ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 3339/105/2009, contestatoarea F.G. a solicitat în

contradictoriu cu intimații Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, Consiliul

Județean Prahova,

Județul Prahova, prin Președintele Consiliului Județean

Prahova, Comuna Păulești - prin Primar,

Consiliul Local al

Comunei Păulești și Comisia de Plată a Despăgubirilor Comunei Păulești,

desființarea hotărârilor emise de Comisia de Plată de Despăgubirilor Comuna Păulești

prin care au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în

comuna Păulești, jud. Prahova și stabilirea despăgubirilor corespunzătoare

pentru terenurile proprietatea sa expropriate prin H.C.J. Prahova din 29

aprilie 2009 ce urmează a fi plătite către aceasta.

În motivarea

acțiunii, contestatoarea a arătat că prin H.C.J. Prahova din 29 aprilie 2009

s-a dispus exproprierea mai multor suprafețe de teren ce-i aparțin situate pe

raza comunei Păulești, respectiv suprafețele de: 160 m.p., 236 mp și 240 mp,

iar ulterior exproprierii, comisia de plată a despăgubirilor a dispus plata

unor despăgubiri egale cu pretinsa contravaloare a terenurilor.

A învederat

contestatoarea că valoarea despăgubirilor este foarte mică, cu mult sub prețul

din zonă și valoarea reală și nu ține seama de prejudiciul produs, astfel încât

s-a impus formularea prezentei acțiuni.

La termenul de

judecată din data de 16 martie 2010, instanța a luat act de cererea

contestatoarei că înțelege să nu se mai judece cu Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii și a dispus scoaterea acestuia din cauză întrucât calitate

procesuală în cauză are C.N.A.D.N.R.

Intimatul Consiliul

Județean Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât cuantumul despăgubirilor pentru imobilele

supuse exproprierii a fost stabilit de un expert evaluator specializat în

evaluarea proprietăților imobiliare membru A.N.E.V.A.R., cu respectarea

prevederilor art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

S-a mai susținut că

metoda folosită de evaluator a fost cea a comparației directe realizată prin selecția

de mai multe oferte de vânzare teren liber comparabile cu imobilele

proprietatea reclamantei.

Intimatul a precizat

că s-au făcut corecții pentru prețurile de ofertare, diferite de prețurile de

tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenurilor, localizarea acestora

ca acces, corecțiile avantajelor/daunelor suferite, au fost corelate valorile

de piață ale terenurilor din zonă cu amenajarea accesului și rețelelor

edilitare avându-se în vedere caracteristicile fizice ale suprafețelor

expropriate.

Prin întâmpinarea

formulată, intimata C.N.A.D.N.R., Direcția Generală de Drumuri și Poduri

București a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât

procesele și cererile prevăzute la art. 9 din Legea nr. 198/2004 actualizată se

judecă în contradictoriu cu expropriatorul reprezentat potrivit legii.

A susținut că

hotărârile de stabilire a despăgubirilor au fost emise de Comisia comunei Păulești

numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Prahova, context în

care ea nu are calitatea de expropriator.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 16 martie 2010, intimata SC D.P. SA a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive apreciind că în mod greșit a fost introdusă în

cauză, deoarece nu este administrator de drumuri, nu a deținut și nu deține

nici un teren în comuna Păulești și nu are nici o legătură cu terenurile în

cauză.

A menționat pârâta că

nu este administrator al drumurilor județene pentru a fi introdusă în cauză,

administrarea acestora asigurându-se de consiliile județene.

Prin încheierea de

ședință din data de 27 aprilie 2010, instanța a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC D.P.P. SA în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. și a

constatat că aceasta nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.

După administrarea

probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2822 pronunțată la 11 noiembrie 2011, Tribunalul

Prahova a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că prin Hotărârea nr. 28 din

data de 28 mai 2009, Comisia de plată a Despăgubirilor din Comuna Păulești a

dispus exproprierea imobilului proprietatea contestatoarei, situat în comuna

Păulești T 34 P A 773/14, identificat cu număr cadastral 12748 și numărul de

carte funciară 499, compus din teren liber de construcții în suprafață totală

de 160 mp și a dispus plata, cu titlul de despăgubiri, a sumei de 18.693 lei

pentru exproprierea imobilului menționat.

