ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 276 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acțiunea și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să emită reclamantei, în calitate de moștenitoare a defunctei Z.V., dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru cota de 1/2 din casa de locuit și din suprafața de 613 m.p. teren aferent, situate în Focșani, str. Slt. Tănăsescu. S-a constatat că pentru imobilul expropriat s-au plătit foștilor proprietari suma de 36.781,55 lei despăgubiri. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de atribuire de teren în compensare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit adeverinței C.U.P.

de la pagina 19, imobilul casă și terenul în suprafață de 613 m.p. situat în Focșani str. Slt. Tănăsescu, fostă proprietate Z.V., S.E. și H.I., a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 1/1983 pentru care aceștia au primit suma de 36.781,55 lei cu titlu de despăgubiri, din care 1.379,25 lei pentru teren, construcția fiind demolată. Pentru imobilul în litigiu au formulat notificare, în termen legal, atât Z.V., autoarea reclamantei, cât și H.I. Z.V. a decedat la data de 21 septembrie 2002, iar reclamanta, fiica acesteia, adoptată cu efecte restrânse în anul 1952, este unica moștenitoare legală și testamentară. Instanța a mai reținut că, deși reclamanta a revenit cu notificare în anul 2005 și a depus și actele necesare dovedirii pretențiilor sale, adeverința C.U.P.

fiind actul esențial, pârâta nu a emis în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cel puțin într-un termen rezonabil decizia sau dispoziția prevăzută de art. 26 din același act normativ. Instanța de fond a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001. Având în vedere raportul de expertiză C.D. și completarea acestuia din care rezultă că vechiul amplasament este ocupat iar cel propus în compensare în suprafață de 424 m.p.

(poligonul albastru 1 .. 10 din schițele anexă la lucrări) nu este restituibil fiind în mare proporție ocupat de spațiu verde și alee și aflându-se în imediata apropiere a liceului și a punctului termic, s-a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta urmând a beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri atât pentru construcție cât și pentru teren, potrivit art. 11 alin. (8) Legea nr. 10/2001. A mai reținut instanța de fond că față de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, dat fiind faptul că și numitul H. nu a formulat notificare cu privire la același imobil, reclamantei i se cuvine doar cota de ½ din imobil în calitatea de moștenitoare a defunctei Z.V., cota celui de-al treilea fost proprietar al imobilului, respectiv S.E., urmând a profita celorlalți moștenitori în condițiile în care aceasta din urmă nu a formulat notificare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin decizia civilă nr. 303 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați s-a respins, ca nefondat, apelul reținându-se următoarele considerente: Imobilul casă și terenul în suprafață de 613 m.p. situat în Focșani str. Slt. Tănăsescu, a fost proprietatea lui Z.V., S.E. și H.I., acesta făcând obiectul Decretului de expropriere nr. 1/1983 pentru care foștii proprietari au primit suma de 36.781,55 lei cu titlu de despăgubiri, din care 1.379,25 lei pentru teren, construcția fiind demolată. Pentru imobilul în litigiu au formulat notificare, în termen legal, atât Z.V., autoarea reclamantei, cât și H.I. Z.V. a decedat, la data de 21 septembrie 2002, iar reclamanta, fiica acesteia, adoptată cu efecte restrânse în anul 1952, este unica moștenitoare legală și testamentară.

Niciuna dintre cele două notificări nu a fost soluționată de către unitatea deținătoare, respectiv pârâta din cauză, nici până în prezent, deși reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei Z.V., a revenit cu notificare în anul 2005 și a depus și actele necesare dovedirii pretențiilor sale. Instanța de fond a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001. În mod corect instanța a mai reținut că, față de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, dat fiind că și numitul H.I. a formulat notificare cu privire la același imobil, reclamantei i se cuvine doar cota de ½ din imobil în calitate de moștenitoare a defunctei Z.V., cota celui de-al treilea fost proprietar al imobilului, respectiv S.E., urmând a profita celorlalți moștenitori în condițiile în care aceasta din urmă nu a formulat notificare.

