ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față:

Prin cererea înregistrată la nr. 4042/91/2008

reclamantele N.S. și A.V. au chemat în judecată civilă pârâții Consiliul Județean

Vrancea, Complexul M. Vrancea, în prezent M. Vrancea și Primăria Municipiului Focșani,

solicitând în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor compuse

din clădire și teren, grădină și vie situate în Focșani, Bulevardul G.

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele defunctului lor tată S.S.V., decedat

la data de 20 septembrie 1962, moștenitor la rândul lui al defuncților părinți M.V.

și R.F.V. născută S.

Au precizat reclamantele

că au formulat notificarea din 26 iunie 2001 către pârâta Primăria Municipiului

Focșani unde a fost înregistrată la nr. AA/2001. Aceasta, prin adresa cu același

număr a comunicat că notificarea trebuia adresată actualului deținător respectiv

M. Vrancea.

Notificările nr. BB

din 08 noiembrie 2001 au fost adresate Prefecturii Județului Vrancea și nr. CC

din 08 noiembrie 2001 către pârâtul M. Vrancea.

Prin adresa din 06

august 2008 Primăria Municipiului Focșani a comunicat reclamantei N.S. că, prin

decizia nr. 347/1985 imobilul în litigiu a trecut în administrarea Consiliului Județean

Vrancea figurează în inventarul bunurilor din domiciliul public de interes județean

cu suprafața de 137,50 m.p. și teren aferent de 137,50 m.p.

Pârâtul Consiliul Județean

Vrancea, prin dispoziția din 24 septembrie 2008, a respins notificarea, deoarece

nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, dovada preluării abuzive a imobilului

și nici calitatea de moștenitor a proprietarului imobilului.

Prin sentința civilă

nr. 223 din 24 martie 2009, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

pentru restituirea imobilului cu obligarea reclamantelor la 2.500 RON cheltuieli

de judecată către M. Vrancei.

S-a reținut în motivarea

sentinței că prin dispoziția din 18 mai 2007 Consiliul Județean Vrancea a restituit

imobilul revendicat de reclamante numitului C.L. persoană îndreptățită potrivit

Legii nr. 10/2001, că potrivit contractului din 21 martie 2008 numitul C.L. a închiriat

M. Vrancea clădirea în suprafață de 176,54 m.p. formată din 12 încăperi, terasă,

pe o perioadă de 3 trei ani și că suspendarea solicitată de reclamante în temeiul

dispozițiilor art. 244 C. proc. civ. nu se justifică potrivit hotărârii instanței

de fond, întrucât de la data notificării și până în prezent reclamantele nu au probat

dreptul pretins conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 (nu există actul

de proprietate pentru imobilele solicitate și dovada preluării abuzive).

Curtea de Apel Galați,

secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta N.S. împotriva

sentinței sus-arătate, prin decizia nr. 80 din 11 martie 2010, a respins calea de

atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează.

Reclamantele nu au depus

înscrisuri aferente notificării prin care să facă dovada calității de persoane îndreptățite,

dovada preluării abuzive a imobilului revendicat și dovada dreptului de proprietate,

în calitate de moștenitori ai defuncților V.S. și V.G.

Reclamantele nu au dat

curs invitației adresată de Consiliul Județean Vrancea cu adresa din 24 martie 2008

pentru dovedirea aspectelor invocate în notificare astfel că nu se poate invoca

reaua–credință a autorităților locale în soluționarea cauzei.

Faptul că reclamantele

au înțeles să formuleze plângere penală împotriva Președintelui Consiliului Județean

Vrancea și Primarului Municipiului Focșani nu justifică admiterea cererii de suspendare

în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu s-a pornit urmărirea

penală împotriva acestora pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra deciziei ce urmează a se pronunța.

De altfel, în apel, reclamanta

a precizat că Judecătoria Focșani, prin sentința penală nr. 17.772 din 27 noiembrie

2009, a confirmat neînceperea urmăririi penale împotriva numiților M.O., D.B. și

L.C., hotărâre atacată în termen legal cu recurs (adresa din Dosar nr. 4062/91/2008

al Curții de Apel Galați).

Introducerea în cauză

din oficiu a numitului C.L. căruia i-a fost restituit în natură imobilul din Focșani

Bulevardul G. în calitate de persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001,

nu se justifică, întrucât reclamantele nu i-au opus un drept de proprietate dovedit

cu înscrisuri pentru același imobil.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele reclamante.

Prin dezvoltarea cererii

de recurs se arată că în calitate de nepoate ale proprietarilor imobilului situat

pe Bulevardul G., ale lui M.V. și R.F.V. născută S., au revendicat imobilul/după

rectificări denumit astăzi M. Vrancea, pe care dl. L.C. l-ar fi închiriat prin Consiliul

Județean Vrancea către acest M. Vrancea.

Potrivit unor informații

transmise lor, imobilul ce s-ar afla în Bulevardul G. (sau strada G.) a fost proprietate

care pe timpul regimului A. - legionar a fost anulată prin justiție, consecutiv

acțiunii bunicilor lor M.V. și R.F.V. născută S.

