ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 12 decembrie 2007,

reclamantul C.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, și a solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună modificarea hotărârii de

stabilire a despăgubirilor din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât, în sensul

stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la suma de 1.069.792.500 ROL

(echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/m.p.) pentru terenul în suprafață de

211,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcănești.

Prin sentința civilă

nr. 1546 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a anulat hotărârea

nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât și a constatat dreptul reclamantului

la despăgubiri în cuantum de 167.345 RON pentru terenul expropriat în suprafață

de 2.116,37 m.p., situat în comuna Bărcănești, județul Buzău.

Prima instanță a reținut

că, prin hotărârea din 16 noiembrie 2007, a fost expropriat terenul reclamantului

în suprafață de 2.116,37 m.p., situat în intravilanul comunei Bărcănești, județul

Prahova, stabilindu-se o despăgubire de 26.670 RON.

În raport de caracteristicile

concrete ale terenului (stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză)

și corespunzător criteriilor reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel și daunele aduse proprietarului),

cuantumul just al despăgubirii cuvenite reclamantului este de 167.345 RON.

Împotriva sentinței au

declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul, iar Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 56 din 07 martie 2011, a respins apelurile ca nefondate.

Curtea de Apel a reținut

că, prin raportul de expertiză efectuat la prima instanță, comisia de experți, constituită

conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, a stabilit cuantumul despăgubirilor

cuvenite reclamantului prin metoda comparației directe. Deși în lucrarea comună

fiecare din cei trei experți a stabilit un cuantum al despăgubirilor care, în opinia

lor, se cuvenea reclamantului, în mod legal prima instanță și-a însușit punctul

de vedere exprimat de expertul desemnat de instanță, ce a evaluat terenul ținând

cont de caracteristicile lui la data emiterii hotărârii de expropriere, cu respectarea

dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.

Părțile au declarat recurs

împotriva acestei decizii, iar prin decizia civilă nr. 992 din 15 februarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte a reținut că, în determinarea cuantumului despăgubirii, instanțele

fondului s-au raportat la alte elemente decât cele legale, ceea ce atrage incidența

motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu referire la acest aspect,

încă în fața primei instanțe, reclamantul a pretins plata unor daune constând în

pagube produse urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, aflat în continuarea

gospodăriei sale, ceea ce presupune verificarea și a altor elemente constând în

amplasamentul acestui teren aflat în prelungirea gospodăriei reclamantului, contravaloarea

culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest teren, ca și a veniturilor

de care a fost lipsit prin exproprierea bunului, precum și a celorlalte pierderi

indicate de parte, consecință directă a exproprierii bunului.

Aceasta presupune ca,

alăturat constatărilor unor experți care să determine concret consecințele exproprierii

bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probațiunea să implice și administrare

altor probe utile și pertinente, în scopul determinării prejudiciului produs proprietarului,

cu indicarea sa concretă în stabilirea cuantumului total al despăgubirii.

Totodată, la determinarea

despăgubirilor trebuie să se țină seama de criteriul legal enunțat - „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel” -, ceea ce presupune stabilirea

despăgubirilor prin raportare la prețurile de tranzacționare (indicat în actele

de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet ori presa locală).

Rejudecând cauza, prin

decizia civilă nr. 31 din 21 mai 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a respins apelul declarat de Statul Român, a admis apelul declarat de reclamantul

C.I., în sensul că a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 211.648 RON, conform

raportului de expertiză P.M., și a menținut restul dispozițiilor sentinței,

iar în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul să plătească contestatorului

suma de 750 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin raportul de expertiză

efectuat în cauză s-au stabilit ca valori ale terenului expropriat suma de 211.648

RON, potrivit expertizei efectuate de expert P.M. - desemnat de instanță, 26.670

RON, potrivit expertului M.I. - propus de expropriator și 216.634 RON, potrivit

expertului C.M. - propus de reclamant.

