ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2661/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2661/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1549 din 23

noiembrie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația

formulata de contestatorii A.M., A.E., T.E.M., D.C. și D.P. în contradictoriu

cu Județul Prahova, prin președinte, și C.P.D. – comuna Păulești, a anulat hotărârea

nr. 42 din 29 mai 2009 emisă de intimata C.P.D. din cadrul comunei Păulești și

a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 5.076.107 lei.

Prin încheierea din 27 octombrie 2009,

aceeași instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.J. Prahova,

având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, și a dispus introducerea

în cauză, în calitate de intimat, a Județului Prahova, prin președinte.

Pentru a pronunța sentința civilă

sus-menționată, Tribunalul a constatat că, prin hotărârea nr. 42 din 29 mai 2009,

C.P.D. din cadrul comunei Păulești a stabilit pentru contestatori, cu titlu de

despăgubire, suma de 1.898.879 lei pentru terenul în suprafață de 23.612 m.p., situat în comuna Păulești, județul Prahova, tarlaua 36, parcela A 791, lot C, număr cadastral

12668, număr carte funciară 2048, care a fost expropriat în baza hotărârii nr. 55

din 29 aprilie 2009 a Consiliului județean Prahova; terenul în litigiu a fost

dobândit de contestatori prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1846 din 07

iulie 2006 și prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 2755 din 30 august

2006.

S-a mai constatat că, prin raportul

de expertiză întocmit în cauză, de către comisia de trei experți, au fost

stabilite valori diferite reprezentând despăgubirea terenului expropriat, iar,

la stabilirea valorii despăgubirilor, au fost avute în vedere toate aspectele

privitoare la amplasarea terenului, ieșire la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiului Ploiești, existența utilităților,

caracteristicile tehnice ale terenului, suprafața totală a terenului și

suprafața expropriată, precum și existența planului urbanistic zonal.

S-a avut în vedere că despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau a altor persoane îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând a se ține seama de prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, dar și de dispozițiile art. 27

din legea amintită anterior, care statuează că despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană îndreptățită,

precum și că, potrivit practicii instanței supreme, la stabilirea valorii

despăgubirii pentru persoanele expropriate, vor fi avute în vedere prețurile de

tranzacționare.

Împotriva sentinței sus menționate

au declarat apel reclamanții A.M., A.E., T.E.M., D.C. și D.P., precum și

pârâții C.J. Prahova, prin președinte, și Județul Prahova, prin președintele C.J.

Prahova, considerând-o nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 101 din 5

aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat, în parte,

sentința atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de

7.309.708 lei, menținând restul dispozițiilor hotărârii; a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâți.

În pronunțarea acestei decizii,

Curtea a reținut că, potrivit raportului de expertiză și completării acestuia,

valoarea despăgubirii totale cuvenite apelanților este de 7.309.708 lei la

momentul realizării exproprierii, respectiv în luna mai 2009.

La această valoare a despăgubirilor a

ajuns expertul M.I., expert desemnat de instanță, în timp ce expertul parte B.N.

precizează că, la același moment al expertizei, valoarea totală a despăgubirii

este de 14.980.545 lei. Expertul parte M.G. nu stabilește valoarea terenului la

momentul exproprierii, arătând că, în prezent, valoarea despăgubii este de

4.741.266 lei, tot pentru momentul prezent, expertul parte B.N. apreciază

valoarea despăgubirilor la 10.881.849 lei, iar expertul desemnat de instanță

stabilește valoarea prezentă a despăgubirilor la 6.091.329 lei.

Instanța de fond a acordat

apelanților valoarea de 5.076.107 lei, stabilită de expertul desemnat de

instanță, M.I., dar aceasta este valoarea pe care terenul o are în prezent și

reprezintă strict valoarea reală a terenului expropriat.

În mod greșit, instanța de fond s-a

orientat către această variantă de calcul al despăgubirilor.

În conformitate cu dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce trebuie acordată persoanelor

expropriate trebuie să cuprindă valoarea reală a imobilului, dar și prejudiciul

cauzat proprietarului, valoarea imobilului fiind calculată în raport de modul

în care se vând imobilele din aceeași unitate administrativ teritorială.

Pe de altă parte, instanța a acordat

numai valoarea reală a terenului, la momentul prezent, ceea ce nu este legal,

impunându-se a se avea în vedere valoarea reală a terenului pe care acesta o

avea la momentul exproprierii, la care să se adauge prejudiciul cauzat urmare

exproprierii proprietarului.