S-a constatat că

aceeași comisie a stabilit prin Hotărârea nr. 84 din 22 iunie 2009 îndreptarea

erorii materiale strecurată în Hotărârea nr. 28, în sensul că despăgubirile au

fost stabilite din eroare în cuantum de 18.693 lei, în loc de 18.963 lei cum

este corect, iar prin Hotărârea nr. 100 din 01 iulie 2009 Comisia de plată a

despăgubirilor a stabilit o despăgubire pentru terenul expropriat în suprafață

de 236 m.p. situat în comuna Păulești, jud. Prahova, de 28.953 lei. La data de

1 iulie 2009, Comisia de Plată a Despăgubirilor comunei Păulești a stabilit

pentru terenul proprietatea contestatoarei expropriat în suprafață de 240 mp o

despăgubire de 29.461 lei.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a reținut că valoarea

despăgubirilor este de 111.549 lei la data exproprierii și de 128.946 lei la

data efectuării expertizei, punctul de vedere al expertului B.N. fiind în

sensul că valoarea terenului la data exproprierii a fost de 403.542 lei și la

data întocmirii raportului de expertiză valoarea era de 352.217 lei.

S-a mai arătat că

potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul efectiv suferit prin expropriere, iar la

calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține seama de

prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și

de daunele aduse proprietarului, sau după caz altor persoane îndreptățite luând

în considerare și dovezile depuse de aceștia.

Astfel, instanța a

reținut că trebuie avut în vedere prețul cel mai probabil cu care ar trebui să

se vândă la o anumită dată imobilul, după ce acesta a fost expus într-o măsură

rezonabilă pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite condițiile unei

vânzări oneste și în care vânzătorul și cumpărătorul acționează prudent în

cunoștință de cauză, în interesul propriu.

Art. 27 din Legea nr.

33/1997 prevede că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană interesată.

În literatura de

specialitate s-a statuat că rezultatul acestei expertize nu este, prin el

însuși, obligatoriu pentru instanța de judecată, ci instanța are obligația să

compare acest rezultat cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire

formulate de titularii drepturilor reale principale, fiind suverană în

stabilirea valorii despăgubirilor, dar limitată totuși de restricția menționată

mai sus cu privire la raportarea despăgubirii acordate la cea oferită de

expropriator sau de cea cerută de către titularii drepturilor reale principale.

În raport de

considerentele expuse în precedent, tribunalul a apreciat că acțiunea este

neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel contestatoarea F.G. care a arătat că expertul desemnat

de instanță a stabilit că valoarea despăgubirilor este de 111.549 lei la data

exproprierii și de 128.946 lei la data efectuării expertizei, iar expertul

consilier B.N. a stabilit că valoarea terenului la data exproprierii a fost de

403.542 lei și la data întocmirii raportului de expertiză valoarea era de 352.

217 lei. Instanța, fără să analizeze dacă valoarea despăgubirilor a fost

calculată în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 a

concluzionat că în literatura de specialitate s-a statuat că rezultatul

expertizei nu este, prin el însuși, obligatoriu pentru instanța de judecată și

a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

A mai susținut că

diferența dintre cuantumul despăgubirilor calculate de Comisia de plată a

despăgubirilor și despăgubirile stabilite de expertul desemnat de instanță,

este foarte mare, astfel că, în mod greșit instanța i-a respins acțiunea prin

care a solicitat desființarea hotărârilor prin care au fost stabilite

despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna Păulești, jud. Prahova

și stabilirea unor despăgubiri corespunzătoare.

Pe cale de consecință,

s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond,

să se admită acțiunea.

Intimatele Consiliul

Județean Prahova și Județul Prahova au formulat întâmpinare prin care au

solicitat respingerea apelului ca nefondat, urmând a se menține ca legală

hotărârea atacată.

La data de 15

februarie 2012 reclamanta a depus o dezvoltare a motivelor de apel în cuprinsul

cărora a învederat că soluția instanței este total eronată, deoarece din

probele administrate rezultă clar că ea a fost prejudiciată la stabilirea

valorii de despăgubire, întrucât chiar dacă se aprecia valoarea prin prisma

reducerii prețurilor și a valorilor minimale în anumite zone solicitate pe

piață nu se putea ajunge la valoarea stabilită de expropriator.

