ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4251/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4251/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub 485/105/2010, reclamantul C.I., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat contestație împotriva

hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. X1 și nr. X2 din 16 noiembrie 2009,

împotriva proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. X1

și nr. X2 din 16 noiembrie 2009, solicitând acordarea cu titlu de despăgubire a

sumei de 27.360 RON, echivalentul a 6.840 euro, respectiv 40 euro/mp.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a precizat că prin hotărârile nr. X1 și nr. X2 din 16 noiembrie 2009

s-a dispus exproprierea terenului (în suprafață de 179 mp), proprietatea contestatorului,

situat în comuna B., sat B., județul Prahova, fiind stabilite despăgubiri în cuantum

de 3.039 RON, echivalentul a 760 euro. Deși în cuprinsul hotărârii se menționează

că despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004,

conform căruia despăgubirea se acordă „(...)de comun acord cu proprietarul” expropriatorul

a eludat aceste dispoziții și a stabilit „ca despăgubire” o sumă derizorie fără

a avea în vedere prețul de circulație a terenului în zonă, amplasamentul acestui

teren, pagubele produse (pe acest teren a plantat o livadă, legume și cereale ce

constituie sursa de hrană a familiei sale).

Reclamantul a mai arătat

că despăgubirile au fost stabilite diferențiat și fără un criteriu stabilit. Astfel,

au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari unor persoane ale căror terenuri

se aflau la mare distanță față de gospodăria acestora și exproprierea nu producea

prejudicii mari, așa cum se întâmplă în cazul său.

La data de 13 mai 2010,

reclamantul și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat și modificarea hotărârii

și procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor din 2008 emise de pârâtă, prin

care s-a dispus exproprierea suprafeței de 12 mp, solicitând să fie despăgubit cu

suma de 50 euro/mp, pentru aceasta.

Tribunalul Prahova, prin

sentința civilă nr. 4085 din 22 iunie 2012, a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. X2 din

16 noiembrie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul

Consiliului local al comunei B., s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri

pentru terenul în suprafață de 171 mp, situat în comuna B., județul Prahova, cu

număr cadastral Y1, proprietatea reclamantului. Prin aceeași hotărâre, au fost acordate

despăgubiri în cuantum de 2.612 RON.

Prin cea de-a doua hotărâre

contestată, respectiv hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. X1 din 16

noiembrie 2009 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului

local al Comunei B., s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri pentru

terenul în suprafață de 8 mp, situat în comuna B., județ Prahova, cu număr cadastral

Y2, proprietatea reclamantului. Prin aceeași hotărâre au fost acordate despăgubiri

în cuantum de 427 RON.

Prin cea de-a treia hotărâre

contestată, respectiv hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 mai 2008 emisă

de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local al comunei

B., s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață

de 12 mp, situat în comuna B., județul Prahova, cu număr cadastral Y3, proprietatea

reclamantului. Prin aceeași hotărâre au fost acordate despăgubiri în cuantum de

151,23 RON.

Potrivit art. 25 din

Legea nr. 33/1994, act normativ care reglementează procedura exproprierii și a stabilirii

despăgubirilor cuvenite expropriaților, „pentru stabilirea despăgubirilor instanța

va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul

desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse

exproprierii”.

În acest sens, instanța

a dispus efectuarea unei expertize, fiind desemnați cei trei experți menționați

în acest text de lege.

Prin raportul de expertiză,

cei trei experți au ajuns la concluzii diferite. Astfel, expertul judiciar desemnat

de reclamant, a ajuns la concluzia că pentru terenul în suprafață de 8 mp, se cuvin

despăgubiri de 835,36 RON, pentru cel în suprafață de 171 mp, despăgubiri de 17.855

RON, iar pentru cel în suprafață de 12 mp, despăgubiri de 1.253 RON.

Pe de altă parte, expertul

judiciar M.I., desemnat de pârâtă, a ajuns la concluzia că pentru cele trei terenuri

se impun acordarea de despăgubiri în următoarele cuantumuri: 427 RON, 2.612 RON,

respectiv 151,23 RON.

Apropiată de opinia expertului

desemnat de reclamant este concluzia la care a ajuns expertul desemnat de instanță,

respectiv C.M., care a apreciat că despăgubirile ce trebuie acordate pentru expropriere

sunt de 739,45 RON, 15.809 RON și de 1.109,17 RON.

