ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7188/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2235/105 din 12 mai 2009, contestatorul M.N. a chemat în judecată pe intimata C.N.A.D.N.R., în calitate de reprezentant al Statului Roman, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 și a procesului-verbal nr. V1. din 28 aprilie 2009, în sensul modificării acestora și acordarea unor despăgubiri în valoare de 450.000 RON pentru terenul expropriat, proprietatea sa, în suprafață de 115 m.p. și construcția situată pe acesta, aflate în com. B., jud. Prahova, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, s-a arătat că în mod nelegal s-a dispus acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat și construcția aferentă, în valoare de 112.744 RON, fără să se țină seama de prețul de circulație al terenului în zonă, de amplasamentul acestuia, de pagubele ce i se cauzează ca urmare a exproprierii imobilelor, neavând posibilitatea să-și achiziționeze un alt imobil cu suma oferită. La data de 02 iunie 2009, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, în condițiile în care la evaluarea imobilelor expropriate s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege în acest sens. La data de 10 noiembrie 2009, instanța, având în vedere că M.N. a decedat, a dispus introducerea în cauză în calitate de contestatori a moștenitorilor acestuia, M.A.

și M.M.V. Prin sentința civilă nr. 772 din 1 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația formulată de contestatorul M.N., decedat pe parcursul soluționării cauzei, continuată de moștenitorii legali ai acestuia M.A. și M.M.V.; a modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 și procesul verbal nr. V1. din 28 aprilie 2008 emise de către intimată, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor dreptul de a încasa o despăgubire în cuantum total de 122.065 RON, reprezentând c/valoarea imobilului situat în comuna B., județul Prahova, compus din terenul în suprafață de 115 mp. și construcție, supuse exproprierii, în loc de 112.744 RON, și a obligat intimata să achite contestatorilor c/valoarea acestei sume, plus 900 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009, procesului-verbal nr. V1. din 28 aprilie 2008, documentației și memoriului tehnic depus la dosar, s-a dispus exproprierea și aprobarea acordării de despăgubiri în favoarea autorului contestatorilor - defunctul M.N., pentru exproprierea terenului proprietatea acestuia de 115 m.p. și o construcție situate în com. B., despăgubiri stabilite în valoare totala de 112.744 RON, cu care contestatorul nu a fost de acord. Potrivit raportului de expertiză construcții ing. D.L., valoarea totala a terenului de 115 m.p. și a construcției expropriate situate în com.

B. este de 122.065 RON, la data emiterii Hotărârii nr. 851 din 30 aprilie 2009, adică de 30 euro/m.p., ținându-se seama de caracteristicile construcției, de existența sau inexistența anumitor utilități, de coeficienții pozitivi și negativi aplicabili, de prețul de tranzacționare pe piața imobiliară practicat în zonă, de daunele cauzate proprietarului, de modul de amplasare a imobilelor și de criteriile unitare de individualizare. În cuprinsul punctului de vedere exprimat de expertul intimatului M.I., s-a menționat că valoarea reală a despăgubirii pentru imobilele supuse exproprierii este de 112.744 RON, ținându-se seama de criteriile unitare de individualizare, de prejudiciul efectiv suferit de fostul proprietar, de prețurile de tranzacționare practicate în zonă.

De asemenea, în baza punctului de vedere exprimat de ing. C.C., expertul contestatorilor, s-a specificat că valoarea totală a despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii la data emiterii hotărârii este de 239.952,80 RON și de 190.842,80 RON, în prezent, la data efectuării expertizei - 20 aprilie 2010, ținându-se seama de amplasamentul imobilelor, utilitățile existente, prețurilor practicate pe piața imobiliară în zonă, de metodele comparației directe și abordarea costurilor. Din analiza probelor administrate în cauză și raportat la dispozițiilor art. 5 și urm. din Legea nr. 198/2004, tribunalul a reținut că s-a dispus exproprierea terenului de 115 m.p. și a construcției aferente, situate în com.

B., proprietatea contestatorului M.N., pentru construirea autostrăzii București-Brașov și acordarea cu titlu de despăgubiri a sumei de 112.744 RON, însă din raportul de expertiză tehnică construcții ing. D.L. reiese că valoarea totală a despăgubirii pentru imobilele supuse exproprierii la data emiterii hotărârii, la 30 aprilie 2009, este de 122.065 RON, adică de 30 euro/m.p., ținându-se seama de amplasamentul imobilelor, de caracteristicile construcției, de existența sau inexistența anumitor utilități, de coeficienții pozitivi și negativi aplicabili, de prețul de tranzacționare pe piața imobiliară practicat în zonă, de daunele cauzate proprietarului, de modul de amplasare a imobilelor, de criteriile unitare de individualizare.