C.N.A.D.N.R. a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale

procesual pasive în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010,

precizând că în speță calitatea de expropriator o are Consiliul Județean

Prahova.

Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, prin decizia nr. 22 din 7 martie 2012 a admis apelul contestatoarei F.G., a schimbat sentința civilă nr. 2822 din 11 noiembrie 2011 a

Tribunalului Prahova în sensul că a admis acțiunea contestatoarei, a desființat

hotărârea nr. 28 din 28 mai 2009 emisă de Comisia de plată a Despăgubirilor

comuna Păulești și a obligat intimatul Consiliul județean Prahova să plătească

reclamantei suma de 128.946 lei, reprezentând despăgubiri pentru imobilul

expropriat conform raportului de expertiză, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a C.N.A.D.R. și a respins acțiunea față de aceasta ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat

intimatul Consiliul județean Prahova să plătească reclamantei suma de 2.100 lei

cheltuieli de judecată în fond și apel.

Critica apelantei a

vizat împrejurarea că, deși la instanța de fond s-a efectuat un raport de

expertiză topo, iar valorile stabilite de experții desemnați sunt mult mai mari

decât cele care i-au fost acordate de expropriator, în mod eronat tribunalul nu

a luat în calcul această probă și a respins acțiunea sa.

Curtea a reținut

următoarea situație de fapt:

Reclamantei, la data

de 29 aprilie 2009, prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova i s-au

expropriat trei suprafețe de teren situate în localitatea Păulești, respectiv

160 m.p., amplasată în T.34, parcela A773/14 (identificată cu număr cadastral

12748 și număr de carte funciară 499), 236 m.p. situat în T 34, parcela A

773/13 (identificată cu număr cadastral 13059 și număr carte funciară 1125) și

suprafața de 240 mp amplasată în T34, parcela A773/12 (identificată cu număr

cadastral 13062 și număr carte funciară 118).

Pentru cele trei

suprafețe expropriate prin Hotărârile nr. 28 din 28 mai 2009 (îndreptată prin

încheierea din 22 iunie 2009), nr. 100 din 1 iulie 2009 și nr. 99 din 1 iulie 2009

emise de Comisia de Plată a Despăgubirilor - comuna Păulești, s-au stabilit despăgubirile

cuvenite expropriatului la următoarele valori: 18.963 lei (pentru 160 mp),

28.953 lei (pentru 236 m.p.) și 29.461 lei (pentru 240 m.p.), deci un total de

77.377 lei (filele 3 – 11 dosar fond).

Nemulțumită fiind de

cuantumul despăgubirilor, contestatoarea a solicitat anularea hotărârilor mai

susmenționate și stabilirea despăgubirilor corespunzătoare pentru terenurile ce

i-au fost expropriate.

În drept, instanța de

apel a constatat că în ceea ce privește cuantumul propriu-zis al despăgubirilor

cuvenite expropriatului, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Detaliind această

dispoziție legală, la alin. (2) al aceluiași text de lege, s-a statuat că la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor

avea în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

O atare despăgubire

reprezintă o compensație pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a

pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii și ea constituie

o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial,

prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.

Cert este că, în

absența unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că

art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace

a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile convenției.

Din cuprinsul raportului

de expertiză efectuat în cauză la solicitarea contestatoarei, de către o

comisie de experți constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 rezultă că

la data expertizei valoarea totală a terenurilor expropriate era de 128.946

(conform variantei expertului N.M.), 352.217 lei (potrivit punctului de vedere

al expertului expropriatului B.N.) și respectiv 92.958 lei (conform expertului

expropriatorului - M.I.) - fila 304 dosar fond.

În speță, sub

aspectul evaluării, Curtea și-a însușit punctul de vedere al expertului N.M. întrucât,

așa cum reiese din conținutul lucrării (filele 254 - 262 dosar fond) la

calcularea valorii acestora a avut în vedere zona de amplasament a terenurilor,

arterele importante de circulație, caracterul edilitar al zonei și utilitățile,

gradul de folosință și ambientul, cererea de proprietăți imobiliare și

prețurile în zonă pentru proprietăți similare (fila 255), folosind pentru

evaluare metoda celei mai bune utilizări, metoda comparației directe și metoda

capitalizării directe a veniturilor din chirii.

