ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7069/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2010 la Tribunalul Vrancea sub nr. 5627/91/2010,

reclamantul N.V.Ș., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focșani

a solicitat anularea în parte a dispoziției

nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă potrivit Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul

situat în Focșani str. M.V. (fostă str. L.T.), fosta proprietate a autorilor săi.

În motivarea cererii a arătat că imobilul

casă și teren de la adresa menționată a aparținut bunicilor săi N.D. și E. fiind

naționalizat în baza Decretului nr. 111/1949, apoi confiscat potrivit sentinței

penale nr. 893/1950 iar prin Decretul se expropriere din 1981 demolat în vederea

sistematizării.

A susținut că bunicul său a decedat în

anul 1952 rămânând ca moștenitori G.N. (tatăl reclamantului) în calitate de fiu

și O.A.G. nepoată din fiică posdecedată M.

A arătat că notificarea potrivit Legii

nr. 10/2001 a fost depusă de tatăl său G.N. care a decedat ulterior, în anul 2003

iar prin dispoziția atacată în mod greșit s-a propus acordarea de despăgubiri doar

pentru cota de

1

A din construcție și s-a respins cererea pentru despăgubiri

pentru teren cu motivarea că nu s-a făcut dovada cu acte.

Justificându-și calitatea de moștenitor

a solicitat restituirea în natură a terenului aferent care rezultă din actul de

cumpărare din 1925 și acordarea de despăgubiri pentru construcție beneficiari fiind

atât acesta cât și verișoara sa O.A.G.

La 18 iunie 2011 pârâta a depus întâmpinare

solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate din motivele expuse în cuprinsul

dispoziției cu privire la teren susținând contradictoriu fie că nu există suprafețe

care să fie atribuite în compensare, fie că terenul aferent casei nu a fost dovedit

cu acte.

Din oficiu și în baza art. 129 C.

proc. civ. instanța a pus în discuție (pe lângă proba cu acte depuse de părți) necesitatea

efectuării unei expertize topometrice care funcție de actul de dobândire și procesul

verbal de preluare să identifice terenul aferent construcției și să stabilească

regimul juridic și situația actuală a acestuia, lucrarea de la pag. 197 fiind completată

urmare admiterii obiecțiunilor pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 475 din 19 mai

2011, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea civilă formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001 de reclamantul N.V.Ș. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Focșani.

A modificat în parte art. 1 al dispoziției

nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă de Primăria municipiului Focșani, în sensul

că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întreg imobilul casă (cota de 1/1)

în loc de cota de 1/2.

A anulat art. 2 al dispoziției.

A respins cererea de restituire în natură

a terenului aferent în suprafață de 600 m.p., ca neîntemeiată și a obligat pârâta

să propună acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 600 m.p. teren către reclamant,

în condițiile legii speciale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul

a reținut următoarele:

Din actele depuse la dosar reiese că în

anul 1925 bunicii reclamantului N.E. și D. au cumpărat casa cu toate dependințele

și locul lor situate în fosta str. T. nr. l imobile care urmare naționalizării și

ulterior confiscării penale a fost preluat de întreprinderea de locuințe „MU."

Focșani la 03 mai 1951.

Din actele de stare civilă, certificatele

de moștenitor, certificatele de calitate și testamentul depuse de asemenea, la dosar,

rezultă că de pe urma lui N.D. decedat în 1952 au rămas ca moștenitori G.N. fiu

(decedat în 2003), C.M. decedată în 1976 având ca fiică pe O.A.G. și N.Ș.E., fiu

decedat fără posteritate în 1983, moștenitorii acestuia fiind tot primii doi indicați.

Notificarea prevăzută de art. 22 din Legea

nr. 10/2001 a fost comunicată prin executorul judecătoresc sub nr. 165 din 20

iunie 2001 doar de către moștenitorul G.N. (tatăl reclamantului), doar acesta având

calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Faptul că reclamantul a înțeles să solicite

prin acțiune drept egal și pentru verișoara sa Apriliana, sens în care a depus procura

datată 2005, o cerere adresată Primăriei Focșani în acest sens la data de 15

iunie 2009 precum și acte de unde rezultă că este moștenitoare nu îi conferă dreptul

de persoană îndreptățită deoarece, potrivit art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001,

cum aceasta nu a trimis notificare în termenul legal, a pierdut dreptul de a solicita

măsuri reparatorii.

În schimb, potrivit art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 reclamantul, ca moștenitor legal în linie dreaptă atât al tatălui

său G.N. cât și al bunicului N.D., are dreptul la cota de 1/1 din despăgubirile

pentru construcție și nu doar de 1/4.

