ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7069/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2010 la Tribunalul Vrancea sub nr. 5627/91/2010, reclamantul N.V.Ș., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focșani a solicitat anularea în parte a dispoziției nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă potrivit Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în Focșani str. M.V. (fostă str. L.T.), fosta proprietate a autorilor săi. În motivarea cererii a arătat că imobilul casă și teren de la adresa menționată a aparținut bunicilor săi N.D. și E. fiind naționalizat în baza Decretului nr. 111/1949, apoi confiscat potrivit sentinței penale nr. 893/1950 iar prin Decretul se expropriere din 1981 demolat în vederea sistematizării.

A susținut că bunicul său a decedat în anul 1952 rămânând ca moștenitori G.N. (tatăl reclamantului) în calitate de fiu și O.A.G. nepoată din fiică posdecedată M. A arătat că notificarea potrivit Legii nr. 10/2001 a fost depusă de tatăl său G.N. care a decedat ulterior, în anul 2003 iar prin dispoziția atacată în mod greșit s-a propus acordarea de despăgubiri doar pentru cota de 1 A din construcție și s-a respins cererea pentru despăgubiri pentru teren cu motivarea că nu s-a făcut dovada cu acte. Justificându-și calitatea de moștenitor a solicitat restituirea în natură a terenului aferent care rezultă din actul de cumpărare din 1925 și acordarea de despăgubiri pentru construcție beneficiari fiind atât acesta cât și verișoara sa O.A.G.

La 18 iunie 2011 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate din motivele expuse în cuprinsul dispoziției cu privire la teren susținând contradictoriu fie că nu există suprafețe care să fie atribuite în compensare, fie că terenul aferent casei nu a fost dovedit cu acte. Din oficiu și în baza art. 129 C. proc. civ. instanța a pus în discuție (pe lângă proba cu acte depuse de părți) necesitatea efectuării unei expertize topometrice care funcție de actul de dobândire și procesul verbal de preluare să identifice terenul aferent construcției și să stabilească regimul juridic și situația actuală a acestuia, lucrarea de la pag. 197 fiind completată urmare admiterii obiecțiunilor pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 475 din 19 mai 2011, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea civilă formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamantul N.V.Ș. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Focșani. A modificat în parte art. 1 al dispoziției nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă de Primăria municipiului Focșani, în sensul că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întreg imobilul casă (cota de 1/1) în loc de cota de 1/2. A anulat art. 2 al dispoziției. A respins cererea de restituire în natură a terenului aferent în suprafață de 600 m.p., ca neîntemeiată și a obligat pârâta să propună acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 600 m.p. teren către reclamant, în condițiile legii speciale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Din actele depuse la dosar reiese că în anul 1925 bunicii reclamantului N.E. și D. au cumpărat casa cu toate dependințele și locul lor situate în fosta str. T. nr. l imobile care urmare naționalizării și ulterior confiscării penale a fost preluat de întreprinderea de locuințe „MU." Focșani la 03 mai 1951. Din actele de stare civilă, certificatele de moștenitor, certificatele de calitate și testamentul depuse de asemenea, la dosar, rezultă că de pe urma lui N.D. decedat în 1952 au rămas ca moștenitori G.N. fiu (decedat în 2003), C.M. decedată în 1976 având ca fiică pe O.A.G. și N.Ș.E., fiu decedat fără posteritate în 1983, moștenitorii acestuia fiind tot primii doi indicați.

Notificarea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost comunicată prin executorul judecătoresc sub nr. 165 din 20 iunie 2001 doar de către moștenitorul G.N. (tatăl reclamantului), doar acesta având calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Faptul că reclamantul a înțeles să solicite prin acțiune drept egal și pentru verișoara sa Apriliana, sens în care a depus procura datată 2005, o cerere adresată Primăriei Focșani în acest sens la data de 15 iunie 2009 precum și acte de unde rezultă că este moștenitoare nu îi conferă dreptul de persoană îndreptățită deoarece, potrivit art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001, cum aceasta nu a trimis notificare în termenul legal, a pierdut dreptul de a solicita măsuri reparatorii.

