ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5625/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5625/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin
contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 10 noiembrie
2008, sub nr. 7304/105/2008, contestatorul I.M.V. a solicitat instanței ca, în
contradictoriu cu intimatul Statul Român - prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, să dispună modificarea hotărârii de stabilire
a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea
Legii nr. 198/2004, în sensul majorării cuantumului despăgubirii pe care
intimatul o datorează în urma aplicării procedurii de expropriere pentru
terenul proprietatea bunicii paterne.
Prin
Sentința civilă nr. 1363 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a admis în
parte contestația, a modificat Hotărârea nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de
intimată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și a obligat intimata sa
plătească contestatorului suma de 6.167,43 RON reprezentând despăgubire pentru
terenul expropriat, în suprafața de 428,294 mp, situat în comuna B., sat B.,
jud. Prahova, T.36 Parcela 600/33.
În
justificarea soluției, prima instanță, a reținut că prin Hotărârea de Stabilire
a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 a fost expropriat terenul în
suprafață de 428,294 mp situat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova,
acordându-se despăgubiri în cuantum total de 5397,41 RON.
S-au
avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora
"La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța
vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același
fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de
expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor
persoane îndreptățite....".
De
asemenea, tot cu privite la despăgubiri, s-a reținut incidența dispozițiilor
art. 27 din același act normativ care stipulează că "Despăgubirea acordată
de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici
mai mare decât cea solicitată de expropriat (...)."
S-a
ținut seama de raportul de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit că
terenul expropriat este amplasat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova,
parcela 600/33, tarlaua 36, cu nr. cadastral 1103.
Pornind
de la analiza pieței terenurilor comparabile, incluzând analiza prețurilor la
care au fost înregistrate tranzacții și a elementelor de comparații cu terenuri
similare, prin expertiza întocmită de comisia de experți, a fost evaluat
terenul expropriat la suma de 5397,41 RON, de către expert M.I., 6167,43 RON de
către expert D.L. și 30625 RON expert B.C.
Prin
urmare, instanța a admis în parte acțiunea și a modificat în parte Hotărârea
nr. 139 din 05 aprilie 2007, în sensul că a obligat intimata să plătească
contestatorului o despăgubire pentru terenul expropriat în litigiu, în cuantum
de 6167,43 RON, ce va fi achitată în termen de 30 zile de la data rămânerii
definitive a sentinței, reținându-se că punctul de vedere întocmit de expert
D.L. este cel mai apropiat de realitate, suma propusă drept despăgubire de
către expert B.C., în cuantum de 30.625 RON, fiind una nerealistă, întrucât
este mult prea mare.
Apelurile
declarate de reclamantul I.M.V. și de pârâtul Statul Român, prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva
sus-menționatei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 14
din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere, referitor la apelul
reclamantului, că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat acordată de
instanța de fond este corectă, aceasta reflectând o analiză a pieței terenurilor
comparabile din zona administrativ-teritorială a locului situării terenului,
precum și prețurile la care au fost înregistrate tranzacții la momentul
efectuării expertizei.
S-a
apreciat că la stabilirea despăgubirilor s-au respectat atât dispozițiile art.
25 din Legea nr. 33/1994 cu privire la comisia de experți, formată dintr-un
expert desemnat de către instanță, unul de către expropriator și un al treilea
din partea persoanelor care au fost supuse exproprierii, cât și dispozițiile
art. 26 potrivit cărora "despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite". Totodată s-a avut în vedere aplicarea corectă a art. 27 din
Legea nr. 33/1994.
Cu
privire la raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat de către
instanță, instanța de apel a apreciat că în mod corect nu a fost omologat acest
raport de expertiză, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 26 din
Legea nr. 33/1994, în sensul că s-a făcut o interpretare subiectivă a unor
prețuri de ofertare din diverse publicații, care nu sunt reale și verificabile,
prețurile de ofertă fiind stabilite numai de către ofertant.
