ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

276 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acțiunea

și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să emită reclamantei, în

calitate de moștenitoare a defunctei Z.V., dispoziție cu propunere de

despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru cota de 1/2 din casa de locuit

și din suprafața de 613 m.p. teren aferent, situate în Focșani, str. Slt.

Tănăsescu.

S-a constatat că

pentru imobilul expropriat s-au plătit foștilor proprietari suma de 36.781,55

lei despăgubiri.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea de atribuire de teren în compensare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit adeverinței C.U.P. de

la pagina 19, imobilul casă și terenul în suprafață de 613 m.p. situat în

Focșani str. Slt. Tănăsescu, fostă proprietate Z.V., S.E. și H.I., a făcut

obiectul Decretului de expropriere nr. 1/1983 pentru care aceștia au primit

suma de 36.781,55 lei cu titlu de despăgubiri, din care 1.379,25 lei pentru

teren, construcția fiind demolată.

Pentru imobilul în

litigiu au formulat notificare, în termen legal, atât Z.V., autoarea

reclamantei, cât și H.I.

Z.V. a decedat la

data de 21 septembrie 2002, iar reclamanta, fiica acesteia, adoptată cu efecte

restrânse în anul 1952, este unica moștenitoare legală și testamentară.

Instanța a mai

reținut că, deși reclamanta a revenit cu notificare în anul 2005 și a depus și

actele necesare dovedirii pretențiilor sale, adeverința C.U.P. fiind actul

esențial, pârâta nu a emis în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 sau cel puțin într-un termen rezonabil decizia sau dispoziția prevăzută

de art. 26 din același act normativ.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

potrivit art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.

Având în vedere

raportul de expertiză C.D. și completarea acestuia din care rezultă că vechiul

amplasament este ocupat iar cel propus în compensare în suprafață de 424 m.p.

(poligonul albastru 1 .. 10 din schițele anexă la lucrări) nu este restituibil

fiind în mare proporție ocupat de spațiu verde și alee și aflându-se în

imediata apropiere a liceului și a punctului termic, s-a apreciat că

restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta urmând a beneficia doar de

măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri atât pentru

construcție cât și pentru teren, potrivit art. 11 alin. (8) Legea nr. 10/2001.

A mai reținut

instanța de fond că față de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001,

dat fiind faptul că și numitul H. nu a formulat notificare cu privire la

același imobil, reclamantei i se cuvine doar cota de ½ din imobil în

calitatea de moștenitoare a defunctei Z.V., cota celui de-al treilea fost

proprietar al imobilului, respectiv S.E., urmând a profita celorlalți

moștenitori în condițiile în care aceasta din urmă nu a formulat notificare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin decizia civilă nr. 303 din 14

decembrie 2010 a Curții de Apel Galați s-a respins, ca nefondat, apelul

reținându-se următoarele considerente:

Imobilul casă și

terenul în suprafață de 613 m.p. situat în Focșani str. Slt. Tănăsescu, a fost

proprietatea lui Z.V., S.E. și H.I., acesta făcând obiectul Decretului de

expropriere nr. 1/1983 pentru care foștii proprietari au primit suma de 36.781,55

lei cu titlu de despăgubiri, din care 1.379,25 lei pentru teren, construcția

fiind demolată.

Pentru imobilul în

litigiu au formulat notificare, în termen legal, atât Z.V., autoarea

reclamantei, cât și H.I.

Z.V. a decedat, la

data de 21 septembrie 2002, iar reclamanta, fiica acesteia, adoptată cu efecte

restrânse în anul 1952, este unica moștenitoare legală și testamentară.

Niciuna dintre cele

două notificări nu a fost soluționată de către unitatea deținătoare, respectiv

pârâta din cauză, nici până în prezent, deși reclamanta, în calitate de

moștenitoare a defunctei Z.V., a revenit cu notificare în anul 2005 și a depus

și actele necesare dovedirii pretențiilor sale.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

potrivit art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.

În mod corect

instanța a mai reținut că, față de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din

Legea nr. 10/2001, dat fiind că și numitul H.I. a formulat notificare cu

privire la același imobil, reclamantei i se cuvine doar cota de ½ din

imobil în calitate de moștenitoare a defunctei Z.V., cota celui de-al treilea

fost proprietar al imobilului, respectiv S.E., urmând a profita celorlalți

moștenitori în condițiile în care aceasta din urmă nu a formulat notificare.

