ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3458/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2008, sub nr. 6622/105/2008 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții M.N., D.D., C.Ș., D.Ș., C.N. au solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. SA - București, modificarea hotărârii nr. 200/2007, privind cuantumul despăgubirilor pe care pârâta le-a acordat în urma aplicării procedurii de expropriere pentru terenul proprietatea acestora. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt proprietarii unui teren situat în Com.

B., sat B., jud. Prahova și că, în urma aplicării procedurilor privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție Autostrăzii din București către Transilvania Statul Roman, a început procedura de expropriere a unei părți din teren ca urmare a aplicării în teren a planurilor autostrăzii, propunându-se exproprierea unei suprafețe de teren de 268.306 mp, având nr. cadastral C1. Reclamanții au mai arătat că s-a emis Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 200 din 10 iulie 2007 prin care cuantumul despăgubirilor s-a stabilit la 3.381,22 RON, sumă cu care însă nu sunt de acord, deoarece nu s-a ținut seama de prejudiciul rezultând din impedimentele în folosirea terenului care le rămâne în proprietate, impedimente datorate trecerii autostrăzii, despăgubirea trebuie sa fie raportată atât la prețul real al terenului preluat cât și la prejudiciul cauzat proprietarilor.

În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu acte și expertiză evaluare proprietăți imobiliare. Prin sentința civilă nr. 770 din 30 martie 2009, Tribunalul Prahova, a admis acțiunea formulată de reclamanții M.N., D.D.,C.Ș., D.Ș. și C.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și, în consecință, a modificat în parte hotărârea nr. 200 din 2007 în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 8.401,49 RON, conform raportului de expertiza întocmită de expert N.C. A obligat pârâtul la plata sumei de 1.900 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expertiza, onorariu expert-parte. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 200 din 10 iulie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2000 - Consiliul Local B., s-a dispus exproprierea și consemnarea despăgubirii pentru terenul de 268,306 mp.

situat în Com. B., nr. cadastral C1., teren ce aparținea expropriatelor M.N., D.D., precum și moștenitorilor defunctei C.T.M., despăgubirea stabilită de 3.381,22 RON fiind determinată conform raportului de evaluare și urma a fi consemnată în termen de 5 zile dar nu mai târziu de 15 zile. După cum a reieșit din cuprinsul raportului de expertiză evaluare proprietăți imobiliare întocmit de expert N.C., valoarea despăgubirii cuvenită reclamanților și suma încasată de 3.381,22 RON se ridica la 8.401,49 RON. Împotriva sus menționatei decizii a declarat apel în termen legal pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Pârâtul a susținut că sentința pronunțată de Tribunalul Prahova este nelegală și netemeinică față de faptul că instanța de fond, a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de expert N.C.

și obligarea Statului Român prin C.N.A.D.N.R. la plata de despăgubiri în baza acestuia. Astfel, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 comisia de experți numită de instanță trebuie să întocmească un singur raport de expertiză, semnat de toți aceștia, ceea ce nu s-a întâmplat. Chiar dacă unul din experți ar fi avut o opinie separată, aceasta trebuia redactată și motivată separat în cadrul raportului de expertiză unic. A mai precizat pârâtul că, în mod nelegal prima instanță a omologat raportul de expertiză deși la stabilirea valorii reale a terenului expropriat nu s-au luat în considerare prețurile reale de tranzacționare ale terenurilor din localitatea B., ci doar prețurile de ofertare, publicate de internet și în ziare.

Pârâtul a mai susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică și datorită faptului că, prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul N.C. și admiterea cererii de chemare în judecată, reclamanții se îmbogățesc fără justă cauză, pe seama Statului Român. Astfel, deși poate fi adevărat că prețul solicitat pentru imobilele aflate în aproprierea autostrăzii este mai ridicat decât acela al terenurilor situate în alte locații din comuna B., această creștere exagerată, reflectată în prețurile care se solicită, este una artificială, care se bazează doar pe posibilitatea unei îmbogățiri fără justă cauză pe seama Statului Român și nicidecum pe criterii reale de sporire propriu-zisă a valorii terenului.

