ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3458/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3458/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie

2008, sub nr. 6622/105/2008 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții M.N., D.D.,

C.Ș., D.Ș., C.N. au solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va

pronunța, să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R.

SA - București, modificarea hotărârii nr. 200/2007, privind cuantumul

despăgubirilor pe care pârâta le-a acordat în urma aplicării procedurii de

expropriere pentru terenul proprietatea acestora.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au susținut că sunt proprietarii unui teren situat în Com. B., sat B.,

jud. Prahova și că, în urma aplicării procedurilor privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție Autostrăzii din București către Transilvania Statul Roman,

a început procedura de expropriere a unei părți din teren ca urmare a aplicării

în teren a planurilor autostrăzii, propunându-se exproprierea unei suprafețe de

teren de 268.306 mp, având nr. cadastral C1.

Reclamanții au mai arătat

că s-a emis Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 200 din 10 iulie 2007 prin

care cuantumul despăgubirilor s-a stabilit la 3.381,22 RON, sumă cu care însă nu

sunt de acord, deoarece nu s-a ținut seama de prejudiciul rezultând din impedimentele

în folosirea terenului care le rămâne în proprietate, impedimente datorate trecerii

autostrăzii, despăgubirea trebuie sa fie raportată atât la prețul real al terenului

preluat cât și la prejudiciul cauzat proprietarilor.

În dovedirea acțiunii

reclamanții au solicitat proba cu acte și expertiză evaluare proprietăți imobiliare.

Prin sentința civilă

nr. 770 din 30 martie 2009, Tribunalul Prahova, a admis acțiunea formulată de reclamanții

M.N., D.D.,C.Ș., D.Ș. și C.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA și, în consecință, a modificat în parte hotărârea nr. 200 din 2007 în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 8.401,49

RON, conform raportului de expertiza întocmită de expert N.C.

A obligat pârâtul la plata

sumei de 1.900 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, onorariu

de expertiza, onorariu expert-parte.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 200 din 10 iulie 2007 emisă

de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2000 - Consiliul Local B., s-a dispus

exproprierea și consemnarea despăgubirii pentru terenul de 268,306 mp. situat în

Com. B., nr. cadastral C1., teren ce aparținea expropriatelor M.N., D.D., precum

și moștenitorilor defunctei C.T.M., despăgubirea stabilită de 3.381,22 RON fiind

determinată conform raportului de evaluare și urma a fi consemnată în termen de

5 zile dar nu mai târziu de 15 zile.

După cum a reieșit din

cuprinsul raportului de expertiză evaluare proprietăți imobiliare întocmit de expert

N.C., valoarea despăgubirii cuvenită reclamanților și suma încasată de 3.381,22

RON se ridica la 8.401,49 RON.

Împotriva sus menționatei

decizii a declarat apel în termen legal pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâtul a susținut că

sentința pronunțată de Tribunalul Prahova este nelegală și netemeinică față de faptul

că instanța de fond, a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de expert

N.C. și obligarea Statului Român prin C.N.A.D.N.R. la plata de despăgubiri în baza

acestuia.

Astfel, potrivit prevederilor

art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 comisia de experți numită de instanță trebuie

să întocmească un singur raport de expertiză, semnat de toți aceștia, ceea ce nu

s-a întâmplat.

Chiar dacă unul din experți

ar fi avut o opinie separată, aceasta trebuia redactată și motivată separat în cadrul

raportului de expertiză unic.

A mai precizat pârâtul

că, în mod nelegal prima instanță a omologat raportul de expertiză deși la stabilirea

valorii reale a terenului expropriat nu s-au luat în considerare prețurile reale

de tranzacționare ale terenurilor din localitatea B., ci doar prețurile de ofertare,

publicate de internet și în ziare.

Pârâtul a mai susținut

că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică și datorită faptului

că, prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul N.C. și admiterea

cererii de chemare în judecată, reclamanții se îmbogățesc fără justă cauză, pe seama

Statului Român.

