ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6785/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02 iunie 2009, contestatorul I.M.A. a chemat în judecată pe intimatul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea în parte a hotărârilor și proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. D1. din 18 mai 2009, nr. D2. din 18 mai 2009 și nr. D3. din 16 ianuarie 2007 și stabilirea unei despăgubiri în cuantum de 30 euro/mp., respectiv 23.247,3 euro, pentru suprafața totală expropriată, de 774,901 mp. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin hotărârile din 18 mai 2009 și din 2009 și respectiv prin procesele-verbale nr. D1./2009 și nr. D2./2009 s-a dispus exproprierea terenurilor proprietatea sa, în suprafață de 52 mp, situat în com.

B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 655,31 RON și a celui în suprafață de 259 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.263,95 RON. A precizat contestatorul că, anterior, prin hotărârea din 16 ianuarie 2007 și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. D3. din 23 ianuarie 2007, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea sa, în suprafață de 463,901 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.846,13 RON. A concluzionat contestatorul că suma totală de 9.765,39 RON, acordată de intimat reprezintă o despăgubire derizorie în raport de prețul de circulație al terenului în zonă, de amplasamentul terenului și de pagubele produse, având în vedere că plantațiile de pe acest teren constituiau sursa de hrana a familiei sale.

Prin sentința civilă nr. 840 din 18 iunie 2010, Tribunalul Giurgiu a admis contestația și a modificat în parte hotărârile nr. D1. din 18 mai 2009, nr. D2. din 18 mai 2009 și nr. D3. din 18 mai 2009 emise de intimat, obligându-l pe acesta să plătească contestatorului o despăgubire de 65.773,3 RON pentru terenul expropriat de 774,90 mp. A fost obligat intimatul și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1550 RON. Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că, prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor și procesele-verbale anexate acestora s-a dispus, în vederea construirii tronsonului de autostradă București-Ploiești, exproprierea terenurilor proprietatea contestatorului, situate în comuna B., jud.Prahova, pentru care s-a stabilit o despăgubire totală de 9.765,39 RON.

Procedând la analiza raportului de expertiză efectuat în cauză de experții M.I., B.N. și C.M., tribunalul a constatat că valoarea estimată de expert C.M. atestă valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu, întrucât a avut în vedere o serie de criterii legate de amplasament, valoarea economică în prezent și în viitor, prețul de tranzacționare și respectiv de valorile stabilite prin alte hotărâri de expropriere vizând terenuri ale vecinilor reclamantului. Tribunalul a înlăturat susținerile intimatului, în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 9.763,8 RON, atât la data emiterii hotărârilor cât și la data efectuării expertizei, conform punctului de vedere al expertului M.I., apreciind că această opinie are un caracter pur subiectiv și care nu concordă cu valoarea de 65.673,3 RON stabilita de către experta C.M.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de omologare a valorii de 71.661,3 RON stabilită de expert B.N., tribunalul a arătat că este neîntemeiată, întrucât calculul efectuat nu a avut în vedere data emiterii hotărârilor de expropriere. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, părțile din proces și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca nelegală și netemeinică. La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2010, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 108 C. proc. civ. raportat la art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 și art. 1 C. proc. civ., a invocat și a pus în discuția părților un motiv de nulitate de ordine publică ce afectează sentința apelată, constând în soluționarea cauzei de o instanță necompetentă material.

Prin decizia civilă nr. 231 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, de contestatorul I.M.A. și de pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Ploiești. Prin decizia nr. D2.0 din 6 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul I.M.A. și de pârâta C.N.A.D.N.R. și a dispus casarea deciziei nr. 231 din 8 noiembrie 2010 cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe, reținându-se că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. IV pct. 4 din O.U.G.

nr. 228/2008, competența materială, în primă instanță aparținând tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. f) din C. proc. civ. După casare, prin decizia civilă nr. 6 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA, a schimbat în tot sentința civilă nr. 840 din 18 iunie 2010, în sensul că a respins contestația, ca neîntemeiată, și a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul I.M.A. Instanța de apel a statuat că nu se mai impune efectuarea unui nou raport de expertiză, astfel cum a solicitat apelanta C.N.A.D.N.R., întrucât raportul de expertiză întocmit de instanța de fond respectă condițiile de formă reglementate de art. 25 din Legea nr. 33/1994, fiind întocmit de o comisie alcătuită din trei experți, dintre care unul a fost desemnat de către instanță, iar ceilalți de către părți.

Curtea de Apel a reținut ca fiind fondată critica comună invocată de către apelanții C.N.A.D.N.R. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, referitoare la cuantumul despăgubirilor omologate de judecătorul fondului. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, la momentul efectuării expertizei 18 - 24 aprilie 2010, expertul desemnat de instanță, C.M., a apreciat o valoare totală a terenurilor expropriate de 65.773,3 RON, corespunzătoare unei despăgubiri de 22,4 euro/mp, în timp ce expertul B.N., desemnat de apelantul - contestator, a stabilit o valoare totală de 218,064,9 RON, corespunzătoare unei despăgubiri de 68,30 euro/mp. Expertul M.I., desemnat la propunerea apelantei - pârâte C.N.A.D.N.R.