Într-o atare situație, este dovedit interesul speculativ al reclamantei datorită faptului că atât în anul 2006, când a fost întocmit raportul inițial de evaluare cât și în anul 2008, când s-a întocmit raportul de expertiză în fața instanței de fond, nu au fost evidențiate prezența unor culturi agricole pe terenul supus exproprierii, ceea ce denotă faptul că reclamanta nu a cultivat niciodată terenul supus exproprierii. Un alt motiv de apel a vizat faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților D.Ș. și C.Ș., deoarece numai C.N. are calitatea de moștenitor legal al defunctei C.T.M.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 55 din 16 martie 2010, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând următoarele: Art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică dispune că pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Așadar, din reglementarea menționată se deduce că cei trei experți urmează a-și desfășura activitatea în cadrul comisiei, aceștia urmând a întocmi un coraport, numai modul de constituire al comisiei fiind astfel stabilit încât în aceasta să se afle specialiști desemnați de fiecare parte litigantă, precum și de instanță, fără însă ca cei desemnați de cei aflați în diferend să aibă calitatea de experți consilieri.

Ori, în speța dedusă judecății la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2008 în fața tribunalului a fost încuviințată proba cu expertiză evaluări, fiind numiți și experți, cei desemnați de părți apărând în încheiere ca experți consilieri, în același sens fiind efectuate și adresele către aceștia. În aceiași calitate de experți consilieri, iar nu de membrii ai comisiei constituită potrivit legii cei doi experți desemnați de părți apar și în încheierile și adresele ulterioare. Mai mult decât atât, experții desemnați de părți nu și-au exprimat punctul lor de vedere, iar expertul desemnat de expropriator, M.V. nu a semnat raportul de expertiză. Așa fiind criticile pârâtului conform cărora instanța de fond, prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert N.C., a încălcat prevederile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 care impun ca în cauzele de exproprieri comisia de experți trebuie să întocmească un singur raport de expertiză, sunt fondate.

Tocmai în lumina acestor critici și pentru o legală și temeinică soluționare a cauzei Curtea a încuviințat în faza de apel, în temeiul art. 295 C. proc. civ. la solicitarea apelantului efectuarea unei noi lucrări de expertiză de către o comisie de experți constituită potrivit dispozițiilor legii speciale, aceștia întocmind o singură lucrare în cadrul căruia și-au exprimat punctele de vedere. Referitor la criticile privind modul de stabilire a despăgubirilor, Curtea a reținut că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța au ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Din acest punct de vedere s-a reținut că jurisprudența C.E.D.O. a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții c. Regatului Unit).

Din dispozițiile legale menționate a rezultat cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat. În cauză, în apel s-a efectuat o expertiză de către o comisie de experți, aceștia stabilind valoarea despăgubirilor astfel: expertul M.G. desemnat de instanță a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 22.108,40 RON, expertul C.C. desemnat de expropriat a stabilit suma de 26.748,92 RON (aproximativ 24 euro/mp), iar expertul desemnat de apelantul-pârât M.I. a stabilit valoarea despăgubirii la suma stabilită inițial de expropriator, respectiv 3.381,22 RON. La stabilirea acestor valori s-a avut în vedere de către expertul desemnat de instanță contractele de vânzare-cumpărare pe anul 2008, oferta C.N.A.D.N.R.

din 27 iulie 2007 de 14 euro/mp, decizia nr. 43/2009 definitivă a Curții de Apel Ploiești 22,30 euro/mp, prețul mediu de ofertă din publicațiile imobiliare de 30,59 euro/mp, iar expertul C.C. a avut în vedere pe lângă aceste acte și faptul că terenul expropriat are categoria de folosință teren agricol-grădină de legume, care la data efectuării expertizei era productivă, restul de teren rămas neexpropriat în suprafață de 2.531,69 mp fiind situat dincolo de traseul autostrăzii este lipsit de posibilitatea de acces spre proprietatea expropriaților, și este supus poluării sonore, gazoase, adiacent zonei de protecție a autostrăzii. Expertul M.I. a avut în vedere numai contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2007-2008, înregistrate la Primăria B. S-a mai reținut că din adresa existentă la dosar apel, emisă de Primăria comunei B. rezultă că valoarea terenului arabil extravilan din comuna B. stabilită conform ofertei C.N.A.D.N.R.