Astfel, deși poate fi

adevărat că prețul solicitat pentru imobilele aflate în aproprierea autostrăzii

este mai ridicat decât acela al terenurilor situate în alte locații din comuna B.,

această creștere exagerată, reflectată în prețurile care se solicită, este una artificială,

care se bazează doar pe posibilitatea unei îmbogățiri fără justă cauză pe seama

Statului Român și nicidecum pe criterii reale de sporire propriu-zisă a valorii

terenului.

Într-o atare situație,

este dovedit interesul speculativ al reclamantei datorită faptului că atât în anul

2006, când a fost întocmit raportul inițial de evaluare cât și în anul 2008, când

s-a întocmit raportul de expertiză în fața instanței de fond, nu au fost evidențiate

prezența unor culturi agricole pe terenul supus exproprierii, ceea ce denotă faptul

că reclamanta nu a cultivat niciodată terenul supus exproprierii.

Un alt motiv de apel a

vizat faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților D.Ș. și C.Ș., deoarece numai C.N. are calitatea

de moștenitor legal al defunctei C.T.M.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia civilă nr. 55 din 16 martie 2010, a respins ca nefondat apelul pârâtului,

reținând următoarele:

Art. 25 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică dispune că pentru

stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un

expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea

persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Așadar, din reglementarea

menționată se deduce că cei trei experți urmează a-și desfășura activitatea în cadrul

comisiei, aceștia urmând a întocmi un coraport, numai modul de constituire al comisiei

fiind astfel stabilit încât în aceasta să se afle specialiști desemnați de fiecare

parte litigantă, precum și de instanță, fără însă ca cei desemnați de cei aflați

în diferend să aibă calitatea de experți consilieri.

Ori, în speța dedusă judecății

la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2008 în fața tribunalului a fost

încuviințată proba cu expertiză evaluări, fiind numiți și experți, cei desemnați

de părți apărând în încheiere ca experți consilieri, în același sens fiind efectuate

și adresele către aceștia.

În aceiași calitate de

experți consilieri, iar nu de membrii ai comisiei constituită potrivit legii cei

doi experți desemnați de părți apar și în încheierile și adresele ulterioare.

Mai mult decât atât, experții

desemnați de părți nu și-au exprimat punctul lor de vedere, iar expertul desemnat

de expropriator, M.V. nu a semnat raportul de expertiză.

Așa fiind criticile pârâtului

conform cărora instanța de fond, prin omologarea raportului de expertiză întocmit

de expert N.C., a încălcat prevederile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 care

impun ca în cauzele de exproprieri comisia de experți trebuie să întocmească un

singur raport de expertiză, sunt fondate.

Tocmai în lumina acestor

critici și pentru o legală și temeinică soluționare a cauzei Curtea a încuviințat

în faza de apel, în temeiul art. 295 C. proc. civ. la solicitarea apelantului efectuarea

unei noi lucrări de expertiză de către o comisie de experți constituită potrivit

dispozițiilor legii speciale, aceștia întocmind o singură lucrare în cadrul căruia

și-au exprimat punctele de vedere.

Referitor la criticile

privind modul de stabilire a despăgubirilor, Curtea a reținut că potrivit art. 26

din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului

despăgubirilor experții, precum și instanța au ținut seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Din acest punct de vedere

s-a reținut că jurisprudența C.E.D.O. a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenție, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze

un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului (Hotărârea din 21 februarie 1986,

cazul James și alții c. Regatului Unit).

Din dispozițiile legale

menționate a rezultat cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât

în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea

adevărată a bunului expropriat.

În cauză, în apel s-a

efectuat o expertiză de către o comisie de experți, aceștia stabilind valoarea despăgubirilor

astfel: expertul M.G. desemnat de instanță a stabilit valoarea despăgubirii la suma

de 22.108,40 RON, expertul C.C. desemnat de expropriat a stabilit suma de 26.748,92

RON (aproximativ 24 euro/mp), iar expertul desemnat de apelantul-pârât M.I. a stabilit

valoarea despăgubirii la suma stabilită inițial de expropriator, respectiv 3.381,22

RON.

