ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3591/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 572/114/2009

din 30 ianuarie 2009, petenta V.A. a chemat în judecată Municipiul Buzău prin Primar,

solicitând anularea dispoziției din 6 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului

Buzău, prin care a fost respinsă notificarea de acordare de despăgubiri pentru imobilul

expropriat din strada C.

În motivare s-a arătat

că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 110/1984, iar pe acest amplasament

se află, în momentul de față o parte din Bulevardul U. Cu privire la calitatea de

moștenitor, se arată că nu a înțeles niciodată să renunțe la drepturile conferite

de Legea nr. 10/2001.

Pentru dovedirea plângerii

s-au depus la dosar dispoziția contestată, copia notificării, certificat de moștenitor,

proces-verbal de evaluare, acte de stare civilă.

După examinarea acțiunii

în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente, Tribunalul Buzău

prin sentința civilă 526 din 29 mai 2009, a respins contestația ca neîntemeiată,

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamanta V.A., în contradictoriu cu

pârâta Primăria Municipiului Buzău, întrucât petiționara V.A. a renunțat la succesiunea

rămasă de pe urma defunctului său soț, V.P., conform certificatului de moștenitor

din 17 septembrie 1992 emis de fostul Notariat de Stat al Județului Buzău.

Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 215 din

25 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința sus-menționată;

a admis plângerea formulată de reclamantă; a anulat dispoziția din 6 ianuarie 2009

emisă de Primarul Municipiului Buzău și a constatat dreptul reclamantei de a beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru cota de 10/16 din

imobilul situat în Municipiul Buzău, strada C. compus din teren în suprafață de

584 m.p. și construcții, astfel cum a fost identificat în certificatul de moștenitor

nr. A/1979 și procesul-verbal de evaluare nr. P/1984 în condițiile Legii nr. 10/2001,

pentru motivele ce urmează:

Certificatul de moștenitor

referitor la dezbaterea succesorală a averii defunctului V.P. conține mențiunea

că reclamanta este străină de succesiune, în dreptul rubricii renunțători, fără

însă a se menționa declarația de renunțare a acesteia, declarație ce trebuia luată

în conformitate cu dispozițiile privind procedura succesorală notarială în vigoare

la acea dată conform Decretelor nr. 40/1953 și nr. 377/1960, precum și art. 696

C. civ.

În condițiile în care

nu există mențiunea existenței unei asemenea declarații de renunțare din partea

notificantei V.A., rezultă că aceasta este străină de succesiunea defunctului V.P.

prin neacceptare conform art. 700 C. civ. și nu prin renunțare, astfel cum a stabilit

instanța anterioară.

Dispozițiile legii speciale,

respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, derogă de la dispozițiile generale

ale Codului civil și chiar în cazul în care un moștenitor nu ar fi acceptat moștenirea

defunctului, proprietar al imobilului preluat de către stat, cererea de restituire

a bunului are valoare de acceptare a succesiunii pentru acesta, astfel încât mențiunea

sus arătată nu are relevanță în prezenta cauză.

Ca atare, observând că

reclamanta este moștenitoarea, în înțelesul Legii nr. 10/2001, a defunctului V.P.,

proprietar al cotei de 10/16 din imobilul compus din casă de locuit și terenul aferent

în suprafață de 584 m.p., situat în Municipiul Buzău, fostă stradă C., astfel cum

acesta este identificat în certificatul de moștenitor nr. A/1979 și că imobilul

sus arătat a fost expropriat prin Decretul nr. 110/1984 de către stat, astfel cum

rezultă din procesul-verbal de evaluare nr. P/1984 și din conținutul dispoziției

din 6 ianuarie 2009 a Municipiului Buzău, Curtea de Apel a constatat că sunt întrunite,

în speță, dispozițiile din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii.

Împotriva deciziei a declarat

recurs Primarul Municipiului Buzău întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor

de recurs se arată că reclamanta a renunțat expres la moștenirea rămasă de pe urma

defunctului său soț, așa încât dispozițiile art. 4 alin. (3) nu sunt aplicabile

cauzei.

Reclamanta, prin întâmpinarea

formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea

recursului ca nefondat, apreciind că decizia a fost dată cu respectarea dispozițiilor

legale în materie.

În recurs s-a administrat

proba cu înscrisuri potrivit cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., respectiv copia,

certificată pentru conformitate, a declarației de renunțare la succesiunea defunctului

V.P. dată de V.A., autentificată la 17 septembrie 1992 de Notariatul de Stat Județean

Buzău.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate

etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul

fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Eredele care renunță la

moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede, conform art. 696 C. civ.

Dispozițiile de drept

comun au fost preluate în Legea specială de reparație nr. 10/2001, privind regimul

juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Astfel dispozițiile

art. 4 alin. (3) din lege fac referire doar la succesibili care, după data de 6

martie 1945, nu au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în termenul de

acceptare.

Prin art. 4.6 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, textul de lege a fost explicitat

în sensul că, față de împrejurarea că textul de lege face referire numai la succesibili

neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază

de prevederile legii (deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia

dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să

profite succesibilii acceptați notificatori împreună cu cei neacceptați notificatori,

care au fost repuși de drept în termen).

Față de conținutul neechivoc

al dispozițiilor legale menționate se constată că instanța de apel a aplicat greșit

legea atunci când a apreciat că reclamanta beneficiază de prevederile legii de reparație.

Recurentul, deși invocă

și dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu indică care sunt motivele contradictorii

ori străine de natura pricinii, așa încât instanța nu are a se pronunța asupra acestui

motiv de modificare.

Înalta Curte, pentru argumentele

ce preced, va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Buzău împotriva deciziei nr. 215 din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Modifică decizia în tot,

în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta V.A. împotriva sentinței

nr. 562 din 29 mai 2009 a Tribunalului Buzău, secția civilă, și cererea de intervenție

accesorie în interesul reclamantei formulată de V.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2011.