Instanța de fond a procedat corect

când s-a oprit la valorile stabilite de expert M.I., expert care a fost

desemnat de instanță, și nu asupra valorilor stabilite de experții consilieri

numiți de părți, pentru că valorile stabilite de primul expert sunt mai

apropriate de realitate, situându-se între valorile stabilite de experții

parte, care, de altfel, au fost de acord cu concluziile expertului desemnat de

instanță, realizând toți un raport comun, semnat de aceștia.

În plus, această valoare a

despăgubirilor, de 7.309.708 lei, a avut în vedere toate aspectele privitoare

la amplasarea terenului, ieșirea acestuia la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiului Ploiești, utilitățile care există,

existența podului în zonă și faptul că, prin expropriere, apelanții

contestatori urmează să suporte un prejudiciu.

Acest prejudiciu rezultă din aceea

că suprafața de teren expropriată face parte dintr-un teren în suprafață mai

mare, respectiv de 464.100 m.p., situat în extravilanul comunei Păulești, și că,

prin dislocarea suprafeței expropriate din totalul suprafeței deținute în

proprietate de apelanți, aceștia nu mai pot folosi terenul, în scopul pentru

care l-au dobândit, fiind nevoiți să reconfigureze eventualele investiții ce le

vor realiza pe terenul ce le-a rămas în proprietate, terenul urmând a fi

traversat de executarea drumului județean de centură, D.J. 236 județul Prahova.

Apelul declarat de pârâți este

nefondat, deoarece, în cauză, solicitarea de a se efectua o altă expertiză, de

către un expert A.N.E.V.A.R., pentru stabilirea corectă a cuantumului

despăgubirilor este neîntemeiată.

La instanța de fond s-a efectuat o

atare expertiză, fiind desemnat de instanță expert A.N.E.V.A.R. M.I. și

experții părți B.N. și M.G., care au întocmit un raport de expertiză comun,

conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor,

experți au avut în vedere tot dispozițiile art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994,

au făcut referire la prețurile de tranzacționare a terenurilor din zona

respectivă, întinderea terenului, suprafața afectată de expropriere, faptul că

terenul are ieșire directă la DN 1, că se află situat în vecinătatea zonelor

comerciale din nordul municipiului Ploiești și că beneficiază de toate

utilitățile, în zonă existând realizat PUZ-ul.

Împrejurarea că experții nu s-au

adresat Primăriei comunei Păulești și Camerei Notarilor Publici pentru a se

comunica prețurile cu care s-au vândut terenurile sunt neîntemeiate, deoarece,

în raportul de expertiză comun, s-a arătat, de către cei trei experți, că s-au

făcut astfel de demersuri și, în lipsa unor răspunsuri, au arătat modalitatea

în care au procedat la evaluarea terenului, utilizându-se standardele

internaționale de evaluare, ofertele de vânzare, rezultatele experților fiind

apropiate.

Nu poate fi considerată întemeiată

nici susținerea conform căreia experții nu au precizat sporul de valoare al

terenului proprietatea contestatorilor, pentru că, așa cum s-a arătat în

analizarea apelului contestatorilor, urmare exproprierii parțiale,

contestatorii suferă un prejudiciu și nu un spor de valoare urmare lucrărilor

ce se vor realiza, neputându-se vorbi despre un spor de valoare, cu atât mai

mult cu cât terenul are deschidere directă la DN 1.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții C.J. Prahova, prin președinte, și J. Prahova, prin

președintele C.J., criticând-o pentru următoarele motive:

Au fost încălcate prevederile art. 26

din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză A.N.E.V.A.R. M.I.,

omologat de către instanță, a avut în vedere „prețurile de ofertare„ (publicate

pe internet și în ziare) și nu s-au luat în considerare prețurile reale de

tranzacționare ale terenurilor din comuna Păulești, mai mult, s-a speculat

eventualitatea construirii unor complexe comerciale, industriale, instituții,

ridicând astfel, în mod artificial, valoarea terenului.

Referitor la acest aspect, trebuia

ca experții să se adreseze Primăriei comunei Păulești și C.N.P., autorități

competente în materie, pentru a le comunica prețurile de tranzacționare

prevăzute în acte autentice de vânzare-cumpărare.

Experții au motivat că răspunsurile

primite de la aceste autorități au fost negative, invocându-se caracterul

secret și confidențial al contractului de vânzare-cumpărare. Pe site-ul C.N.P. Ploiești,

este postat un anunț privind accesul la expertizele întocmite în condițiile art.

