ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2410/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2410/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, la data de 12 mai 2009, reclamanții C.M. și C.L. au chemat în judecată

pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să dispună modificarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 849 din 30 aprilie 2009 și a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor

din 28 aprilie 2009 și obligarea intimatului la plata către reclamanți a sumei de

500.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în județul

Prahova, comuna Bărcănești, satul B. nr. 72.

Prin cererea precizatoare,

depusă la data de 19 ianuarie 2010, reclamanții au arătat că solicită despăgubiri

în cuantum de 250.000 RON.

Prin sentința civilă

nr. 1433 din 09 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, invocată de intimat, a admis, în parte, contestația

precizată și a modificat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.

849 din 30 aprilie 2009 și procesul-verbal din 28 aprilie 2009 în sensul că l-a

obligat pe pârât să plătească contestatorilor suma totală de 193.084 RON, cu titlul

de despăgubiri, pentru imobilul situat în comuna Bărcănești, satul B., nr. 72, județul

Prahova.

Tribunalul a reținut că,

urmare exproprierii suportate de reclamanți, acestora li s-au acordat despăgubiri

în sumă de 128.998 RON, însă valoarea reală a despăgubirilor pe care contestatorii

urmează să le primească este de 193.084 RON, astfel cum a fost calculată de expertul

C.M., care a ținut seama de criterii precum: amplasamentul imobilului, valorile

practicate pe piața imobiliară, coeficienții pozitivi și negativi de corecție aplicați,

posibilitățile de acces, restricțiile constructive, utilități, metodele comparative

de evaluare aplicabile și marja de negociere pe piața imobiliară.

Tribunalul a înlăturat

susținerea reclamanților conform căreia despăgubirile ce urmează a li se acorda

sunt în valoare de 249.264 RON, așa cum a stabilit expertul consilier C.C., deoarece

din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C.M. rezultă că valoarea

stabilită de aceasta reprezintă o valoare reală, aplicată în raport de criteriile

stabilite de lege, în timp ce valoarea stabilită de expertul C.C. este exagerat

de mare în raport de metoda aplicată și de prețurile de pe piața imobiliară.

Nu a fost reținut nici

punctul de vedere al expertului M.I., expert propus de intimat, întrucât s-a considerat

că valoarea stabilită de acesta este mică față de valoarea reală a imobilului în

prezent și de metodele de evaluare aplicate.

Prima instanță a respins

excepția lipsei calității procesule active a reclamanților, invocată de intimat,

apreciind că existența unei declarații din partea acestora în sensul că sunt de

acord cu despăgubirile stabilite și că renunță la eventuale contestații nu poate

înlătura dreptul lor de a uza de contestația prevăzută de lege, pentru că altfel

li s-ar încălca dreptul de acces la justiție.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât reclamanții, cât și intimatul.

Prin decizia civilă

nr. 145 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile, ca nefondate.

Cu referire la apelul

declarat de apelanții-reclamanți, curtea de apel a reținut că acesta vizează cuantumul

despăgubirilor și este neîntemeiat deoarece tribunalul a majorat cuantumul despăgubirilor

care se cuvin contestatorilor de la 128.998 RON la 193.084 RON, având în vedere

expertiza efectuată de expertul C.M. care, așa cum în mod corect a reținut prima

instanță, a avut în vedere toate criteriile legale de evaluare. Astfel, a ținut

cont de amplasamentul imobilului, de valorile practicate pe piața imobiliară, a

aplicat coeficienți pozitivi și negativi de corecție, a analizat posibilitățile

de acces, utilitățile existente în zonă și metodele comparative de evaluare precum

și marja de negociere pe piața imobiliară.

A reținut instanța de

apel că expertiza efectuată în apel a relevat faptul că aceasta este valoarea reală

a despăgubirilor, întrucât expertul desemnat de instanță, M.G., a determinat o valoare

aproximativ egală cu cea stabilită de expertul desemnat de Tribunalul Prahova, diferența

fiind nesemnificativă (197.097 RON în loc de 193.084 RON).

Concluziile experților

M.I. și C.C. nu au fost reținute deoarece au stabilit valori fie prea mari, fie

prea mici, fără a ține seama de toate criteriile legale de evaluare.