La stabilirea acestor

valori s-a avut în vedere de către expertul desemnat de instanță contractele de

vânzare-cumpărare pe anul 2008, oferta C.N.A.D.N.R. din 27 iulie 2007 de 14

euro/mp, decizia nr. 43/2009 definitivă a Curții de Apel Ploiești 22,30 euro/mp,

prețul mediu de ofertă din publicațiile imobiliare de 30,59 euro/mp, iar expertul

C.C. a avut în vedere pe lângă aceste acte și faptul că terenul expropriat are categoria

de folosință teren agricol-grădină de legume, care la data efectuării expertizei

era productivă, restul de teren rămas neexpropriat în suprafață de 2.531,69 mp fiind

situat dincolo de traseul autostrăzii este lipsit de posibilitatea de acces spre

proprietatea expropriaților, și este supus poluării sonore, gazoase, adiacent zonei

de protecție a autostrăzii.

Expertul M.I. a avut în

vedere numai contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2007-2008, înregistrate

la Primăria B.

S-a mai reținut că din

adresa existentă la dosar apel, emisă de Primăria comunei B. rezultă că valoarea

terenului arabil extravilan din comuna B. stabilită conform ofertei C.N.A.D.N.R.

de despăgubire pe categorii de terenuri în baza.

„Raportului de expertiză

tehnică evaluare” este de 14 euro/mp.

Comparând toate aceste

valori cu valoarea de 11 euro/mp stabilită prin raportul de expertiză efectuat la

instanța de fond și având în vedere și principiul instituit de art. 26 C. proc.

civ. conform căruia apelantului nu i se poate crea o situație mai grea în propria

cale de atac, Curtea a constatat că această valoare de 11 euro/mp reprezintă o valoare

justă și acoperitoare de despăgubire.

În ceea ce privește solicitarea

intimaților-reclamanți de a se stabili valoarea despăgubirilor la suma calculată

de experții M.G. și C.C., instanța de apel a constatat că această cerere este neîntemeiată

având în vedere că reclamanții nu au declarat apel împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond.

Referitor la motivul de

apel privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților D.Ș. și

C.Ș., acesta nu a mai fost analizat de instanța de apel având în vedere că apelantul

nu l-a mai susținut.

Față de aceste considerente,

instanța de apel a constatat că apelul este nefondat și, în baza art. 296 C.

proc. civ., l-a respins ca atare.

Împotriva deciziei sus-menționate

au declarat recurs reclamanții D.C., M.M., C.N., D.Ș., C.Ș. și M.N. și de pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia civilă nr. 3968 din 12 mai 2011 a admis recursurile declarate

de reclamanții D.C., M.M., C.N., D.Ș., C.Ș. și M.N. și de pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R. declarate împotriva deciziei nr. 55 din 16 martie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a

casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, pentru a

se dispune efectuarea unui nou raport de expertiză cu respectarea prevederilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru a administra, în mod nemijlocit, dovezile

necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale și prin care să poată fi

determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.

Dosarul a fost reînregistrat

la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 6622/105/2008/a1, iar prin încheierea din 8 decembrie

2011 a fost încuviințată efectuarea unei noi expertize de specialitate de către

o comisie de experți care să stabilească valoarea terenului în litigiu cu respectarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, lucrare prin care să se determine prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în care se află terenul în litigiu.

Lucrarea a fost efectuată

și depusă la dosar la 21 septembrie 2012.

Prin decizia nr. 86 din

22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat

de pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. SA București, împotriva sentinței nr.

770 din 30 martie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot în sensul

că a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată și i-a obligat pe reclamanți

la plata sumei de 2.900 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți

către apelantă.

Instanța de apel, în rejudecarea

apelului, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a

actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță

și a dispozițiilor instanței de casare, a reținut că apelul pârâtului este fondat

pentru următoarele considerente:

Prin expertiza efectuată

de expertul M.I., s-a ajuns la o valoare unitară de despăgubire de 12 RON pe mp,

ținându-se cont de prețurile cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ teritorială și luându-se în considerare și aspectele

care evidențiază o vânzare normală.