S-a
mai reținut că valoarea propusă de către experta D.L. (desemnată de altfel de
către persoana expropriată) reflectă realitatea din zona
administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, fiind cel mai
apropiat de realitate.
Cu
privire la apelul pârâtului, s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a
omologat raportul de expertiză efectuat de către experta D.L., întrucât acesta
a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, că
reflectă realitatea din zona administrativ-teritorială în care este situat
terenul, folosindu-se prețurile de tranzacționare practicate în zona
respectivă.
S-a
conchis în sensul că despăgubirile, astfel cum au fost stabilite, au ținut
seama de toate criteriile impuse de lege și anume: valoarea reală a imobilului,
prejudiciul cauzat proprietarului și prețul cu care se vând în mod obișnuit
imobilele de aceeași categorie de folosință aflate pe teritoriul comunei B.
Prin
Decizia nr. 8417 din 28 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a
admis recursurile declarate de reclamantul I.M.V. și pârâtul Statul Român prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA împotriva deciziei
pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Considerentele
care au condus la adoptarea acestei decizii, au avut în vedere faptul că nu s-a
făcut dovada evaluării despăgubirii cuvenită celui expropriat cu respectarea
unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2)
din Legea 33/1994, care fac trimitere la prețurile obișnuite de tranzacționare,
operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe prețuri
de vânzare și nu de ofertare.
Astfel,
s-a arătat că, deși experții ce au întocmit expertiza, pe care s-a întemeiat
hotărârea de primă instanță, au precizat că au analizat piața terenurilor
comparabile, incluzând analiza prețurilor la care au fost înregistrate
tranzacții și a elementelor de comparații cu terenuri similare, instanțele
fondului și-au însușit opinia expertului D.L., fără a observa faptul că nu au
fost atașate raportului de expertiză niciun fel de dovezi, respectiv contracte
de vânzare-cumpărare din zonă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cei trei
experți au avut puncte de vedere diferite asupra evaluării.
Sintagma
"prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația
de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat
ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele
de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile
de mică publicitate sau de pe internet.
Numai
în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau
neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din
zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în
determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Cum
expertiza însușită de instanțele de fond nu este însoțită de niciun document
care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, iar în absența
acestei dovezi atașate raportului de expertiză, nu se putea accepta evaluarea
pe baza ofertelor de vânzare, s-a apreciat că se impune efectuarea unei
expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu
respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr.
33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și
pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
În
rejudecare, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 7304/105/2008/a1 pe rolul
Curții de Apel Ploiești care, prin Decizia civilă nr. 26 din 17 aprilie 2013, a
respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanță de
către pârâtul Statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA, și a admis apelul reclamantului îndreptat împotriva
aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe
pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru terenul expropriat în
cuantum de 23.117,95 RON, în termen de 30 de zile de la data pronunțării
deciziei de apel, menținând, în același timp, restul dispozițiilor sentinței
atacate.
Pronunțându-se
astfel, instanța de apel a precizat că, deși ambele apeluri conțin critici cu
privire la expertiza de evaluare întocmită de instanța de fond, aceste aspecte
nu mai pot fi analizate întrucât prin decizia de casare pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție s-a considerat că se impune efectuarea unei
expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu
respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr.
33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și
pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Procedând
la refacerea expertizei tehnice de către 3 experți, s-a arătat că nu s-au putut
prezenta tranzacții încheiate în perioada de referință, primindu-se răspunsuri
negative de la Primăria Comunei B., de la Camera Notarilor Publici și ANPCI
Prahova, urmare a caracterului secret și confidențial al contractelor de
vânzare-cumpărare.
Prin
urmare, atât expertul numit de instanță, cât și expertul desemnat de Statul
Român s-au raportat la valorile de piață stabilite de experții tehnici
evaluatori în perioada 2007 - 2010, valorile fiind cuprinse între 7,93 euro/mp
și 35 euro/mp, cât și la valorile de despăgubire stabilite prin Hotărâri ale
Comisiilor de Despăgubire cuprinse între 3,74 euro/mp și 83 euro/mp,
observându-se că acestea din urmă diferă foarte mult, deși terenurile erau
situate în aceeași zonă de amplasament și prezentau aceleași caracteristici.
