ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7096/2012

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 25 mai 2009, reclamanții D.N.F., G.F. și D.C. au formulat contestație împotriva Dispoziției Primarului municipiului Buzău, din 29 aprilie 2009. În motivare, contestatorii au arătat că au formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificările nr. 17740/2001, 5850/2004 și 2852/2004, ultimele două înregistrate inițial la Prefectura județului Buzău, solicitând restituirea în natură a terenului liber de construcții, precum și acordarea de despăgubiri în echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilele formate din construcții și terenul aferent acestora, situate în mun.

Buzău, str. U., fosta str. F. S-a arătat că imobilul, aparținând bunicului reclamanților, defunctul A.D., a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, după cum se recunoaște și prin dispoziția contestată. S-a solicitat restituirea în natură a terenurilor libere aflate pe fosta proprietate a defunctului A.D. și acordarea de despăgubiri pentru clădirile demolate și terenul ocupat de construcții. Prin Sentința civilă nr. 1281 din 1 noiembrie 2010, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a aparținut bunicului reclamanților (D.A.), fiind preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. Conform notificării transmise sub nr. 621/2001 către Primăria municipiului Buzău, contestatorul D.N.F.

a solicitat retrocedarea suprafeței de 65,46 mp, teren pe care bunicul său l-a avut în proprietate în mun. Buzău, str. R.C. sau F.S., actualmente str. U., iar prin notificarea nr. 1436/2001, contestatorii D.C. și G.F. au solicitat Prefecturii județului Buzău acordarea de despăgubiri pentru imobilul care a fost edificat în mun. Buzău, str. U., proprietar fiind D.A. Conform notificării nr. 622/2001, comunicată Prefecturii județului Buzău, contestatorul D.N.F. a solicitat despăgubiri pentru imobilul pe care l-a deținut bunicul său, în mun. Buzău, str. R.C., ulterior str. F.S. și U.; prin cererea înregistrată la Primăria mun. Buzău, sub nr. 19103/2005, a solicitat să i se retrocedeze în natură terenul pe care este amplasat restaurantul M., iar pentru clădirea cu 18 camere, parter, etaj și dependințe să îi fie acordate despăgubiri.

Asupra notificărilor transmise de către cei trei reclamanți pârâtul s-a pronunțat prin Dispoziția din 29 aprilie 2009, prin care a respins solicitarea cu privire la restituirea în natură a terenului în suprafață de 65,46 mp, din suprafața totală de 1.125 mp, situat în mun. Buzău, fosta str. F.S., fosta str. U., reținându-se că terenul în suprafață de 1.125 mp este sistematizat în totalitate, fiind ocupat, conform detaliilor de urbanism legal aprobate, de blocurile de locuințe P.T.T.R., tronsoanele 1 și 2, o parte din clădirea SC M. SRL București, parcare publică, spații verzi, alei pietonale și rețele tehnico-edilitare aferente, utilități publice strict necesare bunei utilizări a blocurilor de locuințe și spațiilor comerciale din zonă.

Prin aceeași dispoziție, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite de legea specială, pentru construcțiile în suprafață de 592 mp și terenul aferent acestora, în suprafață de 1.152 mp, contestatorii au fost considerați persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri, iar pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri, s-a dispus înaintarea documentației la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Tribunalul a reținut, de asemenea, că, potrivit autorizației de construire din 17 septembrie 1998, emisă de Primăria municipiului Buzău, a fost autorizată executarea lucrărilor de construire și instalații pentru restaurantul M. - amenajări, racord, utilități (cu dezafectări) - organizare de șantier, pe terenul situat în mun.

Buzău, la intersecția dintre str. U. (veche și nouă), în fața fostului bloc "B.C.". La baza emiterii autorizației de construire a stat contractul de concesiune din 30 iunie 1998, încheiat între SC M.R. SRL și Consiliul local al municipiului Buzău, având ca obiect suprafața de 1.010 mp. S-a constatat că prin Sentința civilă nr. 700 din 6 august 1998, pronunțată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 999/1998, a fost respinsă ca tardivă acțiunea promovată de Prefectura Județului Buzău în anularea Hotărârii nr. 62/1998, adoptată de Consiliul local al municipiului Buzău, prin care se aprobase concesionarea terenului necesar edificării restaurantului. De asemenea, s-a reținut că, potrivit Hotărârii nr. 53/1998 adoptată de Consiliul local al municipiului Buzău, s-a aprobat planul urbanistic de detaliu din zona "ceas - magazinul L.C.", precum și concesionarea, pe o durată de 50 de ani, cu plata unei redevențe anuale, a terenului în suprafață de 1.010 mp.

