ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3871/2011

Asupra recursului, constată următoarele: Cu notificarea din 30 octombrie 2010 a B.E.J. M.M.M. și T.M., numita F.O. a cerut acordarea de despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 739,42 m.p. teren și restituirea în natură a suprafeței de 1.125 m.p. teren situat în Municipiul Suceava, strada V.M., invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin dispoziția din 11 mai 2009, Primarul Municipiului Suceava a respins notificarea, motivat de faptul că F.M.E., în calitate de fiică a notificatoarei, care a decedat la data de 12 noiembrie 2002, nu a depus în copie legalizată certificatul de moștenitor și o declarație pe propria răspundere în sensul că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat de stat în baza Decretului nr. 149/1984 din patrimoniul autoarei sale.

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2009, reclamanții F.M.E. și F.M.F. au cerut anularea dispoziției și acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul expropriat de stat, constând în compensare cu un alt teren din rezerva Primăriei Municipiului Suceava. În motivarea cererii, reclamanții au susținut că argumentele evidențiate în cuprinsul dispoziției nu justifică soluția de respingere a contestației, cu mențiunea că au formulat sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după decesul autoarei lor F.O. și că declarația pe propria răspundere era un act personal ce incumba notificatoarei și nu moștenitorilor săi. La termenul de judecată din 23 martie 2010, cu ocazia dezbaterilor în fond, reclamanta F.M.E.

a precizat că solicită restituirea în natură a terenului identificat prin expertiza întocmită de expertul T.P., „deoarece pentru suprafața de 1.125 m.p. a obținut hotărâre judecătorească”. Prin sentința civilă nr. 689 din 30 martie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea, a anulat dispoziția și a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 749,42 m.p., astfel cum acesta a fost identificat în planul de situație efectuat de expertul T.P., teren situat în Municipiul Suceava, strada V.M. Prin aceeași sentință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Primăria Municipiului Suceava.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că autoarea reclamanților are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele situate în strada V.M., expropriate de stat prin Decretul nr. 149 din 28 aprilie 1984, fără plata unei despăgubiri. Instanța a reținut, totodată, că suprafața de 739,42 m.p. se identifică sub nr. top. CC/3, DD/21, EE/22, FF/25 și GG/2 în CF nr. HH Suceava, conform concluziilor expertizei întocmită de ing. T.P. și că este liberă de construcții, caz în care se impune a fi restituită în natură reclamanților. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul Suceava. În motivarea apelului, pârâtul a criticat faptul analizării de către prima instanță a unor înscrisuri probatorii care nu au fost depuse, cu respectarea prevederilor art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001, la dosarul administrativ constituit în urma notificării formulate de autoarea reclamanților.

Totodată, pârâtul a criticat concluzia reținută de prima instanță, potrivit căreia terenul în suprafață de 739,42 m.p. ar fi liber și ar putea face obiectul restituirii în natură, fundamentată pe o unică probă – raportul de expertiză întocmit de ing. T.P. în anul 1991, fără a proceda la verificarea situației juridice actuale a acestui teren. Prin decizia civilă nr. 46 din 07 iulie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că regulile stabilite prin dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, relative la depunerea înscrisurilor aferente notificării, nu au nicio influență cu privire la regulile de probațiune în faza jurisdicțională, părțile fiind în drept să administreze probele pe care le găsesc a fi concludente în fața instanței de judecată, întrucât, în caz contrar, procedura jurisdicțională ar fi una formală, fapt ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâtul a reiterat criticile formulate prin apel, relative la primirea nejustificată de către instanțele de fond a altor probe decât cele administrate de autoarea reclamanților în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și, respectiv, relative la omisiunea instanțelor de fond de a statua cu privire la situația juridică actuală a terenului în litigiu, cu mențiunea că raportul de expertiză întocmit în anul 1991 nu este de natură a clarifica acest fapt. Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Constatarea faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este atributul instanțelor de fond, iar hotărârea trebuie să fie motivată cu suficientă claritate cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele administrate cu ocazia judecății cauzei, obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile constituind una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil. Totodată, principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil impune ca administrarea probelor și cercetarea tuturor elementelor care contribuie la soluționarea litigiului să se realizează, cu unele excepții prevăzute de lege, în mod direct de instanța învestită cu judecata cauzei, în fața părților, în ședință publică în cadrul unor dezbateri contradictorii.