Susținerea apelantei în sensul că acesteia ar trebui să îi profite și cota lui H.I. întrucât notificarea acestuia nu a fost soluționată nici până în prezent nu poate fi primită, acesta fiind contrară dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, text care se referă clar la cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Or, H.I. a urmat procedura legală, în sensul că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, împrejurarea că aceasta nu a fost soluționată nici până în prezent nefiindu-i imputabilă notificatorului ci unității deținătoare care, chiar și în situația în care nu ar avea toate actele doveditoare ale dreptului invocat de către notificator, era obligată să pronunțe o dispoziție, eventual de respingere a notificării, pentru ca persoana în cauză să poată urma mai departe procedura prevăzută de lege.

Nu poate fi sancționat, în aceste împrejurări notificatorul H.I. prin lipsirea acestuia de cota ce i se cuvine din imobilul al cărui proprietar a fost și atribuirea acestei cote reclamantei, intenția legiuitorului prin norma cuprinsă în textul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/200, fiind cu totul alta, respectiv aceea de a sancționa pe moștenitorii care au stat în pasivitate și nu au urmat procedura legală, respectiv nu au formulat notificare în termenul prevăzut de lege. Interpretarea dată sintagmei „nu au urmat procedura prevăzută la cap III” dată de reclamantă prin motivele de apel, în sensul că aceasta presupune cu necesitate finalizarea procedurii, comoștenitorul obținând câștig de cauză, depășește intenția legiuitorului și reprezintă o veritabilă adăugare la lege, lucru care nu poate fi acceptat.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta poate beneficia doar de ½ din imobilul revendicat. Nereală este și susținerea potrivit căreia H.I. ar fi formulat notificare doar cu privire la construcție nu și cu privire la teren, în condițiile în care, din cuprinsul notificării existente la dosarul instanței de fond rezultă fără nici un dubiu că H.I. solicitat despăgubirea sa „atât pentru imobilul demolat cât și pentru suprafața de 613 m.p. teren”. Instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei toate aceste aspecte motiv pentru care nu i se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Cu privire la modalitatea de despăgubire a reclamantei, având în vedere raportul de expertiză C.D.

și completarea acestuia din care rezultă că vechiul amplasament este ocupat iar cel propus în compensare în suprafață de 424 m.p. (poligonul albastru 1 .. 10 din schițele anexă la lucrări) nu este restituibil fiind în mare proporție ocupat de spațiu verde și alee și aflându-se în imediata apropiere a liceului și a punctului termic, instanța de fond a apreciat că restituirea în natură ori atribuirea altui teren în compensare nu este posibilă, reclamanta urmând a beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri atât pentru construcție cât și pentru teren, potrivit art. 11 alin. (8) Legea nr. 10/2001. În apel a fost efectuat un supliment de expertiză în scopul de a se identifica o posibilitate de restituire măcar a unei porțiunii din vechiul amplasament al terenului în litigiu și a unei porțiuni de teren în compensare, astfel încât solicitarea expresă a reclamantei de a primi în natură teren să poată fi satisfăcută.

Pe schița anexă la suplimentul la raportul de expertiză, expertul a identificat poligonul A.B.C.D.E.F. în suprafață de 295 m.p., propus spre acordare reclamantei, poligon care include o porțiune din terenul care a aparținut autoarei reclamantei dar și o porțiune de teren ce nu a făcut parte din fosta proprietate dar care ar putea fi atribuit în compensare. Expertul a precizat, însă, lucru evidențiat și pe schița întocmită, că această suprafață de teren de 295 m.p. include și terenul de sub baraca aparținând SC C. SRL, teren care, așa cum rezultă din actele dosarului, este efectiv proprietatea acestei societăți, astfel încât nu poate face obiectul unei atribuiri către reclamantă. Astfel, reține instanța de apel că, ceea ce ar rămâne din poligonul A.B.C.D.E.F.