Potrivit art. 26

alin. (1) din lege, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. În conformitate

cu alin. (2) al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Mai trebuie avut în vedere

că, potrivit art. 27 din lege, instanța va compara rezultatul expertizei cu oferta

și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată neputând

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată

de expropriat sau de altă persoană interesată.

Tribunalul, comparând

constatările și aprecierile experților cu cerințele impuse de alin. (2) al art.

26 din lege, a constatat că doar opinia expertului judiciar M.I. se întemeiază pe

prețurile practicate pentru același tip de imobile în zona în care sunt amplasate

și terenurile în cauză. Astfel, la opinia scrisă a acestuia sunt atașate documente

privind vânzările încheiate, având ca obiect terenuri situate pe raza comunei B.

în anii 2007-2008, perioadă în care prețurile practicate în piața imobiliară erau

superioare celor din prezent, situație dată de criza economică din ultimii ani.

Instanța nu a putut să

se întemeieze pe punctele de vedere ale celorlalți doi experți în condițiile în

care aceștia nu și-au fundamentat concluziile pe criteriile obligatorii prevăzute

de textul de lege menționat.

Simplul fapt că aceștia

au constatat existența de oferte de vânzare la un anumit preț, mult mai ridicat

decât cele menționate de expertul M.I., nu are nici o relevanță pentru stabilirea

despăgubirilor, căci instanța este obligată să țină seama de prețul la care se vinde

terenul, iar nu de prețul solicitat de proprietari.

Totodată, instanța a mai

avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovezi în sensul suportării unor prejudicii

suplimentare datorate exproprierii și nici că prețurile practicate în zonă pentru

terenuri similare cu cele expropriate ar fi cele prezentate de ceilalți doi experți,

ale căror opinii au fost agreate de acesta.

Pentru motivele expuse,

instanța a concluzionat că singura evaluare de care poate ține seama la stabilirea

despăgubirilor este cea efectuată de expertul judiciar M.I., ale cărui concluzii

reprezintă despăgubirile ce i-au fost acordate reclamantului prin cele trei decizii

contestate.

Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, prin decizia nr. 69 din 16 octombrie 2012, a admis apelul formulat

de contestatorul C.I.; a schimbat în tot sentința apelată; a admis contestația precizată,

în sensul că a anulat în parte hotărârile nr. X2 și nr. X1 din data de 16

noiembrie 2009, precum și din 23 mai 2008, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor;

a obligat pârâta la plata unei despăgubiri în cuantum de 17.650,00 RON pentru suprafața

expropriată, conform hotărârilor mai sus menționate, omologând varianta expertului

C.M. din raportul de evaluare, și a obligat intimata la 2.500 RON cheltuieli de

judecată la fond către contestator, reținând, în esență, următoarele:

Acțiunea prevăzută de

art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia

constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la lit. h) este prevăzută

mențiunea „calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată”.

Sesizată cu contestație

împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire

la cuantumul despăgubirii, iar instanța de apel a constatat că sunt întemeiate criticile

apelantului care privesc modul de stabilire al cuantumului despăgubirilor.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004

prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, criteriile

în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea

nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite

și că, la calcularea cuantumului, experții precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Sintagma „prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”

definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la

care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta

a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt

întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul

acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că

niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pentru stabilirea despăgubirii,

tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită

conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, față de prevederile art. 26 alin.

(2) din lege, a stabilit că valoarea despăgubirilor stabilită prin hotărârile contestate,

în raport de prețul de vânzare pentru același tip de imobile de la data întocmirii

raportului de expertiză, nu trebuie modificată.

Concluzia celor trei experți

cu privire la prețul real al terenurilor în litigiu a fost diferită, însă din lucrarea

întocmită rezultă că evaluarea s-a făcut prin metoda comparației directe care are

următoarele elemente de comparație: dreptul de proprietate, restricțiile legale,

condițiile de finanțare, condițiile de vânzare, condițiile pieții, localizare-orientare,

topografie, utilizare.

Curtea a apreciat că prețul

estimat de experta C.M., desemnată de instanță, reprezintă o dreaptă despăgubire

pentru contestator, având în vedere și faptul că este vorba despre suprafețe foarte

mici de teren, fără deschidere, fără utilități, fără posibilitate de exploatare,

iar proprietatea nu mai poate fi utilizată la parametri inițiali din punct de vedere

al culturii legumelor, creșterii animalelor și a fost supusă unei poluări intense

din cauza amplasării între două artere intens circulate.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar în dezvoltarea

criticilor formulate, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele;

Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea

despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială”,

adică în localitatea B.