Obligativitatea administrării probelor în mod nemijlocit de către judecător este prevăzută de dispozițiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu prevede altfel”. În cauza dedusă judecății, se constată că instanțele de fond nu au stabilit împrejurările de fapt ale cauzei și, respectiv, nu au motivat, prin trimitere la probe administrate în mod nemijlocit, considerentele care au fundamentat concluzia reținută în justificarea soluției pronunțate, potrivit căreia suprafața de teren ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 149/1984, pentru care s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită a autoarea reclamanților la măsuri reparatorii, măsoară 739,42 m.p.

și era liberă de construcții la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. O astfel de concluzie, în mod evident, nu poate fi fundamentată doar pe mențiunile unui plan cadastral anexă la un raport de expertiza tehnică a terenului deținut de autoarea reclamanților în strada V.M., întocmit în anul 1992 de ing. T.P., adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, într-un alt dosar. Mai mult, se constată că suprafața de 739,42 m.p. ce se identifică sub nr. top. CC/3, DD/21, EE/22, FF/25 și GG/2 în CF nr. HH Suceava în planul cadastral întocmit de expert la data de 27 martie 1992, la care se face trimitere în considerentele hotărârii primei instanțe, are ca proprietari tabulari „RAJUCL și proprietarii blocurilor SS, JJ, KK”.

Referitor la situația juridică a terenului de 739,42 m.p., se observă, totodată, existența unei contradicții între considerentele sentinței primei instanțe, potrivit cărora acest teren este liber de construcții și urmează a fi restituit în natură reclamanților și dispozitivul sentinței, potrivit căruia reclamanții au doar dreptul la „măsuri reparatorii prin echivalent” cu privire la acest teren. De asemenea, este de observat că probatoriile analizate la judecata în fond se regăsesc în dosarul administrativ întocmit de pârât în vederea soluționării notificării, caz în care critica privind analizare de către prima instanță și a altor probatorii în cursul judecății, pe lângă faptul că nu poate fi primită pentru argumentele reținute în hotărârile recurate, se dovedește a fi străină de lucrările prezentului dosar.

Așa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost fundamentate motivat pe probatoriile administrate nemijlocit de prima instanță și cum instanța de apel a omis să analizeze critica formulată în acest sens de pârât, analiză ce se impunea a fi efectuată date fiind considerentele confuze ale hotărârii apelate, relative la fondul litigiului, Înalta Curte constată că exercitarea controlului judiciar nu este posibilă. În consecință, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune casarea hotărârilor recurate, cu trimiterea cauzei spre reluarea judecății la același Tribunal.

În rejudecare, instanțele de fond vor stabili motivat, cu trimitere la probatorii relevante și administrate nemijlocit, care este întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut autoarei reclamanților referitor la imobilul situat în strada V.M., dacă acest imobil a fost expropriat în tot sau în parte prin Decretul nr. 149/1984, dacă scopul exproprierii a fost atins și, respectiv, date fiind susținerile părții reclamante consemnate în încheierea de ședință din 30 martie 2010, dacă suprafața de teren ce face obiectul prezentului proces se identifică în tot sau în parte cu terenul în suprafața de 940 m.p. ce a făcut obiectul procesului finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 2313 din 27 martie 1992 a Judecătoriei Suceava sau cu alte terenuri retrocedate în alte procese.

În raport de situația de fapt stabilită, instanța de trimitere urmează a proceda la soluționarea cererii deduse judecății în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 46 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și sentința nr. 689 din 30 martie 2009 a Tribunalului Suceava, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.