În ceea ce privește apelul

formulat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, curtea de apel a arătat că prima

critică, referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale

active a reclamanților, este nefondată, întrucât declarația autentificată în care

aceștia au precizat că sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor și că nu înțeleg

să atace în instanță hotărârea intimatei, nu înlătură dreptul acestora de a uza

de calea contestației, deoarece ar însemna să li se încalce dreptul de liber acces

la justiție; susținerea conform căreia despăgubirile acordate de prima instanță

sunt mult prea mari față de valoarea reală a imobilelor expropriate a fost înlăturată

pentru aceleași considerente pentru care a fost găsit nefondat și apelul declarat

de apelanții-reclamanți.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs atât reclamanții C.L. și C.M., cât și pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin recursul declarat

de recurenții-reclamanți C.L. și C.M., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de punctul

de vedere al expertului C.C., care a stabilit o valoare a bunurilor expropriate

apropiată de valoarea reală.

De asemenea, instanța

de judecată nu a luat în considerare faptul că recurenții sunt în imposibilitate

de a-și cumpăra un imobil asemănător în zonă din cauza prețurilor practicate în

tranzacțiile imobiliare; experții nu au avut în vedere prețurile tranzacționate

în zonă la momentul efectuării expertizei.

Recurentul-pârât Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,

a criticat decizia instanței de apel arătând că aceasta a soluționat procesul fără

pune în discuția părților și fără a se pronunța cu privire la primul său motiv de

apel, privitor la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale

active a celor doi reclamanți; instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 25

și art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece experții au calculat despăgubirea luând

în considerare prețurile de ofertare a imobilelor din comuna Bărcănești, iar nu

prețul menționat în contracte de vânzare-cumpărare.

La termenul de judecată

din data de 14 iunie 2012, reprezentantul pârâtului a arătat că nu mai susține motivul

de recurs vizând calitatea procesual activă a reclamanților, astfel că, față de

principiul disponibilității care guvernează desfășurarea litigiului civil, Înalta

Curte nu a mai analizat criticile circumscrise acestui motiv de recurs.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte de Casație

și Justiție a pronunțat decizia 4456 din 14 iunie 2012, prin care a admis recursurile

declarate de recurenții-reclamanți C.L. și C.M. și de recurentul-pârât Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a casat

decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiași curți

de apel, reținând că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate

de aceștia”.

Or, confirmând hotărârea

primei instanțe care și-a întemeiat soluția pronunțată pe raportul de expertiză

efectuat la judecata în fond, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

Astfel, în cuprinsul acestui

raport, experții au menționat că au avut în vedere prețurile de ofertă publicate

pe internet, la care au aplicat diverse corecții.

Tot astfel, în raportul

de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului, experții au stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru imobilul în litigiu pornind de la prețurile de ofertă publicate

pe internet, la care au aplicat corecții privind deprecierea externă.

Prin urmare, experții

nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri publicate

pe internet.

Însă, așa cum a rezultat

din cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația

ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea

de probe în acest sens.

A arătăt instanța de recurs

că în respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., instanța de apel avea datoria de a ordona administrarea de probe

care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin

care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții

imobiliare cu privire la imobile de același fel și prețul la care s-au tranzacționat

astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

În temeiul dispozițiilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca

instanța de apel, cu ocazia rejudecării, să administreze o nouă probă cu expertiză

judiciară, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, instanța

de recurs a dispus ca instanța de trimitere să administreze, în mod nemijlocit,

dovezile necesare prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care

se află imobilul supus exproprierii.

În consecință, constatând

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994,

în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis

atât recursul declarat de pârât, cât și recursul declarat de reclamanții, a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 2234/105/2009*.

Prin decizia civilă

nr. 61 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți C.L. și C.M., împotriva sentinței

civile nr. 1433 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova; a admis

apelul declarat de apelantul - pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și, în consecință, a schimbat,

în parte, hotărârea atacată în sensul că a respins contestația astfel cum a fost

precizată, ca neîntemeiată. Au fost obligați apelanții-reclamanți la plata sumei

de 400 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, către pârât.