Expertul
propus de reclamant, a estimat valoarea de piață pe baza informațiilor emise de
primărie, practicii judiciare și altor hotărâri ale comisiilor de despăgubire,
ajungând la concluzia că valoarea totală de despăgubire estimată este de
30.532,55 RON, la nivelul anului 2007.
Apreciind
că despăgubirea propusă de expertul C.C. este rezonabilă, respectând criteriile
cerute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de categoria de folosință a
terenului, de valorile practicate pe piața imobiliară în perioada exproprierii,
atât la tranzacțiile imobiliare, cât și de expropriator, în alte cazuri de
expropriere a unor terenuri similare, instanța de apel a concluzionat că
despăgubirea cuvenită reclamantului pentru terenul expropriat, este în cuantum
de 23.117,95 RON.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională
de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru
nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
motivarea recursului declarat, s-a susținut de către recurent că atât
tribunalul, dar și instanța de apel, în rejudecare, au încălcat dispozițiile
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit
recurentului, sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit
imobilele" nu poate indica decât prețul de tranzacționare al acestor
imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare, și nicidecum prețul de
ofertare postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare în
jud.Prahova, de care, în mod greșit, au ținut seama instanța de apel și experții
numiți de către aceasta instanță și expropriat.
Prețurile
de tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul
respectiv a intrat în proprietatea statului, și anume data la care a fost
consemnată suma stabilită ca despăgubire.
Prin
omologarea punctului de vedere întocmit de către expertul C.C., instanța de
apel a nesocotit dispozițiile imperative ale Deciziei de casare nr. 8417 din 28
noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât
evaluarea despăgubirii cuvenită reclamantului, ce a fost efectuată de acest
expert, a luat în considerare prețurile de ofertare apărute pe internet și în
presa prahoveană.
Recurentul
a formulat obiecțiuni la punctele de vedere ale experților C.M. și C.C.,
invocând că aceștia nu au ținut cont de cerințele imperative ale art. 25 și 26
din Legea nr. 33/1994 la stabilirea despăgubirilor, însă obiecțiunile au fost
respinse de instanța de apel.
Numai
punctul de vedere al expertului M.I., numit de Statul Român prin CNADNR,
respectă dispozițiile Legii nr. 33/1994 la calcularea despăgubirilor, întrucât
acesta a luat în considerare prețurile din contractele de vânzare-cumpărare de
la Primăria comunei B., care sunt prețuri de tranzacționare.
Prin
concluziile punctului de vedere al acestui expert se arată că valorile de
despăgubire acordate au fost de aproximativ două ori mai mari decât valorile de
tranzacționare ale imobilelor din unitatea teritorial- administrativă a comunei
B. Prin urmare, întrucât despăgubirile acordate de Statul Român prin hotărârea
de stabilire a despăgubirilor emisă în cauza de față sunt îndestulătoare, s-a
solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant
nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe
suplimentare.
La
termenul de judecată din 4 decembrie 2013, instanța de recurs a pus în discuția
părților, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică, incidența
dispozițiilor art. 282
1
C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 1
din același cod.
Cu
referire la motivul de ordine publică pus în discuția părților, din oficiu, de
către Înalta Curte, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 1
C. proc. civ. - când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale
- se rețin următoarele:
La
data de 10 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a fost învestit cu soluționarea
contestației formulate de contestatorul I.M.V. împotriva Hotărârii de stabilire
a despăgubirilor nr. 139 din 5 aprilie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea
Legii nr. 198/2004, contestație ce a vizat modificarea (în sensul majorării)
cuantumului despăgubirilor acordate, urmare a aproprierii unei suprafețe de
428,294 mp din terenul ce constituie proprietatea contestatorului, în vederea
realizării lucrărilor de construcție a autostrăzii București - Transilvania.