de despăgubire pe categorii de terenuri în baza. „Raportului de expertiză tehnică evaluare” este de 14 euro/mp. Comparând toate aceste valori cu valoarea de 11 euro/mp stabilită prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond și având în vedere și principiul instituit de art. 26 C. proc. civ. conform căruia apelantului nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac, Curtea a constatat că această valoare de 11 euro/mp reprezintă o valoare justă și acoperitoare de despăgubire. În ceea ce privește solicitarea intimaților-reclamanți de a se stabili valoarea despăgubirilor la suma calculată de experții M.G. și C.C., instanța de apel a constatat că această cerere este neîntemeiată având în vedere că reclamanții nu au declarat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.

Referitor la motivul de apel privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților D.Ș. și C.Ș., acesta nu a mai fost analizat de instanța de apel având în vedere că apelantul nu l-a mai susținut. Față de aceste considerente, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat și, în baza art. 296 C. proc. civ., l-a respins ca atare. Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs reclamanții D.C., M.M., C.N., D.Ș., C.Ș. și M.N. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 3968 din 12 mai 2011 a admis recursurile declarate de reclamanții D.C., M.M., C.N., D.Ș., C.Ș. și M.N. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

declarate împotriva deciziei nr. 55 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, pentru a se dispune efectuarea unui nou raport de expertiză cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru a administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 6622/105/2008/a1, iar prin încheierea din 8 decembrie 2011 a fost încuviințată efectuarea unei noi expertize de specialitate de către o comisie de experți care să stabilească valoarea terenului în litigiu cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, lucrare prin care să se determine prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu. Lucrarea a fost efectuată și depusă la dosar la 21 septembrie 2012. Prin decizia nr. 86 din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R.

SA București, împotriva sentinței nr. 770 din 30 martie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată și i-a obligat pe reclamanți la plata sumei de 2.900 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți către apelantă. Instanța de apel, în rejudecarea apelului, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță și a dispozițiilor instanței de casare, a reținut că apelul pârâtului este fondat pentru următoarele considerente: Prin expertiza efectuată de expertul M.I., s-a ajuns la o valoare unitară de despăgubire de 12 RON pe mp, ținându-se cont de prețurile cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială și luându-se în considerare și aspectele care evidențiază o vânzare normală.

Pentru a ajunge la această valoare expertul desemnat în cauză a inventariat 30 de contracte de vânzare cumpărare a terenului în anul 2007 și un număr de 41 de contracte de vânzare cumpărare în anul 2008. Ori, valoarea estimată de acest expert este inferioară celei stabilite în expertiza efectuată la fond, de 11 euro/mp și, de asemenea, apropiată de cea stabilită prin hotărârea contestată, în care valoarea unitară a terenului este 12,60 RON /mp, valoare ce include și valoarea prejudiciului. Astfel, sub acest aspect, este neîntemeiată contestarea cuantumului fixat prin Hotărârea nr. 200/2007 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Din opinia expertului tehnic M.I.C., rezultă o valoare de tranzacționare între 15-23 euro, fără însă a se indica dacă au fost studiate contracte de vânzare-cumpărare în care oferta de tranzacționare estimată de acest expert să se concretizeze într-un act juridic translativ de proprietate.

De asemenea, nici experta G.S. nu face o estimare a valorii proprietății în cauză fundamentată pe baza unor contracte de vânzare cumpărare ci doar pe baza hotărârilor de despăgubire, menționându-se că valorile de tranzacționare pe piața liberă nu au fost luate în calcul, deoarece după opinia expertei nu reprezintă valori de despăgubire. Ori din cuprinsul obiectivelor fixate de către instanța de judecată rezultă că lucrarea prin care se stabilea valoarea terenului în litigiu trebuia să fie efectuată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, prin care să se determine prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială pe care se află situat acest teren, singura expertiză fiind efectuată în acest sens de expertiza M.I.