Totodată, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat, schițelor de plan anexe, precum și din completarea la raportul inițial, a rezultat că terenul care a aparținut autorului contestatorilor este în suprafață de 1.198 mp; construcția cu restaurantul M. este în suprafață de 350 mp; din terenul pretins de către reclamanți a fi restituit în natură, s-a constatat că 24 mp este ocupată tot de clădirea restaurantului; parcarea și spațiile verzi ocupă 326 mp. Expertul a identificat terenul pretins de către reclamanți ca fiind în proprietatea Municipiului Buzău (suprafața de 350 mp și care ar fi cuprinsă în contractul de concesiune încheiat cu M.R.), iar suprafața de 848 mp se află sub blocul de locuințe P.T.T.R.

și pe domeniul public aferent trotuarelor și spațiilor verzi din jurul blocului. Față de această situație de fapt, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, care poate fi restituit în natură, se înțelege nu numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ci și terenul ce nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare încheiate/întocmite anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație. În aceeași categorie, pentru identitate de rațiune, trebuie incluse și contractele care valorifică domeniul public al municipiului, cum este contractul de concesiune. Terenul solicitat se suprapune cu cel care face contractului de concesiune, astfel încât, nefiind anulat, iar terenul nefiind trecut în domeniul privat, nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.

S-a reținut că, deși legiuitorul a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, există și excepții de la această regulă, iar în acest sens este art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căruia "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent". În speță, terenul solicitat este ocupat în totalitate de blocuri, alei pietonale, spații verzi, parcare și restaurant, lucrările au fost efectuate în baza autorizației de construcție, există un contract pentru punerea în valoare a domeniului public, care este în derulare, lucrările au fost efectuate înainte de apariția Legii nr. 10/2001, astfel încât prima instanță a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că tribunalul a interpretat greșit prevederile Legii nr. 10/2001, incluzând terenul ce a aparținut autorului acestora, ocupat de o societate privată, în categoria amenajărilor de utilitate publică. De asemenea, în mod greșit s-a apreciat că reclamanții nu ar putea încheia un contract de închiriere cu compania deținătoare a restaurantului M.R. și să încaseze chirie așa cum intimata-pârâtă încasează redevențe de la această companie. Prin Decizia civilă nr. 37 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, motivul pentru care au contestat dispoziția privind respingerea cererii de restituire în natură. Sub acest aspect s-a constatat că, raportat la probatoriul administrat în cauză, respectiv proba cu înscrisuri și expertiza tehnică, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prima instanță a apreciat în mod just că terenul în litigiu nu este liber în sensul actului normativ menționat. Astfel, potrivit autorizației de construire din 17 septembrie 1998, emisă de Primăria municipiului Buzău, a fost autorizată executarea lucrărilor de construire și instalații pentru restaurantul M. - amenajări, racord, utilități (cu dezafectări) - organizare de șantier, pe terenul situat în mun.

Buzău, la intersecția dintre str. U. (veche și nouă), în fața fostului bloc "B.C.". La baza emiterii autorizației de construire a stat contractul de concesiune din 30 iunie 1998, încheiat între SC M.R. SRL și Consiliul local al Municipiului Buzău, având ca obiect suprafața de 1.010 mp, iar prin Sentința civilă nr. 700 din 6 august 1998 a Tribunalului Buzău a fost respinsă, ca tardivă, acțiunea în anularea Hotărârii nr. 62/1998, adoptată de Consiliul local al municipiului Buzău, privind concesionarea terenului necesar edificării restaurantului.