Experții au arătat în

cadrul acestui nou raport de expertiză că au avut în vedere informații de la Primăria

comunei Bărcănești, de la agenții imobiliare, iar opinia evaluatorilor s-a format

pe baza rezultatelor obținute prin abordarea comparațiilor directe pentru terenuri

similare din zona de amplasament, fiind evidențiată o valoare de piață dată de un

interval cuprins între 22 euro/m.p. și 24 euro/m.p.,

care

a fost supusă, însă, aplicării unor coeficienți de corecție sau depreciere economică,

dat fiind lipsa tranzacțiilor în perioada efectuării raportului de expertiză, precum

și a unor corecții unitare de individualizare, raportat la caracteristicile terenului

supus evaluării.

S-a constatat că valoarea

totală a despăgubirilor se compune din valoarea de piață pentru terenul expropriat

de 2.116,37 m.p., dar și din prejudiciul creat contestatorului prin măsura exproprierii.

Expertul desemnat de instanță

și cel desemnat la propunerea contestatorului au apreciat că valoarea totală de

despăgubire, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

este de 211.648 RON, spre deosebire de expertul desemnat de expropriator, care a

reluat exact despăgubirea acordată prin hotărârea contestată, de 26.670 RON.

Concluzia exprimată de

expertul desemnat de expropriator este în discordanță cu dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994, pe când despăgubirea determinată de ceilalți doi experți

reprezintă o compensație justă pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a

pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii și constituie

o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial,

prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin motivele de recurs

se formulează următoarele critici pe care pârâtul le încadrează în prevederile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

de instanța de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ.

În considerentele deciziei

nr. 31 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, se arată că, după casare, dosarul

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 3172/105/2008/a1, când,

în realitate, acesta a fost înregistrat sub nr. 8210/105/2007/a1.

A fost reținută greșit

componența comisiei de experți care a efectuat expertiza în faza de rejudecare

ca fiind formată din experții M.G. - desemnat de instanță, V.C. - propus de

expropriator și C.C. - propus de reclamant. În realitate experții care au fost desemnați

și care au efectuat expertiza au fost M.P. - desemnat de instanță, C.M. - desemnat

de către expropriat și M.I. desemnat de către expropriator.

încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.).

Sintagma „prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele” nu poate indica decât „prețul de tranzacționare”

al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare și nicidecum „prețul

de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din județul

Prahova, de care în mod greșit au ținut seama instanța de apel și experții numiți

de către aceasta și de către expropriat.

Înalta Curte, constatând

că pe ultima filă a cererii de recurs este aplicată ștampila societății

civile de avocați și există semnătura avocatului care a asistat partea

în faza procesuală anterioară, va respinge excepția nulității cererii

de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. d)

C. proc. civ.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită. Susținerile

dezvoltate în cadrul acestui motiv de recurs, și care vizează menționarea

greșită a numărului dosarului și a numelui experților, sunt simple

erori materiale care nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

de recurs care susțin nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța

de apel pentru aplicarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.”

Instanța de apel

și-a întemeiat decizia pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în

faza procesuală a apelului de către experții M.P., C.M. și M.I.

În cuprinsul acestui raport,

experții menționează că au avut în vedere „oferta de proprietăți asemănătoare

(…) publicate în cotidiene de specialitate și internet” la care au aplicat

diverse corecții și că aceste cereri și oferte se situează la nivelul

anului 2007.

Prin urmare, experții

nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului

de expertiză, ci ofertele de prețuri publicate pe internet, la nivelul anului 2007,

în condițiile în care raportul de expertiză a fost efectuat în anul 2013.

Or, așa cum rezultă din

cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația

ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea

de probe în acest sens.

În respectarea acestor

prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea

datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate

de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială

în care este situat terenul în litigiu s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire

la imobile de același fel și prețul la care s-au tranzacționat astfel de bunuri

la data efectuării raportului de expertiză.

În consecință, constatând

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit,

dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să

poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data

efectuării raportului de expertiză.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, împotriva deciziei civile nr. 31 din 21 mai 2013 a Curții

de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.