ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului Prahova, sub nr. 730/105 din 07 februarie 2011, contestatorul M.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, a formulat contestație împotriva Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010, cât și împotriva proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 aprilie 2010 și a solicitat acordarea cu titlu de despăgubire a sumei de 45.360 lei (echivalentul a 10.800 euro - 50 euro/mp) pentru terenul în suprafață de 216 mp expropriat, proprietatea sa, situat în Com. Bărcănești, sat. Bărcănești tarlaua 37, jud. Prahova; să fie despăgubit, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată întrucât nu mai are acces la acest teren; excluderea din hotărârile de expropriere a numitei C.E., cu modificarea numelui expropriatului din C.E.

în M.N. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin hotărârile contestate s-a dispus exproprierea terenului proprietatea sa, în suprafață de 216 mp, situat în Com. Bărcănești, sat. Bărcănești tarlaua 37, jud. Prahova și s-au stabilit despăgubiri, în cuantum de 3.301 lei, echivalentul a 825 euro, rămânând o suprafață de cea. 300 mp neexpropriată, la care nu mai are drum de acces și nu o mai poate folosi. A arătat reclamantul că despăgubirea stabilită este derizorie, la emiterea sa nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, situația reală de fapt, dar și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2010, întrucât nu s-a verificat cine era proprietarul terenului expropriat emițându-se eronat hotărârea de expropriere pe numele iui C.E.

După administrarea probatortilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 104 din 13 ianuarie 2014, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, prin întâmpinare, ca neîntemeiată și a luat act ca pârâtul nu mai susține excepția tardivității formulării contestației. Prin aceeași sentință, instanța a admis în parte acțiunea precizată și completată formulată în temeiul Legii nr. 33/1994, de reclamantul M.N., a dispus excluderea pârâtei C.E. din Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010, cât și din procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 aprilie 2010 și a constatat că expropriatul este reclamantul M.N., proprietarul terenurilor expropriate, Totodată, a obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamantul M.N.

a sumei de 26.848,39 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, în suprafață totală de 216 mp, situat în Com. Bărcănești, sat. Bărcânești tarlaua 37, compus din teren în suprafață de 175 mp, situat în Com. Bărcănești, tarlaua 37 și teren în suprafață de 41 mp situat în Com. Bărcânești, tarlaua 37, stabilite prin raportul de expertiză întocmit de comisia compusă din experții Ne.M., C.M. și M.l. - opinia expertului C.M., însușii și de expert N.M. A respins în rest acțiunea completată ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expert conform dovezilor de la dosar. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R.

SA, prin întâmpinare instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție, de drumuri de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute îa art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită ia despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data Ia care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

în acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia. Astfel, instanța a apreciat că reclamantul M.N. care, pe de o parte, figurează în cuprinsul hotărârilor de stabilire a despăgubirilor contestate ca persoană care a solicitat despăgubiri pentru exproprierea dispusă și, pe de altă parte, este proprietarul suprafețelor de teren expropriate pentru cauza de utilitate publică, are calitate procesuală activă în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată. Totodată instanța a luat act că pârâtul nu mai susține excepția tardivității formulării contestației.

Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamantul M.N. este întemeiată în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Cât privește solicitarea formulată prin concluziile orale de către apărătorul reclamantului privind constatarea nulității absolute parțiale a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, instanța a reținut că, în realitate, prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a făcut o asemenea cerere, ci a cerut excluderea din hotărârile de expropriere a numitei C.E., cu modificarea numelui expropriatului din C.E. în M.N. (adevăratul proprietar al terenului expropriat), cerere pe care instanța, fiind legal investită, a admis-o în sensul că a dispus excluderea pârâtei C.E.

din Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010, cât și din procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 aprilie 2010 și a constatat că expropriatul este reclamantul M.N., adevăratul proprietar al terenurilor expropriate. Astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 8704 din 18 octombrie 2007, rămasa definitivă și irevocabilă, s-a constatat "valabilitatea chitanței de vânzare-cumpărare încheiată între M.G.N. și P.D.M., cu privire la terenul în suprafață de 2047 mp, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauza respectivă, terenul are ca vecinătăți la Nord: proprietatea P.I., la Est - drum de exploatare; la Sud-proprietatea T.M.; la Vest P.P.M.

