ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 2161/105/2009, reclamanta I.A. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța,

să fie obligat pârâtul la plata sumei de 51.750 euro, echivalentul în lei la

data plății, reprezentând cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul

expropriat de 2.587,92 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Rîfov, jud. Prahova.

Prin sentința civilă nr.

1641 din 30 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 104 din 6 noiembrie 2007,

a fost expropriat terenul reclamantei în suprafață de 2.500,073 m.p., situat în

comuna Râfov, județul Prahova, cu nr. cadastral 347, stabilindu-se o

despăgubire de 30.005,88 lei.

Judecătorul fondului

a apreciat că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului și corespunzător

criteriilor reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel și daunele aduse proprietarului)

cuantumul just al despăgubirii cuvenite reclamantei este cel stabilit de expropriator.

S-a mai învederat că valoarea despăgubirilor rezultând din raportul de

expertiză efectuat în cauză nu poate fi luată în considerație, întrucât nu au

fost avute în vedere la determinarea ei prețurile de tranzacționare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel, în termen legal, reclamanta I.A.

Prin decizia civilă nr.

88 din 28 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, referitor la

obiecțiunile privind raportul de expertiză efectuat în cauză, este de

menționat, pe de o parte, că au fost formulate de pârât la primul termen de

judecată după depunerea lucrării în forma legală prevăzută de art. 25 din Legea

nr. 33/1994 privind expropriere pentru cauză de utilitate publică, iar pe de

altă parte, chiar din oficiu, instanța poate dispune refacerea raportului când

experții nu s-au conformat obiectivelor stabilite, ceea ce se regăsește în

cazul în speță.

În legătură cu fondul

cauzei, s-a precizat că art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilește că

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Conform practicii

judiciare și literaturii de specialitate, sintagma „prețul cu care se vând în

mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat

ca atare în contractele de vânzare - cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor

imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări

de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Drept urmare, singurele

valori certe, tranzacționate, ale terenurilor din zona comunei Râfov sunt cele

evidențiate de primărie, precum și cele cuprinse în contractele autentice de

vânzare - cumpărare încheiate în perioada imediat următoare pronunțării

hotărârii nr. 104 din 6 noiembrie 2007 de stabilire a despăgubirilor.

Potrivit art. 27 din

Legea nr. 33/1994, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, dar despăgubirea nu

poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.

Prima instanță,

reținând că prețul obișnuit al imobilelor de același fel în unitatea

administrativ-teritorială respectivă este mai mic decât cel oferit de

expropriator, în varianta prețurilor de tranzacționare întocmită de expert D.L.

(singura în concordanță cu dispozițiile legale anterior menționate), în mod

legal, prin raportare la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a menținut

valoarea din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 104 din 6 noiembrie 2007.

În acest context, nu se

mai impunea efectuarea unei noi expertize.

Întrucât acțiunea a

fost respinsă, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul nu putea

fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, mențiunea din considerentele sentinței

sub acest aspect fiind, evident, o eroare materială.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta - reclamantă I.A.

pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că instanța nu

s-a pronunțat asupra motivului de apel privind nemotivarea încheierii din 02

martie 2010 de către instanța fond, încheiere prin care s-a respins excepția

decăderii pârâtei din dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța de apel a evitat să analizeze critica formulată și a apreciat în mod

nelegal că refacerea raportului de expertiză s-a dispus din oficiu de către

instanța de fond.

Obiecțiunile la

raportul de expertiză nu au fost depuse în termen procedural, motiv pentru care

instanța trebuie să decadă pârâta din faptul de a formula obiecțiuni și, în

consecință, să anuleze încheierea de ședință din data 02 martie 2010 și actele

ulterioare.

A doua critică adusă

hotărârii vizează dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 - când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Instanța de apel a

respins proba cu expertiza în specialitatea evaluare imobiliară, cu motivarea

că nu este utilă, apreciind că lucrarea efectuată în fața instanței de fond a

fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 25 și 26

din Legea nr. 33/1994.

Motivarea din apel

este contradictorie, deoarece instanța de apel a omologat raportul de expertiză

pe care prima instanță l-a înlăturat, considerându-l contrar prevederilor art. 26

ale Legii nr. 33/1994 și, cu toate acestea, a menținut hotărârea primei

instanțe.