a învederat că, la data efectuării expertizei, valoarea despăgubirilor cuvenite expropriatului este de 9.765,3 RON, corespunzător unei despăgubiri de 12,60 RON/mp (3,05 euro/mp). Curtea de Apel a constatat că singura variantă care respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea întocmită de expert M.I., care a procedat, conform mențiunilor expuse în paginile 4 și 5 ale lucrării, la inventarierea a 30 de contracte de vânzare-cumpărare de terenuri, încheiate în anii 2007 și respectiv a 41 de contracte încheiate în anul 2008, înregistrate la Primăria comunei B., în a cărei rază teritorială se află imobilele expropriate. În acest context, valoarea unitară a despăgubirilor, ținând cont și de prejudiciul individual suferit de expropriat, a fost stabilită la un cuantum de 12,60 RON/mp, corespunzătoare celei acordate de apelanta-intimată C.N.A.D.N.R.

prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor. În ceea ce privește valorile stabilite de experții C.M. și B.N., Curtea a constatat că au fost determinate rară a se avea în vedere prețuri reale, menționate în vânzări finalizate, fiind stabilite prin raportare la prețuri de ofertă, neîndeplinind condiția imperativă stipulată în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și anume că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului. Instanța de apel a arătat că valoarea de 218.064,9 RON, determinată de expertul B.N., pretinsă a fi validată de către apelantul-contestator a avut în vedere o situație ipotetică, constând în intenția sa de a schimba categoria de folosință a terenului expropriat din extravilan în intravilan, ajungându-se astfel ca despăgubirile stabilite în raport de această ipotetică, categorie de folosință să fie de 68,30 euro/mp.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul - contestator arată că a solicitat ca despăgubirea să fie stabilită în cuantumul precizat de expert B.N., iar în subsidiar a solicitat omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul C.M., avându-se în vedere amplasamentul terenului, pagubele produse, precum și faptul că prin exproprierea unei „părți" din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas în proprietatea sa, rară a avea posibilitatea de a-l mai valorifica ulterior. Susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, fiind pronunțată fără verificarea probelor administrate în cauză și fără a avea în vedere susținerile dovedite.

Mai mult, arată că pentru 4 terenuri similare, aflate în aceeași tarla și aceeași parcelă, expropriate vecinilor, instanța a acordat contestatorilor despăgubiri în cuantum de 20-22,4 euro/m.p. Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de tribunal. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Recurentul invocă faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, însă prin motivele de recurs acesta nu dezvoltă nicio critică cu privire la modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat aceste dispoziții legale.

Criticile recurentului -contestator privesc încălcarea art. 26 al Legii nr. 33/1994 conform căruia „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrațiv-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." Nemulțumirea contestatorului în legătură cu valoarea despăgubirilor stabilite de instanța de apel constituie o critică de nelegalitate doar în măsura în care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu aprecierea probatoriului de către instanță.

Din acest punct de vedere, al legalității soluției, se constată că instanța a validat un raport de expertiză care a ținut cont de criteriile legale în determinarea prejudiciului, în sensul alin. (2) din art. 26 al Legii nr. 33/1994, cu referire la toate aspectele legate de amplasamentul imobilului ce au determinat valoarea de circulație la momentul efectuării expertizei. Omologarea de către instanța de apel a raportului de expertiză efectuat de către expertul M.I., a fost motivată de faptul că numai acest expert a avut în vedere criteriul impus de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, anume acela al prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrațiv-teritorială.

Acest argument este suficient pentru a motiva înlăturarea celorlalte expertize efectuate în cauză, care nu au aplicat acest criteriu legal, valoarea despăgubirilor fiind determinată fără a se avea în vedere prețuri reale, menționate în vânzări finalizate sau luând în considerare situații ipotetice constând în intenția de a schimba categoria de folosință a terenului expropriat. Astfel, expertiza omologată în apel a ținut seama de elemente referitoare la zona în care se află terenul, poziția acestuia și prețurile de vânzare a imobilelor de același fel din unitatea administrațiv-teritorială (pe acest din urmă aspect aplicându-se o corecție de depreciere determinată de faptul căjîn cursul anilor 2009-2010 nu s-au efectuat tranzacții în zona menționată).

Faptul că această dispoziție legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare - respectiv, de preț de tranzacționare, rezultat din contracte de vânzare-cumpărare, iar nu din oferte sau anunțuri publicitare - nu putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.

Contrar celor pretinse de către recurent, pentru a determina întinderea despăgubirilor, instanța a ținut seama de dovezi care au relevat prețuri de tranzacționare rezultate din contracte de vânzare-cumpărare încheiate și declarate la Primăria comunei B. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea care poate fi acordată în procedura jurisdicțională „nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", reținând că reclamantul nu este îndreptățit la o despăgubire mai mare decât cea care i-a fost acordată prin hotărârea contestată.

Sumele menționate de recurent ca fiind acordate cu titlul de despăgubiri, de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, pentru terenuri învecinate, nu reprezenta un criteriu de calcul al despăgubirilor cuvenite contestatorului, întrucât Legea nr. 33/1994 se referă la imobile de aceeași natură, ce au caracteristici similare, similitudine ce poate fi determinată doar prin intermediul expertizei tehnice judiciare. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul I.M.A. împotriva deciziei nr. 6 din data de 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.