Instanța de apel, având în vedere argumentele expuse, a reținut că expertiza efectuată cu respectarea obiectivelor fixate de instanță este expertiza M.I. și, față de concluziile acesteia, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate și, în raport de 274 C. proc. civ., i-a obligat totodată, pe reclamanții aflați în culpă procesuală, la plata către pârât a sumei de 2.900 RON, cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții D.C., M.M., M.N., D.Ș. și C.N., care, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C. proc.

civ. și, criticând-o pentru nelegalitate, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței tribunalului ca legală și temeinică. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat în drept pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că la termenul când au avut loc dezbaterile asupra apelului instanța a fost alcătuită din alți membri ai completului de judecată decât „cei care au instrumentat cauza” până la momentul dezbaterii cererii de apel iar schimbarea completului s-a făcut fără vreun motiv. Recurenții-reclamanți au susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. deoarece instanța care a soluționat apelul la data de 8 noiembrie 2012 nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, nefiind instanța legal investită inițial, ceea ce constituie motiv de casare a hotărârii, cu toate consecințele procedurale.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că, în cadrul expertizei efectuată în apel, în rejudecare, în mod greșit instanța de apel a omologat punctul de vedere al expertului M.I., expertul numit de pârât și nu punctul de vedere al experților numiți de instanță și de reclamanți. Recurenții-reclamanți au susținut că expertul M.I. a pretins că a vizualizat un număr de contracte de vânzare-cumpărare care l-ar fi dus la concluzia ca prețul stabilit de Statul Român ca despăgubire este corect or prețul în contractele translative de proprietate încheiate în forma autentică de cele mai multe ori nu reprezintă adevărata valoare a respectivei tranzacții, deoarece părțile pentru anumite considerente de ordin fiscal și economic indică în act un preț mai mic decât cel real astfel că acest criteriu este cel puțin discutabil.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că norma legală prevede că trebuie avută în vedere valoarea cu care se tranzacționează în mod obișnuit astfel de imobile, la data expertizei or, expertul desemnat în comisie de către pârât a avut în vedere contracte încheiate cu mult timp înainte de momentul efectuării expertizei, ceea ce afectează legalitatea probei administrate. Recurenții-reclamanți au mai arătat că la nivelul Curții de Apel Ploiești nu există o practică unitară în abordarea problematicii exproprierii, în sensul că unele complete de judecată, în urma administrării probelor în apel, resping apelul declarat de Statul Roman prin C.NAD.N.R.

S.A., menținând soluțiile de admitere a contestațiilor formulate de expropriați, în timp ce alte complete de judecată admit apelurile Statului Român și resping pe fond contestațiile, menținând hotărârile de despăgubire, în condițiile în care în toate cauzele din apel expertul desemnat de Statul Român în comisie este expertul M.I., acesta precizând același punct de vedere în toate lucrările.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că nu pot fi de acord „cu aplicarea unei alte unități de măsură în același gen de cauză, anumiți magistrați înlăturând argumentele expertului parte M. în situații absolut identice” și că exproprierea în localitatea B. s-a realizat într-o tarla unde existau mai mulți proprietari vecini iar prin analiza total diferită a aceluiași gen de probă s-a ajuns la situația absurdă ca unui proprietar să i se admită prin hotărâre irevocabilă contestația și să primească o valoare mai mare decât cea inițială, iar vecinilor acestuia să li se respingă acțiunea, deși expertiza a fost realizată de aceeași comisie în aceeași componentă. Recurenții-reclamanți, printr-un al treilea motiv de recurs au susținut că în mod greșit instanța de apel i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.900 RON.

Recurenții-reclamanți au arătat că în mod eronat s-a consemnat în practicaua încheierii din 8 noiembrie 2012 că pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, prin apărătorul său, ar fi solicitat, cu prilejul dezbaterilor orale asupra apelului, cheltuielile de judecată, deoarece acesta, la finalul concluziilor sale a solicitat să se ia act că va cere, eventual, cheltuielile de judecată, pe cale separată. Așa fiind, recurenții-reclamanți au arătat că înțeleg să conteste atât mențiunea din practica conform căreia s-ar fi solicitat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată cât și obligarea lor la plata sumei de 2.900 RON, care nu a fost solicitată. Au mai arătat că până la soluționarea cauzei în apel (rejudecare) a cauzei, niciunui alt contestator (intimați în apelurile de la Curtea de Apel Ploiești) nu li s-au impus în sarcină cheltuieli de judecată.