Mai mult, instanța a

reținut la fila 6 ultimul alineat din hotărâre, faptul că singurele valori

certe sunt cele cuprinse în actele de la Primăria Râfov și actele autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada imediat

următoare pronunțării hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 104 din 06 noiembrie

2007, aspect ce contravine dispozițiilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, care prevede că experții vor ține seama de prețurile

care se vând imobilele la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Aceste aspecte contradictorii

din considerentele hotărârii instanței de apel reprezintă o nemotivare a

hotărârii.

Efectuarea unei noi

expertize în fața instanței de apel constituia o probă concludentă și utilă

soluționării cauzei și care ar fi dus la înlăturarea arbitrariului cu privire

la omologarea sau neomologarea raportului de expertiză.

A treia critica adusă

hotărârii vizează dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 C. proc. civ. -

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a

apreciat greșit când a reținut că singurele valori certe de tranzacționare sunt

cele evidențiate de primărie și cele din contractele de vânzare-cumpărare

încheiate în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii de despăgubire nr.

104 din 06 noiembrie 2007 (fila 5 ultimul alin. din hotărâre), deoarece art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că experții vor stabili cuantumul

despăgubirilor la data efectuării raportului de expertiză.

Instanța de apel a

statuat că prețul oferit de expropriator este mai mare decât prețul de

tranzacționare stabilit de către expertul D.L., desemnat de recurentă,

apreciind că varianta propusă de aceasta este singura întocmită conform cerințelor

legale.

O astfel de concluzie

dovedește că instanța nu a arătat care sunt motivele pentru care părerile

celorlalți doi experți nu fost înlăturate, iar, pe de altă parte, punctul de

vedere al expertului D.L. a fost interpretat greșit.

Este greu de înțeles care este motivul pentru care varianta 1

din punctul de vedere al expertei D.L. este apreciată ca fiind întocmită

conform cerințelor legale și de ce au fost înlăturate punctele de vedere al

experților C.C. și M.V., atâta timp cât valoarea de despăgubire stabilită de

către cei trei experți a fost calculată în baza înscrisurilor depuse de către

pârâta C.N.A.D.N.R.

Recurenta consideră

că valoarea de despăgubire pentru terenul ce face obiectul exproprierii este de

50,65 lei/ m.p. și nicidecum cea rezultată din înscrisurile depuse de către

pârâtă din care rezultă un preț mediu de 4,22 lei/ m.p. și nici valoarea

rezultată din alte contracte de vânzare - cumpărare autentice, din care rezultă

o valoare de 99,70 lei/ m.p.

Actele depuse de

către intimata-pârâtă nu duc la concluzia existenței unei identități între

terenurile menționate în actele depuse și terenul proprietatea subsemnatei.

Recurenta apreciază

că adresele eliberate intimatei de către Birourile Notarilor Publici și

Primăria Râfov, inclusiv contractele de vânzare - cumpărare și promisiunile

bilaterale de vânzare-cumpărare nu sunt acte în funcție de care să se

stabilească paguba pe care a suferit-o prin expropriere a terenului.

Analizând și

contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 12 decembrie 2008 și din 20

februarie 2009 și antecontractul autentificat din 20 octombrie 2009 se poate

constata că nu există identitate între terenuri, iar prețurile au fost achitate

anterior încheierii actelor în formă autentică cu o perioadă cuprinsă între 11

luni și 18 luni, ceea ce dovedește vânzarea-cumpărarea între persoane apropiate,

cu interese comune.

Actele depuse de

către C.N.A.D.N.R. sunt contradictorii față de alte înscrisuri cum sunt

contractele de vânzare - cumpărare autentificate din 23 martie 2009 și din 07

mai 2009, inclusiv adresa din 23 septembrie 2008 emisă de Primăria Râfov, motiv

întru care singurii în măsură să evalueze terenurile expropriate sunt experții,

care au stabilit o valoare de despăgubire în cuantum de 150.742,25 lei.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța

de apel a analizat critica privind obiecțiunile la raportul de expertiză

efectuat în cauză, apreciind că acestea au fost formulate de pârât la primul

termen de judecată după depunerea lucrării în forma legală prevăzută de art. 25

din Legea nr. 33/1994 privind expropriere pentru cauză de utilitate publică. De

asemenea, instanța de apel a considerat că instanța poate, chiar din oficiu, să

dispună refacerea raportului când experții nu s-au conformat obiectivelor

stabilite, astfel cum s-a întâmplat în cauză.