În
drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr.
198/2004 și cele ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Se
mai reține că, prin hotărârea contestată, despăgubirea acordată a fost în sumă
de 5.397,41 RON și că, în urma soluționării contestației, în primul ciclu
procesual al cauzei, cuantumul despăgubirii la plata căruia intimatul a fost
obligat a fost majorat prin hotărârea primei instanțe, ce a fost menținută în
apel, la suma de 6.167,43 RON.
De
asemenea, în urma casării deciziei de apel nr. 14 din 27 ianuarie 2011 în
vederea calculării despăgubirilor cuvenite contestatorului cu respectarea
criteriilor de determinare prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, și a rejudecării cauzei, prin decizia de apel atacată pe calea
prezentului recurs, a fost majorat cuantumul despăgubirii stabilit în sarcina
intimatului la suma de 23.117,95 RON.
Potrivit
dispozițiilor art. 282
1
alin. (1) (în varianta modificată prin Legea
nr. 202/2010, norma modificatoare fiind, în acest caz, de imediată aplicare)
"Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță
în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreținere, în
litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în
materie civilă cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii,
acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la
înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii,
asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare
săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege".
Înalta
Curte apreciază că acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind
incident chiar în materii speciale cum este cea a exproprierii, nicio
condiționare în aplicarea sa neputând fi dedusă peste limitele pe care
dispozițiile-i proprii le conține sau care să se regăsească în materia proprie
specială care guvernează contenciosul în cauzele de expropriere.
Cu
referire la acest ultim aspect, Înalta Curte, reține că, potrivit dispozițiilor
art. 9 alin. (1) și 3 din Legea nr. 198/2004, sub regimul de aplicare al căreia
a fost emisă hotărârea contestată în prezenta cauză, expropriatorul nemulțumit
de cuantumul despăgubirii consemnate la dispoziția lui de expropriator, are
deschisă calea procedurală a contestației împotriva hotărârii de stabilire a
cuantumului despăgubirii, acțiune care se soluționează potrivit dispozițiilor
art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Pe
de altă parte, dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33//1994, care stabilesc
cadrul legal de soluționare al unei atare contestații, nu conțin nicio
dispoziție derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de normele codului de
procedură civilă, sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de
litigii. Dimpotrivă, din dispozițiile art. 23 alin. (2), teza finală, care
trimit la dreptul comun, se înțelege că hotărârea judecătorească pronunțată în
astfel de cauze este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Prin
urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor
judecătorești date în primă instanță în "litigii al căror obiect are o
valoare de până la 100.000 RON inclusiv" și cum valoarea pretenției
contestate ori a celei acordate în această procedură este cu mult inferioară
pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea
de Apel Ploiești a procedat la judecarea prezentei cauze în apel și nu în
recurs, cum era corect și cum s-ar fi impus cu observarea și aplicarea acestor
dispoziții legale.
Reținând
că prin aceasta s-a adus o încălcare dispozițiilor legale cuprinse în art. 54
alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea
completelor de judecată în apel și în recurs, Înalta Curte apreciază că în
cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate cu cele ale art.
312 alin. (3) C. proc. civ., fiind nerelevant asupra reținerii motivului de
casare privind nelegala compunere a instanței, aspectul judecării anterioare a
aceleiași pricini, în cel dintâi ciclu procesual, în două grade de jurisdicție,
finalizate cu pronunțarea unei decizii în recurs de către Înalta Curte de
Casație și Justiție, atâta timp cât motivul de nelegalitate reținut prin
prezenta deciziei, nu a făcut obiectul analizei judecătorești în etapele
procesuale pe care cauza le-a cunoscut .
De
asemenea, reținerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor
de nelegalitate invocate de recurent, care vor fi supuse atenției instanței de
recurs, cu ocazia rejudecării.
Pentru
motivele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia
atacată și va trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare, ca
instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 26 din
17 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Casează
decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare ca
instanță de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2013.
Procesat
de GGC - GV