identificat de expert ca fiind teren ce poate fi atribuit reclamantei este o suprafață de teren de dimensiuni mici, având o formă care o face lipsită de utilitate, astfel încât Curtea apreciază că solicitarea apelantei în sensul de a primi în natură terenul în suprafață de 295 m.p. mai sus menționat nu poate fi primită. Ca atare s-a reținut că, neexistând o posibilitate reală de despăgubire a reclamantei prin atribuirea de teren din vechea proprietate în natură sau prin atribuirea de teren în compensare, acordarea de despăgubiri prin echivalent în condițiile legii speciale rămâne singura soluție acceptabilă în cauză, criticile reclamantei cu privire la hotărârea instanței de fond fiind și sub acest aspect neîntemeiate.

S-a mai reținut că este nefondată susținerea potrivit căreia hotărârea atacată nu a fost motivată, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 261 C. proc. civ., din considerentele sentinței primei instanțe rezultând temeiurile de fapt și de drept pentru care instanța nu a acordat reclamantei teren în natură sau în compensare, respectiv pentru că vechiul amplasament este ocupat iar cel propus în compensare în suprafață de 424 m.p. (poligonul albastru 1 .. 10 din schițele anexă la lucrări) este în mare proporție ocupat de spațiu verde și alee, aflându-se în imediata apropiere a liceului și a punctului termic. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta K.V.O. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea hotărârii sub următoarele aspecte: Astfel, recurenta susține încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (4), art. 1, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Cu privire la încălcarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 s-a susținut că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care s-a stabilit dreptul ei doar asupra cotei de ½ parte câtă vreme în cauză nu s-a făcut dovada decât că la 6 februarie 2002, H.I. a depus notificare pentru același teren, fără a exista și dovada continuării acestei proceduri. Din această perspectivă se susține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale asupra problemelor de drept pentru a preveni orice greșeală, aplicând norma juridică prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 fără a fi îndeplinite condițiile de aplicabilitate ale acestui text de lege. S-a mai învederat că din schița anexă la raportul de expertiză efectuat de C.D. rezultă că cca. 300 m.p. din terenul a cărui restituire a fost solicitată era perfect restituibilă, în natură, avându-se în vedere că cca. 200 m.p. sunt liberi iar pe cca. 100 m.p. se află o baracă demontabilă, vândută unei societăți comerciale. Se mai susține că dacă s-ar fi respectat dispozițiile legale se impunea să primească cca. 400 m.p. teren.

În aceeași idee se mai arată că este nereal că SC C. SRL ar fi proprietara terenului, întrucât nu există nici un act în acest sens, dar baraca este proprietatea acesteia, terenul aferent barăcii fiind în domeniul public al Primăriei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele În condițiile în care există pentru același imobil și notificarea lui H.I., nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 stabilește că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Împrejurarea că încă nu a fost soluționată notificarea depusă pentru același imobil și de către H.I., nu poate fi de natură a impune aplicabilitatea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care textul legal vizează o situație aparte, aceea în care „ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite nu au depus notificare. Or, câtă vreme a fost urmată procedura Legii nr. 10/2001 și de către H.I. prin depunerea unei notificări ce vizează măsuri reparatorii pentru același imobil, susținerile recurentei sunt nefondate. În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., susținerile recurentei sunt, de asemenea, nefondate, câtă vreme instanța de apel și de fond a analizat raporturile juridice dintre părți prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 dispunându-se și efectuarea unei expertize de identificare a imobilului solicitat.

Or, avându-se în vedere raportul de expertiză și completarea acestuia, din care rezultă că vechiul amplasament este ocupat, și că cel propus a fi acordat în compensare de 424 m.p. nu este susceptibil de restituire în natură, (câtă vreme este ocupat de alee și de spații verzi), măsura reparatorie oportună și incidentă era doar cea a acordării de despăgubiri, atât pentru construcție cât și pentru teren. Din perspectiva celor expuse, criticile recurentei sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei, urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.V.O. împotriva deciziei nr. 303/ A din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2012.