Prin urmare, nu sunt

fondate criticile recurentei privind neanalizarea motivului de apel care se

referea la nemotivarea încheierii din 2 martie 2010 prin care prima instanță a

respins excepția decăderii statului român din dreptul de a formula obiecțiuni.

În ceea

ce privește criticile privind decăderea pârâtei din acest drept, Înalta Curte

le apreciază ca nefondate, având în vedere că obiecțiunile au fost formulate în

conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la

primul termen după depunerea lucrării.

Primul

termen după depunerea lucrării are în vedere lucrarea depusă în conformitate cu

condițiile pe care legea le prevede pentru ca expertiza să poată fi considerată

valabilă. În speță, instanța de apel a constatat că aceasta nu este semnată de

către cei trei experți, cum cere art. 26 al Legii nr. 33/1994.

Astfel, la

următorul termen după depunerea lucrării, respectiv la 19 noiembrie 2009, s-a

constatat că raportul de expertiză nu a fost semnat de către expertul M.V.,

motiv pentru care cauza a fost amânată la termenul din 2 decembrie 2009.

Ulterior, la termenul din 28 ianuarie 2010, pricina s-a amânat pentru ca

dosarul să fie repartizat aleatoriu ca urmare a pensionării judecătorului

cauzei, astfel că de abia la termenul din 2 martie 2010 s-a putut constata că

expertiza a fost semnată de toți cei trei experți desemnați pentru efectuarea

expertizei, astfel că, fiind îndeplinite condițiile de formă ale efectuării

expertizei, numai la termenul din 2 martie 2010 se puteau formula obiecțiuni asupra

fondului respectivei expertize.

Înalta

Curte apreciază în acest context că obiecțiunile au fost depuse în termenul legal,

motiv pentru care sancțiunea decăderii din dreptul de a formula obiecțiuni nu

putea fi aplicată.

În aceste

condiții, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este

incident în cauză.

Analizând

criticile care susțin motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a menținut soluția primei

instanțe, lămurindu-i și înlocuindu-i motivarea ca urmare a omologării raportului

de expertiză al expertei D.L., în varianta I a acestuia.

O astfel

de soluție nu poate avea la bază o motivare contradictorie, deoarece instanța

de apel, ca instanță de fond, reapreciind probele deja administrate, poate

ajunge la aceeași soluție, însă în raport de alte argumente, astfel încât este

în măsură să păstreze soluția primei instanțe, înlocuindu-i motivarea, ceea ce

este permis de lege, ca efect al devoluării fondului în apel.

Pentru stabilirea

situației de fapt, instanța de apel nu are obligația să administreze noi probe,

dacă apreciază, în temeiul art. 167 C. proc. civ., că acestea nu pot să aducă la

dezlegarea pricinii deoarece cele deja administrate la prima instanță de fond sunt

concludente și pertinente și, pe baza lor, se poate identifica situația de fapt.

Alegerea variantei I

la raportul de expertiză efectuat de către experta D.L. și omologarea sa de către

instanța de apel, a fost motivată de faptul că numai experta D.L. a avut în

vedere criteriul impus de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, anume acela

al prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială.

Acest argument este

suficient pentru a motiva, în mod implicit, înlăturarea celorlalte expertize

efectuate în cauză, care nu au aplicat acest criteriu legal.

Expertiza realizată de

D.L. la data de 29 octombrie 2009 a avut la bază metoda comparației, „ținând

cont de prețurile practicate pe piață cu terenuri asemănătoare din zonă”, prin

raportare la comparabile din anii 2008 - 2009, metodă confirmată de către aceeași

expertă prin răspunsul pe care l-a dat obiecțiunilor încuviințate de instanță,

la data de 8 iunie 2010, unde a analizat „prețurile de tranzacționare ale altor

imobile de același fel”.