De asemenea, potrivit Hotărârii nr. 53/1998 a Consiliului local al municipiului Buzău, s-a aprobat planul urbanistic de detaliu din zona "ceas - magazinul L.C.", precum și concesionarea, pe o durată de 50 de ani, cu plata unei redevențe anuale, a terenului în suprafață de 1.010 mp, din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, reieșind că terenul care a aparținut autorului contestatorilor este în suprafață de 1.198 mp, construcția cu restaurantul M. fiind în suprafață de 350 mp; din terenul pretins de către reclamanți a fi restituit în natură s-a constatat că 24 mp este ocupată tot de clădirea restaurantului, parcarea și spațiile verzi ocupând 326 mp. Totodată, conform expertizei, suprafața de 350 mp face obiectul contractului de concesiune încheiat cu M.R., iar alți 848 mp se află sub blocul de locuințe P.T.T.R.

și pe domeniul public aferent trotuarelor și spațiilor verzi din jurul blocului. Ca atare, s-a concluzionat că această situație de fapt nu permite restituirea în natură. Astfel, terenul solicitat este ocupat în totalitate de blocuri, alei pietonale, spații verzi, parcare și restaurant, lucrările au fost efectuate în baza autorizației de construcție, există un contract pentru punerea în valoare a domeniului public, care nu este anulat, pentru un teren care face parte din domeniul public, lucrările au fost efectuate înainte de apariția Legii nr. 10/2001. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au formulat critici sub următoarele aspecte: - În mod eronat instanța a interpretat prevederile Legii nr. 10/2001, incluzând terenul ce a aparținut autorului reclamanților în categoria amenajărilor de utilitate publică, deși este ocupat de o societate privată.

- Instanța "nu a individualizat și nu a explicat" faptul că suprafața totală ce a aparținut autorului a fost de 1.198 mp, din care, într-adevăr, se pot restitui în natură doar cei 24 mp ocupați de restaurantul privat tip fast food, precum și cei 30 mp de teren liber pe care s-a amenajat o parcare pentru acest restaurat privat. De asemenea, au fost înlăturate în mod nejustificat obiecțiunile făcute la raportul de expertiză. - A fost considerată, în mod greșit, neîntemeiată motivația reclamanților referitoare la faptul că și aceștia pot încheia un contract de închiriere cu compania deținătoare a terenului și să încaseze chirie.

- În mod eronat s-a reținut că terenul solicitat este ocupat în totalitate de blocuri, alei pietonale, spații verzi, parcare și restaurant, înlăturându-se, astfel, expertiza efectuată în cauză, care constată existența unor suprafețe libere de construcții și, mai ales, constată că pe amplasamentul solicitat de reclamanți nu există rețele de utilități. - Au susținut recurenții că prin Hotărârea-pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu, Statul a fost obligat să rezolve probleme de legislație în materia imobilelor naționalizate și că în privința posibilității restituirii bunului este lipsită de relevanță existența unui contract de concesiune, ca și soluția anterioară de respingere a acțiunii în anularea concesionării terenului de către Consiliul local.

- Instanțele n-au clarificat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru clădirile demolate, neefectuându-se în acest sens nicio expertiză și "niciun minim de cercetare". În drept, au fost invocate, de o manieră generică, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Analizând aspectele deduse judecății, în limitele în care pot fi încadrate în motive de nelegalitate, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, potrivit următoarele considerente: - În primul rând, criticile care vizează elementele de fapt ale pricinii și evaluarea probelor administrate în cauză nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul din motivele de recurs invocate și nici, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în alt caz din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ. În acest sens sunt aprecierile recurenților în legătură cu obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, cu individualizarea terenului. - În ce privește aplicarea legii la situația de fapt determinată de instanțele fondului, contrar susținerii recurenților, aceasta s-a făcut în mod corect. Astfel, constatările de fapt determinate de concluziile rapoartelor de expertiză, coroborate cu conținutul contractului de concesiune (încheiat în anul 1998, în baza Hotărârii nr. 62/1998 a Consiliului local Buzău), precum și cu Hotărârea nr. 53/1998 a Consiliului local Buzău (de aprobare a planului urbanistic de detaliu al zonei) au fost în sensul că, din suprafața totală de 1.198 mp solicitată spre retrocedare, 350 mp constituie obiect al contractului de concesiune, iar 848 mp se află sub blocul de locuințe P.T.T.R.

