ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6785/2012

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de

02 iunie 2009, contestatorul I.M.A. a

chemat în judecată pe intimatul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R., solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea în parte a hotărârilor

și proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. D1. din 18

mai 2009, nr. D2. din 18 mai 2009 și nr. D3. din 16 ianuarie 2007 și stabilirea

unei despăgubiri în cuantum de 30 euro/mp., respectiv 23.247,3 euro, pentru suprafața

totală expropriată, de 774,901 mp.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat

că prin hotărârile din 18 mai 2009 și din 2009 și respectiv prin procesele-verbale

nr. D1./2009 și nr. D2./2009 s-a dispus exproprierea terenurilor proprietatea sa,

în suprafață de 52 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri

în cuantum de 655,31 RON și a celui în suprafață de 259 mp, situat în com. B., sat

B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.263,95 RON.

A precizat contestatorul că, anterior,

prin hotărârea din 16 ianuarie 2007 și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor

nr. D3. din 23 ianuarie 2007, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea sa,

în suprafață de 463,901 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit

despăgubiri în cuantum de 5.846,13 RON.

A concluzionat contestatorul că suma totală

de 9.765,39 RON, acordată de intimat reprezintă o despăgubire derizorie în raport

de prețul de circulație al terenului în zonă, de amplasamentul terenului și de pagubele

produse, având în vedere că plantațiile de pe acest teren constituiau sursa de hrana

a familiei sale.

Prin sentința civilă nr. 840 din 18 iunie

2010, Tribunalul Giurgiu

a

admis contestația și a modificat în parte hotărârile nr. D1. din 18 mai 2009, nr.

D2. din 18 mai 2009 și nr. D3. din 18 mai 2009 emise de intimat, obligându-l pe

acesta să plătească contestatorului o despăgubire de 65.773,3 RON pentru terenul

expropriat de 774,90 mp.

A fost obligat intimatul și la plata cheltuielilor

de judecată, în cuantum de 1550 RON.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului

a reținut că, prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor și procesele-verbale

anexate acestora s-a dispus, în vederea construirii tronsonului de autostradă București-Ploiești,

exproprierea terenurilor proprietatea contestatorului, situate în comuna B., jud.Prahova,

pentru care s-a stabilit o despăgubire totală de 9.765,39 RON.

Procedând la analiza raportului de expertiză

efectuat în cauză de experții M.I., B.N. și C.M., tribunalul a constatat că valoarea

estimată de expert C.M. atestă valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilele

în litigiu, întrucât a avut în vedere o serie de criterii legate de amplasament,

valoarea economică în prezent și în viitor, prețul de tranzacționare și respectiv

de valorile stabilite prin alte hotărâri de expropriere vizând terenuri ale vecinilor

reclamantului.

Tribunalul a înlăturat susținerile intimatului,

în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 9.763,8 RON, atât la data emiterii

hotărârilor cât și la data efectuării expertizei, conform punctului de vedere al

expertului M.I., apreciind că această opinie are un caracter pur subiectiv și care

nu concordă cu valoarea de 65.673,3 RON stabilita de către experta C.M.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului

de omologare a valorii de 71.661,3 RON stabilită de expert B.N., tribunalul a arătat

că este neîntemeiată, întrucât calculul efectuat nu a avut în vedere data emiterii

hotărârilor de expropriere.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, în termenul legal, părțile din proces și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie

2010, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 108 C. proc. civ. raportat la art. IV

pct. 4 din O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 și art. 1 C. proc. civ., a invocat

și a pus în discuția părților un motiv de nulitate de ordine publică ce afectează

sentința apelată, constând în soluționarea cauzei de o instanță necompetentă material.

Prin decizia civilă nr. 231 din 8 noiembrie

2010, Curtea de Apel Ploiești

a

admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, de contestatorul

I.M.A. și de pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA, a anulat sentința și a

trimis cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Ploiești.

