ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3591/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 572/114/2009 din 30 ianuarie 2009, petenta V.A. a chemat în judecată Municipiul Buzău prin Primar, solicitând anularea dispoziției din 6 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Buzău, prin care a fost respinsă notificarea de acordare de despăgubiri pentru imobilul expropriat din strada C. În motivare s-a arătat că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 110/1984, iar pe acest amplasament se află, în momentul de față o parte din Bulevardul U. Cu privire la calitatea de moștenitor, se arată că nu a înțeles niciodată să renunțe la drepturile conferite de Legea nr. 10/2001.

Pentru dovedirea plângerii s-au depus la dosar dispoziția contestată, copia notificării, certificat de moștenitor, proces-verbal de evaluare, acte de stare civilă. După examinarea acțiunii în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente, Tribunalul Buzău prin sentința civilă 526 din 29 mai 2009, a respins contestația ca neîntemeiată, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamanta V.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Buzău, întrucât petiționara V.A. a renunțat la succesiunea rămasă de pe urma defunctului său soț, V.P., conform certificatului de moștenitor din 17 septembrie 1992 emis de fostul Notariat de Stat al Județului Buzău.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 215 din 25 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința sus-menționată; a admis plângerea formulată de reclamantă; a anulat dispoziția din 6 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Buzău și a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru cota de 10/16 din imobilul situat în Municipiul Buzău, strada C. compus din teren în suprafață de 584 m.p. și construcții, astfel cum a fost identificat în certificatul de moștenitor nr. A/1979 și procesul-verbal de evaluare nr. P/1984 în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru motivele ce urmează: Certificatul de moștenitor referitor la dezbaterea succesorală a averii defunctului V.P.

conține mențiunea că reclamanta este străină de succesiune, în dreptul rubricii renunțători, fără însă a se menționa declarația de renunțare a acesteia, declarație ce trebuia luată în conformitate cu dispozițiile privind procedura succesorală notarială în vigoare la acea dată conform Decretelor nr. 40/1953 și nr. 377/1960, precum și art. 696 C. civ. În condițiile în care nu există mențiunea existenței unei asemenea declarații de renunțare din partea notificantei V.A., rezultă că aceasta este străină de succesiunea defunctului V.P. prin neacceptare conform art. 700 C. civ. și nu prin renunțare, astfel cum a stabilit instanța anterioară.

Dispozițiile legii speciale, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, derogă de la dispozițiile generale ale Codului civil și chiar în cazul în care un moștenitor nu ar fi acceptat moștenirea defunctului, proprietar al imobilului preluat de către stat, cererea de restituire a bunului are valoare de acceptare a succesiunii pentru acesta, astfel încât mențiunea sus arătată nu are relevanță în prezenta cauză.

Ca atare, observând că reclamanta este moștenitoarea, în înțelesul Legii nr. 10/2001, a defunctului V.P., proprietar al cotei de 10/16 din imobilul compus din casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 584 m.p., situat în Municipiul Buzău, fostă stradă C., astfel cum acesta este identificat în certificatul de moștenitor nr. A/1979 și că imobilul sus arătat a fost expropriat prin Decretul nr. 110/1984 de către stat, astfel cum rezultă din procesul-verbal de evaluare nr. P/1984 și din conținutul dispoziției din 6 ianuarie 2009 a Municipiului Buzău, Curtea de Apel a constatat că sunt întrunite, în speță, dispozițiile din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii. Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul Municipiului Buzău întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanta a renunțat expres la moștenirea rămasă de pe urma defunctului său soț, așa încât dispozițiile art. 4 alin. (3) nu sunt aplicabile cauzei. Reclamanta, prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că decizia a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri potrivit cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., respectiv copia, certificată pentru conformitate, a declarației de renunțare la succesiunea defunctului V.P. dată de V.A., autentificată la 17 septembrie 1992 de Notariatul de Stat Județean Buzău.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed. Eredele care renunță la moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede, conform art. 696 C. civ. Dispozițiile de drept comun au fost preluate în Legea specială de reparație nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel dispozițiile art. 4 alin. (3) din lege fac referire doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în termenul de acceptare.

Prin art. 4.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, textul de lege a fost explicitat în sensul că, față de împrejurarea că textul de lege face referire numai la succesibili neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii (deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptați notificatori împreună cu cei neacceptați notificatori, care au fost repuși de drept în termen). Față de conținutul neechivoc al dispozițiilor legale menționate se constată că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat că reclamanta beneficiază de prevederile legii de reparație.

Recurentul, deși invocă și dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu indică care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, așa încât instanța nu are a se pronunța asupra acestui motiv de modificare. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Buzău împotriva deciziei nr. 215 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia în tot, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta V.A. împotriva sentinței nr. 562 din 29 mai 2009 a Tribunalului Buzău, secția civilă, și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de V.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.