a fost

atacată, însă, de către pârâtă, cu recurs. Calea de atac exercitată are termen

de judecată, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 11 mai 2011, după cum rezultă din citația

depusă, în fotocopie, la fila 17 din prezentul dosar, privind-o pe intimata

reclamantă.

Prin urmare, și dacă

ar fi vorba, în litigiul respectiv, despre același teren cu cel ce formează

obiectul procesului de față, în suprafață de 81,10 mp, acest aspect nu este

relevant deoarece sentința nr. 689/2010, invocată de către pârât, ca temei al

reparației deja obținute de reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este

irevocabilă.

Ca atare, fiind

rămasă definitivă, dar nu și irevocabilă, se bucură de putere de lucru judecat

provizorie, în condițiile art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 C. civ.,

urmând ca existența sau nu a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul respectiv să se decidă în mod irevocabil în acel dosar, în urma

soluționării recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Suceava.

Cum recursul promovat

în celălalt litigiu are un termen ulterior soluționării prezentei cauze și

aceasta din urmă se află în stare de judecată, soluția dată pretențiilor

reclamantei, în dosarul de față, în legătură cu terenul în suprafață de 81,10

mp, va dobândi caracter irevocabil, în mod neîndoielnic, înaintea deciziei irevocabile

ce se va pronunța în celălalt litigiu.

În consecință, nu se

poate vorbi, la momentul pronunțării prezentei decizii, despre existența unei

hotărâri irevocabile anterioare, care să se impună cu putere de lucru judecat,

ca prezumție absolută irefragabilă, în condițiile art. 1202 C. proc. civ., și

care să implice acordarea unei duble reparații reclamantei, pentru același bun.

Dimpotrivă, decizia

din prezentul dosar este relevantă (în ipoteza identității de imobile) în

celălalt litigiu, înregistrat sub nr. 4849/86/2009 și aflat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, din

perspectiva caracterului său irevocabil, urmând să fie invocată, dacă este

cazul, de partea interesată, în procesul respectiv.

În concluzie, în

limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, în mod corect, Curtea de

Apel a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 81,10 mp, identificat în parcela nr. 303/3,

situat în municipiul Suceava, aferent construcțiilor demolate.

Ca atare, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același

cod.

Conform art. 316 cu

referire la art. 298 și art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca

parte căzută în pretenții, la plata sumei de 120 lei cheltuieli de judecată

către intimata reclamantă, reprezentând cheltuieli de transport potrivit

biletului de călătorie de la fila 18 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul Municipiul Suceava, prin Primar, împotriva

deciziei nr. 31 din 4 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul

Municipiul Suceava la plata sumei de 120 lei cheltuieli de judecată, în recurs,

către intimata-reclamantă F.M.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 martie 2011.