Prin decizia nr. D2.0 din 6 octombrie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție

a

admis recursurile declarate de reclamantul I.M.A. și de pârâta C.N.A.D.N.R. și a

dispus casarea deciziei nr. 231 din 8 noiembrie 2010 cu trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelurilor aceleiași instanțe, reținându-se că instanța de apel a interpretat eronat

dispozițiile art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228/2008, competența materială, în primă

instanță aparținând tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. f) din C. proc.

civ.

După casare, prin decizia civilă nr. 6

din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de pârâtul Statul Român

- prin C.N.A.D.N.R. SA, a schimbat în tot sentința civilă nr. 840 din 18 iunie 2010,

în sensul că a respins contestația, ca neîntemeiată, și a respins, ca nefondat,

apelul declarat de contestatorul I.M.A.

Instanța de apel a statuat că nu se mai

impune efectuarea unui nou raport de expertiză, astfel cum a solicitat apelanta

C.N.A.D.N.R., întrucât raportul de expertiză întocmit de instanța de fond respectă

condițiile de formă reglementate de art. 25 din Legea nr. 33/1994, fiind întocmit

de o comisie alcătuită din trei experți, dintre care unul a fost desemnat de către

instanță, iar ceilalți de către părți.

Curtea de Apel a reținut ca fiind fondată

critica comună invocată de către apelanții C.N.A.D.N.R. și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova, referitoare la cuantumul despăgubirilor omologate de judecătorul

fondului.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut

că, la momentul efectuării expertizei 18 - 24 aprilie 2010, expertul desemnat de

instanță, C.M., a apreciat o valoare totală a terenurilor expropriate de 65.773,3

RON, corespunzătoare unei despăgubiri de 22,4 euro/mp, în timp ce expertul B.N.,

desemnat

de apelantul - contestator, a stabilit

o valoare totală de 218,064,9 RON, corespunzătoare unei despăgubiri de 68,30 euro/mp.

Expertul M.I., desemnat la propunerea apelantei - pârâte C.N.A.D.N.R. a învederat

că, la data efectuării expertizei, valoarea despăgubirilor cuvenite expropriatului

este de 9.765,3 RON, corespunzător unei despăgubiri de 12,60 RON/mp (3,05 euro/mp).

Curtea de Apel a constatat că singura variantă

care respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea întocmită de expert

M.I., care a procedat, conform mențiunilor expuse în paginile 4 și 5 ale lucrării,

la inventarierea a 30 de contracte de vânzare-cumpărare de terenuri, încheiate în

anii 2007 și respectiv a 41 de contracte încheiate în anul 2008, înregistrate la

Primăria comunei B., în a cărei rază teritorială se află imobilele expropriate.

În acest context, valoarea unitară a despăgubirilor,

ținând cont și de prejudiciul individual suferit de expropriat, a fost stabilită

la un cuantum de 12,60 RON/mp, corespunzătoare celei acordate de apelanta-intimată

C.N.A.D.N.R. prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor.

În ceea ce privește valorile stabilite

de experții C.M. și B.N., Curtea a constatat că au fost determinate rară a se avea

în vedere prețuri reale, menționate în vânzări finalizate, fiind stabilite prin

raportare la prețuri de ofertă, neîndeplinind condiția imperativă stipulată în dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și anume că despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului.

Instanța de apel a arătat că valoarea de

218.064,9 RON, determinată de expertul B.N., pretinsă a fi validată de către apelantul-contestator

a avut în vedere o situație ipotetică, constând în intenția sa de a schimba categoria

de folosință a terenului expropriat din extravilan în intravilan, ajungându-se astfel

ca despăgubirile stabilite în raport de această ipotetică, categorie de folosință

să fie de 68,30 euro/mp.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

contestatorul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul - contestator arată că a solicitat

ca despăgubirea să fie stabilită în cuantumul precizat de expert B.N., iar în subsidiar

a solicitat omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul C.M., avându-se

în vedere amplasamentul terenului, pagubele produse, precum și faptul că prin exproprierea

unei „părți" din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas

în proprietatea sa, rară a avea posibilitatea de a-l mai valorifica ulterior.

