ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2010

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele: Reclamanta H.S.S. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Focșani obligarea acesteia la restituirea în natură și pe vechiul amplasament a suprafeței de 278 mp teren situat în Focșani. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 164 din 3 martie 2009 a respins cererea, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanta a depus în cursul anului 2001 la sediul pârâtei Primăria Focșani un număr de 4 notificări pentru 4 imobile, situate la adrese diferite în municipiul Focșani, iar pentru imobilul situat în Bd. a notificat și pe SC M. SA, solicitând prin această ultimă notificare doar suprafața de 222 mp și construcția.

Tribunalul a reținut că în ceea ce privește imobilul care face obiectul prezentului litigiu, reclamanta a înțeles să promoveze acțiune în baza Legii nr. 10/2001, doar pentru această suprafață de teren, pentru diferența de 278 mp reclamanta neformulând notificare, astfel încât a găsit aplicabile speței dispozițiile art. 22 alin. (2) din legea specială de reparație și a respins cererea, ca neîntemeiată. Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat apel reclamanta arătând, în esență, că pentru acest imobil a formulat notificarea nr. 193 din 8 iunie 2001 adresată SC M. SA Focșani și nr. 997 din 16 octombrie 2001 adresată Primăriei municipiului Focșani, dar la data formulării acestora nu cunoștea cu claritate întinderea dreptului pretins, datorită imposibilității de a procura într-un timp determinat toate actele care atestă dreptul de proprietate al bunurilor preluate abuziv.

A mai susținut că Primăria municipiului Focșani avea obligația ca, în cadrul soluționării notificării, să stabilească întinderea dreptului de proprietate și să-i solicite date suplimentare în legătură cu cererea sa. A precizat că în recurs la Î.C.C.J. se află dosarul nr. 4735/44/2006 care are ca obiect notificarea nr. 193 din 8 iunie 2001 adresată SC M. SA și din probele administrate în cadrul acestei cauze a rezultat că imobilul preluat abuziv de la autorii săi a fost de 500 mp situație pe care nu a cunoscut-o la data depunerii notificării, ce face obiectul prezentului litigiu. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 234A din 26 august 2009 a respins apelul, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, ca situație de fapt, că prin notificările nr. 997 din 16 octombrie 2001 și nr. 193 din 8 iunie 2001 adresate Primăriei municipiului Focșani și SC M. SA Focșani reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 222 mp situat în Focșani, conținutul celor două notificări fiind identic. Unitatea deținătoare SC M. SA Focșani a emis dispoziție prin care a soluționat cererea reclamantei cu privire la acest imobil, astfel cum a fost descris prin notificare. Curtea a reținut că suprafața de 278 mp teren nu a fost solicitată de către reclamantă prin niciuna dintre notificările formulate, anterior menționate, astfel încât criticile nu au fost primite.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta a declarat recurs. Critica de nelegalitate a hotărârii recurate vizează, în esență, interpretarea greșită a dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 de către instanța de apel, în sensul că, nu i s-a oferit posibilitatea completării probelor cu înscrisuri, prin care să dovedească întinderea dreptului pretins, respectiv că a moștenit de la autorii săi suprafața de 500 mp teren. Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării” Dispozițiile art. 24 alin. (1) dispun că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Ceea ce se impută instanței de apel, de către recurentă, este aplicarea greșită a legii cu privire la întinderea dreptului de său de proprietate. Dat fiind că în sfera de competență a instanței civile se regăsește obligația de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor impuse prin Legea specială nr. 10/2001, în scopul realizării reparației, în modalitățile expres prevăzute de acest act normativ, pe cale de interpretare logică, instanța civilă este abilitată, atunci când găsește întemeiată cererea persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii, să stabilească, la solicitarea acesteia, modalitatea în care se va proceda în scopul unei reale reparații, să identifice bunul de care proprietarul a fost deposedat, să verifice posibilitatea de retrocedare în natură ori, în subsidiar, stabilirea dreptului acestuia la măsuri reparatorii prin echivalent, precum și persoanele ce vor fi obligate la reparație.

Constatarea faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este însă atributul exclusiv al instanțelor de fond. Aceasta însă, luând în considerare limitele învestirii, respectiv cadrul procesual, care este stabilit de către reclamant, prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanele cu care înțelege să se judece și a obiectului cererii, respectiv pretențiile sale. În acest context al analizei, în exercitarea controlului judiciar asupra criticilor de nelegalitate, Înalta Curte va avea ca premisă situația de fapt stabilită în cauză prin decizia atacată de către Curtea de Apel. Astfel, în acțiunea ce a învestit instanța în prezenta cauză, reclamanta a solicitat prin notificarea care a deschis calea demersului său, de revendicare a bunului imobil preluat abuziv de statul român, în temeiul legii speciale de reparație, restituirea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 222 mp.

Curtea de apel, evaluând probatoriul administrat în cauză, a reținut ca situație de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a dispoz. art. 304 C. proc. civ., că pentru imobilul care a făcut obiectul notificării ce a stat la baza prezentei contestări în instanță, reclamantei i s-a soluționat cererea. Or, acordarea unei suprafețe de teren mai mare decât cea solicitată prin notificare ar conduce la încălcarea principiilor care guvernează procesul civil câtă vreme instanța a fost învestită să cenzureze atitudinea pârâtei în raport de soluția dată sau nu acestei notificări. Cenzurarea corectei aplicări a dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 se poate realiza doar în raport de notificarea nr. 997 din 16 octombrie 2001 adresată pârâtei Primăria municipiului Focșani, notificare care nu include pretențiile cu privire la această suprafață de teren.

Prin urmare nu se poate imputa instanței de apel că ar fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate, în ce privește suprafața de teren de 278 mp, ce nu a făcut obiectul notificării nr. 997/2001 adresată Primăriei municipiului Focșani. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată criticile formulate pe acest aspect nefondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H.S.S. împotriva deciziei nr. 243A din 26 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.