77 C. fisc., care precizează modalitățile prin care evaluatorii pot solicita

informații cu privire la valorile de expertiză.

Un alt motiv de nelegalitate îl

constituie pct. nr. 3 al obiecțiunilor formulate de recurenți, în sensul că nu

s-a răspuns la refacerea raportului de expertiză în conformitate cu prevederile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind să precizeze dacă

partea de teren rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a

lucrărilor ce se vor realiza și să propună instanței o reducere a daunelor.

Astfel, nu au fost respectate

prevederile legale în materie, respectiv dispozițiile art. 26 alin. (2) și (4)

din Legea nr. 33/1994 și art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, suma

stabilită pentru expropriere fiind cea de la data emiterii actului

administrativ de expropriere, de către expropriator.

Un alt motiv de nelegalitate reiese

din admiterea apelului contestatorilor.

Aceștia invocă faptul că ar fi

prevăzută amplasarea de diverse instituții, unități industriale, care ridică în

mod artificial valoarea terenului.

Criteriile avute în vedere de către

expert și contestatori sunt subiective și nu sunt date reale și compatibile cu

prețurile actuale.

În aceste condiții s-a făcut o

supraevaluare a terenului, care a condus la stabilirea unei valori exagerate a

despăgubirilor stabilite.

Este de notorietate că, în cursul

anilor 2010 - 2011, prețurile de vânzare ale imobilelor au scăzut foarte mult,

astfel că nu se justifică acordarea unei sume atât de mari pentru terenul în

cauză la prețuri de ofertare.

În consecință, suma de 1.898.879 lei

este suficientă și îndestulătoare raportat la data emiterii actului

administrativ de expropriere.

Recurenții au solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare, iar, în

subsidiar, respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Intimații reclamanți au depus întâmpinare,

prin care au formulat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea

criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar, pe fond, au solicitat

respingerea căii de atac.

Analizând cu prioritate această

excepție, în condițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

aceasta este neîntemeiată, deoarece criticile recurenților, astfel cum au fost

redate mai sus, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. Recurenții invocă, în esență, nerespectarea criteriilor

prevăzute de Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat, ceea

ce implică o problemă de respectare a dispozițiilor legale incidente în

materie, motiv de modificare a deciziei atacate potrivit textului de lege

sus-menționat.

Pe fondul cauzei, criticile

recurenților sunt întemeiate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Suma de bani stabilită

de instanța de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamanților, este

rezultatul interpretării greșite și al încălcării dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”.

Or, la întocmirea

raportului de expertiză comun, din cuprinsul căruia, instanța de apel și-a

însușit valoarea stabilită de expert M.I., respectiv suma de 7.309.708 lei, nu

s-a avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același

fel în unitatea administrativ-teritorială și care este rezultatul acordului de

voință între vânzător și cumpărător, exprimat într-un contract autentic de

vânzare-cumpărare, ci diverse oferte de vânzare, publicate în rețeaua Internet,

precum și criterii referitoare la amplasarea terenului, existența utilităților,

caracteristicile tehnice ale terenului ș.a.

De asemenea, deși

instanța de apel a reținut că experții au efectuat demersuri la C.N.P. și la Primăria comunei Păulești pentru a afla prețul rezultând din contracte de vânzare-cumpărare

încheiate pentru terenuri de același fel, iar, în absența obținerii unui

răspuns, aceștia erau îndreptățiți să apeleze la celelalte criterii de

evaluare, existența unor asemenea demersuri nu se confirmă în dosar, neexistând

nici un înscris în acest sens, fiind doar o simplă afirmație a experților.

În lipsa verificării, de

către instanță, a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare

pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea

stabilită de expertul M.I.a pentru terenul în litigiu, în afara criteriul

menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind,

astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.

Referitor la specularea

eventualității edificării unor construcții care ar fi crescut artificial

valoarea terenului în litigiu, această critică nu se confirmă, din

considerentele deciziei atacate nerezultând că instanța ar fi făcut referire,

prin raportare la expertiza efectuată în cauză și la valoarea stabilită de

expert Maghiar și însușită de Curte, la un asemenea criteriu, avându-se în

vedere doar vecinătatea cu spații comerciale deja existente.

În ceea ce privește

absența răspunsului experților la punctul trei din cadrul obiecțiunilor

formulate de pârât, în legătură cu precizarea sporului de valoare dobândit de

terenul neexpropriat ca urmare a lucrărilor ce urmează a se efectua ca urmare a

exproprierii, susținerile recurenților sunt întemeiate.

