ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2661/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1549 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația formulata de contestatorii A.M., A.E., T.E.M., D.C. și D.P. în contradictoriu cu Județul Prahova, prin președinte, și C.P.D. – comuna Păulești, a anulat hotărârea nr. 42 din 29 mai 2009 emisă de intimata C.P.D. din cadrul comunei Păulești și a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 5.076.107 lei. Prin încheierea din 27 octombrie 2009, aceeași instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.J. Prahova, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, și a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Județului Prahova, prin președinte.

Pentru a pronunța sentința civilă sus-menționată, Tribunalul a constatat că, prin hotărârea nr. 42 din 29 mai 2009, C.P.D.

din cadrul comunei Păulești a stabilit pentru contestatori, cu titlu de despăgubire, suma de 1.898.879 lei pentru terenul în suprafață de 23.612 m.p., situat în comuna Păulești, județul Prahova, tarlaua 36, parcela A 791, lot C, număr cadastral 12668, număr carte funciară 2048, care a fost expropriat în baza hotărârii nr. 55 din 29 aprilie 2009 a Consiliului județean Prahova; terenul în litigiu a fost dobândit de contestatori prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1846 din 07 iulie 2006 și prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 2755 din 30 august 2006. S-a mai constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, de către comisia de trei experți, au fost stabilite valori diferite reprezentând despăgubirea terenului expropriat, iar, la stabilirea valorii despăgubirilor, au fost avute în vedere toate aspectele privitoare la amplasarea terenului, ieșire la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiului Ploiești, existența utilităților, caracteristicile tehnice ale terenului, suprafața totală a terenului și suprafața expropriată, precum și existența planului urbanistic zonal.

S-a avut în vedere că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau a altor persoane îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând a se ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, dar și de dispozițiile art. 27 din legea amintită anterior, care statuează că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană îndreptățită, precum și că, potrivit practicii instanței supreme, la stabilirea valorii despăgubirii pentru persoanele expropriate, vor fi avute în vedere prețurile de tranzacționare.

Împotriva sentinței sus menționate au declarat apel reclamanții A.M., A.E., T.E.M., D.C. și D.P., precum și pârâții C.J. Prahova, prin președinte, și Județul Prahova, prin președintele C.J. Prahova, considerând-o nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 101 din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 7.309.708 lei, menținând restul dispozițiilor hotărârii; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți. În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut că, potrivit raportului de expertiză și completării acestuia, valoarea despăgubirii totale cuvenite apelanților este de 7.309.708 lei la momentul realizării exproprierii, respectiv în luna mai 2009. La această valoare a despăgubirilor a ajuns expertul M.I., expert desemnat de instanță, în timp ce expertul parte B.N.

precizează că, la același moment al expertizei, valoarea totală a despăgubirii este de 14.980.545 lei. Expertul parte M.G. nu stabilește valoarea terenului la momentul exproprierii, arătând că, în prezent, valoarea despăgubii este de 4.741.266 lei, tot pentru momentul prezent, expertul parte B.N. apreciază valoarea despăgubirilor la 10.881.849 lei, iar expertul desemnat de instanță stabilește valoarea prezentă a despăgubirilor la 6.091.329 lei. Instanța de fond a acordat apelanților valoarea de 5.076.107 lei, stabilită de expertul desemnat de instanță, M.I., dar aceasta este valoarea pe care terenul o are în prezent și reprezintă strict valoarea reală a terenului expropriat. În mod greșit, instanța de fond s-a orientat către această variantă de calcul al despăgubirilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce trebuie acordată persoanelor expropriate trebuie să cuprindă valoarea reală a imobilului, dar și prejudiciul cauzat proprietarului, valoarea imobilului fiind calculată în raport de modul în care se vând imobilele din aceeași unitate administrativ teritorială. Pe de altă parte, instanța a acordat numai valoarea reală a terenului, la momentul prezent, ceea ce nu este legal, impunându-se a se avea în vedere valoarea reală a terenului pe care acesta o avea la momentul exproprierii, la care să se adauge prejudiciul cauzat urmare exproprierii proprietarului.