Pentru a ajunge la această

valoare expertul desemnat în cauză a inventariat 30 de contracte de vânzare cumpărare

a terenului în anul 2007 și un număr de 41 de contracte de vânzare cumpărare în

anul 2008.

Ori, valoarea estimată

de acest expert este inferioară celei stabilite în expertiza efectuată la fond,

de 11 euro/mp și, de asemenea, apropiată de cea stabilită prin hotărârea contestată,

în care valoarea unitară a terenului este 12,60 RON /mp, valoare ce include și valoarea

prejudiciului.

Astfel, sub acest aspect,

este neîntemeiată contestarea cuantumului fixat prin Hotărârea nr. 200/2007 de către

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Din opinia expertului

tehnic M.I.C., rezultă o valoare de tranzacționare între 15-23 euro, fără însă a

se indica dacă au fost studiate contracte de vânzare-cumpărare în care oferta de

tranzacționare estimată de acest expert să se concretizeze într-un act juridic translativ

de proprietate.

De asemenea, nici experta

G.S. nu face o estimare a valorii proprietății în cauză fundamentată pe baza unor

contracte de vânzare cumpărare ci doar pe baza hotărârilor de despăgubire, menționându-se

că valorile de tranzacționare pe piața liberă nu au fost luate în calcul, deoarece

după opinia expertei nu reprezintă valori de despăgubire.

Ori din cuprinsul obiectivelor

fixate de către instanța de judecată rezultă că lucrarea prin care se stabilea valoarea

terenului în litigiu trebuia să fie efectuată cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 33/1994, prin care să se determine prețurile cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială pe care se află situat

acest teren, singura expertiză fiind efectuată în acest sens de expertiza M.I.

Instanța de apel, având

în vedere argumentele expuse, a reținut că expertiza efectuată cu respectarea obiectivelor

fixate de instanță este expertiza M.I. și, față de concluziile acesteia, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii

acțiunii, ca neîntemeiate și, în raport de 274 C. proc. civ., i-a obligat totodată,

pe reclamanții aflați în culpă procesuală, la plata către pârât a sumei de 2.900

RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recurs reclamanții D.C., M.M., M.N., D.Ș. și C.N., care, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C. proc. civ. și, criticând-o pentru

nelegalitate, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea

sentinței tribunalului ca legală și temeinică.

În dezvoltarea motivului

de recurs întemeiat în drept pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenții-reclamanți

au susținut că la termenul când au avut loc dezbaterile asupra apelului instanța

a fost alcătuită din alți membri ai completului de judecată decât „cei care au instrumentat

cauza” până la momentul dezbaterii cererii de apel iar schimbarea completului s-a

făcut fără vreun motiv. Recurenții-reclamanți au susținut că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. deoarece instanța care a soluționat apelul

la data de 8 noiembrie 2012 nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, nefiind

instanța legal investită inițial, ceea ce constituie motiv de casare a hotărârii,

cu toate consecințele procedurale.

În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut

că, în cadrul expertizei efectuată în apel, în rejudecare, în mod greșit instanța

de apel a omologat punctul de vedere al expertului M.I., expertul numit de pârât

și nu punctul de vedere al experților numiți de instanță și de reclamanți.

Recurenții-reclamanți

au susținut că expertul M.I. a pretins că a vizualizat un număr de contracte de

vânzare-cumpărare care l-ar fi dus la concluzia ca prețul stabilit de Statul Român

ca despăgubire este corect or prețul în contractele translative de proprietate încheiate

în forma autentică de cele mai multe ori nu reprezintă adevărata valoare a respectivei

tranzacții, deoarece părțile pentru anumite considerente de ordin fiscal și economic

indică în act un preț mai mic decât cel real astfel că acest criteriu este cel puțin

discutabil. Recurenții-reclamanți au mai susținut că norma legală prevede că trebuie

avută în vedere valoarea cu care se tranzacționează în mod obișnuit astfel de imobile,

la data expertizei or, expertul desemnat în comisie de către pârât a avut în vedere

contracte încheiate cu mult timp înainte de momentul efectuării expertizei, ceea

ce afectează legalitatea probei administrate.