Astfel, prima instanță a

încuviințat în totalitate obiecțiunile formulate de pârât la raportul de

expertiză, iar în suplimentul la expertiză, care conține răspunsul experților

la aceste obiecțiuni, nu se regăsește poziția lor în legătură cu chestiunea în

discuție.

Prin urmare, concluzia

Curții de Apel vizând inexistența unui asemenea spor de valoare a terenului

rămas în proprietatea reclamanților, determinat de prejudiciul produs ca urmare

a exproprierii, de altfel, insuficient detaliat, reprezintă o simplă deducție,

fără suport probator, fiind încălcate dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr.

33/1994.

Era necesar a se

verifica și criteriul referitor la sporul de valoare al terenului rămas, în

condițiile textului de lege sus-menționat, sens în care Curtea de Apel trebuia

să solicite, sub acest aspect, completarea răspunsului dat de experți la

obiecțiunile formulate de pârât în dosarul primei instanțe, instanța de control

neprocedând însă astfel.

Un alt motiv de

nelegalitate a deciziei îl reprezintă stabilirea greșită a datei la care

trebuie calculate despăgubirile cuvenite reclamanților, și care este data

întocmirii raportului de expertiză, iar nu data exproprierii, cum a considerat

Curtea.

Și din acest punct de

vedere, susținerile recurenților în ceea ce privește încălcarea art. 26 alin.

(2) din legea sus-enunțată sunt întemeiate, cu precizarea că, criteriul legal

în acest sens îl reprezintă data raportului de expertiză, iar nu data exproprierii.

Din această perspectivă,

nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010

în forma inițială, deoarece stabilirea despăgubirilor contestate și, mai

departe, formularea acțiunii introductive de instanță, prin care s-a contestat

cuantumul lor, nu s-au realizat sub imperiul acestei legi, ci al Legii nr. 198/2004.

Textul de lege

corespunzător celui invocat de recurenți din cadrul Legii nr. 255/2010, respectiv

art. 15 din Legea nr. 198/2004, nu are relevanță însă în ceea ce privește data

la care trebuie calculate despăgubirile, în caz de contestație formulată de

persoana expropriată, deoarece se referă la un alt aspect, și anume la momentul

la care are loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului

expropriat în patrimoniul expropriatorului.

Pentru stabilirea datei

la care se calculează despăgubirile în cazul contestației înregistrate la

instanță sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

cum s-a arătat deja, iar data relevantă este cea a întocmirii raportului de

expertiză, cum prevede în mod expres textul de lege, dată care, în mod greșit,

nu a fost avută în vedere de Curtea de Apel.

Au mai susținut

recurenții că s-au avut în vedere criterii precum amplasarea de diverse

instituții, unități industriale, care ridică în mod artificial valoarea

imobilului. Expertul M.I. a avut în vedere exact situația din zonă, care

configurează valoarea terenului, în raport de criterii ce țin de amplasarea

imobilului, aspect pozitiv în desfășurarea expertizei, dar insuficient față de

întocmirea raportului cu nerespectarea criteriilor legale analizate în

precedent.

Prin urmare, constatând

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26

alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților și că niciuna dintre opiniile celorlalți

experți nu poate fi însușită de prezenta instanță, deoarece, la rândul lor, acestea

nu respectă dispozițiile legale enunțate, în baza art. 312 alin. (1) – (3) cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au

condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, urmează ca

instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți

constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să

stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preț

rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de

vânzare, care, aparținând vânzătorului, prezumă o valoare mai mare decât cea se

poate obține în baza unei tranzacții finalizate”.

Doar în cazul în care,

în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar)

efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la

data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea

tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.

De asemenea, cum s-a subliniat mai

sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede

expres art. 26 alin. (2), iar nu data exproprierii, urmând a se stabili și

eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere, dar și, dacă este

cazul, sporul de valoare dobândit de terenul rămas în proprietatea persoanelor

expropriate, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza în zonă.

Pe de altă parte, Curtea de Apel va

supune dezbaterii părților și va stabili interesul și poziția procesuală a

apelantului C.J. Prahova în apel, în raport de soluția primei instanțe în

legătură cu această parte, de admitere a excepției lipsei calității procesuale

pasive, și de conținutul motivelor de apel, comune pentru ambii pârâți, precum

și al motivelor de apel formulate de reclamanți, care vizează exclusiv

chestiuni de fond ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții C.J.

Prahova, prin președinte, și J. Prahova, prin președintele C.J., împotriva

deciziei nr. 101 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2012.