Instanța de fond a procedat corect când s-a oprit la valorile stabilite de expert M.I., expert care a fost desemnat de instanță, și nu asupra valorilor stabilite de experții consilieri numiți de părți, pentru că valorile stabilite de primul expert sunt mai apropriate de realitate, situându-se între valorile stabilite de experții parte, care, de altfel, au fost de acord cu concluziile expertului desemnat de instanță, realizând toți un raport comun, semnat de aceștia. În plus, această valoare a despăgubirilor, de 7.309.708 lei, a avut în vedere toate aspectele privitoare la amplasarea terenului, ieșirea acestuia la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiului Ploiești, utilitățile care există, existența podului în zonă și faptul că, prin expropriere, apelanții contestatori urmează să suporte un prejudiciu.

Acest prejudiciu rezultă din aceea că suprafața de teren expropriată face parte dintr-un teren în suprafață mai mare, respectiv de 464.100 m.p., situat în extravilanul comunei Păulești, și că, prin dislocarea suprafeței expropriate din totalul suprafeței deținute în proprietate de apelanți, aceștia nu mai pot folosi terenul, în scopul pentru care l-au dobândit, fiind nevoiți să reconfigureze eventualele investiții ce le vor realiza pe terenul ce le-a rămas în proprietate, terenul urmând a fi traversat de executarea drumului județean de centură, D.J. 236 județul Prahova. Apelul declarat de pârâți este nefondat, deoarece, în cauză, solicitarea de a se efectua o altă expertiză, de către un expert A.N.E.V.A.R., pentru stabilirea corectă a cuantumului despăgubirilor este neîntemeiată.

La instanța de fond s-a efectuat o atare expertiză, fiind desemnat de instanță expert A.N.E.V.A.R. M.I. și experții părți B.N. și M.G., care au întocmit un raport de expertiză comun, conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experți au avut în vedere tot dispozițiile art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, au făcut referire la prețurile de tranzacționare a terenurilor din zona respectivă, întinderea terenului, suprafața afectată de expropriere, faptul că terenul are ieșire directă la DN 1, că se află situat în vecinătatea zonelor comerciale din nordul municipiului Ploiești și că beneficiază de toate utilitățile, în zonă existând realizat PUZ-ul.

Împrejurarea că experții nu s-au adresat Primăriei comunei Păulești și Camerei Notarilor Publici pentru a se comunica prețurile cu care s-au vândut terenurile sunt neîntemeiate, deoarece, în raportul de expertiză comun, s-a arătat, de către cei trei experți, că s-au făcut astfel de demersuri și, în lipsa unor răspunsuri, au arătat modalitatea în care au procedat la evaluarea terenului, utilizându-se standardele internaționale de evaluare, ofertele de vânzare, rezultatele experților fiind apropiate.

Nu poate fi considerată întemeiată nici susținerea conform căreia experții nu au precizat sporul de valoare al terenului proprietatea contestatorilor, pentru că, așa cum s-a arătat în analizarea apelului contestatorilor, urmare exproprierii parțiale, contestatorii suferă un prejudiciu și nu un spor de valoare urmare lucrărilor ce se vor realiza, neputându-se vorbi despre un spor de valoare, cu atât mai mult cu cât terenul are deschidere directă la DN 1. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C.J. Prahova, prin președinte, și J. Prahova, prin președintele C.J., criticând-o pentru următoarele motive: Au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză A.N.E.V.A.R.

M.I., omologat de către instanță, a avut în vedere „prețurile de ofertare„ (publicate pe internet și în ziare) și nu s-au luat în considerare prețurile reale de tranzacționare ale terenurilor din comuna Păulești, mai mult, s-a speculat eventualitatea construirii unor complexe comerciale, industriale, instituții, ridicând astfel, în mod artificial, valoarea terenului. Referitor la acest aspect, trebuia ca experții să se adreseze Primăriei comunei Păulești și C.N.P., autorități competente în materie, pentru a le comunica prețurile de tranzacționare prevăzute în acte autentice de vânzare-cumpărare. Experții au motivat că răspunsurile primite de la aceste autorități au fost negative, invocându-se caracterul secret și confidențial al contractului de vânzare-cumpărare.

