ÎCCJ, decizie (scj.ro #86727)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86727) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Expropriere pentru
cauză de utilitate publică. Stabilirea cuantumului despăgubirii.
Cuprins pe materii
. Drept civil.
Drept de proprietate. Expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Stabilirea cuantumului despăgubirii.
Index alfabetic
. Drept civil.
-
expropriere
-
despăgubiri
-
cuantum.
Legea
nr
. 33/1994:
art
. 26
Sintagma
„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială” prevăzută de
art
. 26 alin.
(1) și alin. (2) din aceeași Legea
nr
. 33/1994
definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la
care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce
acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci
când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care
cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în
interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor
constrângeri exagerate.
Stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile
litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a
acestora de către judecătorul cauzei.
Or,
dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate
face obiectul unei critici de
nelegalitate
, în sensul
art
. 304
pct
. 9 Cod
procedură civilă, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea
efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de
textul de lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care,
pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de
recurs
.
Î.C.C.J, Secția
civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
9760 din 2 decembrie 2009
Prin
cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, reclamantul
R.E.A.A.
a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (pe viitor, CNADNR) SA
solicitând să fie obligat la plata sumei de 75
lei/mp
,
cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 2450,21
mp
,
proprietatea sa în cotă de ½ părți indivize.
În
motivarea cererii reclamantul a susținut că terenul a făcut obiectul unei
măsuri de expropriere dispusă de stat pe amplasamentul lucrării de utilitate
publică „Construcția autostrăzii București –
Brașov
,
tronsonul București Ploiești” iar despăgubirea calculată de expropriator, la un
preț de numai 12
lei/mp
nu este îndestulătoare.
Prin
sentința civilă
nr
. 260 din 25 ianuarie 2008,
Tribunalul Prahova, secția civilă
,
a admis cererea și a obligat pe pârât
să achite reclamantului suma de 154.270,72 lei, conform raportului de expertiză
topo
întocmit de expert A.F., reprezentând justa
despăgubire pentru suprafața de 2450,21
mp
teren,
proprietatea reclamantului, situat în extravilanul comunei
Râfav
.
În
motivarea sentinței instanța a reținut că soluția se impune în raport de
prevederile
art
. 26 din Legea
nr
.
33/1994 pentru utilitate publică și de concluziile expertizei efectuate în
cauză de expert, obiecțiunile formulate de pârât fiind înlăturate pentru
considerentele expuse pe larg în cuprinsul sentinței.
Prin
decizia civilă
nr
. 97/7 mai 2009, astfel cum a fost
îndreptată prin încheierea din 12 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie
,
a admis apelul și a
schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pe pârât să plătească
reclamantului cu titlu de despăgubire suma de 94.712,75 lei, stabilită prin
raportul de expertiză întocmit în apel.
Prin
aceeași decizie reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 2500
lei, cheltuieli de judecată din apel.
În
motivarea deciziei instanța a reținut că în apel s-a impus refacerea expertizei
tehnice în conformitate cu prevederile
art
. 25 Legea
nr
. 33/1994, anume de trei experți, desemnați câte unul de
instanță și de fiecare dintre părțile în litigiu, aceasta în scopul stabilirii
despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru cota sa parte de ½ părți
indivize din terenul expropriat, funcție de valoarea reală a acestuia și de
prejudiciul cauzat reclamantului, în conformitate cu criteriile prevăzute de
art
. 26 din același act normativ.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA
București, invocând incidența motivului prevăzut de
art
.
304
pct
. 9 Cod procedură civilă.
În
motivarea recursului pârâtul susține că hotărârea
recurată
a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea prevederilor
art
. 26 alin. (2) din Legea
nr
.
33/1994.
În
dezvoltarea criticii de
nelegalitate
, pârâtul susține
că prețul cu care se vând în mod obișnuit astfel de imobile, condiție impusă de
textul de lege menționat a fi avută în vedere cu ocazia evaluării, nu se
confundă prețul din ofertele de vânzare a unor astfel de terenuri, apărute pe
internet
și în presa prahoveană, astfel cum eronat a
reținut instanța de apel, prin omologarea raportului întocmit de experții D. și
C., cu consecința stabilirii unui preț care depășește cu mult intervalul
obișnuit de prețuri practicate la vânzarea terenurilor extravilane din comuna
Râfov
.
Pârâtul
susține că această constatare nu poate fi infirmată de mențiunile contractului
de vânzare - cumpărarea
nr
. 795 din 23 martie 2009
depus la dosar, fiind evident că a fost constituit pro cauza, întrucât a fost
încheiat cu 2 zile mai înainte de depunerea raportului de expertiză.
În
dezvoltarea motivelor pârâtul prezintă conținutul mai multor înscrisuri, pe
care le anexează, și din care, în opinia sa, rezultă tranzacționarea unor
terenuri de felul celui în litigiu la o valoarea mult redusă decât cea reținută
de instanța de apel.
Prin
întâmpinare
,
reclamantul a solicitat respingerea recursului, susținând
că experții au avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii prevederile
art
. 26 din Legea
nr
.