Susține că decizia recurată a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, fiind pronunțată

fără verificarea probelor administrate în cauză și fără a avea în vedere susținerile

dovedite.

Mai mult, arată că pentru 4 terenuri similare,

aflate în aceeași tarla și aceeași parcelă, expropriate vecinilor, instanța a acordat

contestatorilor despăgubiri în cuantum de 20-22,4 euro/m.p.

Solicită admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate

de tribunal.

Analizând recursul formulat, în raport

de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Recurentul invocă faptul că hotărârea atacată

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, însă prin

motivele de recurs acesta nu dezvoltă nicio critică cu privire la modul în care

instanța de apel a interpretat și aplicat aceste dispoziții legale.

Criticile recurentului -contestator privesc

încălcarea art. 26 al Legii nr. 33/1994 conform căruia „la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrațiv-teritorială

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia."

Nemulțumirea contestatorului în legătură

cu valoarea despăgubirilor stabilite de instanța de apel constituie o critică de

nelegalitate doar în măsura în care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu aprecierea probatoriului de către instanță.

Din acest punct de vedere, al legalității

soluției, se constată că instanța a validat un raport de expertiză care a ținut

cont de criteriile legale în determinarea prejudiciului, în sensul alin. (2) din

art. 26 al Legii nr. 33/1994, cu referire la toate aspectele legate de amplasamentul

imobilului ce au determinat valoarea de circulație la momentul efectuării expertizei.

Omologarea de către instanța de apel a

raportului de expertiză efectuat de către expertul M.I., a fost motivată de faptul

că numai acest expert a avut în vedere criteriul impus de art. 26 alin. (2) al Legii

nr. 33/1994, anume acela al prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrațiv-teritorială.

Acest argument este suficient pentru a

motiva înlăturarea celorlalte expertize efectuate în cauză, care nu au aplicat acest

criteriu legal, valoarea despăgubirilor fiind determinată fără a se avea în vedere

prețuri reale, menționate în vânzări finalizate sau luând în considerare situații

ipotetice constând în intenția de a schimba categoria de folosință a terenului expropriat.

Astfel, expertiza omologată în apel a ținut

seama de elemente referitoare la zona în care se află terenul, poziția acestuia

și prețurile de vânzare a imobilelor de același fel din unitatea administrațiv-teritorială

(pe acest din urmă aspect aplicându-se o corecție de depreciere determinată de faptul

căjîn cursul anilor 2009-2010 nu s-au efectuat tranzacții în zona menționată).

Faptul că această dispoziție legală a primit,

în aplicarea ei practică, o anumită interpretare - respectiv, de preț de tranzacționare,

rezultat din contracte de vânzare-cumpărare, iar nu din oferte sau anunțuri publicitare

- nu putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și

predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.

Contrar celor pretinse de către recurent,

pentru a determina întinderea despăgubirilor, instanța a ținut seama de dovezi care

au relevat prețuri de

tranzacționare rezultate din contracte

de vânzare-cumpărare încheiate și declarate la Primăria comunei B.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea

care poate fi acordată în procedura jurisdicțională „nu va putea fi mai mica decât

cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat

sau de altă persoană interesată", reținând că reclamantul nu este îndreptățit

la o despăgubire mai mare decât cea care i-a fost acordată prin hotărârea contestată.

Sumele menționate de recurent ca fiind

acordate cu titlul de despăgubiri, de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, pentru

terenuri învecinate, nu reprezenta un criteriu de calcul al despăgubirilor cuvenite

contestatorului, întrucât Legea nr. 33/1994 se referă la imobile de aceeași natură,

ce au caracteristici similare, similitudine ce poate fi determinată doar prin intermediul

expertizei tehnice judiciare.

Pentru aceste argumente și în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de contestatorul I.M.A. împotriva deciziei nr. 6

din data de 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.