Pentru a dispune astfel,

curtea de apel a reținut că expertiza întocmită de expertul M.I., este singura care

a respectat cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994, că expertul menționat a inventariat

un număr de 45 de contracte de vânzare-cumpărare de terenuri din anul 2007 și un

număr de 66 de contracte de vânzare-cumpărare din anul 2008.

În ceea ce privește prețurile

de vânzare a terenurilor în anii 2009, 2010 și 2011, expertul a menționat că prețurile

terenurilor nu numai că au scăzut foarte mult dar, din cauza crizei financiare,

piața imobiliară este blocată.

Ceilalți experți au avut

în vedere doar oferte de vânzare și au făcut o interpretare subiectivă a unor prețuri

de ofertă, care nu sunt verificabile și nu sunt credibile.

A reținut instanța de

apel că estimarea valorii imobiliare se face cu ajutorul unor metode și proceduri

specifice care reflectă cele trei abordări distincte de analiza a datelor: cost,

comparația vânzărilor și capitalizarea venitului. În toate estimările valorii imobiliare

se utilizează una sau mai multe metode, iar aplicarea lor depinde de tipul de proprietate,

de scopul evaluării, de calitatea și cantitatea datelor disponibile pentru analiză.

Abordarea prin costuri

estimează valoarea prin prisma costurilor de achiziționare a terenului și de construire

a unei proprietăți, cu aceeași utilitate, sau de adaptare a unei proprietăți vechi

pentru aceeași utilizare, fără costuri legate de tipul de construcție.

Costul terenului se adaugă

la costul total al construcției. Această abordare stabilește limita superioară până

la care piața ar plăti în mod normal pentru o proprietate anumită dacă aceasta ar

fi nouă. Pentru o proprietate veche, pentru estimarea unui preț care să reflecte

aproximativ valoarea de piață se scad unele alocări pentru diferite forme de depreciere

cumulată, deteriorare fizică, depreciere funcțională sau tehnologică și depreciere

economică sau externă.

În opinia curții de apel,

expertul M. a avut în vedere la stabilirea evaluării toate aceste criterii, stabilind

ca valoare totală de despăgubiri pentru terenul imobil compus din teren în suprafață

de 450 m.p. și construcția C1 cu suprafață construită de 88 mp, situată în comuna

Bărcănești, jud. Prahova aceeași sumă care a fost stabilită la data emiterii Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 de pârât.

Criticile apelanților-reclamanți

privitoare la cuantumul despăgubirilor au fost înlăturate de instanța de apel, reținându-se

că, așa cum s-a arătat, expertul M.I. a avut în vedere toate criteriile legale de

evaluare, în sensul că a ținut cont de amplasamentul imobilului și de valorile practicate

pe piața imobiliară, a aplicat coeficienți pozitivi și negativi de corecție, a analizat

posibilitățile de acces, utilitățile existente în zonă și metodele comparative de

evaluare, precum și marja de negociere pe piața imobiliară.

Cu referire la apelul

formulat de către apelantul-pârât, instanța de apel a arătat că este fondat, întrucât

valoarea stabilită de către instanță de fond nu este o valoare reală, ci, potrivit

raportului de expertiză întocmit de M.I., valoare totală a despăgubirilor pentru

terenul imobil compus din teren în suprafață de 450 m.p. și construcția C1 cu suprafață

construită de 88 mp, situată în comuna Bărcănești, jud. Prahova este aceeași cu

suma care a fost stabilită la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 851 din 30 aprilie 2009 de către pârât. În consecință, a schimbat, în parte,

hotărârea atacată în sensul că a respins contestația precizată, ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., apelanții-reclamanți au fost obligați la plata sumei de

400 RON cheltuieli de judecată către apelantul-pârât, reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții

C.M. și C.L., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei, în sensul

admiterii contestației.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți

au arătat, în esență, că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994, text legal care stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii

(compuse din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului), cât

și momentul în raport de care se determină cuantumul despăgubirii, care este “data

întocmirii raportului de expertiză”, întocmit în conformitate cu prescripțiile

art. 25 din același act normativ.