Recurenții-reclamanți, pentru argumentele expuse, au solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (pct. 1) și, respectiv, când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii. Ipotezele care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. vizează compunerea completului de judecată în conformitate cu prevederile legii de organizare judecătorească, respectiv situația în care la soluționarea cauzei a participat și un judecător incompatibil, nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la recuzare sau neparticiparea procurorului la judecată în cazurile în care participarea sa era obligatorie, potrivit legii.

Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este statuat de lege în scopul respectării principiului continuității dezbaterilor conform căruia hotărârea trebuie să fie pronunțată de judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în fond. Această cerință nu se cere a fi întrunită la termenele anterioare judecății în fond, astfel că este posibilă schimbarea ulterioară a completului de judecată, cu singura condiție ca judecătorii care au soluționat fondul să pronunțe hotărârea. Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că, în cauză, ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., deoarece la termenul când au avut loc dezbaterile asupra apelului, în rejudecare, instanța a fost alcătuită din alți membri ai completului de judecată decât „cei care au instrumentat cauza” până la momentul dezbaterii cererii de apel iar schimbarea completului s-a făcut fără vreun motiv.

În speță, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. ar fi fost atrasă numai în situația în care completul care a soluționat apelul n-ar fi fost compus din doi judecători, astfel cum prevăd dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sau dacă vreunul sau ambii membrii ai completului ar fi fost incompatibili, or niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în cauză. Astfel, din examinarea lucrărilor dosarului reiese că apelul a fost soluționat de un complet format din doi judecători, astfel cum prevăd dispozițiile legale menționate și că niciunul dintre judecători nu a fost incompatibil în sensul art. 24 C. proc.

civ., de vreme ce judecătorii ce au format completul inițial investit cu rejudecarea cauzei, după reînregistrarea pricinii pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au formulat cereri de abținere la data de 27 octombrie 2001, care, prin încheierea din 28 octombrie 2011 au fost admise iar dosarul a fost înaintat, potrivit încheierii din 01 noiembrie 2011, Compartimentului Registratură pentru a fi repartizat aleatoriu unui alt complet de judecată, în temeiul art. 98 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Astfel cum a fost formulată, critica recurenților-reclamanți se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., însă nu este fondată.

Judecătorii ce au format completul investit cu soluționarea apelului, în rejudecare, după admiterea cererilor de abținere ale judecătorilor ce s-au pronunțat asupra apelului în primul ciclu procesual au dispus, la termenele care au avut loc, încuviințarea unei noi expertize, conform îndrumărilor date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au numit membrii comisiei de expertiză. Raportul de expertiză efectuat în apel, semnat de experții M.I.C. (numit de reclamanți) și S.G. (desemnat de instanță după înlocuirea, din motive medicale, a expertului M.I.) precum și punctul de vedere al expertului M.I. (numit de pârât) au fost depuse la dosar la data de 21 septembrie 2012 și, respectiv, 20 septembrie 2012 (dosar apel) iar la termenul din 27 septembrie 2012, instanța a amânat judecata apelului la termenul din 8 noiembrie 2012, pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul acestor lucrări.

Prin procesul-verbal al președintelui secției civile a Curții de Apel Ploiești, încheiat la data de 07 noiembrie 2012, - în acord cu dispozițiile art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005, cu completările și modificările ulterioare (conform cărora î n caz de absență, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanență, desemnați conform alin. (4) și (5), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal” - s-a stabilit, componența unui alt complet, care să instrumenteze cauza la termenul din 8 noiembrie 2012 (dosar apel).