Din conținutul Deciziei civile nr. 155 din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3191/281/2010, rezultă că reclamantul figurează în registrul agricol pe anul 2000 vol. 5 poziția 24 cu terenul în suprafața de 2.047 mp, categoria arabil extravilan, înscriere realizată în baza sentinței civile nr. 8704 din 18 octombrie 2007, că aceeași suprafața de teren apărea și în titlul de proprietate emis pe numele lui P.C. și C. (fosta M.) E. în calitate de moștenitori ai defunctului P.I.I. În aceeași decizie, în legătură cu modalitatea în care acest titlu de proprietate a fost eliberat, s-a reținut că, inițial, ia data de 29 iunie 1994 s-a eliberat titlul de proprietate sus indicat pentru P.C.

și P.M., fiind reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața totala de 8.467 mp din care 767 mp teren intravilan și 7.700 mp teren extravilan, astfel: 2.300 mp și 5.400 mp, iar ulterior, constatându-se ca P.M. nu avea calitatea de moștenitor legal al defunctului P.I., ci pârâta C. (fosta M.) E., Comisia Locala a Comunei Bărcănești de fond funciar a propus, iar intimata Comisia Județeană Prahova de fond funciar a aprobat, prin Hotărârea nr. 1591 din 20 februarie 1997, modificarea reconstituirii inițiale prin indicarea moștenitorilor persoanei îndreptățite cât si excluderea celei care nu avea o astfel de calitate.

În baza acestei Hotărâri a Comisiei Județene s~a eliberat un nou titlu de proprietate eu același număr cu includerea moștenitorilor reali ai defunctului P.I., suprafața reconstituita fiind exact aceeași, respectiv 8.467 mp, din care 7.700 mp teren extravilan care însă a fost amplasat in trei parcele, iar nu în două, cum era menționat in titlul inițial, deși titlul inițial nu a fost anulat de o instanța judecătorească sau revocat de instituția emitenta, decât sub aspectul beneficiarilor măsurii reparatorii a reconstituirii, pentru elemente cum ar fi suprafața, categoria de folosința sau amplasamentul terenurilor atribuite, neparcurgându-se vreo procedura cu un asemenea efect.

Raportat la aceste considerente, prin decizia sus indicată, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate din 29 iunie 1994 și s-a dispus excluderea terenului de 2.000 mp din acest titlul de proprietate întrucât este proprietatea reclamantului M.N., reținându-se totodată că suprafața terenului atribuit prin acest titlu este de 5.400 mp conform titlului de proprietate eliberat intimaților persoane fizice, iar nu de 3.400 mp.

În plus, instanța a reținut că terenul reclamantul a fost identificai prin raportul de expertiză topo, întocmit în cauză de expert D.L.M., care a arătat că terenul exclus din titlul de proprietate din 29 iunie 1994 se suprapune cu terenul în suprafață de 2.047 mp, menționat în sentința civilă nr. 8704 din 18 octombrie 2007, Pe cale de consecință, potrivit hotărârilor sus indicate s-a apreciat că s-a făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra ambelor suprafețe de teren expropriate, respectiv a terenului în suprafață de 175 mp situat în Com. Bărcănești, tarlaua 37 și a terenului în suprafață de 41 mp situat în Com. Bărcănești, tarlaua 37, astfel încât tribunalul a reținut că eronat s-a menționat în Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010, cât și în procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 aprilie 2010 că persoana expropriată este C.E., când în realitate persoana expropriată este M.N.

Ca atare, instanța a dispus excluderea pârâtei C.E. din Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010, cât și din procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 aprilie 2010 și a constatat că expropriatul este reclamantul M.N., proprietarul terenurilor expropriate. Cât privește cuantumul real al despăgubirii cuvenite expropriatului pentru cele două suprafețe de teren expropriate, care au suprafața totală de 216 mp, tribunalul a reținut că dispozițiile ari 9 al.