Recurenții-reclamanți

au mai arătat că la nivelul Curții de Apel Ploiești nu există o practică unitară

în abordarea problematicii exproprierii, în sensul că unele complete de judecată,

în urma administrării probelor în apel, resping apelul declarat de Statul Roman

prin C.NAD.N.R. S.A., menținând soluțiile de admitere a contestațiilor formulate

de expropriați, în timp ce alte complete de judecată admit apelurile Statului Român

și resping pe fond contestațiile, menținând hotărârile de despăgubire, în condițiile

în care în toate cauzele din apel expertul desemnat de Statul Român în comisie este

expertul M.I., acesta precizând același punct de vedere în toate lucrările.

Recurenții-reclamanți

au mai arătat că nu pot fi de acord „cu aplicarea unei alte unități de măsură în

același gen de cauză, anumiți magistrați înlăturând argumentele expertului parte

M. în situații absolut identice” și că exproprierea în localitatea B. s-a realizat

într-o tarla unde existau mai mulți proprietari vecini iar prin analiza total diferită

a aceluiași gen de probă s-a ajuns la situația absurdă ca unui proprietar să i se

admită prin hotărâre irevocabilă contestația și să primească o valoare mai mare

decât cea inițială, iar vecinilor acestuia să li se respingă acțiunea, deși expertiza

a fost realizată de aceeași comisie în aceeași componentă.

Recurenții-reclamanți,

printr-un al treilea motiv de recurs au susținut că în mod greșit instanța de apel

i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.900 RON.

Recurenții-reclamanți

au arătat că în mod eronat s-a consemnat în practicaua încheierii din 8

noiembrie 2012 că pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, prin apărătorul său,

ar fi solicitat, cu prilejul dezbaterilor orale asupra apelului, cheltuielile de

judecată, deoarece acesta, la finalul concluziilor sale a solicitat să se ia act

că va cere, eventual, cheltuielile de judecată, pe cale separată. Așa fiind, recurenții-reclamanți

au arătat că înțeleg să conteste atât mențiunea din practica conform căreia s-ar

fi solicitat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată cât și obligarea lor

la plata sumei de 2.900 RON, care nu a fost solicitată.

Au mai arătat că până

la soluționarea cauzei în apel (rejudecare) a cauzei, niciunui alt contestator (intimați

în apelurile de la Curtea de Apel Ploiești) nu li s-au impus în sarcină cheltuieli

de judecată.

Recurenții-reclamanți,

pentru argumentele expuse, au solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304

pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța

nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (pct. 1) și, respectiv, când hotărârea

s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a

pricinii.

Ipotezele care se încadrează

în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. vizează compunerea

completului de judecată în conformitate cu prevederile legii de organizare judecătorească,

respectiv situația în care la soluționarea cauzei a participat și un judecător incompatibil,

nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la recuzare sau neparticiparea procurorului

la judecată în cazurile în care participarea sa era obligatorie, potrivit legii.

Motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este statuat de lege în scopul respectării principiului

continuității dezbaterilor conform căruia hotărârea trebuie să fie pronunțată de

judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în fond. Această cerință nu

se cere a fi întrunită la termenele anterioare judecății în fond, astfel că este

posibilă schimbarea ulterioară a completului de judecată, cu singura condiție ca

judecătorii care au soluționat fondul să pronunțe hotărârea.

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că,

în cauză, ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., deoarece

la

termenul când au avut loc dezbaterile asupra apelului, în rejudecare, instanța a

fost alcătuită din alți membri ai completului de judecată decât „cei care au instrumentat

cauza” până la momentul dezbaterii cererii de apel iar schimbarea completului s-a

făcut fără vreun motiv.