Apărările intimatului în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 112.744 RON, atât la data emiterii hotărârii, cât și la data efectuării expertizei, invocându-se punctul de vedere al expertului M.I., nu au fost avute în vedere de instanță, cu motivarea că acesta nu face altceva decât să exprime pur și simplu opinia sa care a stat la baza emiterii hotărârii și a procesului-verbal contestate în prezenta cauză, opinie care are un caracter pur subiectiv și care nu concordă cu valoarea stabilită de către expertul constructor D.L. Pretențiile contestatorilor în sensul că despăgubirile pentru imobilele în litigiu trebuie stabilite în raport de opinia exprimată de expertul C.C., invocându-se diferite criterii evidențiate de către acesta din urmă, ajungându-se la valoarea de 239.952,80 RON la 30 aprilie 2009, au fost apreciate ca neîntemeiate, deoarece din analiza raportului de expertiză tehnică construcții ing.

D.L. reiese cu certitudine că la stabilirea valorii de 122.065 RON s-a ținut seama de aceleași criterii și metode de evaluare descrise de expertul C.C., iar valorile stabilite între cele două expertize sunt foarte mari, caz în care la determinarea valorii reale a despăgubirilor se ține seama în exclusivitate de raportul de expertiză construcții ing. D.L.

Prin decizia nr. 196 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, s-au admis apelurile formulate de contestatori și de pârât, s-a anulat sentința nr. 772/2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, și s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei Ploiești, iar, prin decizia nr. 5535 din 28 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanți și pârât, și a casat decizia cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228/2008, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului de despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun.

Potrivit legii speciale în materie de expropriere, Legea nr. 33/1994, instanța de drept comun este tribunalul, capitolul IV din lege (art. 21-27) prevăzând procedura în fața instanței privind soluționarea cererii de expropriere și stabilire a despăgubirilor. Art. 21 din actul normativ menționat prevede că „soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere", în același sens fiind și dispozițiile Normelor metodologice din 8 aprilie 2009 de aplicare a Legii nr. 198/2004, care prin art. 8 fac trimitere la art. 9 din lege și dispun că cererile adresate instanțelor judecătorești de către expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se vor depune la tribunalul în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele ce fac obiectul exproprierii.

Din coroborarea și interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, instanța supremă a statuat că rezultă fără echivoc că tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță cererile de expropriere, astfel că Tribunalul Prahova a fost legal învestit ca instanță de fond pentru judecarea contestației reclamantului, formulată în baza Legii nr. 33/1994 și Legii nr. , 198/2004. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 169 din 24 octombrie 2011, a respins ca nefondate apelurile declarate de contestatorii M.A. și M.M.V., și de intimatul Statul Român- prin C.N.A.D.N.R.

SA, împotriva sentinței civile nr. 772 din 01 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, reținând, în esență, următoarele; Primind dosarul spre rejudecare, analizând apelurile formulate, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul formulat de pârâtul Statul Român-prin C.N.A.D.N.R., că este nefondat, după cum se va arăta în continuare: Astfel, s-a respins critica potrivit căreia în mod nelegal instanța de fond a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de ing. D.L.

și obligarea Statului român la plata despăgubirilor stabilite de aceasta, deoarece comisia de experți ar fi trebuit să întocmească un raport de expertiză unic de către cei trei experți desemnați în cauză, reținând că, ținând cont și de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți formată dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și al treilea desemnat de persoanele supuse exproprierii, fără însă să se menționeze că trebuie întocmit un raport unic. Critica potrivit căreia în mod nelegal s-a omologat raportul de expertiză sus-menționat, pentru că la stabilirea valorii terenului expropriat experții D.L.

și C.C. nu ar fi luat în considerare prețurile reale de tranzacționare, ci doar prețurile de ofertare publicate în ziare și pe internet, a fost respinsă cu motivarea că experta D.L. a arătat în mod detaliat care este materialul documentar ce a stat la baza întocmirii lucrării, precizând că a preluat date de la Primăria comunei B. din care a rezultat că prețurile practicate în anul 2008, pentru terenuri cu construcții, a fost de circa 30 euro/mp; că despăgubirea ce se acordă persoanelor expropriate de bunurile imobile se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, și că invocarea de către pârât a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004 este nefondată, întrucât în cauza de față nu se face dovada că s-au plătit despăgubirile reclamanților.