1 din Legea nr. 198/2004 statuează că persoana ce se consideră îndreptățită la despăgubire și care este nemulțumită de cuantumul acestei despăgubiri, consemnată în condițiile art 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței competente, fără a se putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. Art. 25 din acest din urmă act normativ dispune că pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Art 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, la data întocmirii raportului de expertiză, după caz altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Așadar, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare ale terenurilor de același fel și din aceiași unitate administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării, iar nu prețurile de ofertare.

Conform concluziilor expertului C.M., numit la solicitarea reclamantului care au fost însușite, prin semnare și de expertul N.M. desemnat de instanță, valoarea de piață a terenurilor expropriate, stabilită cu respectarea Legii nr. 33/1994, art, 26, astfel cum rezultă din considerentele expertizei (punct de vedere) este de 26.848,39 lei și se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, valoarea astfel stabilită fiind valoarea reală a despăgubirilor cuvenite, fiind valoarea cea mai apropriată de adevăr, în raport de criteriile prevăzute de lege, de valoarea reală a terenurilor la data expertizei șî de metodele de evaluare a acestora, evaluarea fiind făcută comparativ și cu cuantumul despăgubirilor aplicate prin hotărâri de despăgubire pentru aceeași zonă fiind totodată avut în vedere și prejudiciul creat proprietarului; concluziile acestui expert fiind preferabile celorlalte formulate de experții N. și M.l.

Astfel, tribunalul a apreciat că nu poate lua în considerare punctul de vedere al expertului desemnat în comisie de către expropriatori care, deși face trimitere la existenta unor contracte de vânzare - cumpărare de terenuri extravilane de pe raza Com. Bărcănești la nivelul anilor 2009-2012, indică niște prețuri de tranzacționare extrem de mici, care nu pot fi avute in vedere de instanță. Blocarea pieței imobiliare datorată crizei financiare nu se poate transforma într-o sancțiune pentru reclamant, neexistând nicio rațiune ca acesta să fie prejudiciat prin stabilirea unor despăgubiri care să nu reflecte valoarea reală a imobilului de care a fost expropriat pentru cau^a de utilitate publică si paguba pe care acesta a suferit-o.

De aceea, în lumina dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța a apreciat că opinia expertului C.M., însușită prin semnare și de expert N.M. corespunde dispozițiilor legale aplicabile, astfel încât în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, tribunalul a admis în parte acțiunea precizată și completată și a obligat pe pârâtul Statui Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA la plata către reclamantul M.N. a sumei de 26848,39 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, în suprafață totală de 216 mp, situat în Com. Bărcănești, sat. Bărcănești tarlaua 37, parcela 604/86, compus din teren în suprafață de 175 mp situat în Com. Bărcănești, tarlaua 37 și teren în suprafață de 41 mp situat în Com.

Bărcănești, tarlaua 37, stabilite prin raportul de expertiză întocmit de comisia compusă din experții N.M., C.M. și M.l. - opinia expertului C.M., însușit și de expert N.M. De asemenea, tribunalul a respins în rest acțiunea completată, ca fiind neîntemeiată, apreciind că pentru suprafața de teren neexpropriată nu poate dispune acordarea de despăgubiri, pe de o parte dat fiind faptul că nu s-a făcut dovada suprafeței reale rămase neexpropriate (comisia de experți indică suprafața de 71,95 mp iar expertul topo suprafața de 139 mp) și, totodată nu s-a ilcut dovada lipsei căii de acces și nici a lipsei de folosință a acestei suprafețe. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Statul Român - prin SC C.N.A.D.N.R.

SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2014, în complet de recurs, instanța a constatat că, în mod corect, calea de atac a fost înregistrată ca și recurs, în condițiile în care contestația a fost înregistrată la 07 februarie 2011, legea aplicabilă de drept material, respectiv Legea nr. 33/1994 nu instituie vreo cale de atac specială și trimite la dreptul comun, dreptul comun aplicabil în speță față de data înregistrării contestației fund C. proc. civ., iar art. 282 1 din acest cod instituie calea de atac a recursului în situația în care valoarea obiectului cauzei este mai mic de 100.000 lei, cum este în speță.

