ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5625/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5625/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 10 noiembrie

2008, sub nr. 7304/105/2008, contestatorul I.M.V. a solicitat instanței ca, în

contradictoriu cu intimatul Statul Român - prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, să dispună modificarea hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, în sensul majorării cuantumului despăgubirii pe care

intimatul o datorează în urma aplicării procedurii de expropriere pentru

terenul proprietatea bunicii paterne.

Prin

Sentința civilă nr. 1363 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a admis în

parte contestația, a modificat Hotărârea nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de

intimată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și a obligat intimata sa

plătească contestatorului suma de 6.167,43 RON reprezentând despăgubire pentru

terenul expropriat, în suprafața de 428,294 mp, situat în comuna B., sat B.,

jud. Prahova, T.36 Parcela 600/33.

În

justificarea soluției, prima instanță, a reținut că prin Hotărârea de Stabilire

a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 a fost expropriat terenul în

suprafață de 428,294 mp situat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova,

acordându-se despăgubiri în cuantum total de 5397,41 RON.

S-au

avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora

"La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor

persoane îndreptățite....".

De

asemenea, tot cu privite la despăgubiri, s-a reținut incidența dispozițiilor

art. 27 din același act normativ care stipulează că "Despăgubirea acordată

de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici

mai mare decât cea solicitată de expropriat (...)."

S-a

ținut seama de raportul de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit că

terenul expropriat este amplasat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova,

parcela 600/33, tarlaua 36, cu nr. cadastral 1103.

Pornind

de la analiza pieței terenurilor comparabile, incluzând analiza prețurilor la

care au fost înregistrate tranzacții și a elementelor de comparații cu terenuri

similare, prin expertiza întocmită de comisia de experți, a fost evaluat

terenul expropriat la suma de 5397,41 RON, de către expert M.I., 6167,43 RON de

către expert D.L. și 30625 RON expert B.C.

Prin

urmare, instanța a admis în parte acțiunea și a modificat în parte Hotărârea

nr. 139 din 05 aprilie 2007, în sensul că a obligat intimata să plătească

contestatorului o despăgubire pentru terenul expropriat în litigiu, în cuantum

de 6167,43 RON, ce va fi achitată în termen de 30 zile de la data rămânerii

definitive a sentinței, reținându-se că punctul de vedere întocmit de expert

D.L. este cel mai apropiat de realitate, suma propusă drept despăgubire de

către expert B.C., în cuantum de 30.625 RON, fiind una nerealistă, întrucât

este mult prea mare.

Apelurile

declarate de reclamantul I.M.V. și de pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva

sus-menționatei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 14

din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere, referitor la apelul

reclamantului, că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat acordată de

instanța de fond este corectă, aceasta reflectând o analiză a pieței terenurilor

comparabile din zona administrativ-teritorială a locului situării terenului,

precum și prețurile la care au fost înregistrate tranzacții la momentul

efectuării expertizei.

S-a

apreciat că la stabilirea despăgubirilor s-au respectat atât dispozițiile art.

25 din Legea nr. 33/1994 cu privire la comisia de experți, formată dintr-un

expert desemnat de către instanță, unul de către expropriator și un al treilea

din partea persoanelor care au fost supuse exproprierii, cât și dispozițiile

art. 26 potrivit cărora "despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite". Totodată s-a avut în vedere aplicarea corectă a art. 27 din

Legea nr. 33/1994.

Cu

privire la raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat de către

instanță, instanța de apel a apreciat că în mod corect nu a fost omologat acest

raport de expertiză, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în sensul că s-a făcut o interpretare subiectivă a unor

prețuri de ofertare din diverse publicații, care nu sunt reale și verificabile,

prețurile de ofertă fiind stabilite numai de către ofertant.

S-a

mai reținut că valoarea propusă de către experta D.L. (desemnată de altfel de

către persoana expropriată) reflectă realitatea din zona

administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, fiind cel mai

apropiat de realitate.

Cu

privire la apelul pârâtului, s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a

omologat raportul de expertiză efectuat de către experta D.L., întrucât acesta

a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, că

reflectă realitatea din zona administrativ-teritorială în care este situat

terenul, folosindu-se prețurile de tranzacționare practicate în zona

respectivă.

S-a

conchis în sensul că despăgubirile, astfel cum au fost stabilite, au ținut

seama de toate criteriile impuse de lege și anume: valoarea reală a imobilului,

prejudiciul cauzat proprietarului și prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de aceeași categorie de folosință aflate pe teritoriul comunei B.

Prin

Decizia nr. 8417 din 28 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursurile declarate de reclamantul I.M.V. și pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA împotriva deciziei

pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Considerentele

care au condus la adoptarea acestei decizii, au avut în vedere faptul că nu s-a

făcut dovada evaluării despăgubirii cuvenită celui expropriat cu respectarea

unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2)

din Legea 33/1994, care fac trimitere la prețurile obișnuite de tranzacționare,

operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe prețuri

de vânzare și nu de ofertare.