Susținerea apelantei

în sensul că acesteia ar trebui să îi profite și cota lui H.I. întrucât

notificarea acestuia nu a fost soluționată nici până în prezent nu poate fi

primită, acesta fiind contrară dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr.

10/2001, text care se referă clar la cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Or, H.I. a urmat

procedura legală, în sensul că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001,

împrejurarea că aceasta nu a fost soluționată nici până în prezent nefiindu-i

imputabilă notificatorului ci unității deținătoare care, chiar și în situația

în care nu ar avea toate actele doveditoare ale dreptului invocat de către

notificator, era obligată să pronunțe o dispoziție, eventual de respingere a

notificării, pentru ca persoana în cauză să poată urma mai departe procedura

prevăzută de lege.

Nu poate fi

sancționat, în aceste împrejurări notificatorul H.I. prin lipsirea acestuia de

cota ce i se cuvine din imobilul al cărui proprietar a fost și atribuirea

acestei cote reclamantei, intenția legiuitorului prin norma cuprinsă în textul art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/200, fiind cu totul alta, respectiv aceea de a

sancționa pe moștenitorii care au stat în pasivitate și nu au urmat procedura

legală, respectiv nu au formulat notificare în termenul prevăzut de lege.

Interpretarea dată

sintagmei „nu au urmat procedura prevăzută la cap III” dată de reclamantă prin

motivele de apel, în sensul că aceasta presupune cu necesitate finalizarea

procedurii, comoștenitorul obținând câștig de cauză, depășește intenția

legiuitorului și reprezintă o veritabilă adăugare la lege, lucru care nu poate

fi acceptat.

Prin urmare, instanța

de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta

poate beneficia doar de ½ din imobilul revendicat.

Nereală este și

susținerea potrivit căreia H.I. ar fi formulat notificare doar cu privire la

construcție nu și cu privire la teren, în condițiile în care, din cuprinsul

notificării existente la dosarul instanței de fond rezultă fără nici un dubiu

că H.I. solicitat despăgubirea sa „atât pentru imobilul demolat cât și pentru

suprafața de 613 m.p. teren”.

Instanța de fond a

avut în vedere la soluționarea cauzei toate aceste aspecte motiv pentru care nu

i se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ.

Cu privire la

modalitatea de despăgubire a reclamantei, având în vedere raportul de expertiză

C.D. și completarea acestuia din care rezultă că vechiul amplasament este

ocupat iar cel propus în compensare în suprafață de 424 m.p. (poligonul

albastru 1 .. 10 din schițele anexă la lucrări) nu este restituibil fiind în

mare proporție ocupat de spațiu verde și alee și aflându-se în imediata

apropiere a liceului și a punctului termic, instanța de fond a apreciat că

restituirea în natură ori atribuirea altui teren în compensare nu este

posibilă, reclamanta urmând a beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent

constând în despăgubiri atât pentru construcție cât și pentru teren, potrivit art.

11 alin. (8) Legea nr. 10/2001.

În apel a fost

efectuat un supliment de expertiză în scopul de a se identifica o posibilitate

de restituire măcar a unei porțiunii din vechiul amplasament al terenului în

litigiu și a unei porțiuni de teren în compensare, astfel încât solicitarea

expresă a reclamantei de a primi în natură teren să poată fi satisfăcută.

Pe schița anexă la

suplimentul la raportul de expertiză, expertul a identificat poligonul A.B.C.D.E.F.

în suprafață de 295 m.p., propus spre acordare reclamantei, poligon care

include o porțiune din terenul care a aparținut autoarei reclamantei dar și o

porțiune de teren ce nu a făcut parte din fosta proprietate dar care ar putea

fi atribuit în compensare.

Expertul a precizat,

însă, lucru evidențiat și pe schița întocmită, că această suprafață de teren de

295 m.p. include și terenul de sub baraca aparținând SC C. SRL, teren care, așa

cum rezultă din actele dosarului, este efectiv proprietatea acestei societăți,

astfel încât nu poate face obiectul unei atribuiri către reclamantă.

Astfel, reține

instanța de apel că, ceea ce ar rămâne din poligonul A.B.C.D.E.F. identificat

de expert ca fiind teren ce poate fi atribuit reclamantei este o suprafață de

teren de dimensiuni mici, având o formă care o face lipsită de utilitate,

astfel încât Curtea apreciază că solicitarea apelantei în sensul de a primi în

natură terenul în suprafață de 295 m.p. mai sus menționat nu poate fi primită.