Prin Decizia civilă nr. 969 din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins recursul pârâtului, acesta fiind obligat la 750 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant M.N. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele; Unica critică formulată de recurentul-pârât este faptul că pentru stabilirea despăgubirilor prima instanță a omologat un raport de expertiză ce evalua despăgubirea datorată pentru terenul expropriat nu în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de aceiași fel, situate în aceeași zonă cu cel expropriat, conform dispozițiilor legale aplicabile, ci în raport de prețul de ofertare de pe piața imobiliară, Examinând concluziile raportului de expertiză, instanța de apel a reținut că susținerea recurentului-pârât e neîntemeiată, dat fiind eă prima instanță a considerat evaluarea făcută de către expertul tehnic M.C., confirmată de ing.

M.N., a avut în vedere nu prețul de ofertare pentru terenuri de același fel, situate aceeași unitate administrativ-teritorială, astfel cum se susține, nici valoarea cu care se vând în mod obișnuit astfel de imobile, dat fiind faptul că în prezent piața imobiliară e blocată și că raportarea la acest criteriu l-ar prejudicia pe intimat, care nu ar obține o despăgubire care să reflecte valoarea reală a terenului de care a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică si paguba pe care acesta a suferit-o, valoare care este exprimată în varianta omologată de tribunal. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA. În susținerea motivelor de recurs, pârâtul susține că instanța care a pronunțat decizia atacată nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe de recurs, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 C. proc.

civ., calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe trebuind a fi judecată ca apel, iar nu ca recurs, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor se dă în baza unei hotărâri definitive și irevocabile, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 282 C. proc. civ. La termenul de judecată din 17 octombrie 2014 a fost dezbătută excepția procesuală invocată de către intimatul-reclamant M.N., respectiv excepția inadmisibiiității recursului, ce a fost reținută spre soluționare odată cu recursul declarat. Examinând excepția procesuală invocată de către intimatul - reclamant M.N., Înalta Curte reține următoarele: În aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., urmează ca excepția inadmisibiiității recursului să fie analizată cu prioritate întrucât, doar în măsura în care se recunoaște posibilitatea declarării acestei căi de atac, este relevantă cercetarea motivelor de recurs. Excepția inadmisibilității căii de atac a fost invocată verbal, la acest termen de judecată, însă poată fi primită, chiar dacă nu a fost invocată prin întâmpinare, dat fiind caracterul absolut al excepției, în aplicarea ari. 316 cu referire la art. 298 și 136 C. proc. civ. În conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel (...) sunt supuse recursului", Recursul pârâtului privește numai modalitatea prin care Curtea de Apel Ploiești, în complet legal constituit din trei judecători, a calificai calea de atac exercitată de către Starul Român prin SC C.N.A.D.N.R.

SA, ca fiind recursul și nu apelul, astfel cum a fost indicată de către parte. Ca urmare a acestei calificări a căii de atac, instanța, constituită în complet de trei judecători, a pronunțat Decizia nr. 969 din 10 aprilie 2014. Este adevărat că hotărârea pronunțată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., neputând fi atacată, ia rându-i, cu recurs, o asemenea hotărâre nefăcând parte dintre cele susceptibile de această cale de atac, prevăzute de art. 299 C. proc. civ. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că, exercitând recursul, pârâtul din cauză a înțeles să critice greșita calificare a căii de atac făcută de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, calificare ce se regăsește în practicaua deciziei.

Or, a considera, în aceste condiții, că recursul împotriva hotărârii finale, prin care instanța s-a dezînvestît de soluționarea cauzei, este inadmisibil, ar însemna a goii de substanță dreptul la recurs împotriva încheierii de ședință, partea fiind lipsită de un cadru procesual de valorificare a eventualei calificări greșite a căii de atac de către instanța de apel Această constatare este de natură a aduce atingere însuși dreptului de acces la o instanță de judecată, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, respectiv afectivității acestuia, întrucât dreptul la recurs ai fi exercitat formal, în absența oricărei finalități a cercetării judecătorești efectuate în urma exercitării căii de atac, consecință ce nu poate fi acceptată.