În speță, incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 1 C. proc. civ. ar fi fost atrasă numai în situația

în care completul care a soluționat apelul n-ar fi fost compus din doi judecători,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară

sau dacă vreunul sau ambii membrii ai completului ar fi fost incompatibili, or niciuna

dintre aceste ipoteze nu se regăsește în cauză.

Astfel, din examinarea

lucrărilor dosarului reiese că apelul a fost soluționat de un complet format din

doi judecători, astfel cum prevăd dispozițiile legale menționate și că niciunul

dintre judecători nu a fost incompatibil în sensul art. 24 C. proc. civ., de vreme

ce judecătorii ce au format completul inițial investit cu rejudecarea cauzei, după

reînregistrarea pricinii pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au formulat

cereri de abținere la data de 27 octombrie 2001, care, prin încheierea din 28

octombrie 2011 au fost admise iar dosarul a fost înaintat, potrivit încheierii din

01 noiembrie 2011, Compartimentului Registratură pentru a fi repartizat aleatoriu

unui alt complet de judecată, în temeiul art. 98 alin. (3) din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești.

Astfel cum a fost formulată,

critica recurenților-reclamanți se încadrează în motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 2 C. proc. civ., însă nu este fondată.

Judecătorii ce au format

completul investit cu soluționarea apelului, în rejudecare, după admiterea cererilor

de abținere ale judecătorilor ce s-au pronunțat asupra apelului în primul ciclu

procesual au dispus, la termenele care au avut loc, încuviințarea unei noi expertize,

conform îndrumărilor date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție

și au numit membrii comisiei de expertiză.

Raportul de expertiză

efectuat în apel, semnat de experții M.I.C. (numit de reclamanți) și S.G. (desemnat

de instanță după înlocuirea, din motive medicale, a expertului M.I.) precum și punctul

de vedere al expertului M.I. (numit de pârât) au fost depuse la dosar la data de

21 septembrie 2012 și, respectiv, 20 septembrie 2012 (dosar apel) iar la termenul

din 27 septembrie 2012, instanța a amânat judecata apelului la termenul din 8

noiembrie 2012, pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul acestor lucrări.

Prin procesul-verbal al

președintelui secției civile a Curții de Apel Ploiești, încheiat la data de 07

noiembrie 2012, - în acord cu dispozițiile art.

98

alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat

prin Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005, cu completările și modificările ulterioare

(conform cărora î

n caz de absență, compunerea completului de judecată se va realiza

prin participarea judecătorilor din planificarea de permanență, desemnați conform

alin. (4) și (5), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal”

-

s-a stabilit, componența unui alt complet, care să instrumenteze

cauza la termenul din 8 noiembrie 2012 (dosar apel).

Astfel, chiar dacă pe

parcursul judecății cauzei completul de judecată a fost format din alți judecători

decât cei în fața cărora au avut loc dezbaterile asupra apelului, nu se poate reține

că în speță n-ar fi fost respectat principiul

continuității

dezbaterilor, câtă vreme administrarea probei cu expertiză s-a făcut la termenul

din 8 noiembrie 2012, când au avut loc și dezbaterile asupra cererii de apel și,

chiar dacă pronunțarea a fost amânată în temeiul art. 260 alin. (1) C. proc.

civ., aceeași judecători care au alcătuit completul în etapa dezbaterii apelului,

au deliberat și pronunțat hotărârea atacată cu recurs, încheierile de amânare a

pronunțării, minuta și

hotărârea redactată ulterior

fiind semnate de același complet.

Nici motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Recurenții-reclamanți,

prin criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs au susținut că

în mod greșit instanța

de apel a omologat punctul de vedere al expertului M.I. (expertul numit de pârât),

care a stabilit despăgubirile datorate reclamanților, în baza mai multor contracte

de vânzare-cumpărare deoarece prețul din contractele translative de proprietate

încheiate în forma autentică de cele mai multe ori nu reprezintă adevărata valoare

a respectivei tranzacții, părțile convenind un preț mai mic decât cel real, astfel

că acest criteriu este discutabil.