Față de această situație de fapt, s-a apreciat în mod corect că terenul nu este liber în accepțiunea legii și că devine incident art. 10 alin. (2), care presupune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. - Susținerea recurenților, potrivit căreia instanțele ar fi trebuit să le constate dreptul la subrogarea în contractul de concesiune și la încasarea chiriei pentru restaurant, este neîntemeiată.

Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, o asemenea posibilitate de subrogare în drepturile concedentului există în situația în care imobilul ce face obiectul contractului de concesiune "este restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească". Așadar, faptul că terenul a fost concesionat nu reprezintă, în sine, un impediment pentru restituirea în natură (cu subrogarea corespunzătoare în drepturile concedentului), dar pentru aceasta este necesar ca terenul să fie liber de construcții și susceptibil de restituire în natură potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În acest sens, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 reglementând situația imobilelor ce fac obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, recunosc posibilitatea subrogării persoanei îndreptățite în drepturile Statului sau ale persoanei juridice deținătoare, dar cu condiția ca imobilul respectiv să fie restituibil prin procedurile administrative sau în temeiul hotărârii judecătorești. În speță însă, situația juridică a terenului, grevat de contractul de concesiune, nu-l face apt restituirii în natură. Aceasta, în condițiile în care edificarea restaurantului s-a făcut în temeiul unei autorizații de construire din anul 1998, eliberată în baza unui contract de concesiune din același an și urmare a hotărârii Consiliului local vizând aprobarea planului urbanistic de detaliu.

Rezultă că există construcții noi autorizate care grevează terenul preluat de la autorul recurenților (și care nu afectează, cum susțin aceștia, doar suprafața de 24 mp - cât reprezintă partea din clădire aflată pe teren -, ci și diferența de 326 mp constând în parcare și spații verzi, fiind vorba așadar de o unitate funcțională în vederea căreia a fost eliberată autorizația de construire și s-a încheiat contractul de concesiune). De aceea, instanțele fondului au făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, stabilind îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent.

Susținerea recurenților, în sensul că este lipsită de relevanță, sub aspectul posibilității restituirii bunului în natură, existența unui contract de concesiune, ca și soluția anterioară a instanței, de respingere a acțiunii în anularea concesionării terenului de către Consiliul local, nesocotește dispozițiile legale aplicabile în materie, menționate anterior. - Tot astfel, referirea pe care o fac recurenții la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Atanasiu împotriva României și la faptul că Statul Român a fost obligat să rezolve problemele de legislație în materia imobilelor preluate abuziv, nu este de natură să susțină vreo critică de nelegalitate. Instanța de judecată, care îndeplinește funcție jurisdicțională, nu poate rezolva "probleme de legislație", ea fiind chemată să facă aplicarea normei de drept (juris dictio) situațiilor de fapt concrete ce îi sunt deduse judecății.

Altminteri, ar însemna să-și depășească rolul jurisdicțional și constituțional, intrând în sfera de activitate a unei alte puteri. - Este nefondată, de asemenea, critica potrivit căreia instanțele n-ar fi clarificat cererea vizând acordarea de despăgubiri pentru clădirile demolate, "neefectuând nicio expertiză și nicio cercetare". Astfel, respingându-se contestația, a fost menținută dispoziția primarului prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru construcțiile în suprafață de 592 mp, cât și pentru terenul de 1.152 mp, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispunându-se înaintarea documentației la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este motivul pentru care în fața instanței nu a fost administrată proba cu expertiză pentru determinarea întinderii despăgubirilor, câtă vreme cuantumul acestora se stabilește într-o etapă ulterioară, de către experți evaluatori desemnați de Comisia Centrală. De altfel, această critică este dedusă judecății de o manieră inadmisibilă, direct în recurs (omisso medio), reclamanții nepretinzând, prin motivele de apel, că le-ar fi rămas nesoluționată pretenția referitoare la construcțiile demolate. Pentru toate considerentele expuse, se constată că decizia a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, criticile fondate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

fiind neîntemeiate. În privința motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., se constată că indicarea acestora s-a realizat formal, în condițiile în care recurenții nu au dezvoltat niciun argument care să poată fi subsumat ipotezelor reglementate de dispozițiile menționate. Pentru toate aceste motive, recursul a fost găsit nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D.N.F., G.F. și D.C. împotriva Deciziei nr. 37 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AS