33/1994, prin raportare la prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, astfel
de imobile, evidențiate, de exemplu în contractul de vânzare - cumpărarea
nr
. 795 din 23 martie 2009, cu mențiunea că aspectele
invocate de pârât prin recurs nu se încadrează în motivul prevăzut de
art
. 304
pct
. 9 Cod procedură
civilă.
Reclamantul
susține că nu pot fi avute în vedere înscrisurile invocate de pârât, anume:
contractele
nr
. 7260 din 12 decembrie 2008
(
intervenit
între P.E. prin mandatar C.M., pe de o parte și C.M.
),
nr
. 7261 din 12 decembrie 2008
(
intervenit între
A.N. și C.F. prin mandatar C.M., pe de o parte și C.N., mama mandatarului),
nr
. 782 din 20 februarie 2009
(intervenit între U.A.
prin mandatar A.B.C., pe de o parte și A.B.C.), întrucât conțin mențiuni
neclare referitoare la momentul plății prețului și sunt încheiate de aceleași
persoane, personal sau prin mandatar sau între membrii aceleași familii, în
calitate de vânzător și în calitate de cumpărător -, hotărârile de despăgubire
nr
. 180 și
nr
. 186 emise de
CNADNR SA- Comisia locală
Rafov
de Stabilire a
Despăgubirilor
–
al cărei președinte este C.M.
,
întrucât nu sunt
relevante sub aspectul analizat sau adresa nr.5359/2008 a Primăriei
Rafov
care indică prețuri practicate în alte perioade de
timp decât cea în care s-a efectuat expertiza ori
antecontractul
de vânzare – cumpărare
nr
. 306/2009
,
încheiat
tot cu C.M., pentru care vânzarea se va perfecta în viitor, fapt care poate
presupune existența unor eventuale probleme privind situația juridică a
terenului de natură să împiedice perfectarea de îndată a înstrăinării.
Analizând
recursul Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele
considerente:
În drept, potrivit
art
. 304
pct
. 9 Cod procedură civilă, se poate cere modificarea unei
hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată
cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin
hotărârea
recurată
să se fi produs încălcare expresă
și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și
înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de
fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate
verifica dacă instanțele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului,
adică dacă s-a comis o gravă greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de
verificare era permisă prin dispozițiile
art
. 304
pct
. 11 Cod procedură civilă, care însă au fost abrogate
prin O.U.G.
nr
. 138/2000.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt
legale, în sensul că ele sunt prevăzute de dispozițiile
art
.
26 alin. (1) invocate de pârât și
nerespectarea
acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit
art
. 26 alin. (1)
și alin. (2) din aceeași Legea
nr
. 33/1994
„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul
cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea
cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de
prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum
și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,
luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață
,
anume
prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă
dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o
măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate
condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează
prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul
dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile
litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a
acestora de către judecătorul cauzei.
Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate
poate face obiectul unei critici de
nelegalitate
, în
sensul
art
. 304
pct
. 9 Cod
procedură civilă, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea
efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de
textul de lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care,
pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de
recurs.
În
speța supusă analizei, sub motivul unei încălcări de către judecătorii fondului
a dispozițiilor
art
. 26 din Legea
nr
.
33/1994, se constată că pârâtul solicită, în principal, o reevaluare a
probatoriului administrat în fața instanțelor de fond, cu consecința stabilirii
unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce nu este permis instanței de recurs.
De altminteri,
pârâtul a reiterat prin recurs aceleași critici pe care le-a formulat în apel
sub forma unor obiecțiuni la raportul de expertiză, critici care au fost
respinse de instanță, pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință
din 7 mai 2009.
Susținerea
pârâtului potrivit căreia, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite
reclamantului instanțele de fond ar fi avut în vedere, contrar prevederilor
art
. 26 din lege, doar prețurile indicate în diverse oferte
imobiliare, care nu se confundă cu prețul de circulație, se constată că nu este
fondată.
Aceasta,
întrucât instanțele de fond nu au analizat numai prețurile prevăzute în
ofertele de vânzare ci și prețul consemnat în contractul autentificat sub
nr
. 795 din 23 martie 1999 de
BNP
M. care, în lipsa
unor dovezi care să fi fost administrate de pârât, nu se poate reține că ar fi
fost constituit ca probă pro cauza, precum și concluziile experților, inclusiv
al celui desemnat de pârât, care au întocmit în acest scop o lucrare de
specialitate.
În
acest context al analizei, este de observat că pârâtul nu a administrat, la
judecata în fond, un probatoriu din care să rezulte diferențe între prețul
indicat în ofertele de vânzare existente pe piața imobiliară, anexă la raportul
de expertiză, și prețul de piață tranzacționat prin diverse contracte de
vânzare – cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare, contractele
anexate
nefiind
de natură să îndeplinească, date
fiind condițiile în care au fost încheiate și care sunt evidențiate în
întâmpinarea formulată de reclamant, cerința referitoare la onestitatea unei
astfel de convenții, de vânzare- cumpărare, pe o piață concurențială.
Așa
fiind, pentru considerentele arătate, reținând că nu este incident motivul de
recurs prevăzut de
art
. 304
pct
.
9 Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul declarat de pârât, ca
nefondat
.