ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 346/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată la Tribunalul Prahova, la 30 iunie 2009, contestatoarea SC W.T. SRL

a chemat în judecată pe intimata C.P.D., comuna Păulești, județul Prahova, prin

P.C. Păulești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună

anularea Hotărârii nr. 55/2009, emisă de intimată.

În motivarea

contestației s-a susținut că, prin Hotărârea nr. 1/2009, s-a dispus

exproprierea terenului în suprafață de 496 m.p., situat în comuna Păulești, teren pentru care s-a fixat o despăgubire de 60.869 lei, sumă considerată de

contestatoare ca fiind mult prea mică în raport cu valoarea reală a terenului.

La data de 19

februarie 2010, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intimat a J. Prahova

prin C.J. Prahova.

Tribunalul Prahova,

prin sentința civilă nr. 215 din 16 februarie 2010, a respins contestația, ca neîntemeiată, reținând că dispozițiile art. 5 și urm. din Legea nr. 198/2004

stipulează că în cazul exproprierii terenurilor pentru construcția unor

autostrăzi sau a altor lucrări de utilitate publică, cuantumul despăgubirilor

acordate proprietarului terenului expropriat se stabilește în funcție de

valoarea de piață a terenului, determinată de amplasament, de prețul pieței, de

fertilitatea terenului și de pagubele produse în urma exproprierii.

Având în vedere

probele administrate, s-a reținut că s-a procedat la exproprierea unei parcele

de teren de 496 m.p., din suprafața totală de 9243 m.p. aparținând contestatoarei, în scopul efectuării unei lucrări de utilitate publică constând

într-un drum județean, ocazie cu care s-a stabilit cu titlu de despăgubire

pentru terenul expropriat suma de 60.869 lei, echivalent a 14.380 euro, sumă în

cuantificarea căreia s-a ținut seama de actele normative ce reglementează

exproprierea, valoarea de piață, zona de referință, coeficienții pozitivi și

negativi aplicați în baza metodelor de evaluare.

S-a avut în vedere și

faptul că nu s-au administrat probe de către contestatoare pentru a dovedi că

suma stabilită cu titlu de despăgubiri, de 60869 lei, nu ar reprezenta valoarea

reală a acestora.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel contestatoarea, criticând-o ca nelegală și

netemeinică pentru încălcarea dreptului la apărare și a principiului

contradictorialității și disponibilității și susținând că, deși la termenul din

19 ianuarie 2010, s-a dispus introducerea în cauză a C.J. Prahova, care a depus

la dosar documentația ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 1/2009, aceste

înscrisuri nu i-au fost comunicate, fiind practic în imposibilitate să aibă

cunoștință de conținutul acestora

În temeiul art. 295 C.

proc. civ., apelanta a solicitat completarea probatoriului în apel cu acte și

expertiză de specialitate care să stabilească cuantumul despăgubirilor la

momentul consemnării în contul expropriatului, în raport de dispozițiile art. 25

și 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, precum și diferența dintre suma

consemnată și cuantumul despăgubirilor calculate în cele două variante.

Prin încheierea din

24 iunie 2010 curtea de apel a încuviințat probele solicitate de apelantă.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

26 din 10 februarie 2011, a admis apelul contestatoarei SC W.T. SRL și a

schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația și a obligat

intimații la plata către aceasta a unei despăgubiri în cuantum de 75.948 lei,

calculate conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Au fost obligați

intimații C.P.D. prin P.C. Păulești, J. Prahova și J. Prahova prin C.J. Prahova

la 1.800 lei cheltuieli de judecată către apelanta contestatoare.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că experții desemnați de părți,

conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, respectiv experții N.C. și M.G., au

stabilit valoarea despăgubirilor datorate pentru terenul în litigiu, utilizând

ofertele de vânzare de pe internet, cu aplicarea unor corecții de

individualizare vizând rețelele de transport, echiparea tehnico-edilitară,

caracteristicile ameliorative, plantațiile existente și geometria separării

proprietății, metode ce nu corespund criteriului prevăzut de art. 26 din actul

normativ menționat. Ca urmare, la stabilirea despăgubirilor a fost avută în

vedere evaluarea efectuată de expertul desemnat de instanță, G.E., aceasta

ținând seama de valoarea de piață a terenului, raportat la amplasamentul

acestuia și la prețurile practicate pe piața liberă.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul J. Prahova prin C.J. Prahova,

criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâtul a susținut că expertiza efectuată de comisia de experți și

însușită de instanță, nu s-a raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994

și nu a avut în vedere vânzările efective ale imobilelor în zona respectivă.

În acest context s-a

invocat și greșita respingere a obiecțiunilor formulate la raportul de

expertiză, în sensul că experții ar fi trebuit să se adreseze instituțiilor

abilitate, respectiv P.C. Păulești și C.N.P. pentru a li se comunica prețurile

cu care s-au vândut terenurile arabile intravilane din localitatea Păulești.

Cea de-a doua critică

formulată prin motivele de recurs a vizat greșita obligare a intimaților la

întreaga sumă acordată cu titlu de despăgubiri, în condițiile în care J. Prahova

prin C.J. Prahova a procedat la consemnarea sumei de 60.869 lei, situație în

care se impunea doar plata diferenței dintre suma stabilită de instanță și cea

deja consemnată.

Examinând criticile

invocate de pârâtul recurent raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Prin încheierea de la

termenul din 24 iunie 2010, instanța de apel a încuviințat, la cererea

apelantei reclamante, proba de expertiză tehnică de evaluare topografie efectuată

de către o comisie compusă din trei experți, în conformitate cu dispozițiile art.

25 și 26 din Legea nr. 33/1994, având ca obiectiv stabilirea valorii reale a

despăgubirilor datorate de stat pentru termenul expropriat, ținând seama de

prețurile de tranzacționare ale imobilelor de același fel din zona

administrativ – teritorială unde este situat terenul supus exproprierii.

Cei trei experți

desemnați au întocmit un raport de expertiză comun, folosind metoda comparației

directe și având în vedere ofertele de pe internet și ale agențiilor

imobiliare.

Curtea va constata că

expertiza omologată de instanța de apel, punctul de vedere al expertului G.E.,

nu s-a raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, folosind conform

concluziilor acestuia informațiile primite de la cetățenii din zonă,

informațiile agențiilor imobiliare și metoda comparației directe, metodă la

care au apelat și cei doi experți ai părților din proces.

Prin urmare, ceea ce

au analizat experții au fost ofertele de

vânzare

pe internet și nu vânzările efective, așa cum prevăd

dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Niciunul dintre cei

trei experți nu a identificat prețurile cu care se vând în mod obișnuit

terenurile din zonă, de aceeași categorie cu cel expropriat, în sensul de preț

plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare – cumpărare și

nu de oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori prețuri de tranzacționare

extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică

publicitate.

Obiecțiunile aduse de

pârât au fost respinse prin practicaua deciziei recurate, cu motivarea că s-au

respectat criteriile prevăzute de art. 25 – art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Ca atare, reținând că

instanța de apel a stabilit despăgubirea cuvenită reclamantei prin raportare la

alte criterii decât cele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor datorate reclamantei cu respectarea criteriilor

legale stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cel de-al doilea

motiv de recurs, vizând obligarea pârâților doar la plata diferenței dintre

suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri și cea deja consemnată în

baza Hotărârii nr. 7/2009, nu se impune a mai fi cercetat, având în vedere

soluția dată primei critici invocate de recurent.

În consecință,

urmează ca, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să se admită recursul și să se

caseze decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe

de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul J. Prahova prin C.J. Prahova împotriva deciziei nr. 26 din

10 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.