Recurenții-reclamanți

au mai susținut că norma legală prevede că trebuie avută în vedere valoarea cu care

se tranzacționează în mod obișnuit astfel de imobile, la data expertizei or, expertul

desemnat în comisie de către pârât a avut în vedere contracte încheiate cu mult

timp înainte de momentul efectuării expertizei, ceea ce afectează legalitatea probei

administrate.

Criticile

astfel formulate sunt vădit nefondate.

Conform

art. 26 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele

aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”

definește prețul cu care se vând efectiv imobile, deci prețul consemnat în contractele

de vânzare-cumpărare.

În speță,

expertul M.I., în punctul de vedere formulat cu prilejul efectuării raportului de

expertiză, a precizat că, în vederea stabilirii despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților,

a inventariat un număr de 30 de contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în

anul 2007 și un număr de 41 de contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în anul

2008 (pe care le-a indicat în anexa la lucrare – filele 72-82 dosar apel) și că,

datorită crizei financiare și imobiliare, începând cu anul 2009 și continuând cu

anii 2010, 2011 și 2012, prețurile terenurilor au scăzut foarte mult, la momentul

efectuării expertizei piața imobiliară fiind blocată în sensul că nu s-au mai făcut

și nu se mai fac tranzacții (dosar apel).

Instanța de

apel a motivat judicios de ce punctul de vedere al expertului

M.I. este singurul care

poate fi omologat, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de

îndrumările date de Înalta Curte prin decizia de casare.

Instanța de apel a constatat

că doar acest expert a avut în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială și, luând în considerare

și aspectele care evidențiază o vânzare normală, a stabilit, cu respectarea dispozițiilor

legale incidente, o valoare unitară de despăgubire de 12 RON pe mp, valoare apropiată

de cea stabilită prin hotărârea contestată (respectiv de 12,60 RON/ mp, ce include

și valoarea prejudiciului), în timp ce expertul M.I.C. (numit de reclamanți) și

expertul G.S. (numit de instanță) au evaluat despăgubirile cu ignorarea criteriului

statuat de legiuitor prin art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, expertul tehnic

M.I.C. a opinat pentru o valoare de tranzacționare între 15-23 euro/mp , fără însă

a preciza dacă în stabilirea acesteia a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare

în care oferta de tranzacționare estimată să se concretizeze într-un act juridic

translativ de proprietate în timp ce experta G.S. nu a făcut o estimare a valorii

terenului fundamentată pe baza unor contracte de vânzare- cumpărare, ci doar pe

baza hotărârilor de despăgubire, menționând că valorile de tranzacționare pe piața

liberă nu au fost luate în calcul, deoarece, în opinia sa, nu reprezintă valori

de despăgubire.

Ori, din cuprinsul obiectivelor

fixate de către instanța de judecată, rezultă că lucrarea prin care se stabilea

valoarea terenului în litigiu trebuia să fie efectuată cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 33/1994, avându-se în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială pe care se află terenul

reclamanților iar instanța de apel, având în vedere argumentele expuse, corect a

reținut că singurul punct de vedere formulat cu respectarea acestei cerințe este

cel al expertului M.I., motiv pentru care l-a și omologat.

Nu pot fi primite criticile

recurenților-reclamanți referitoare la încălcarea prevederilor art. 26 alin.

(2) al Legii nr. 33/1994 care prevăd că expertiza trebuie să aibă în vedere prețurile

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data efectuării expertizei.

Astfel, respectarea criteriului

legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părțile

să fie în măsură să depună la dosar comparabile la nivelul perioadei în care se

realizează expertiza, pentru imobile din aceeași unitate administrativ teritorială,

iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să se aibă în vedere

comparabile cât mai apropiate de momentul realizării expertizei, în caz contrar

putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.