Totodată, suma

stabilită de către expert reprezintă valoarea reală a bunului expropriat la

momentul efectuării expertizei și se justifică obligarea Statului la plata sa,

plecând și de la jurisprudența C.E.D.O., care, în cauza James ș.a. contra

Regatului Unit, a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, o măsură

privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea țelului

ei legitim și nedisproporționată față de acesta.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesual pasive a C.N.A.D.N.R. instanța de apel a

admis-o, reținând că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local expropriator este Statul român

pentru obiectivele de interes național, județele pentru obiectivele de interes

județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes

local. În alin. (3) lit. e) se precizează că în aplicarea prevederile prezentei

legi expropriatorul este reprezentat de unitatea administrației publice locale.

Curtea a reținut că

aceasta este situația în speța dedusă judecății, întrucât exproprierea s-a

realizat de către Consiliul Județean, iar C.N.A.D.N.R. nu are calitate

procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge acțiunea față de aceasta ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Fiind în culpă

procesuală Consiliu Județean Prahova, în baza art. 274 C. proc. civ., a fost

obligat să plătească contestatoarei 2.100 lei reprezentând cheltuieli de

judecată în fond și apel.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

pârâții Consiliul județean Prahova, Județul Prahova prin Președintele

Consiliului județean Prahova.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești a criticat, în esență, faptul că instanța de apel nu

s-a pronunțat pe cererea privind desființarea celor trei hotărâri ale Comisiei

de plată a despăgubirilor-comuna Păulești, dispunând doar cu privire la Hotărârea

nr. 28 din 28 mai 2009 și acordând contestatoarei despăgubiri în cuantumul

stabilit de expertul desemnat de instanța de fond, pentru suprafețele de teren

expropriat de 160 m.p., 236 m.p. și de 240 m.p.

O a doua critică se

referă la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În

opinia sa, instanța de apel a validat în mod greșit raportul de expertiză, ce

nu a ținut cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, așa cum dispun dispozițiile

actului normativ anterior citat.

Scăderea pieței imobiliare

în zonă la data efectuării expertizei, la care fac referire experții în raport,

nu exclude existența unor tranzacții, astfel că aceștia aveau obligația de a

face verificări în acest sens și, în raport cu tranzacțiile încheiate în zonă

să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Ultima critică se

referă la faptul că instanța de apel nu a pus în discuție în baza rolului activ

conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. completarea sau refacerea

expertizei pentru determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite

expropriatei, conform dispozițiilor legale în materie. Neprocedând în acest

fel, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, încălcând

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care au un caracter imperativ.

Pârâții Consiliul

județean Prahova și Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean

Prahova au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Critica principală,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat faptul că s-a

acordat o sumă mult prea mare pentru terenul expropriat, criteriile avute în

vedere de experții fiind subiective și nereale, în raport de împrejurarea că în

cursul anilor 2009-2011 prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele în

zonă a scăzut foarte mult.

Analiza recursurilor.

Înalta Curte va

răspunde printr-un considerent comun, criticilor care identifică aceeași

problemă de drept, pentru a asigura o rezolvare unitară a chestiunilor

respective.

Astfel,

recurenții au susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece

expertiza pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat

la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea

cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, critică comună ambelor recursuri.

Într-adevăr,

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).”

În

spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, p

rețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate

dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de

vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma

întâlnirii cererii și ofertei.

Însă, în lipsa unor

astfel de dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte

criterii, precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de

tranzacționare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de

același fel, metoda comparației în raport de diferitele prețuri de

tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte

elemente caracteristice ale proprietății, criteriu care a fost avut în vedere

la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauză.

Așa cum a reținut

Curtea de Apel, în determinarea valorii de despăgubire a imobilului experții au

folosit metoda comparației directe, având în vedere valoarea de circulație de

la data notificării despăgubirilor și de la data întocmirii raportului de

expertiză.

Expertiza omologată

de instanța de apel a folosit drept variabile de comparație ofertele de pe

piața imobiliară și s-au efectuat corecții în raport de elementele

caracteristice ale proprietății în condițiile unei piețe imobiliare puțin

active. Totodată, raportul menționează că metoda comparației directe estimează

valoarea de piață recomandată într-o perioadă în care nu s-au încheiat

tranzacții imobiliare.