Or, prin punctul sau de

vedere, expertul desemnat de reclamanți a argumentat motivele pentru care a ajuns

la suma indicată în coraportul de expertiză.

Cu toate acestea, curtea

de apel a admis apelul declarat de apelantul-pârât, reținând ca valoare de despăgubire

punctul de vedere al expertului M.I., deși afirmațiile acestuia nu sunt dovedite,

în condițiile în care a afirmat că a studiat și a avut în vedere o serie de contracte

puse la dispoziție de autorități, fără a le depune la dosar pentru a verifica dacă

priveau imobile din aceeași zonă cu imobilul expropriat (imobil care are deschidere

la DN1).

Au mai arătat recurenții-reclamanți

că solicită să fie avute în vedere și despăgubirile care au fost acordate pentru

imobile în aceeași zonă, chiar și prin hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise

în anul 2009, care nu au fost atacate în justiție, întrucât valoarea era justă.

În acest sens, recurenții-reclamanți

au solicitat instanței să ceară Primăriei Bărcănești, hotărârile de acordare a despăgubirilor

pentru imobilele din aria sa administrativ-teritorială.

În consecință, recurenții-reclamanți

au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii contestației

și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât, legal

citat, nu a formulat întâmpinare și nu a învederat excepțiile și mijloacele sale

de apărare.

În faza procesuală a recursului

nu s-au administrat probe.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul este fondat și

urmează să-l admită, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite.

Alin. (2) al art. 26 din

Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Pentru determinarea cuantumului

despăgubirilor, este necesar să se identifice prețurile cu care se vând, în mod

obișniut, imobile de același fel, situate în aceeași unitate administrativă, astfel

cum, de altfel, a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de

recurs, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 4456 din 14 iunie 2012.

Se constată că instanța

de apel, cu prilejul rejudecării, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză,

însă a ignorat dispoziția instanței de recurs, obligatorie conform art. 315

alin. (1) C. proc. civ., de a administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru

respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În consecință, experții

N.D. și C.C. au efectuat, în rejudecare, evaluarea pe bază de oferte de vânzare

(ultimul precizând că deși s-a adresat Primăriei, Camerei Notarilor publici și A.N.C.P.I.

Prahova, nu a intrat în posesia contractelor de vânzare din motive de confidențialitate),

iar expertul M.I. a susținut că a inventariat un număr de 45 de contracte de vânzare-cumpărare

din anul 2007 și 66 din anul 2008, înregistrate la Primăria Bărcănești.

Or, niciunul dintre punctele

de vedere separate exprimate de experții desemnați nu respectă dispozițiile

art. 26 Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte constată

că pentru a se conforma dispozițiilor instanței de recurs, Curtea de Apel trebuia

ca, anterior dispunerii efectuării unui nou raport de expertiză, să solicite instituțiilor

care dețin arhivă de tranzacții imobiliare, cum sunt birourile notarilor publici,

biroul de carte funciară sau primăria din unitatea administrativ teritorială, copii

certificate pentru conformitate cu originalul de pe contracte de vânzare-cumpărare

având ca obiect imobile similare celui expropriat, încheiate la un moment cât mai

apropiat de data solicitării.

Studiul unor asemenea

documente de către unul dintre experți, fără atașarea acestora la dosar încalcă

dreptul părților la apărare și nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire

la caracteristicile bunului, aspectele particulare ale anumitor tranzacții care

pot influența prețul, etc.

În măsura în care contractele

de vânzare-cumpărare obținute în vederea utilizării, ca și comparabile pentru calculul

despăgubirilor, nu sunt contemporane cu momentul efectuării expertizei, experții

au posibilitatea să aplice în concret anumiți indici de corecție însă cu expunerea

motivelor care justifică adăugirea sau scăderea valorii.

Pentru considerentele

expuse, reținând că sunt fondate criticile de nelegalitate ale recurenților-reclamanți

care, în drept, se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite

cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de recurenții-reclamanți C.M. și C.L. împotriva deciziei nr. 61 din 16 ianuarie

2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 septembrie 2014.