ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6880/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2641/105/02 iunie 2009, contestatorul I.M.A. a chemat în judecată pe intimatul Statul Roman prin CNADNR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea în parte a hotărârilor și proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 690/18 mai 2009, nr. 688/18 mai 2009 și nr. 94/16 ianuarie 2007 și stabilirea unei despăgubiri în cuantum de 30 euro/ m.p., respectiv 23.247,3 euro, pentru suprafața totală expropriată de 774,901 m.p. Prin Sentința civilă nr. 840/18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis contestația, s-au modificat în parte hotărârile nr. 690/18 mai 2009, 688/18 mai 2009 și nr. 94/18 mai 2009 emise de intimat, fiind obligat acesta să plătească contestatorului o despăgubire de 65773,3 RON pentru terenul expropriat în suprafață de 774,90 mp.

A fost obligat intimatul și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1550 RON. Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor contestate și procesele-verbale anexate acestora, s-a dispus, în vederea construirii tronsonului de autostradă București-Ploiești, exproprierea terenurilor proprietatea contestatorului I.M.A., situate în com. Bărcănești, județul Prahova, pentru care s-a stabilit o despăgubire totală de 9765,39 RON. Procedând la analiza raportului de expertiză efectuat în cauză de experții M.I., B.N. și C.M., tribunalul a constatat că valoarea estimată de expert C.M. atestă valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu, întrucât a avut în vedere o serie de criterii legate de amplasament, valoarea economică în prezent și în viitor, prețul de tranzacționare și respectiv, valorile stabilite prin alte hotărâri de expropriere vizând terenuri ale vecinilor reclamantului.

Tribunalul a înlăturat susținerile intimatului, în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 9763,8 RON, atât la data emiterii hotărârilor, cât și la data efectuării expertizei, conform punctului de vedere al expertului M.I., apreciind că această opinie are un caracter pur subiectiv și care nu concordă cu valoarea de 65673,3 RON stabilită de către experta C.M.. În ceea ce privește solicitarea contestatorului, de omologare a valorii de 71661,3 RON stabilită de expert B.N., tribunalul a reținut că este neîntemeiată, întrucât calculul efectuat nu a avut în vedere data emiterii hotărârilor de expropriere. Prin Decizia civilă nr. 231/8 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, de contestatorul I.M.A.

și de pârâtul Statul Român-prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. IV pct. 4 din O.U.G.

nr. 228 din 30 decembrie 2008, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcții de drumuri de interes național, județean și local, a fost modificat, în sensul că legiuitorul a dispus în mod expres că "cererile adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubiri și a cuantumului acestora, sunt scutite de taxă de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun". Se impune a se preciza că anterior, art. 10 din Legea nr. 198/2004 prevedea doar scutirea de taxa judiciară de timbru a acțiunilor având ca obiect stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, a dreptului la despăgubiri pentru expropriere și a cuantumului acestora, competența materială de soluționare a acestor cereri aparținând, până la momentul intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 228/2008, tribunalului, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994 și art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.. În acest context, reținând că prin O.U.G. nr. 228/2008, s-a instituit o normă specială, prin care se derogă de la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 și art. 2 alin. (1) C. proc. civ. și care instituie expres, în cazul acțiunilor având ca obiect stabilirea dreptului la despăgubiri pentru expropriere și a cuantumului acestora, competența materială a instanțelor de drept comun și având în vedere că, la data promovării cererii de chemare în judecată - 02 iunie 2009, O.U.G. nr. 228/2008 era în vigoare, iar valoarea despăgubirilor solicitate de apelantul-reclamant este mai mică de 500.000 RON (71661,3 RON), Curtea a constatat că sentința apelată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material.

Față de caracterul de ordine publică al necompetenței rațione materiae, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., text de lege în baza căruia a admis cele trei apeluri și a anulat sentința, dispunând în conformitate cu art. 159 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Ploiești, instanță competentă material, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ. și art. 8 alin. (1) teza II C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamantul, cât și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi Drumuri Naționale din România. 1. Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi Drumuri Naționale din România critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte: Art. IV pct. 4 din O.U.G.

nr. 228 din 30 decembrie 2008 nu modifică competența de soluționare în primă instanță a cauzelor privitoare la contestațiile privind dreptul la despăgubiri pentru expropriere de utilitate publică și modificarea cuantumului acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/2004. Art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008, publicat în M. Of., Partea I, nr. 3/05.01.2009 are următorul conținut: "La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun." Legea nr. 184/2008 publicată în M. Of.