Astfel,

s-a arătat că, deși experții ce au întocmit expertiza, pe care s-a întemeiat

hotărârea de primă instanță, au precizat că au analizat piața terenurilor

comparabile, incluzând analiza prețurilor la care au fost înregistrate

tranzacții și a elementelor de comparații cu terenuri similare, instanțele

fondului și-au însușit opinia expertului D.L., fără a observa faptul că nu au

fost atașate raportului de expertiză niciun fel de dovezi, respectiv contracte

de vânzare-cumpărare din zonă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cei trei

experți au avut puncte de vedere diferite asupra evaluării.

Sintagma

"prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația

de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat

ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele

de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile

de mică publicitate sau de pe internet.

Numai

în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau

neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din

zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în

determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

Cum

expertiza însușită de instanțele de fond nu este însoțită de niciun document

care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, iar în absența

acestei dovezi atașate raportului de expertiză, nu se putea accepta evaluarea

pe baza ofertelor de vânzare, s-a apreciat că se impune efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu

respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr.

33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și

pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

În

rejudecare, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 7304/105/2008/a1 pe rolul

Curții de Apel Ploiești care, prin Decizia civilă nr. 26 din 17 aprilie 2013, a

respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanță de

către pârâtul Statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, și a admis apelul reclamantului îndreptat împotriva

aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe

pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru terenul expropriat în

cuantum de 23.117,95 RON, în termen de 30 de zile de la data pronunțării

deciziei de apel, menținând, în același timp, restul dispozițiilor sentinței

atacate.

Pronunțându-se

astfel, instanța de apel a precizat că, deși ambele apeluri conțin critici cu

privire la expertiza de evaluare întocmită de instanța de fond, aceste aspecte

nu mai pot fi analizate întrucât prin decizia de casare pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a considerat că se impune efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu

respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr.

33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și

pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Procedând

la refacerea expertizei tehnice de către 3 experți, s-a arătat că nu s-au putut

prezenta tranzacții încheiate în perioada de referință, primindu-se răspunsuri

negative de la Primăria Comunei B., de la Camera Notarilor Publici și ANPCI

Prahova, urmare a caracterului secret și confidențial al contractelor de

vânzare-cumpărare.

Prin

urmare, atât expertul numit de instanță, cât și expertul desemnat de Statul

Român s-au raportat la valorile de piață stabilite de experții tehnici

evaluatori în perioada 2007 - 2010, valorile fiind cuprinse între 7,93 euro/mp

și 35 euro/mp, cât și la valorile de despăgubire stabilite prin Hotărâri ale

Comisiilor de Despăgubire cuprinse între 3,74 euro/mp și 83 euro/mp,

observându-se că acestea din urmă diferă foarte mult, deși terenurile erau

situate în aceeași zonă de amplasament și prezentau aceleași caracteristici.

Expertul

propus de reclamant, a estimat valoarea de piață pe baza informațiilor emise de

primărie, practicii judiciare și altor hotărâri ale comisiilor de despăgubire,

ajungând la concluzia că valoarea totală de despăgubire estimată este de

30.532,55 RON, la nivelul anului 2007.

Apreciind

că despăgubirea propusă de expertul C.C. este rezonabilă, respectând criteriile

cerute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de categoria de folosință a

terenului, de valorile practicate pe piața imobiliară în perioada exproprierii,

atât la tranzacțiile imobiliare, cât și de expropriator, în alte cazuri de

expropriere a unor terenuri similare, instanța de apel a concluzionat că

despăgubirea cuvenită reclamantului pentru terenul expropriat, este în cuantum

de 23.117,95 RON.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru

nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului declarat, s-a susținut de către recurent că atât

tribunalul, dar și instanța de apel, în rejudecare, au încălcat dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit

recurentului, sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele" nu poate indica decât prețul de tranzacționare al acestor

imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare, și nicidecum prețul de

ofertare postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare în

jud.Prahova, de care, în mod greșit, au ținut seama instanța de apel și experții

numiți de către aceasta instanță și expropriat.

Prețurile

de tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul

respectiv a intrat în proprietatea statului, și anume data la care a fost

consemnată suma stabilită ca despăgubire.

Prin

omologarea punctului de vedere întocmit de către expertul C.C., instanța de

apel a nesocotit dispozițiile imperative ale Deciziei de casare nr. 8417 din 28

noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât

evaluarea despăgubirii cuvenită reclamantului, ce a fost efectuată de acest

expert, a luat în considerare prețurile de ofertare apărute pe internet și în

presa prahoveană.

Recurentul

a formulat obiecțiuni la punctele de vedere ale experților C.M. și C.C.,

invocând că aceștia nu au ținut cont de cerințele imperative ale art. 25 și 26

din Legea nr. 33/1994 la stabilirea despăgubirilor, însă obiecțiunile au fost

respinse de instanța de apel.

Numai

punctul de vedere al expertului M.I., numit de Statul Român prin CNADNR,

respectă dispozițiile Legii nr. 33/1994 la calcularea despăgubirilor, întrucât

acesta a luat în considerare prețurile din contractele de vânzare-cumpărare de

la Primăria comunei B., care sunt prețuri de tranzacționare.