Astfel, chiar dacă pe parcursul judecății cauzei completul de judecată a fost format din alți judecători decât cei în fața cărora au avut loc dezbaterile asupra apelului, nu se poate reține că în speță n-ar fi fost respectat principiul continuității dezbaterilor, câtă vreme administrarea probei cu expertiză s-a făcut la termenul din 8 noiembrie 2012, când au avut loc și dezbaterile asupra cererii de apel și, chiar dacă pronunțarea a fost amânată în temeiul art. 260 alin. (1) C. proc. civ., aceeași judecători care au alcătuit completul în etapa dezbaterii apelului, au deliberat și pronunțat hotărârea atacată cu recurs, încheierile de amânare a pronunțării, minuta și hotărârea redactată ulterior fiind semnate de același complet.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză. Recurenții-reclamanți, prin criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs au susținut că în mod greșit instanța de apel a omologat punctul de vedere al expertului M.I. (expertul numit de pârât), care a stabilit despăgubirile datorate reclamanților, în baza mai multor contracte de vânzare-cumpărare deoarece prețul din contractele translative de proprietate încheiate în forma autentică de cele mai multe ori nu reprezintă adevărata valoare a respectivei tranzacții, părțile convenind un preț mai mic decât cel real, astfel că acest criteriu este discutabil.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că norma legală prevede că trebuie avută în vedere valoarea cu care se tranzacționează în mod obișnuit astfel de imobile, la data expertizei or, expertul desemnat în comisie de către pârât a avut în vedere contracte încheiate cu mult timp înainte de momentul efectuării expertizei, ceea ce afectează legalitatea probei administrate. Criticile astfel formulate sunt vădit nefondate. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul cu care se vând efectiv imobile, deci prețul consemnat în contractele de vânzare-cumpărare. În speță, expertul M.I., în punctul de vedere formulat cu prilejul efectuării raportului de expertiză, a precizat că, în vederea stabilirii despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților, a inventariat un număr de 30 de contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în anul 2007 și un număr de 41 de contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în anul 2008 (pe care le-a indicat în anexa la lucrare – filele 72-82 dosar apel) și că, datorită crizei financiare și imobiliare, începând cu anul 2009 și continuând cu anii 2010, 2011 și 2012, prețurile terenurilor au scăzut foarte mult, la momentul efectuării expertizei piața imobiliară fiind blocată în sensul că nu s-au mai făcut și nu se mai fac tranzacții (dosar apel).

Instanța de apel a motivat judicios de ce punctul de vedere al expertului M.I. este singurul care poate fi omologat, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de îndrumările date de Înalta Curte prin decizia de casare. Instanța de apel a constatat că doar acest expert a avut în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială și, luând în considerare și aspectele care evidențiază o vânzare normală, a stabilit, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, o valoare unitară de despăgubire de 12 RON pe mp, valoare apropiată de cea stabilită prin hotărârea contestată (respectiv de 12,60 RON/ mp, ce include și valoarea prejudiciului), în timp ce expertul M.I.C.

(numit de reclamanți) și expertul G.S. (numit de instanță) au evaluat despăgubirile cu ignorarea criteriului statuat de legiuitor prin art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, expertul tehnic M.I.C. a opinat pentru o valoare de tranzacționare între 15-23 euro/mp , fără însă a preciza dacă în stabilirea acesteia a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare în care oferta de tranzacționare estimată să se concretizeze într-un act juridic translativ de proprietate în timp ce experta G.S. nu a făcut o estimare a valorii terenului fundamentată pe baza unor contracte de vânzare- cumpărare, ci doar pe baza hotărârilor de despăgubire, menționând că valorile de tranzacționare pe piața liberă nu au fost luate în calcul, deoarece, în opinia sa, nu reprezintă valori de despăgubire.

Ori, din cuprinsul obiectivelor fixate de către instanța de judecată, rezultă că lucrarea prin care se stabilea valoarea terenului în litigiu trebuia să fie efectuată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, avându-se în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială pe care se află terenul reclamanților iar instanța de apel, având în vedere argumentele expuse, corect a reținut că singurul punct de vedere formulat cu respectarea acestei cerințe este cel al expertului M.I., motiv pentru care l-a și omologat. Nu pot fi primite criticile recurenților-reclamanți referitoare la încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 care prevăd că expertiza trebuie să aibă în vedere prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data efectuării expertizei.

