ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2010

Deliberând

asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Reclamanta

H.S.S. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Focșani obligarea acesteia la

restituirea în natură și pe vechiul amplasament a suprafeței de 278 mp teren

situat în Focșani.

Învestit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă

nr. 164 din 3 martie 2009 a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a

se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanta a depus în cursul

anului 2001 la sediul pârâtei Primăria Focșani un număr de 4 notificări pentru

4 imobile, situate la adrese diferite în municipiul Focșani, iar pentru

imobilul situat în Bd. a notificat și pe SC M. SA, solicitând prin această

ultimă notificare doar suprafața de 222 mp și construcția.

Tribunalul

a reținut că în ceea ce privește imobilul care face obiectul prezentului

litigiu, reclamanta a înțeles să promoveze acțiune în baza Legii nr. 10/2001,

doar pentru această suprafață de teren, pentru diferența de 278 mp reclamanta

neformulând notificare, astfel încât a găsit aplicabile speței dispozițiile

art. 22 alin. (2) din legea specială de reparație și a respins cererea, ca

neîntemeiată.

Împotriva

hotărârii pronunțate de tribunal a declarat apel reclamanta arătând, în esență,

că pentru acest imobil a formulat notificarea nr. 193 din 8 iunie 2001 adresată

SC M. SA Focșani și nr. 997 din 16 octombrie 2001 adresată Primăriei

municipiului Focșani, dar la data formulării acestora nu cunoștea cu claritate

întinderea dreptului pretins, datorită imposibilității de a procura într-un

timp determinat toate actele care atestă dreptul de proprietate al bunurilor

preluate abuziv.

A mai

susținut că Primăria municipiului Focșani avea obligația ca, în cadrul

soluționării notificării, să stabilească întinderea dreptului de proprietate și

să-i solicite date suplimentare în legătură cu cererea sa.

A precizat că în recurs la Î.C.C.J. se află

dosarul nr. 4735/44/2006 care are ca obiect notificarea nr. 193 din 8 iunie

2001 adresată SC M. SA și din probele administrate în cadrul acestei cauze a

rezultat că imobilul preluat abuziv de la autorii săi a fost de 500 mp situație

pe care nu a cunoscut-o la data depunerii notificării, ce face obiectul

prezentului litigiu.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin

decizia nr. 234A din 26 august 2009 a respins apelul, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, ca situație de

fapt, că prin notificările nr. 997 din 16 octombrie 2001 și nr. 193 din 8 iunie

2001 adresate Primăriei municipiului Focșani și SC M. SA Focșani reclamanta a

solicitat retrocedarea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 222 mp

situat în Focșani, conținutul celor două notificări fiind identic.

Unitatea

deținătoare SC M. SA Focșani a emis dispoziție prin care a soluționat cererea

reclamantei cu privire la acest imobil, astfel cum a fost descris prin

notificare.

Curtea a

reținut că suprafața de 278 mp teren nu a fost solicitată de către reclamantă

prin niciuna dintre notificările formulate, anterior menționate, astfel încât

criticile nu au fost primite.

Împotriva

deciziei instanței de apel reclamanta a declarat recurs.

Critica

de nelegalitate a hotărârii recurate vizează, în esență, interpretarea greșită

a dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 de către instanța de

apel, în sensul că, nu i s-a oferit posibilitatea completării probelor cu

înscrisuri, prin care să dovedească întinderea dreptului pretins, respectiv că

a moștenit de la autorii săi suprafața de 500 mp teren.

Analizând recursul în limita

criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 23 din

Legea nr. 10/2001 „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare

evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse

până la data soluționării notificării”

Dispozițiile art. 24 alin. (1)

dispun că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare măsura preluării abuzive.

Ceea ce

se impută instanței de apel, de către recurentă, este aplicarea greșită a legii

cu privire la întinderea dreptului de său de proprietate.

Dat fiind că în sfera de competență

a instanței civile se regăsește obligația de a verifica îndeplinirea tuturor

condițiilor impuse prin Legea specială nr. 10/2001, în scopul realizării

reparației, în modalitățile expres prevăzute de acest act normativ, pe cale de

interpretare logică, instanța civilă este abilitată, atunci când găsește

întemeiată cererea persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii, să

stabilească, la solicitarea acesteia, modalitatea în care se va proceda în

scopul unei reale reparații, să identifice bunul de care proprietarul a fost

deposedat, să verifice posibilitatea de retrocedare în natură ori, în

subsidiar, stabilirea dreptului acestuia la măsuri reparatorii prin echivalent,

precum și persoanele ce vor fi obligate la reparație.

Constatarea faptelor, așa cum

rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este însă atributul exclusiv

al instanțelor de fond.

Aceasta însă, luând în considerare

limitele învestirii, respectiv cadrul procesual, care este stabilit de către

reclamant, prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanele cu

care înțelege să se judece și a obiectului cererii, respectiv pretențiile sale.

În acest context

al analizei, în exercitarea controlului judiciar asupra criticilor de

nelegalitate, Înalta Curte va avea ca premisă situația de fapt stabilită în

cauză prin decizia atacată de către Curtea de Apel.

Astfel,

în acțiunea ce a învestit instanța în prezenta cauză, reclamanta a solicitat

prin notificarea care a deschis calea demersului său, de revendicare a bunului

imobil preluat abuziv de statul român, în temeiul legii speciale de reparație,

restituirea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 222 mp.

Curtea de

apel, evaluând probatoriul administrat în cauză, a reținut ca situație de fapt,

care nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a dispoz. art.

304 C. proc. civ., că pentru imobilul care a făcut obiectul notificării ce a

stat la baza prezentei contestări în instanță, reclamantei i s-a soluționat

cererea.

Or,

acordarea unei suprafețe de teren mai mare decât cea solicitată prin notificare

ar conduce la încălcarea principiilor care guvernează procesul civil câtă vreme

instanța a fost învestită să cenzureze atitudinea pârâtei în raport de soluția

dată sau nu acestei notificări.

Cenzurarea

corectei aplicări a dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 se

poate realiza doar în raport de notificarea nr. 997 din 16 octombrie 2001 adresată

pârâtei Primăria municipiului Focșani, notificare care nu include pretențiile

cu privire la această suprafață de teren.

Prin

urmare nu se poate imputa instanței de apel că ar fi pronunțat o hotărâre cu

încălcarea dispozițiilor legale enunțate, în ce privește suprafața de teren de

278 mp, ce nu a făcut obiectul notificării nr. 997/2001 adresată Primăriei

municipiului Focșani.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată criticile formulate pe acest aspect nefondate, cu

consecința inaplicabilității în speță a cazului de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât,

recursul va fi respins în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta H.S.S. împotriva deciziei nr. 243A

din 26 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 aprilie 2010.