nr. 740/31.10.2008, care a modificat Legea nr. 198/2004 dispune la art. I, pct. 13 că: "La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru." Legea nr. 33/1994 publicată în M. Of. nr. 139/02.06.1994, act normativ care nu a fost modificat până în prezent și care este regula generală ce reglementează orice expropriere pentru cauză de utilitate publică, dispune la art. 21 că: "Soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere." C. proc.

civ. la art. 2 lit. f) arată că tribunalul este instanța legal investită de a soluționa "procesele și cererile în materia exproprierii". H.G. nr. 434 din 08 aprilie 2009 publicată în M. Of., Partea I, nr. 309/11.05.2009, a aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local care arată la art. 8: "(1) Cererile adresate instanței judecătorești potrivit dispozițiilor art. 9 din lege se vor depune la tribunalul în a cărui rază teritorială sunt situate imobilele ce fac obiectul exproprierii." Analizând textele normative mai sus evocate, rezultă că tribunalul este instanța de drept comun în privința cererilor formulate în condițiile și temeiul Legii nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.

Legea nr. 198/2004 este o lege specială, care reglementează exproprierile operate în scopul efectuării unor lucrări de construcții de drumuri de interes național, județean și local, însă dispozițiile sale trimit la dreptul comun în privința competenței de soluționare a cererilor pentru stabilirea dreptului la despăgubire în cazul exproprierii sau a cuantumului acestei despăgubiri. Întinderea competenței materiale a tribunalului este stabilită de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și va stabilii cuantumul despăgubirilor. Hotărârea tribunalului este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

2. Reclamantul I.A. critică decizia ca fiind nelegală și netemeinică, dată cu aplicarea greșită a legii în speță, prin interpretarea eronată a art. 10 din Legea nr. 198/2004 (așa cum a fost completat prin O.U.G. nr. 228/2008), raportat la art. 2 lit. f) din C. proc. civ. și art. 8 din norma metodologică din 08/04/2008 de aplicare a Legii nr. 198/2004. Astfel, față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român ... a dreptului de despăgubire pentru expropriere ... sunt de competența instanțelor de drept comun, iar art. 8 din norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004 precizează că aceste instanțe de "drept comun" sunt tribunalele în a căror rază teritorială se află situate imobilele ce fac obiectul exproprierii.

Aceeași reglementare o găsim și în art. 2 lit. f) din C. proc. civ. Față de cele arătate, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Ploiești în vederea judecării cererii de apel formulate de părți. Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate pentru următoarele considerente: Prima instanță a fost învestită cu o cerere având ca obiect contestația împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. în aplicarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local.

În fapt s-a dispus exproprierea terenurilor proprietatea contestatorului I.M.A., situate în com. Bărcănești, județul Prahova, în vederea construirii tronsonului de autostradă București-Ploiești, fiind dedus judecății stabilirea unui alt cuantum al despăgubirilor ce i-au fost propuse. Așadar, instanța a fost învestită cu o cerere "în materie de expropriere". Prin art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008, publicată în M. Of., Partea I, nr. 3/05.01.2009 a fost modificat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în sensul că cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.

Prin sintagma "instanță de drept comun", legiuitorul a urmărit să stabilească distincția între instanța civilă ordinară și instanța de contencios administrativ. Așadar, prin voința legiuitorului, acte emise de organe administrative în procedura exproprierii nu pot fi supuse controlului în sistemul Legii nr. 554/2004, ci potrivit dreptului comun. Or, potrivit dreptului comun, competența materială de primă instanță în procesele și cererile în materie de expropriere aparține tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., respectiv art. 21 alin. (1) din Legea cadru nr. 33/1994, iar nu judecătoriei. Judecătoria judecă în primă instanță toate procesele și cererile, deci, este "instanță de drept comun pentru judecata în primă instanță", în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Cum procesele și cererile în materie de expropriere au fost date în competența de primă instanță a tribunalului, curtea de apel a interpretat eronat dispozițiile art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale. Drept urmare, criticile formulate de ambii recurenți întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Întrucât, instanța de apel a pronunțat hotărârea în temeiul unei excepții procesuale, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, iar hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la aceeași instanță pentru judecata pe fond a apelurilor. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursurile declarate de reclamantul I.A.

și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei nr. 231 din 08 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2011.