Astfel, respectarea criteriului legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părțile să fie în măsură să depună la dosar comparabile la nivelul perioadei în care se realizează expertiza, pentru imobile din aceeași unitate administrativ teritorială, iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să se aibă în vedere comparabile cât mai apropiate de momentul realizării expertizei, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.

În speță, pentru stabilirea valorii terenului expropriat au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare din 2007 și 2008, deoarece, așa cum a precizat expertul M.I., începând cu anul 2009, prețurile terenurilor au scăzut iar la momentul efectuării expertizei piața imobiliară era blocată, nemaifiind încheiate tranzacții imobiliare, reclamanții nefăcând dovada că ar fi existat comparabile apropiate de momentul efectuării raportului de expertiză pe care instanța să nu le fi avut în vedere și care să fie contrare celor administrate în cauză, în sensul de a dovedi o valoare mai mare a prețului terenului pe metru pătrat decât cea oferit de expropriator.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că în mod greșit despăgubirile ce li se cuvin au fost stabilite în baza contractelor de vânzare-cumpărare deoarece prețul din contractele translative de proprietate încheiate în forma autentică de cele mai multe ori nu reprezintă adevărata valoare a respectivei tranzacții, părțile convenind un preț mai mic decât cel real. Aceste susțineri nu pot fi însă primite deoarece, în afara faptului că neagă însăși criteriul statuat de legiuitor prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt formulate și cu ignorarea faptului că înscrisul autentic are deplină credință în privința oricărei alte persoane despre dispozițiile și convențiile ce le constată. Prin motivele de recurs, recurenții-reclamanți au mai invocat practica neunitară la nivelul Curții de Apel Ploiești, susținând că, în spețe similare - în care expertul desemnat de pârât a fost expertul M.I., care a formulat același punct de vedere -, soluțiile au fost diferite.

Cu referire la acest aspect, este de observat că pe planul dreptului intern, jurisprudența este izvor de drept doar în cazul deciziilor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii (cale de atac extraordinară, care nu are efecte față de părțile în proces, dar care are efecte viitoare erga omnes) și în cazul deciziilor emise de Curtea Constituțională, prin care sunt admise excepții de neconstituționalitate, invocate într-un proces iar în cazul admiterii excepției în procesul respectiv, dispoziția legală constatată ca fiind neconstituțională nu mai are aplicare, decizia Curții Constituționale fiind opozabilă erga omnes. În celelalte cazuri, hotărârile pronunțate de instanțe nu constituie izvor de drept, deoarece, pe calea practicii judiciare nu se creează reguli generale și obligatorii ci se soluționează un caz litigios concret, prin aplicarea unei norme de drept.

Referitor la ultimul motiv de recurs al reclamanților, conform căruia greșit au fost obligați de instanța de apel la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.900 RON și că în mod greșit s-a consemnat în practica faptul că pârâtul, prin reprezentant, ar fi solicitat cheltuieli de judecată, sunt de reținut următoarele: Prin dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., este reglementată instituția juridică a îndreptării hotărârii, în sensul că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, fiind unanim admis că pentru îndreptarea hotărârilor se pronunță o încheiere care este supusă acelorași căi de atac de care era susceptibilă hotărârea îndreptată, iar îndreptarea de hotărâri se poate face oricând, indiferent dacă este sau nu supusă executării silite.

În speță, reclamanții nu au formulat nicio cerere de îndreptare a erorilor materiale pretins a fi săvârșite în încheierea de amânare a pronunțării deciziei recurate astfel că susținerile vizând acest aspect nu pot face obiect al examinării în recurs, în lipsa unei încheieri prin care să fi fost soluționată o asemenea cerere de îndreptare a erorii materiale. Atâta vreme cât în încheierea de amânare a pronunțării deciziei s-a consemnat că pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariul experților (dosar apel), la dosar existând dovada acestor cheltuieli, în mod corect instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., s-a pronunțat asupra acestei cereri, în sensul admiterii ei.

Înalta Curte, având în vedere considerentele care preced, constată că decizia instanței de apel este legală astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D.C., M.M., M.N., D.Ș. și C.N. împotriva deciziei nr. 86 din 22 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.