De asemenea, s-a respins și critica potrivit căreia trebuia luat în considerare numai punctul de vedere exprimat de ing. M.I., care a analizat prețurile de tranzacționare ale imobilelor din comuna B. verificând prețurile din contractele de vânzare-cumpărare care se găsesc la această primărie, reținând că opinia acestui expert este singulară, pe când valorile stabilite de ceilalți doi experți, respectiv C.C. și D.L., sunt aproximativ identice, cu mici diferențe. Susținerea apelantului că, prin omologarea raportului de expertiză întocmit de ing. D.L. și prin admiterea cererii de chemare în judecată, intimatul s-a îmbogățit fără justă cauză pe seama Statului român, a fost apreciată ca nefondată, având în vedere faptul că instanța a respectat dispozițiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la apelul formulat de reclamanții M.A. și M.M.V., Curtea a reținut că și acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși apelanții au susținut că, în mod eronat, instanța a admis în parte contestația, acordând despăgubiri în sumă de 122.065 RON, reprezentând c/val imobilului situat în com. B., compus din teren de 115 mp și construcție supuse exproprierii, totuși aceștia nu au arătat de ce este eronată această sumă și care ar fi suma corespunzătoare, în opinia lor, pentru prejudiciul cauzat prin expropriere. S-a conchis, că, în mod corect, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de contestatori, prin apărător, întrucât expertiza întocmită de expert D.L. în varianta I a stabilit valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu ținându-se seama de valoarea existentă la data emiterii hotărârii de expropriere.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele: Completul de judecată, care a judecat cauza în apel, a fost nelegal constitut, potrivit de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., întrucât prezentul dosar a avut două cicluri procesuale în faza de apel, iar hotărârile date au fost pronunțate de către același complet de judecată. În mod corect, judecătorii cauzei aveau obligația de a formula cerere de abținere, având în vedere că, în prezenta cauză, se mai pronunțaseră.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel, cât și instanța de fond au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritoriala", adică în localitatea B., motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ. Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" nu poate indica decât „prețul de tranzacționare" al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare și nicidecum „prețul de ofertare" postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din jud. Prahova, de care în mod greșit a ținut seama instanța de apel și experții numiți de către aceasta instanța.

Or, instanțele de fond prin omologarea punctelor de vedere întocmite de către experții C.C. și D.L. au ținut cont la stabilirea despăgubirilor de prețurile de ofertare apărute pe internet și în presa prahoveana, ignorând astfel dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 1, 5 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele. Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale. În speță, hotărârea primei instanțe este supusă căii de atac a apelului, iar faptul că în rejudecarea apelului, în al doilea ciclu procesual, completul de judecată a fost format din doi judecători, aceiași ca cei din primul ciclu procesual, nu înseamnă că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., care sancționează nerespectarea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea primei instanțe, precum și nerespectarea dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată. Aceste critici vizează, însă, nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea art. 24 (1) C. proc. civ., ceea ce se circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și sunt nefondate, pentru cele ce urmează: Potrivit art. 24 C. proc. civ., „Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare". În sensul acestei dispoziții legale există incompatibilitate pentru un judecător, în caz de rejudecare după casare, dacă s-a pronunțat pe fondul cauzei într-unui din ciclurile procesuale anterioare.

Or, în speță, în primul ciclu procesual, în apel, judecătorii, aceiași cu cei din cel de-al doilea ciclu procesual, nu s-au pronunțat pe fondul cauzei, astfel că aceștia nu erau incompatibili în rejudecarea cauzei. În ceea ce privește criticile formulate de recurentul pârât întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că sunt fondate, pentru cele ce succed: Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții, cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În speță, instanța de apel și-a întemeiat soluția pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a fondului, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși efectuat în anul 2010, la stabilirea despăgubirilor s-au avut în vedere datele primite de la Primăria B., din care a rezultat că prețurile practicate în anul 2008 pentru terenuri cu construcții au fost de cea 30 euro/mp. Prin urmare, experții nu s-au raportat la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu la data efectuării raportului de expertiză, așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare, ci s-au raportat la adresele comunicate de Primăria B. din care au rezultat prețurile practicate la nivelul anului 2008, pentru terenuri cu construcții în aceeași localitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o jurisprudență constantă, a stabilit semnificația sintagmei „prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele" ca fiind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare. De aceea, pentru stabilirea valorii despăgubirilor ce li se cuvin contestatorilor, se constată că se impune refacerea raportului de expertiză, proba incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., cu respectarea dispozițiilor legale menționate, care va ține seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauza proprietarului sau altor persoane îndreptățite și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii acestuia, luând în considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare în sensul celor mai sus expuse și se va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 169 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.