ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3339/105/2009, contestatoarea F.G. a solicitat în contradictoriu cu intimații Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, Consiliul Județean Prahova, Județul Prahova, prin Președintele Consiliului Județean Prahova, Comuna Păulești - prin Primar, Consiliul Local al Comunei Păulești și Comisia de Plată a Despăgubirilor Comunei Păulești, desființarea hotărârilor emise de Comisia de Plată de Despăgubirilor Comuna Păulești prin care au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în comuna Păulești, jud. Prahova și stabilirea despăgubirilor corespunzătoare pentru terenurile proprietatea sa expropriate prin H.C.J.

Prahova din 29 aprilie 2009 ce urmează a fi plătite către aceasta. În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că prin H.C.J. Prahova din 29 aprilie 2009 s-a dispus exproprierea mai multor suprafețe de teren ce-i aparțin situate pe raza comunei Păulești, respectiv suprafețele de: 160 m.p., 236 mp și 240 mp, iar ulterior exproprierii, comisia de plată a despăgubirilor a dispus plata unor despăgubiri egale cu pretinsa contravaloare a terenurilor. A învederat contestatoarea că valoarea despăgubirilor este foarte mică, cu mult sub prețul din zonă și valoarea reală și nu ține seama de prejudiciul produs, astfel încât s-a impus formularea prezentei acțiuni. La termenul de judecată din data de 16 martie 2010, instanța a luat act de cererea contestatoarei că înțelege să nu se mai judece cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a dispus scoaterea acestuia din cauză întrucât calitate procesuală în cauză are C.N.A.D.N.R.

Intimatul Consiliul Județean Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât cuantumul despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii a fost stabilit de un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare membru A.N.E.V.A.R., cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004. S-a mai susținut că metoda folosită de evaluator a fost cea a comparației directe realizată prin selecția de mai multe oferte de vânzare teren liber comparabile cu imobilele proprietatea reclamantei.

Intimatul a precizat că s-au făcut corecții pentru prețurile de ofertare, diferite de prețurile de tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenurilor, localizarea acestora ca acces, corecțiile avantajelor/daunelor suferite, au fost corelate valorile de piață ale terenurilor din zonă cu amenajarea accesului și rețelelor edilitare avându-se în vedere caracteristicile fizice ale suprafețelor expropriate. Prin întâmpinarea formulată, intimata C.N.A.D.N.R., Direcția Generală de Drumuri și Poduri București a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât procesele și cererile prevăzute la art. 9 din Legea nr. 198/2004 actualizată se judecă în contradictoriu cu expropriatorul reprezentat potrivit legii.

A susținut că hotărârile de stabilire a despăgubirilor au fost emise de Comisia comunei Păulești numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Prahova, context în care ea nu are calitatea de expropriator. Prin întâmpinarea depusă la data de 16 martie 2010, intimata SC D.P. SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive apreciind că în mod greșit a fost introdusă în cauză, deoarece nu este administrator de drumuri, nu a deținut și nu deține nici un teren în comuna Păulești și nu are nici o legătură cu terenurile în cauză. A menționat pârâta că nu este administrator al drumurilor județene pentru a fi introdusă în cauză, administrarea acestora asigurându-se de consiliile județene.

Prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2010, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC D.P.P. SA în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. și a constatat că aceasta nu are calitatea procesuală pasivă în cauză. După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2822 pronunțată la 11 noiembrie 2011, Tribunalul Prahova a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că prin Hotărârea nr. 28 din data de 28 mai 2009, Comisia de plată a Despăgubirilor din Comuna Păulești a dispus exproprierea imobilului proprietatea contestatoarei, situat în comuna Păulești T 34 P A 773/14, identificat cu număr cadastral 12748 și numărul de carte funciară 499, compus din teren liber de construcții în suprafață totală de 160 mp și a dispus plata, cu titlul de despăgubiri, a sumei de 18.693 lei pentru exproprierea imobilului menționat.