În acest context al

analizei, se reține că lipsa tranzacțiilor pe piața imobiliară nu poate determina

amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte

juridice.

Dacă

s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în raport de

tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă

posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice,

s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de

conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de

către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile

aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice

încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este

suficient.

În

această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport și de alte

criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu, dar și situarea

imobilului, apropierea de anumite utilități ș.a.).

Or, în speță, nu li

se poate imputa experților că au realizat expertiza doar prin raportare la

ofertele imobiliare.

Pe de altă parte,

potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei

qui negat”, recurenții aveau sarcina de a proba ceea ce afirmă.

Este de reținut că

acestea dovezi nu s-au produs în fața instanțelor de fond și nici în recurs,

deși s-a încuviințat pârâților proba cu înscrisuri, teza probatorie vizând

această critică comună recurenților.

Astfel, înscrisurile

depuse în recurs ( filele 57-72) nu probează tranzacții încheiate în perioada

de referință, ci reprezintă contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul

2009.

Prin urmare, în

absența oricăror probe din care să rezulte că prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel este mai mic decât cel stabilit prin

raportul de expertiză efectuat în cauză, susținerile privind o evaluare greșită

a despăgubirilor acordate sunt nedovedite.

Cum evaluarea făcută

prin expertiza însușită de instanță respectă criteriul legal prevăzut de art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamantei, critica nu poate fi reținută și, pe cale de consecință,

va fi respins, ca nefondat, recursul pârâților Consiliul județean Prahova și

Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean Prahova.

Recursul formulat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nu este fondat nici din perspectiva

celorlalte critici formulate, pentru următoarele considerente:

Prima critică,

referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea privind

desființarea celor trei hotărâri ale Comisiei de plată a despăgubirilor-comuna

Păulești, nu poate fi primită.

Susținerea recurentului

nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de recurs reglementate de

dispoz. art. 304 C. proc. civ.

Omisiunea instanței

de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, ipoteză cunoscută sub denumirea

de minus petița constituia motiv de casare în vechea reglementare a dispoz. art.

304 pct. 6 C. proc. civ., text care în prezent conține numai ipoteza casării

pentru plus petița (instanța a acordat mai mult decât s-a cerut) sau extra

petița (instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut).

Prin urmare, nu poate

fi analizată critica recurentului din perspectiva acestui text de lege, deoarece

nu este incident în cauză, în niciuna dintre ipotezele reglementate de

dispoziția legală în discuție.

Cât

privește critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței, constând în

aceea că nu a dispus refacerea raportului de expertiză, Înalta Curte constată

că nu este fondată.

Recurentul se plânge

de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a

stabilit în raport de acestea situația de fapt.

Or, stabilirea

chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, iar

eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala sa configurație.

Cât privește

relevanța solicitării de noi probe în apel, această susținere nu poate fi

examinată de instanța de recurs, față de actuala structură a recursului, care

nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate

în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluționării

cauzei.

Rolul

activ al judecătorului, în materie probatorie, se referă la punerea în

dezbaterea părților a necesității efectuării unor probe și chiar ordonarea

acestora, pentru aflarea adevărului și clarificarea raportului juridic dedus

judecății, chiar și în condițiile împotrivirii participanților la proces (art. 129

alin. (5) C. proc. civ.).

Pe de altă parte,

examinarea utilității și a concludenței unor probe în soluționarea cauzei

reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de probatoriu,

iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu pot fi

cenzurate de instanța de recurs față de abrogarea prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000 a motivului de casare care permitea analiza, în recurs, a

situației de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct.

11 C. proc. civ.

Faptul

că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o

altă concluzie decât cea susținută de recurent cu privire la cuantumul

despăgubirii cuvenite reclamantei nu pune în discuție rolul activ al instanței,

cum greșit se pretinde prin motivele de recurs, ci greșita stabilire a

situației de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi

cenzurată în recurs față de cele anterior menționate.

Având

în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursurile

formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

și pârâții

Consiliul

județean Prahova și Județul Prahova prin Președintele Consiliului județean

Prahova sunt nefondate și le va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești și pârâții Consiliul Județean Prahova, Județul

Prahova prin Președintele Consiliului Județean Prahova împotriva deciziei

civile nr. 22 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 martie 2013.