Prin

concluziile punctului de vedere al acestui expert se arată că valorile de

despăgubire acordate au fost de aproximativ două ori mai mari decât valorile de

tranzacționare ale imobilelor din unitatea teritorial- administrativă a comunei

B. Prin urmare, întrucât despăgubirile acordate de Statul Român prin hotărârea

de stabilire a despăgubirilor emisă în cauza de față sunt îndestulătoare, s-a

solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Intimatul-reclamant

nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe

suplimentare.

La

termenul de judecată din 4 decembrie 2013, instanța de recurs a pus în discuția

părților, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică, incidența

dispozițiilor art. 282

1

C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 1

din același cod.

Cu

referire la motivul de ordine publică pus în discuția părților, din oficiu, de

către Înalta Curte, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 1

C. proc. civ. - când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale

- se rețin următoarele:

La

data de 10 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a fost învestit cu soluționarea

contestației formulate de contestatorul I.M.V. împotriva Hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nr. 139 din 5 aprilie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, contestație ce a vizat modificarea (în sensul majorării)

cuantumului despăgubirilor acordate, urmare a aproprierii unei suprafețe de

428,294 mp din terenul ce constituie proprietatea contestatorului, în vederea

realizării lucrărilor de construcție a autostrăzii București - Transilvania.

În

drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr.

198/2004 și cele ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Se

mai reține că, prin hotărârea contestată, despăgubirea acordată a fost în sumă

de 5.397,41 RON și că, în urma soluționării contestației, în primul ciclu

procesual al cauzei, cuantumul despăgubirii la plata căruia intimatul a fost

obligat a fost majorat prin hotărârea primei instanțe, ce a fost menținută în

apel, la suma de 6.167,43 RON.

De

asemenea, în urma casării deciziei de apel nr. 14 din 27 ianuarie 2011 în

vederea calculării despăgubirilor cuvenite contestatorului cu respectarea

criteriilor de determinare prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, și a rejudecării cauzei, prin decizia de apel atacată pe calea

prezentului recurs, a fost majorat cuantumul despăgubirii stabilit în sarcina

intimatului la suma de 23.117,95 RON.

Potrivit

dispozițiilor art. 282

1

alin. (1) (în varianta modificată prin Legea

nr. 202/2010, norma modificatoare fiind, în acest caz, de imediată aplicare)

"Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță

în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreținere, în

litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în

materie civilă cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii,

acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la

înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii,

asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare

săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege".

Înalta

Curte apreciază că acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind

incident chiar în materii speciale cum este cea a exproprierii, nicio

condiționare în aplicarea sa neputând fi dedusă peste limitele pe care

dispozițiile-i proprii le conține sau care să se regăsească în materia proprie

specială care guvernează contenciosul în cauzele de expropriere.

Cu

referire la acest ultim aspect, Înalta Curte, reține că, potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (1) și 3 din Legea nr. 198/2004, sub regimul de aplicare al căreia

a fost emisă hotărârea contestată în prezenta cauză, expropriatorul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii consemnate la dispoziția lui de expropriator, are

deschisă calea procedurală a contestației împotriva hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii, acțiune care se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Pe

de altă parte, dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33//1994, care stabilesc

cadrul legal de soluționare al unei atare contestații, nu conțin nicio

dispoziție derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de normele codului de

procedură civilă, sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de

litigii. Dimpotrivă, din dispozițiile art. 23 alin. (2), teza finală, care

trimit la dreptul comun, se înțelege că hotărârea judecătorească pronunțată în

astfel de cauze este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

Prin

urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor

judecătorești date în primă instanță în "litigii al căror obiect are o

valoare de până la 100.000 RON inclusiv" și cum valoarea pretenției

contestate ori a celei acordate în această procedură este cu mult inferioară

pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea

de Apel Ploiești a procedat la judecarea prezentei cauze în apel și nu în

recurs, cum era corect și cum s-ar fi impus cu observarea și aplicarea acestor

dispoziții legale.

Reținând

că prin aceasta s-a adus o încălcare dispozițiilor legale cuprinse în art. 54

alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea

completelor de judecată în apel și în recurs, Înalta Curte apreciază că în

cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate cu cele ale art.

312 alin. (3) C. proc. civ., fiind nerelevant asupra reținerii motivului de

casare privind nelegala compunere a instanței, aspectul judecării anterioare a

aceleiași pricini, în cel dintâi ciclu procesual, în două grade de jurisdicție,

finalizate cu pronunțarea unei decizii în recurs de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, atâta timp cât motivul de nelegalitate reținut prin

prezenta deciziei, nu a făcut obiectul analizei judecătorești în etapele

procesuale pe care cauza le-a cunoscut .

De

asemenea, reținerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor

de nelegalitate invocate de recurent, care vor fi supuse atenției instanței de

recurs, cu ocazia rejudecării.

Pentru

motivele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia

atacată și va trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare, ca

instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 26 din

17 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare ca

instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - GV