Sintagma „prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele” nu poate indica decât „prețul de tranzacționare”

al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare și nicidecum „prețul

de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din județul

Prahova, de care în mod greșit a ținut seama instanța de apel și experții numiți

de către instanță și expropriat.

Aceste preturi de tranzacționare

trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea

statului și anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.

Or, instanța de apel,

prin omologarea punctului de vedere întocmit de către experta C.M., a ținut cont

la stabilirea despăgubirilor de prețurile de ofertare apărute pe internet și în

presa prahoveană, ignorând astfel dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

întrucât există o diferență foarte mare între prețurile de „ofertare” și cele reale,

de „tranzacționare”, care trebuiau avute în vedere de instanța de apel ca valori

de comparație la stabilirea despăgubirilor.

Instanța de fond a respins

obiecțiunile pe care pârâtul le-a formulat împotriva punctelor de vedere ale

expertelor C.M. și M.C. prin care a solicitat ca instanța să dispună refacerea celor

două puncte de vedere având în vedere preturile de tranzacționare și nu de ofertare,

iar în fața instanței de apel a arătat că cele două experte nu au întocmit punctele

de vedere în conformitate cu dispozițiile legale, și a solicitat și în această fază

procesuală efectuarea unui nou raport de expertiză care să îndeplinească dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Mai mult, prin decizia

pronunțată, instanța de apel nu a considerat necesar ca să studieze punctul de vedere

exprimat de expertul M.I., motiv pentru care aceasta nu face nici o apreciere în

acest sens.

Din cei trei experți,

numai expertul M.I. a avut în vedere prețurile de tranzacționare din unitatea administrativ

teritorială a comunei B. la întocmirea punctului său de vedere, potrivit căruia

Statul Român a acordat contestatorului despăgubiri în cuantum dublu față de prețurile

efective de tranzacționare, deoarece a fost inclus și eventualul prejudiciu adus

acestuia.

S-a conchis, că se impune

cu necesitate efectuarea unei noi expertize în cauza de față, respectând dispozițiile

Legii nr. 33/1994.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, nefondat,

pentru următoarele considerente:

Prin recursul său, recurentul

pârât a formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, în sensul

că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, întrucât la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin expropriatului

se au în vedere prețurile de tranzacționare în unitatea administrativ teritorială

a terenurilor de același fel și nu prețul de ofertare, și că prețurile de tranzacționare

trebuie să fie cele de la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea

statului, și anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubiri.

Potrivit art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, republicată „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Criticile formulate de

pârât vizează nerespectarea criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994

și anume că la stabilirea cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța

trebuia să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ teritorială, respectiv de „prețul de tranzacționare”

de la data când imobilul expropriat a intrat în proprietatea statului, și anume

la data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire, și nu „prețul de

ofertare”.

Aceste critici sunt nefondate,

întrucât instanța de apel a acordat reclamantului despăgubiri în cuantumul stabilit

de expertul desemnat de instanță, care, în varianta întocmită de acesta, a avut

în vedere cuantumul despăgubirilor acordat expropriaților prin hotărâri judecătorești,

respectiv prin decizia nr. 43/2009 a Curții de Apel Ploiești, pentru un teren învecinat

cu terenurile în litigiu, precum și ofertele statului pentru terenurile expropriate

situate pe raza localității B., la data efectuării raportului de expertiză.

În ceea ce privește concluziile

raportului de expertiză în varianta propusă de expertul M.I., desemnat de către

pârât, se constată că prin aceasta s-a stabilit cuantumul despăgubirilor ce i se

cuvin intimatului reclamant având în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate

în anii 2007-2008, deși expertiza s-a întocmit în anul 2009.

Prin urmare, se constată

că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirii ce i se cuvin reclamantului

legal, ținând seama de prețul de tranzacționare a terenurilor similare la data întocmirii

raportului de expertiză și nu în raport de prețul de ofertare la data la care imobilul

a intrat în proprietatea statului, și anume la data la care a fost consemnată suma

stabilită ca despăgubire, așa cum greșit susține recurentul pârât.

În concluzie, se constată

că stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvin intimatului reclamant pentru

terenul expropriat s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, astfel că decizia recurată s-a dat cu aplicarea corectă a acestor

prevederi legale.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei

nr. 69 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie

2013.