Partea nu poate fi lipsită de dreptul de supune controlului judiciar ierarhic calificarea căii de atac, atât îimp cât calea de atac împotriva hotărârilor judecătorești este prevăzută de lege, iar atribuirea unei alte calificări decât cea decurgând din aplicarea corectă a dispozițiilor legale conduce la privarea părții de un grad de jurisdicție și la producerea unei vătămări procesuale care ar rămâne nesancționată dacă părții interesate nu i s-ar recunoaște accesul la instanța ierarhic superioară pentru înlăturarea acestei vătămări. Este de precizat că admisibilitatea recursului împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, după recalificarea căii de atac în acest sens, a făcut obiectul unui recurs în interesul legii declarat de procurorul generai al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 14 din 16 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a respins sesizarea procurorului general de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 299 raportate la prevederile art. 377 C. proc. civ., referitor îa admisibilitatea recursului împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în recurs, dacă aceasta este rezultatul unei greșite calificări a căii de atac exercitate de parte. În motivarea acestei decizii, s-a arătat că, din cuprinsul hotărârilor judecătorești atașate sesizării, nu a rezultat existența unei practici neunitare pe aspectul ce face obiectul recursului în interesul legii, hotărârile atașate fiind de admitere a recursului împotriva unei decizii a tribunalului prin care calea de atac exercitată de parte fusese greșit calificată ca fiind recurs.

Aceasta fiind situația constatată în anul 2009, nu există niciun indiciu în sensul că, în prezent, s-ar fi conturat o altă linie jurisprudențială decât cea în care se consideră ca fiind admisibil recursul în ipoteza dată, astfel încât nu există nicio rațiune pentru ca această instanță să se îndepărteze de practica judiciară constantă și să adopte o soluție de respingere de plano a recursului ca inadmisibil, cu atât mai mult cu cât această soluție este justificată de argumentele expuse prin prezenta decizie. În consecință, Înalta Curte apreciază că recursul împotriva hotărârii pronunțate în recurs este admisibil, numai în măsura în care se invocă greșita recalificare a căii de atac realizate de către instanța a cărei hotărâre se atacă.

Examinând hotărârea recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Cererea de chemare în judecată care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 07 februarie 2011 a avut ca obiect contestația împotriva Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Despăgubirea contestată a fost stabilită de expropriator la suma de 3.301 lei (2.674 lei + 627 lei), iar despăgubirea solicitată de reclamanți a fost de 45.360 lei, valori care se situează sub valoarea de 100 000 lei și determină incidența art. 282 1 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 104 din 13 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova l-a obligat pe pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R.

SA, să plătească reclamantului M.N. suma de 26.848, 39 lei cu titlu de despăgubiri; prin decizia civilă nr. 969 din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția l civilă, a fost respins recursul pârâtului Statui Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA. Și această valoare se situează sub plafonul de 100.000 lei, care determină incidența art. 282 1 C. proc. civ. Sub aspectul determinării posibilității exercitării căilor de atac de reformare, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată are caracter patrimonial iar prin raportare la valoarea pretențiilor deduse judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. Din perspectiva Legii nr. 33/1994, Înalta Curte reține că, ia art. 23, acest act normativ prevede că hotărârile pronunțate ca urmare a soluționării cererilor de expropriere sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar art. 40 prevede că Legea nr. 33/1994 se completează cu C. proc.

civ. și C. civ. Prin urmare, nu există în această lege dispoziții derogatorii de Ia prevederile C. proc. civ. sub aspectul regimului juridic al căilor de atac, astfel că nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât în sensul că hotărârile pronunțate în materie de expropriere sunt susceptibile atât de apel cât și de recurs, indiferent de valoarea pretențiilor, astfel că, în opinia sa, dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. nu ar fi aplicabile. Având în vedere toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate, curtea de apel netlcând o greșită calificare a căii de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de fond, așa încât recursul va fi respins, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reelamant M.N., constând în onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila 10 din acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția admisibilității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin SC C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 969 din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant M.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2014.