Prin urmare,

comparabilele au fost foarte apropiate de data efectuării expertizei și concomitente

acesteia, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20 februarie

2009 prin care două terenuri din aceeași comună, în suprafață de 4.951 și 1.458

m.p., au fost vândute cu suma totală de 3.000 lei, ceea ce exprimă un preț de

0,46 lei pe mp, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12

decembrie 2008 prin care un teren din aceeași comună a fost vândut cu 0,78 lei

/ m.p., adresa din 7 iunie 2010 a BNP - I.C. din care rezultă că în perioada 1 ianuarie

2009 - 23 iulie 2009 au fost vândute prin acest notariat terenuri arabile

extravilane în comuna Rîfov cu prețuri declarate cuprinse între 0,4 și 3 lei/ m.p.,

adresa din 2010 a BNP - L. și D. din care rezultă că, în luna octombrie 2009,

deci la momentul efectuării expertizei, un teren extravilan din aceeași comună

a fost vândut cu 0,64 lei/ m.p., cât și adresa din 2010 a Primăriei comunei

Rîfov din care rezultă că în luna decembrie 2009 terenurile de pe raza comunei

se vindeau cu 0,83 lei/ m.p.

Înscrisurile

menționate se referă la terenuri cu aceeași categorie de folosință, extravilan,

care sunt situate în aceeași unitate administrativ teritorială, comuna Rîfov,

județul Prahova, astfel încât nu este fondată susținerea recurentei că nu

există identitate de terenuri între terenul în litigiu și comparabile.

În aceste condiții nu

pot fi primite criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2)

al Legii nr. 33/1994 care prevăd că expertiza trebuie să aibă în vedere

prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ - teritorială, la data efectuării expertizei, sens în

care instanța de apel a admis obiecțiunile la raportul de expertiză și a dispus

ca experții să răspundă acestora.

Înalta Curte constată

că, față de diligența depusă de instanță pentru a se obține comparabile cât mai

apropiate de momentul efectuării raportului de expertiză, recurenta nu a făcut

dovada că ar fi existat comparabile, constatând în contracte de

vânzare-cumpărare în formă autentică realizate la nivelul lunii octombrie 2009

și iunie 2010 - când s-a realizat răspunsul la obiecțiuni de către experta D.L.,

pe care instanța să nu le fi avut în vedere și care să fie contrare celor

administrate în cauză, în sensul de a dovedi o valoare mai mare a prețului terenului

pe metru pătrat decât cea oferită de expropriator. Dacă acestea existau,

recurenta le putea depune la dosar, ceea ce nu a făcut, chiar criticile sale

din recurs raportându-se numai la contracte de vânzare - cumpărare din septembrie

2008 și martie 2009.

Este de observat că

respectarea art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părțile să fie în

măsură să depună la dosar comparabile la nivelul perioadei în care se

realizează expertiza, pentru imobile din aceeași unitate administrativ

teritorială, iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să

se aibă în vedere comparabile cât mai apropiate de momentul realizării

expertizei, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării

raportului de expertiză.

De asemenea, Înalta

Curte observă că este în favoarea recurentei o evaluare în raport de contracte

de vânzare - cumpărare la nivelul anului 2008 - 2009, având în vedere că,

ulterior acestei perioade, prețul pe metru pătrat al terenurilor a scăzut

considerabil datorită crizei economice, astfel încât recurenta nu poate invoca

în mod plauzibil o afectare a dreptului său de a primi despăgubiri la reala valoare

a imobilului de care a fost expropriată.

Din toate

cele expuse anterior, Înalta Curte observă că nu s-a făcut dovada că recurenta

este îndreptățită la o despăgubire mai mare decât cea care i-a fost acordată

prin hotărârea contestată, ceea ce demonstrează că instanța de apel, lămurind

motivarea primei instanțe, a făcut o corectă aplicare a art. 27 alin. (2) al

Legii nr. 33/1994, potrivit cu care despăgubirea acordată de către instanță nu

va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât

cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte apreciază că nici motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 88 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 09 martie 2012.