ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față: Prin cererea înregistrată la nr. 4042/91/2008 reclamantele N.S. și A.V. au chemat în judecată civilă pârâții Consiliul Județean Vrancea, Complexul M. Vrancea, în prezent M. Vrancea și Primăria Municipiului Focșani, solicitând în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor compuse din clădire și teren, grădină și vie situate în Focșani, Bulevardul G. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele defunctului lor tată S.S.V., decedat la data de 20 septembrie 1962, moștenitor la rândul lui al defuncților părinți M.V. și R.F.V. născută S. Au precizat reclamantele că au formulat notificarea din 26 iunie 2001 către pârâta Primăria Municipiului Focșani unde a fost înregistrată la nr. AA/2001.

Aceasta, prin adresa cu același număr a comunicat că notificarea trebuia adresată actualului deținător respectiv M. Vrancea. Notificările nr. BB din 08 noiembrie 2001 au fost adresate Prefecturii Județului Vrancea și nr. CC din 08 noiembrie 2001 către pârâtul M. Vrancea. Prin adresa din 06 august 2008 Primăria Municipiului Focșani a comunicat reclamantei N.S. că, prin decizia nr. 347/1985 imobilul în litigiu a trecut în administrarea Consiliului Județean Vrancea figurează în inventarul bunurilor din domiciliul public de interes județean cu suprafața de 137,50 m.p. și teren aferent de 137,50 m.p. Pârâtul Consiliul Județean Vrancea, prin dispoziția din 24 septembrie 2008, a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, dovada preluării abuzive a imobilului și nici calitatea de moștenitor a proprietarului imobilului.

Prin sentința civilă nr. 223 din 24 martie 2009, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pentru restituirea imobilului cu obligarea reclamantelor la 2.500 RON cheltuieli de judecată către M. Vrancei. S-a reținut în motivarea sentinței că prin dispoziția din 18 mai 2007 Consiliul Județean Vrancea a restituit imobilul revendicat de reclamante numitului C.L. persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001, că potrivit contractului din 21 martie 2008 numitul C.L. a închiriat M. Vrancea clădirea în suprafață de 176,54 m.p. formată din 12 încăperi, terasă, pe o perioadă de 3 trei ani și că suspendarea solicitată de reclamante în temeiul dispozițiilor art. 244 C. proc. civ.

nu se justifică potrivit hotărârii instanței de fond, întrucât de la data notificării și până în prezent reclamantele nu au probat dreptul pretins conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 (nu există actul de proprietate pentru imobilele solicitate și dovada preluării abuzive). Curtea de Apel Galați, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta N.S. împotriva sentinței sus-arătate, prin decizia nr. 80 din 11 martie 2010, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează. Reclamantele nu au depus înscrisuri aferente notificării prin care să facă dovada calității de persoane îndreptățite, dovada preluării abuzive a imobilului revendicat și dovada dreptului de proprietate, în calitate de moștenitori ai defuncților V.S.

și V.G. Reclamantele nu au dat curs invitației adresată de Consiliul Județean Vrancea cu adresa din 24 martie 2008 pentru dovedirea aspectelor invocate în notificare astfel că nu se poate invoca reaua–credință a autorităților locale în soluționarea cauzei. Faptul că reclamantele au înțeles să formuleze plângere penală împotriva Președintelui Consiliului Județean Vrancea și Primarului Municipiului Focșani nu justifică admiterea cererii de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu s-a pornit urmărirea penală împotriva acestora pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se pronunța. De altfel, în apel, reclamanta a precizat că Judecătoria Focșani, prin sentința penală nr. 17.772 din 27 noiembrie 2009, a confirmat neînceperea urmăririi penale împotriva numiților M.O., D.B.

și L.C., hotărâre atacată în termen legal cu recurs (adresa din Dosar nr. 4062/91/2008 al Curții de Apel Galați). Introducerea în cauză din oficiu a numitului C.L. căruia i-a fost restituit în natură imobilul din Focșani Bulevardul G. în calitate de persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001, nu se justifică, întrucât reclamantele nu i-au opus un drept de proprietate dovedit cu înscrisuri pentru același imobil. Împotriva deciziei au declarat recurs ambele reclamante. Prin dezvoltarea cererii de recurs se arată că în calitate de nepoate ale proprietarilor imobilului situat pe Bulevardul G., ale lui M.V. și R.F.V. născută S., au revendicat imobilul/după rectificări denumit astăzi M. Vrancea, pe care dl. L.C.