În ceea ce privește terenul aferent, în

suprafață de 600 mp, instanța, având în vedere dispozițiile H.G. nr. 908/2002, concluziile

raportului de expertiză și completarea la raportul de expertiză, a statuat că nu

poate fi restituit în natură deoarece aparține domeniului public, făcând parte din

Parcul T. - Scuarul P.L., astfel că, potrivit art. 10 alin. (2) și (11) alin.

(3) Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 și 11.5 din Normele Metodologice nr. 250/2007,

reclamantul are dreptul la despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat recurs reclamantul N.V.Ș., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul-reclamant, invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., a susținut următoarele: încheierea din 12

mai 2011 prin care s-a amânat pronunțarea nu poartă semnăturile judecătorului și

a grefierului de ședință iar prin această încheiere s-a constatat eronat că procedura

de citare este legal îndeplinită; prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat

anularea în întregime a dispoziției nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă de Primăria

municipiului Focșani și nu în parte, cum a reținut instanța de fond; întrucât pârâta

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea dispoziției contestate,

instanța de fond a pronunțat soluția de admitere în parte a acțiunii în lipsa oricărui

temei legal; greșit nu au fost acordate cheltuielile de judecată, aprecierea instanței

de fond în sensul că nu ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra terenului, fiind

eronată.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

prin decizia nr. 22/R din 25 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs

a reținut următoarele:

Chiar dacă recursul declarat împotriva

unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat

la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze

cauza sub toate aspectele, art. 304

1

C. proc. civ. instituind o excepție

de la caracterul nedevolutiv al recursului, teză afirmată recent și de instanța

constituțională prin Decizia nr. D2./2004 a Curții Constituționale a României, publicată

în M. Of. nr. 52 din 10 iunie 2004, instanța de recurs a apreciat că soluția pronunțată

de către instanța de fond este pe deplin justificată, fiind pronunțată prin aplicarea

corespunzătoare a textelor de lege incidente în speță la o situație de fapt corect

reținută, pe baza interpretării judicioase a probelor administrate în cauză.

Instanța de recurs a mai reținut că criticile

recurentului, cum ar fi lipsa semnăturilor de pe încheierea de amânare a pronunțării

și chiar de pe hotărârea atacată, necitarea sa la termenele ulterioare celui în

care fusese prezent în instanță dincolo de faptul că nu sunt întemeiate, vizează

și aspecte total lipsite de o minimă logică juridică, cum ar fi imposibilitatea

admiterii în parte a unei acțiuni atunci când pârâtul solicită respingerea în totalitate

a acesteia.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat

din nou recurs reclamantul N.V.Ș.

susținând,

în esență, că nu s-a dispus restituirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu

de expertiză, că Primăria Municipiului Focșani a emis o nouă dispoziție, pentru

modificarea dispoziției nr. D1. din 22 octombrie 2010, respectiv dispoziția nr.

D2. din 31 iunie 2012 pe care a atacat-o în instanță și că greșit s-a reținut prin

sentința civilă nr. 475 din 19 mai 2011 a Tribunalului Vrancea că terenul ce face

obiectul notificării aparține domeniului public, făcând parte din Parcul T. - Scuarul

P.L. deoarece este învecinat și nu inclus în cel aferent Teatrului National „M.G.P.".

Înalta Curte, la termenul din 16 noiembrie

2012, a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru

considerentele care succed.

Potrivit Art. XII al Legii nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor „alin. (3) al

art. 26 din Legea nr. 10/2001 se modifică și va avea următorul cuprins: decizia

sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în

termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului,

care este de competența Curții de Apel".

În speță, reclamantul a formulat acțiunea

întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 la data de 3 decembrie

2010, dată la care prevederile legale menționate intraseră în vigoare, astfel că

sentința prin care Tribunalul Vrancea a soluționat raportul juridic dedus judecății

de către reclamant este supusă doar căii de atac a recursului.

Recursul exercitat de reclamant a fost

respins prin decizia nr. 22/R din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția

I civilă, care, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., este o hotărâre

irevocabilă.

Împotriva hotărârii judecătorești se pot

exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care

nu se poate deroga.

În conformitate cu prevederile art. 299,

coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile

definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat

împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o

asemenea hotărâre nefîind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității

dreptului de a folosi o cale de atac iar cum un asemenea drept este unic, epuizându-se

chiar prin exercițiul lui, o persoana nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași

cale de atac.

Formulând prezentul recurs împotriva unei

hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului, recurentul-reclamant a înțeles

să declare aceeași cale de atac de două ori, cu eludarea prevederilor legale menționate

privind posibilitatea de a declara recurs.

Au fost astfel încălcate principiile legalității

și unicității căilor de atac, astfel că recursul de față este inadmisibil și urmează

a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

N.G.Ș. împotriva deciziei nr. 22/R din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați,

secția I civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16

noiembrie 2012.