În schimb, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reclamantul, ca moștenitor legal în linie dreaptă atât al tatălui său G.N. cât și al bunicului N.D., are dreptul la cota de 1/1 din despăgubirile pentru construcție și nu doar de 1/4. În ceea ce privește terenul aferent, în suprafață de 600 mp, instanța, având în vedere dispozițiile H.G. nr. 908/2002, concluziile raportului de expertiză și completarea la raportul de expertiză, a statuat că nu poate fi restituit în natură deoarece aparține domeniului public, făcând parte din Parcul T. - Scuarul P.L., astfel că, potrivit art. 10 alin. (2) și (11) alin. (3) Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 și 11.5 din Normele Metodologice nr. 250/2007, reclamantul are dreptul la despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul N.V.Ș., criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul-reclamant, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., a susținut următoarele: încheierea din 12 mai 2011 prin care s-a amânat pronunțarea nu poartă semnăturile judecătorului și a grefierului de ședință iar prin această încheiere s-a constatat eronat că procedura de citare este legal îndeplinită; prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea în întregime a dispoziției nr. D1.

din 22 octombrie 2010 emisă de Primăria municipiului Focșani și nu în parte, cum a reținut instanța de fond; întrucât pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea dispoziției contestate, instanța de fond a pronunțat soluția de admitere în parte a acțiunii în lipsa oricărui temei legal; greșit nu au fost acordate cheltuielile de judecată, aprecierea instanței de fond în sensul că nu ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra terenului, fiind eronată. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 22/R din 25 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Chiar dacă recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, art. 304 1 C. proc. civ. instituind o excepție de la caracterul nedevolutiv al recursului, teză afirmată recent și de instanța constituțională prin Decizia nr. D2./2004 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 52 din 10 iunie 2004, instanța de recurs a apreciat că soluția pronunțată de către instanța de fond este pe deplin justificată, fiind pronunțată prin aplicarea corespunzătoare a textelor de lege incidente în speță la o situație de fapt corect reținută, pe baza interpretării judicioase a probelor administrate în cauză.

Instanța de recurs a mai reținut că criticile recurentului, cum ar fi lipsa semnăturilor de pe încheierea de amânare a pronunțării și chiar de pe hotărârea atacată, necitarea sa la termenele ulterioare celui în care fusese prezent în instanță dincolo de faptul că nu sunt întemeiate, vizează și aspecte total lipsite de o minimă logică juridică, cum ar fi imposibilitatea admiterii în parte a unei acțiuni atunci când pârâtul solicită respingerea în totalitate a acesteia. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat din nou recurs reclamantul N.V.Ș. susținând, în esență, că nu s-a dispus restituirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expertiză, că Primăria Municipiului Focșani a emis o nouă dispoziție, pentru modificarea dispoziției nr. D1.

din 22 octombrie 2010, respectiv dispoziția nr. D2. din 31 iunie 2012 pe care a atacat-o în instanță și că greșit s-a reținut prin sentința civilă nr. 475 din 19 mai 2011 a Tribunalului Vrancea că terenul ce face obiectul notificării aparține domeniului public, făcând parte din Parcul T. - Scuarul P.L. deoarece este învecinat și nu inclus în cel aferent Teatrului National „M.G.P.". Înalta Curte, la termenul din 16 noiembrie 2012, a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed. Potrivit Art. XII al Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor „alin.

(3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 se modifică și va avea următorul cuprins: decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența Curții de Apel". În speță, reclamantul a formulat acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 la data de 3 decembrie 2010, dată la care prevederile legale menționate intraseră în vigoare, astfel că sentința prin care Tribunalul Vrancea a soluționat raportul juridic dedus judecății de către reclamant este supusă doar căii de atac a recursului.

Recursul exercitat de reclamant a fost respins prin decizia nr. 22/R din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, care, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., este o hotărâre irevocabilă. Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. În conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefîind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac iar cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoana nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Formulând prezentul recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului, recurentul-reclamant a înțeles să declare aceeași cale de atac de două ori, cu eludarea prevederilor legale menționate privind posibilitatea de a declara recurs. Au fost astfel încălcate principiile legalității și unicității căilor de atac, astfel că recursul de față este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.G.Ș. împotriva deciziei nr. 22/R din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2012.