Pe site-ul C.N.P. Ploiești, este postat un anunț privind accesul la expertizele întocmite în condițiile art. 77 C. fisc., care precizează modalitățile prin care evaluatorii pot solicita informații cu privire la valorile de expertiză. Un alt motiv de nelegalitate îl constituie pct. nr. 3 al obiecțiunilor formulate de recurenți, în sensul că nu s-a răspuns la refacerea raportului de expertiză în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind să precizeze dacă partea de teren rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza și să propună instanței o reducere a daunelor. Astfel, nu au fost respectate prevederile legale în materie, respectiv dispozițiile art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994 și art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, suma stabilită pentru expropriere fiind cea de la data emiterii actului administrativ de expropriere, de către expropriator.

Un alt motiv de nelegalitate reiese din admiterea apelului contestatorilor. Aceștia invocă faptul că ar fi prevăzută amplasarea de diverse instituții, unități industriale, care ridică în mod artificial valoarea terenului. Criteriile avute în vedere de către expert și contestatori sunt subiective și nu sunt date reale și compatibile cu prețurile actuale. În aceste condiții s-a făcut o supraevaluare a terenului, care a condus la stabilirea unei valori exagerate a despăgubirilor stabilite. Este de notorietate că, în cursul anilor 2010 - 2011, prețurile de vânzare ale imobilelor au scăzut foarte mult, astfel că nu se justifică acordarea unei sume atât de mari pentru terenul în cauză la prețuri de ofertare.

În consecință, suma de 1.898.879 lei este suficientă și îndestulătoare raportat la data emiterii actului administrativ de expropriere. Recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Intimații reclamanți au depus întâmpinare, prin care au formulat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar, pe fond, au solicitat respingerea căii de atac. Analizând cu prioritate această excepție, în condițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece criticile recurenților, astfel cum au fost redate mai sus, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenții invocă, în esență, nerespectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat, ceea ce implică o problemă de respectare a dispozițiilor legale incidente în materie, motiv de modificare a deciziei atacate potrivit textului de lege sus-menționat. Pe fondul cauzei, criticile recurenților sunt întemeiate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Suma de bani stabilită de instanța de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamanților, este rezultatul interpretării greșite și al încălcării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Or, la întocmirea raportului de expertiză comun, din cuprinsul căruia, instanța de apel și-a însușit valoarea stabilită de expert M.I., respectiv suma de 7.309.708 lei, nu s-a avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială și care este rezultatul acordului de voință între vânzător și cumpărător, exprimat într-un contract autentic de vânzare-cumpărare, ci diverse oferte de vânzare, publicate în rețeaua Internet, precum și criterii referitoare la amplasarea terenului, existența utilităților, caracteristicile tehnice ale terenului ș.a. De asemenea, deși instanța de apel a reținut că experții au efectuat demersuri la C.N.P.

și la Primăria comunei Păulești pentru a afla prețul rezultând din contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri de același fel, iar, în absența obținerii unui răspuns, aceștia erau îndreptățiți să apeleze la celelalte criterii de evaluare, existența unor asemenea demersuri nu se confirmă în dosar, neexistând nici un înscris în acest sens, fiind doar o simplă afirmație a experților. În lipsa verificării, de către instanță, a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea stabilită de expertul M.I.a pentru terenul în litigiu, în afara criteriul menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.

Referitor la specularea eventualității edificării unor construcții care ar fi crescut artificial valoarea terenului în litigiu, această critică nu se confirmă, din considerentele deciziei atacate nerezultând că instanța ar fi făcut referire, prin raportare la expertiza efectuată în cauză și la valoarea stabilită de expert Maghiar și însușită de Curte, la un asemenea criteriu, avându-se în vedere doar vecinătatea cu spații comerciale deja existente. În ceea ce privește absența răspunsului experților la punctul trei din cadrul obiecțiunilor formulate de pârât, în legătură cu precizarea sporului de valoare dobândit de terenul neexpropriat ca urmare a lucrărilor ce urmează a se efectua ca urmare a exproprierii, susținerile recurenților sunt întemeiate.