S-a constatat că aceeași comisie a stabilit prin Hotărârea nr. 84 din 22 iunie 2009 îndreptarea erorii materiale strecurată în Hotărârea nr. 28, în sensul că despăgubirile au fost stabilite din eroare în cuantum de 18.693 lei, în loc de 18.963 lei cum este corect, iar prin Hotărârea nr. 100 din 01 iulie 2009 Comisia de plată a despăgubirilor a stabilit o despăgubire pentru terenul expropriat în suprafață de 236 m.p. situat în comuna Păulești, jud. Prahova, de 28.953 lei. La data de 1 iulie 2009, Comisia de Plată a Despăgubirilor comunei Păulești a stabilit pentru terenul proprietatea contestatoarei expropriat în suprafață de 240 mp o despăgubire de 29.461 lei. Din raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a reținut că valoarea despăgubirilor este de 111.549 lei la data exproprierii și de 128.946 lei la data efectuării expertizei, punctul de vedere al expertului B.N.

fiind în sensul că valoarea terenului la data exproprierii a fost de 403.542 lei și la data întocmirii raportului de expertiză valoarea era de 352.217 lei. S-a mai arătat că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul efectiv suferit prin expropriere, iar la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz altor persoane îndreptățite luând în considerare și dovezile depuse de aceștia.

Astfel, instanța a reținut că trebuie avut în vedere prețul cel mai probabil cu care ar trebui să se vândă la o anumită dată imobilul, după ce acesta a fost expus într-o măsură rezonabilă pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite condițiile unei vânzări oneste și în care vânzătorul și cumpărătorul acționează prudent în cunoștință de cauză, în interesul propriu. Art. 27 din Legea nr. 33/1997 prevede că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

În literatura de specialitate s-a statuat că rezultatul acestei expertize nu este, prin el însuși, obligatoriu pentru instanța de judecată, ci instanța are obligația să compare acest rezultat cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire formulate de titularii drepturilor reale principale, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirilor, dar limitată totuși de restricția menționată mai sus cu privire la raportarea despăgubirii acordate la cea oferită de expropriator sau de cea cerută de către titularii drepturilor reale principale. În raport de considerentele expuse în precedent, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată și a respins-o ca atare. Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea F.G.

care a arătat că expertul desemnat de instanță a stabilit că valoarea despăgubirilor este de 111.549 lei la data exproprierii și de 128.946 lei la data efectuării expertizei, iar expertul consilier B.N. a stabilit că valoarea terenului la data exproprierii a fost de 403.542 lei și la data întocmirii raportului de expertiză valoarea era de 352. 217 lei. Instanța, fără să analizeze dacă valoarea despăgubirilor a fost calculată în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 a concluzionat că în literatura de specialitate s-a statuat că rezultatul expertizei nu este, prin el însuși, obligatoriu pentru instanța de judecată și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

A mai susținut că diferența dintre cuantumul despăgubirilor calculate de Comisia de plată a despăgubirilor și despăgubirile stabilite de expertul desemnat de instanță, este foarte mare, astfel că, în mod greșit instanța i-a respins acțiunea prin care a solicitat desființarea hotărârilor prin care au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna Păulești, jud. Prahova și stabilirea unor despăgubiri corespunzătoare. Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond, să se admită acțiunea. Intimatele Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, urmând a se menține ca legală hotărârea atacată.

La data de 15 februarie 2012 reclamanta a depus o dezvoltare a motivelor de apel în cuprinsul cărora a învederat că soluția instanței este total eronată, deoarece din probele administrate rezultă clar că ea a fost prejudiciată la stabilirea valorii de despăgubire, întrucât chiar dacă se aprecia valoarea prin prisma reducerii prețurilor și a valorilor minimale în anumite zone solicitate pe piață nu se putea ajunge la valoarea stabilită de expropriator. C.N.A.D.N.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, precizând că în speță calitatea de expropriator o are Consiliul Județean Prahova.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 22 din 7 martie 2012 a admis apelul contestatoarei F.G., a schimbat sentința civilă nr. 2822 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Prahova în sensul că a admis acțiunea contestatoarei, a desființat hotărârea nr. 28 din 28 mai 2009 emisă de Comisia de plată a Despăgubirilor comuna Păulești și a obligat intimatul Consiliul județean Prahova să plătească reclamantei suma de 128.946 lei, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat conform raportului de expertiză, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.D.R. și a respins acțiunea față de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat intimatul Consiliul județean Prahova să plătească reclamantei suma de 2.100 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

Critica apelantei a vizat împrejurarea că, deși la instanța de fond s-a efectuat un raport de expertiză topo, iar valorile stabilite de experții desemnați sunt mult mai mari decât cele care i-au fost acordate de expropriator, în mod eronat tribunalul nu a luat în calcul această probă și a respins acțiunea sa. Curtea a reținut următoarea situație de fapt: Reclamantei, la data de 29 aprilie 2009, prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova i s-au expropriat trei suprafețe de teren situate în localitatea Păulești, respectiv 160 m.p., amplasată în T.34, parcela A773/14 (identificată cu număr cadastral 12748 și număr de carte funciară 499), 236 m.p.