În speță, pentru stabilirea

valorii terenului expropriat au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare

din 2007 și 2008, deoarece, așa cum a precizat expertul M.I., începând cu anul 2009,

prețurile terenurilor au scăzut iar la momentul efectuării expertizei piața imobiliară

era blocată, nemaifiind încheiate tranzacții imobiliare, reclamanții nefăcând dovada

că ar fi existat comparabile apropiate de momentul efectuării raportului de expertiză

pe care instanța să nu le fi avut în vedere și care să fie contrare celor administrate

în cauză, în sensul de a dovedi o valoare mai mare a prețului terenului pe metru

pătrat decât cea oferit de expropriator.

Recurenții-reclamanți

au mai susținut că în mod greșit despăgubirile ce li se cuvin au fost stabilite

în baza contractelor de vânzare-cumpărare deoarece prețul din contractele translative

de proprietate încheiate în forma autentică de cele mai multe ori nu reprezintă

adevărata valoare a respectivei tranzacții, părțile convenind un preț mai mic decât

cel real. Aceste susțineri nu pot fi însă primite deoarece, în afara faptului că

neagă însăși criteriul statuat de legiuitor prin dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994, sunt formulate și cu ignorarea faptului că înscrisul autentic are deplină

credință în privința oricărei alte persoane despre dispozițiile și convențiile ce

le constată.

Prin motivele de recurs,

recurenții-reclamanți au mai invocat practica neunitară la nivelul Curții de Apel

Ploiești, susținând că, în spețe similare - în care expertul desemnat de pârât a

fost expertul M.I., care a formulat același punct de vedere -, soluțiile au fost

diferite.

Cu referire la acest aspect,

este de observat că

pe

planul dreptului intern, jurisprudența este izvor de drept doar în cazul deciziilor

emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii (cale

de atac extraordinară, care nu are efecte față de părțile în proces, dar care are

efecte viitoare erga omnes) și în cazul deciziilor emise de Curtea Constituțională,

prin care sunt admise excepții de neconstituționalitate, invocate într-un proces

iar în cazul admiterii excepției în procesul respectiv, dispoziția legală constatată

ca fiind neconstituțională nu mai are aplicare, decizia Curții Constituționale fiind

opozabilă erga omnes.

În celelalte cazuri, hotărârile

pronunțate de instanțe nu constituie izvor de drept, deoarece, pe calea practicii

judiciare nu se creează reguli generale și obligatorii ci se soluționează un caz

litigios concret, prin aplicarea unei norme de drept.

Referitor la ultimul motiv

de recurs al reclamanților, conform căruia greșit au fost obligați de instanța de

apel la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.900 RON și că în mod greșit

s-a consemnat în practica faptul că pârâtul, prin reprezentant, ar fi solicitat

cheltuieli de judecată, sunt de reținut următoarele:

Prin dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., este reglementată

instituția juridică a îndreptării hotărârii, în sensul că erorile sau omisiunile

cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum

și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din

oficiu sau la cerere, fiind unanim admis că pentru îndreptarea hotărârilor se pronunță

o încheiere care este supusă acelorași căi de atac de care era susceptibilă hotărârea

îndreptată, iar îndreptarea de hotărâri se poate face oricând, indiferent dacă este

sau nu supusă executării silite.

În speță, reclamanții

nu au formulat nicio cerere de îndreptare a erorilor materiale pretins a fi săvârșite

în încheierea de amânare a pronunțării deciziei recurate astfel că susținerile vizând

acest aspect nu pot face obiect al examinării în recurs, în lipsa unei încheieri

prin care să fi fost soluționată o asemenea cerere de îndreptare a erorii materiale.

Atâta vreme cât în încheierea

de amânare a pronunțării deciziei s-a consemnat că pârâtul a solicitat cheltuieli

de judecată reprezentând onorariul experților (dosar apel), la dosar existând dovada

acestor cheltuieli, în mod corect instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., s-a pronunțat asupra acestei cereri, în sensul admiterii

ei.

Înalta Curte, având în

vedere considerentele care preced, constată că decizia instanței de apel este legală

astfel că,

în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

D.C., M.M., M.N., D.Ș. și C.N. împotriva deciziei nr. 86 din 22 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie

2013.