Astfel, prima instanță a încuviințat în totalitate obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, iar în suplimentul la expertiză, care conține răspunsul experților la aceste obiecțiuni, nu se regăsește poziția lor în legătură cu chestiunea în discuție. Prin urmare, concluzia Curții de Apel vizând inexistența unui asemenea spor de valoare a terenului rămas în proprietatea reclamanților, determinat de prejudiciul produs ca urmare a exproprierii, de altfel, insuficient detaliat, reprezintă o simplă deducție, fără suport probator, fiind încălcate dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Era necesar a se verifica și criteriul referitor la sporul de valoare al terenului rămas, în condițiile textului de lege sus-menționat, sens în care Curtea de Apel trebuia să solicite, sub acest aspect, completarea răspunsului dat de experți la obiecțiunile formulate de pârât în dosarul primei instanțe, instanța de control neprocedând însă astfel.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziei îl reprezintă stabilirea greșită a datei la care trebuie calculate despăgubirile cuvenite reclamanților, și care este data întocmirii raportului de expertiză, iar nu data exproprierii, cum a considerat Curtea. Și din acest punct de vedere, susținerile recurenților în ceea ce privește încălcarea art. 26 alin. (2) din legea sus-enunțată sunt întemeiate, cu precizarea că, criteriul legal în acest sens îl reprezintă data raportului de expertiză, iar nu data exproprierii. Din această perspectivă, nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 în forma inițială, deoarece stabilirea despăgubirilor contestate și, mai departe, formularea acțiunii introductive de instanță, prin care s-a contestat cuantumul lor, nu s-au realizat sub imperiul acestei legi, ci al Legii nr. 198/2004.

Textul de lege corespunzător celui invocat de recurenți din cadrul Legii nr. 255/2010, respectiv art. 15 din Legea nr. 198/2004, nu are relevanță însă în ceea ce privește data la care trebuie calculate despăgubirile, în caz de contestație formulată de persoana expropriată, deoarece se referă la un alt aspect, și anume la momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în patrimoniul expropriatorului. Pentru stabilirea datei la care se calculează despăgubirile în cazul contestației înregistrate la instanță sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cum s-a arătat deja, iar data relevantă este cea a întocmirii raportului de expertiză, cum prevede în mod expres textul de lege, dată care, în mod greșit, nu a fost avută în vedere de Curtea de Apel.

Au mai susținut recurenții că s-au avut în vedere criterii precum amplasarea de diverse instituții, unități industriale, care ridică în mod artificial valoarea imobilului. Expertul M.I. a avut în vedere exact situația din zonă, care configurează valoarea terenului, în raport de criterii ce țin de amplasarea imobilului, aspect pozitiv în desfășurarea expertizei, dar insuficient față de întocmirea raportului cu nerespectarea criteriilor legale analizate în precedent. Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților și că niciuna dintre opiniile celorlalți experți nu poate fi însușită de prezenta instanță, deoarece, la rândul lor, acestea nu respectă dispozițiile legale enunțate, în baza art. 312 alin. (1) – (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994. Astfel, urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare, care, aparținând vânzătorului, prezumă o valoare mai mare decât cea se poate obține în baza unei tranzacții finalizate”.

Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți. De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), iar nu data exproprierii, urmând a se stabili și eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere, dar și, dacă este cazul, sporul de valoare dobândit de terenul rămas în proprietatea persoanelor expropriate, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza în zonă.

Pe de altă parte, Curtea de Apel va supune dezbaterii părților și va stabili interesul și poziția procesuală a apelantului C.J. Prahova în apel, în raport de soluția primei instanțe în legătură cu această parte, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive, și de conținutul motivelor de apel, comune pentru ambii pârâți, precum și al motivelor de apel formulate de reclamanți, care vizează exclusiv chestiuni de fond ale cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții C.J. Prahova, prin președinte, și J. Prahova, prin președintele C.J., împotriva deciziei nr. 101 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.