situat în T 34, parcela A 773/13 (identificată cu număr cadastral 13059 și număr carte funciară 1125) și suprafața de 240 mp amplasată în T34, parcela A773/12 (identificată cu număr cadastral 13062 și număr carte funciară 118). Pentru cele trei suprafețe expropriate prin Hotărârile nr. 28 din 28 mai 2009 (îndreptată prin încheierea din 22 iunie 2009), nr. 100 din 1 iulie 2009 și nr. 99 din 1 iulie 2009 emise de Comisia de Plată a Despăgubirilor - comuna Păulești, s-au stabilit despăgubirile cuvenite expropriatului la următoarele valori: 18.963 lei (pentru 160 mp), 28.953 lei (pentru 236 m.p.) și 29.461 lei (pentru 240 m.p.), deci un total de 77.377 lei (filele 3 – 11 dosar fond). Nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor, contestatoarea a solicitat anularea hotărârilor mai susmenționate și stabilirea despăgubirilor corespunzătoare pentru terenurile ce i-au fost expropriate.

În drept, instanța de apel a constatat că în ceea ce privește cuantumul propriu-zis al despăgubirilor cuvenite expropriatului, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Detaliind această dispoziție legală, la alin. (2) al aceluiași text de lege, s-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor avea în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

O atare despăgubire reprezintă o compensație pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii și ea constituie o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă. Cert este că, în absența unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile convenției.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză la solicitarea contestatoarei, de către o comisie de experți constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 rezultă că la data expertizei valoarea totală a terenurilor expropriate era de 128.946 (conform variantei expertului N.M.), 352.217 lei (potrivit punctului de vedere al expertului expropriatului B.N.) și respectiv 92.958 lei (conform expertului expropriatorului - M.I.) - fila 304 dosar fond. În speță, sub aspectul evaluării, Curtea și-a însușit punctul de vedere al expertului N.M.

întrucât, așa cum reiese din conținutul lucrării (filele 254 - 262 dosar fond) la calcularea valorii acestora a avut în vedere zona de amplasament a terenurilor, arterele importante de circulație, caracterul edilitar al zonei și utilitățile, gradul de folosință și ambientul, cererea de proprietăți imobiliare și prețurile în zonă pentru proprietăți similare (fila 255), folosind pentru evaluare metoda celei mai bune utilizări, metoda comparației directe și metoda capitalizării directe a veniturilor din chirii. Totodată, suma stabilită de către expert reprezintă valoarea reală a bunului expropriat la momentul efectuării expertizei și se justifică obligarea Statului la plata sa, plecând și de la jurisprudența C.E.D.O., care, în cauza James ș.a.

contra Regatului Unit, a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a C.N.A.D.N.R. instanța de apel a admis-o, reținând că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local expropriator este Statul român pentru obiectivele de interes național, județele pentru obiectivele de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes local.

În alin. (3) lit. e) se precizează că în aplicarea prevederile prezentei legi expropriatorul este reprezentat de unitatea administrației publice locale. Curtea a reținut că aceasta este situația în speța dedusă judecății, întrucât exproprierea s-a realizat de către Consiliul Județean, iar C.N.A.D.N.R. nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge acțiunea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Fiind în culpă procesuală Consiliu Județean Prahova, în baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligat să plătească contestatoarei 2.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și pârâții Consiliul județean Prahova, Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean Prahova.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a criticat, în esență, faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea privind desființarea celor trei hotărâri ale Comisiei de plată a despăgubirilor-comuna Păulești, dispunând doar cu privire la Hotărârea nr. 28 din 28 mai 2009 și acordând contestatoarei despăgubiri în cuantumul stabilit de expertul desemnat de instanța de fond, pentru suprafețele de teren expropriat de 160 m.p., 236 m.p. și de 240 m.p. O a doua critică se referă la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În opinia sa, instanța de apel a validat în mod greșit raportul de expertiză, ce nu a ținut cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, așa cum dispun dispozițiile actului normativ anterior citat.

Scăderea pieței imobiliare în zonă la data efectuării expertizei, la care fac referire experții în raport, nu exclude existența unor tranzacții, astfel că aceștia aveau obligația de a face verificări în acest sens și, în raport cu tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții. Ultima critică se referă la faptul că instanța de apel nu a pus în discuție în baza rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. completarea sau refacerea expertizei pentru determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei, conform dispozițiilor legale în materie. Neprocedând în acest fel, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, încălcând dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care au un caracter imperativ.