l-ar fi închiriat prin Consiliul Județean Vrancea către acest M. Vrancea. Potrivit unor informații transmise lor, imobilul ce s-ar afla în Bulevardul G. (sau strada G.) a fost proprietate care pe timpul regimului A. - legionar a fost anulată prin justiție, consecutiv acțiunii bunicilor lor M.V. și R.F.V. născută S. Dacă instanța, în baza rolului activ, ar fi cercetat cum apare în anul 2007 dl. L.C. și dacă actul de proprietate invocat mai exista astăzi înscris în CF a Municipiului Focșani ar fi constatat îndrăzneață ilegalitate, respectiv frauda. Recurentele au chemat în judecată și pe cei care au ocupat suprafața de teren vândută către Primarul Orașului Municipiului Focșani. Omisiunea totală a deciziei, care nici nu menționează că și aceasta suprafața aparține recurentelor este de luat în considerație, sub toate aspectele.

Recurentele au arătat că nu posedă actele de proprietate și că în faza judecății organele Primăriei Orașului Focșani sunt și datori să le procure, la stăruința lor. Atât prima instanța, cât și Curtea de Apel Galați nici nu amintesc de stăruințele făcute și constată că probele nu au fost depuse, deși deținerea este consecutivă cererii formulate. Pârâtul, prin recursul întemeiat pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., critică decizia pronunțată în apel sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate în calea devolutivă de atac. Același pârât, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. invocă: nulitatea recursului reclamantelor față de dispozițiile art. 302 1 pct. 3 C. proc.

civ.; decăderea reclamantei V.A. din dreptul de a formula recurs, întrucât nu a declarat apel, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului deoarece reclamante nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite. Pe cale de excepție, atât reclamantele, cât și pârâtul invocă tardivitatea formulării recursului de partea adversă. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la excepțiile invocate, a criticilor părților, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reține următoarele: - Calea extraordinară de atac a recursului se exercită în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, astfel cum prevăd dispozițiile art. 301 C. proc.

civ. Reclamantelor le-a fost comunicată decizia la 05 iulie 2010, cererea de recurs fiind depusă la 18 mai 2010, deci, în termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Pârâtul a primit comunicarea deciziei la 01 aprilie 2010, calea de atac fiind declarată la 09 aprilie 2010, conform datei poștei aplicată pe documentul de expediere al recursului. Așadar, față de dispozițiile art. 104 C. proc. civ., pârâtul a declarat recurs în termenul prescris de lege. - Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304. Aceasta deoarece, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, recurentul trebuie să-și exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la expunerea unei succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic. Conținutul cererii de recurs, astfel cum a fost prezentat anterior, nu permite încadrarea datelor, faptelor și afirmațiilor făcute într-unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să permită analiza deciziei pentru nelegalitate. Recursul declarat nu poate fi socotit motivat, întrucât niciuna dintre susțineri nu are legătură cu hotărârea atacată, în sensul de a arăta de ce soluția instanței, de a reține lipsa calității de persoane îndreptățite la acordarea reparațiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, este nelegală.

Drept urmare, excepția nulității recursului declarat de reclamante este întemeiat în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Recursul pârâtului este întemeiat pentru argumentele ce succed. Calea de atac a apelului declarat de reclamanta S.N. a fost respinsă, ca nefondată, așa încât pârâtul este beneficiarul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care a pierdut procesul va suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea care a câștigat procesul. Dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces a pârâtului, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 cu referire la dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., reținând că instanța de apel a fost învestită de către pârât cu solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 11 martie 2010, constată că decizia a fost dată cu încălcarea legii procesuale, prin neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. va respinge excepțiile de tardivitate; va constata nulitatea recursului reclamantelor și, drept consecință a admiterii recursului pârâtului, va modifica în parte decizia în sensul obligării reclamantelor la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată solicitate în recurs de 3.000 RON, vor fi acordate în totalitate, instanța apreciind că sunt cheltuieli necesare, într-un cuantum rezonabil în raport de valoarea pricinii și a muncii îndeplinite de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, excepțiile de tardivitate a recursurilor, invocate atât de recurentele-reclamante, cât și de recurentul-pârât. Admite excepția nulității recursului declarat de reclamantele V.A. și S. (V.) N., invocată de intimatul-pârât Consiliul Județean Vrancea. Constată nul recursul declarat de reclamantele V.A. și S. (V.) N. împotriva deciziei nr. 80A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Admite recursul declarat de pârâtul M. Vrancea împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia și obligă pe reclamante la 2. 500 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât M. Vrancea. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Obligă recurentele-reclamante la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât M. Vrancea.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.