Dacă instanța, în baza

rolului activ, ar fi cercetat cum apare în anul 2007 dl. L.C. și dacă actul de proprietate

invocat mai exista astăzi înscris în CF a Municipiului Focșani ar fi constatat îndrăzneață

ilegalitate, respectiv frauda.

Recurentele au chemat

în judecată și pe cei care au ocupat suprafața de teren vândută către Primarul Orașului

Municipiului Focșani.

Omisiunea totală a deciziei,

care nici nu menționează că și aceasta suprafața aparține recurentelor este de luat

în considerație, sub toate aspectele.

Recurentele au arătat

că nu posedă actele de proprietate și că în faza judecății organele Primăriei Orașului

Focșani sunt și datori să le procure, la stăruința lor.

Atât prima instanța, cât

și Curtea de Apel Galați nici nu amintesc de stăruințele făcute și constată că probele

nu au fost depuse, deși deținerea este consecutivă cererii formulate.

Pârâtul, prin recursul

întemeiat pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., critică decizia pronunțată

în apel sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate în calea devolutivă

de atac.

Același pârât, prin întâmpinarea

formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. invocă: nulitatea recursului

reclamantelor față de dispozițiile art. 302

1

pct. 3 C. proc. civ.; decăderea

reclamantei V.A. din dreptul de a formula recurs, întrucât nu a declarat apel, iar

pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului deoarece reclamante nu au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite.

Pe cale de excepție, atât

reclamantele, cât și pârâtul invocă tardivitatea formulării recursului de partea

adversă.

Înalta Curte, analizând

decizia prin raportare la excepțiile invocate, a criticilor părților, a probatoriilor

administrate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reține următoarele:

- Calea extraordinară

de atac a recursului se exercită în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel, astfel cum prevăd dispozițiile art. 301 C. proc.

civ.

Reclamantelor le-a fost

comunicată decizia la 05 iulie 2010, cererea de recurs fiind depusă la 18 mai 2010,

deci, în termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Pârâtul a primit comunicarea

deciziei la 01 aprilie 2010, calea de atac fiind declarată la 09 aprilie 2010, conform

datei poștei aplicată pe documentul de expediere al recursului.

Așadar, față de dispozițiile

art. 104 C. proc. civ., pârâtul a declarat recurs în termenul prescris de lege.

- Dezvoltarea motivelor

de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele

limitativ prevăzute de art. 304. Aceasta deoarece, recursul nefiind o cale de atac

devolutivă, recurentul trebuie să-și exprime nemulțumirea în tiparele fixate de

lege. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate

limita la expunerea unei succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct

de vedere juridic.

Conținutul cererii de

recurs, astfel cum a fost prezentat anterior, nu permite încadrarea datelor, faptelor

și afirmațiilor făcute într-unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ., care să permită analiza deciziei pentru nelegalitate.

Recursul declarat nu poate

fi socotit motivat, întrucât niciuna dintre susțineri nu are legătură cu hotărârea

atacată, în sensul de a arăta de ce soluția instanței, de a reține lipsa calității

de persoane îndreptățite la acordarea reparațiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001,

este nelegală.

Drept urmare, excepția

nulității recursului declarat de reclamante este întemeiat în conformitate cu dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și față de dispozițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul pârâtului este

întemeiat pentru argumentele ce succed.

Calea de atac a apelului

declarat de reclamanta S.N. a fost respinsă, ca nefondată, așa încât pârâtul este

beneficiarul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea

care a pierdut procesul va suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea

care a câștigat procesul.

Dat fiind poziția de parte

câștigătoare în proces a pârâtului, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 cu referire la dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând

că instanța de apel a fost învestită de către pârât cu solicitarea de acordare a

cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri de la

11 martie 2010, constată că decizia a fost dată cu încălcarea legii procesuale,

prin neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru argumentele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3)

C. proc. civ. va respinge excepțiile de tardivitate; va constata nulitatea recursului

reclamantelor și, drept consecință a admiterii recursului pârâtului, va modifica

în parte decizia în sensul obligării reclamantelor la plata sumei de 2.500 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată

solicitate în recurs de 3.000 RON, vor fi acordate în totalitate, instanța apreciind

că sunt cheltuieli necesare, într-un cuantum rezonabil în raport de valoarea pricinii

și a muncii îndeplinite de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

excepțiile de tardivitate a recursurilor, invocate atât de recurentele-reclamante,

cât și de recurentul-pârât.

Admite excepția nulității

recursului declarat de reclamantele V.A. și S. (V.) N., invocată de intimatul-pârât

Consiliul Județean Vrancea.

Constată nul recursul

declarat de reclamantele V.A. și S. (V.) N. împotriva deciziei nr. 80A din 11

martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Admite recursul declarat

de pârâtul M. Vrancea împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte decizia

și obligă pe reclamante la 2. 500 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât

M. Vrancea.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Obligă recurentele-reclamante

la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât

M. Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iunie 2011.