Pârâții Consiliul județean Prahova și Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean Prahova au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Critica principală, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat faptul că s-a acordat o sumă mult prea mare pentru terenul expropriat, criteriile avute în vedere de experții fiind subiective și nereale, în raport de împrejurarea că în cursul anilor 2009-2011 prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele în zonă a scăzut foarte mult. Analiza recursurilor. Înalta Curte va răspunde printr-un considerent comun, criticilor care identifică aceeași problemă de drept, pentru a asigura o rezolvare unitară a chestiunilor respective.

Astfel, recurenții au susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, critică comună ambelor recursuri.

Într-adevăr, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).” În spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, p rețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

Însă, în lipsa unor astfel de dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii, precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de același fel, metoda comparației în raport de diferitele prețuri de tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice ale proprietății, criteriu care a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauză. Așa cum a reținut Curtea de Apel, în determinarea valorii de despăgubire a imobilului experții au folosit metoda comparației directe, având în vedere valoarea de circulație de la data notificării despăgubirilor și de la data întocmirii raportului de expertiză.

Expertiza omologată de instanța de apel a folosit drept variabile de comparație ofertele de pe piața imobiliară și s-au efectuat corecții în raport de elementele caracteristice ale proprietății în condițiile unei piețe imobiliare puțin active. Totodată, raportul menționează că metoda comparației directe estimează valoarea de piață recomandată într-o perioadă în care nu s-au încheiat tranzacții imobiliare. În acest context al analizei, se reține că lipsa tranzacțiilor pe piața imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice.

Dacă s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient. În această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu, dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități ș.a.).

Or, în speță, nu li se poate imputa experților că au realizat expertiza doar prin raportare la ofertele imobiliare. Pe de altă parte, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, recurenții aveau sarcina de a proba ceea ce afirmă. Este de reținut că acestea dovezi nu s-au produs în fața instanțelor de fond și nici în recurs, deși s-a încuviințat pârâților proba cu înscrisuri, teza probatorie vizând această critică comună recurenților. Astfel, înscrisurile depuse în recurs ( filele 57-72) nu probează tranzacții încheiate în perioada de referință, ci reprezintă contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2009. Prin urmare, în absența oricăror probe din care să rezulte că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel este mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susținerile privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate sunt nedovedite.

Cum evaluarea făcută prin expertiza însușită de instanță respectă criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, critica nu poate fi reținută și, pe cale de consecință, va fi respins, ca nefondat, recursul pârâților Consiliul județean Prahova și Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean Prahova. Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nu este fondat nici din perspectiva celorlalte critici formulate, pentru următoarele considerente: Prima critică, referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea privind desființarea celor trei hotărâri ale Comisiei de plată a despăgubirilor-comuna Păulești, nu poate fi primită.

Susținerea recurentului nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de recurs reglementate de dispoz. art. 304 C. proc. civ. Omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, ipoteză cunoscută sub denumirea de minus petița constituia motiv de casare în vechea reglementare a dispoz. art. 304 pct. 6 C. proc. civ., text care în prezent conține numai ipoteza casării pentru plus petița (instanța a acordat mai mult decât s-a cerut) sau extra petița (instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut). Prin urmare, nu poate fi analizată critica recurentului din perspectiva acestui text de lege, deoarece nu este incident în cauză, în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziția legală în discuție.

Cât privește critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței, constând în aceea că nu a dispus refacerea raportului de expertiză, Înalta Curte constată că nu este fondată. Recurentul se plânge de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit în raport de acestea situația de fapt. Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala sa configurație. Cât privește relevanța solicitării de noi probe în apel, această susținere nu poate fi examinată de instanța de recurs, față de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluționării cauzei.

Rolul activ al judecătorului, în materie probatorie, se referă la punerea în dezbaterea părților a necesității efectuării unor probe și chiar ordonarea acestora, pentru aflarea adevărului și clarificarea raportului juridic dedus judecății, chiar și în condițiile împotrivirii participanților la proces (art. 129 alin. (5) C. proc. civ.). Pe de altă parte, examinarea utilității și a concludenței unor probe în soluționarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanța de recurs față de abrogarea prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 a motivului de casare care permitea analiza, în recurs, a situației de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurent cu privire la cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei nu pune în discuție rolul activ al instanței, cum greșit se pretinde prin motivele de recurs, ci greșita stabilire a situației de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs față de cele anterior menționate. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și pârâții Consiliul județean Prahova și Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean Prahova sunt nefondate și le va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și pârâții Consiliul Județean Prahova, Județul Prahova prin Președintele Consiliului Județean Prahova împotriva deciziei civile nr. 22 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2013.