Ca atare s-a reținut

că, neexistând o posibilitate reală de despăgubire a reclamantei prin

atribuirea de teren din vechea proprietate în natură sau prin atribuirea de

teren în compensare, acordarea de despăgubiri prin echivalent în condițiile

legii speciale rămâne singura soluție acceptabilă în cauză, criticile

reclamantei cu privire la hotărârea instanței de fond fiind și sub acest aspect

neîntemeiate.

S-a mai reținut că

este nefondată susținerea potrivit căreia hotărârea atacată nu a fost motivată,

fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 261 C. proc. civ., din

considerentele sentinței primei instanțe rezultând temeiurile de fapt și de

drept pentru care instanța nu a acordat reclamantei teren în natură sau în

compensare, respectiv pentru că vechiul amplasament este ocupat iar cel propus

în compensare în suprafață de 424 m.p. (poligonul albastru 1 .. 10 din schițele

anexă la lucrări) este în mare proporție ocupat de spațiu verde și alee,

aflându-se în imediata apropiere a liceului și a punctului termic.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta K.V.O. solicitând modificarea ei în

sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea hotărârii sub următoarele

aspecte:

Astfel, recurenta

susține încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (4), art. 1, 9 și 10 din Legea nr.

10/2001 și art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

Cu privire la

încălcarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 s-a susținut că instanțele au

făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care s-a

stabilit dreptul ei doar asupra cotei de ½ parte câtă vreme în cauză nu

s-a făcut dovada decât că la 6 februarie 2002, H.I. a depus notificare pentru

același teren, fără a exista și dovada continuării acestei proceduri.

Din această

perspectivă se susține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 129 alin.

(4) și (5) C. proc. civ., întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale

asupra problemelor de drept pentru a preveni orice greșeală, aplicând norma

juridică prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 fără a fi

îndeplinite condițiile de aplicabilitate ale acestui text de lege.

S-a mai învederat că

din schița anexă la raportul de expertiză efectuat de C.D. rezultă că cca. 300 m.p. din terenul a cărui restituire a fost solicitată era perfect restituibilă, în natură,

avându-se în vedere că cca. 200 m.p. sunt liberi iar pe cca. 100 m.p. se află o baracă demontabilă, vândută unei societăți comerciale.

Se mai susține că

dacă s-ar fi respectat dispozițiile legale se impunea să primească cca. 400 m.p. teren.

În aceeași idee se

mai arată că este nereal că SC C. SRL ar fi proprietara terenului, întrucât nu

există nici un act în acest sens, dar baraca este proprietatea acesteia,

terenul aferent barăcii fiind în domeniul public al Primăriei.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele

În condițiile în care

există pentru același imobil și notificarea lui H.I., nu sunt incidente

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 stabilește că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari

care nu au urmat procedura prevăzută de capitolul III, profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire.

Împrejurarea că încă

nu a fost soluționată notificarea depusă pentru același imobil și de către H.I.,

nu poate fi de natură a impune aplicabilitatea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

în condițiile în care textul legal vizează o situație aparte, aceea în care

„ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite nu au depus notificare.

Or, câtă vreme a fost

urmată procedura Legii nr. 10/2001 și de către H.I. prin depunerea unei

notificări ce vizează măsuri reparatorii pentru același imobil, susținerile

recurentei sunt nefondate.

În ce privește

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., susținerile

recurentei sunt, de asemenea, nefondate, câtă vreme instanța de apel și de fond

a analizat raporturile juridice dintre părți prin raportare la dispozițiile art.

3 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001

dispunându-se și efectuarea unei expertize de identificare a imobilului

solicitat.

Or, avându-se în

vedere raportul de expertiză și completarea acestuia, din care rezultă că

vechiul amplasament este ocupat, și că cel propus a fi acordat în compensare de

424 m.p. nu este susceptibil de restituire în natură, (câtă vreme este ocupat

de alee și de spații verzi), măsura reparatorie oportună și incidentă era doar

cea a acordării de despăgubiri, atât pentru construcție cât și pentru teren.

Din perspectiva celor

expuse, criticile recurentei sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei, urmează a se respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta K.V.O. împotriva deciziei nr. 303/ A

din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 20 februarie 2012.