ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2017

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 1 septembrie 2010, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 14 iulie 2010 și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 09 iulie 2010, în sensul stabilirii în favoarea sa a dreptului la despăgubiri pentru terenul expropriat, situat în comuna Bărcănești, județul Prahova, în valoare de 158.

200 RON, respectiv echivalentul a 39.550 euro - 50 euro/m.p.

În motivarea contestației, a susținut că, în mod nelegal, s-a dispus prin hotărârea sus menționată acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 791 m.p. proprietatea sa, fără a se ține seama de prețul de circulație a terenurilor în zonă, de amplasamentul terenului și de pagubele produse ca urmare a exproprierii acestui teren.

Totodată, contestatoarea a arătat că despăgubirile au fost stabilite diferențiat față de împrejurarea ca altor persoane care dețineau terenuri în zonă, le-au fost acordate despăgubiri mai mari, terenuri care se aflau Ia mare distanța față de gospodăria acestora, astfel încât exproprierea nu le produceau mari prejudicii, așa cum se întâmplă în cazul său.

Prin sentința civilă nr. 3185, pronunțată la data de 2 decembrie 2011, Tribunalul Prahova a admis cererea contestatoarei A. și în consecință, a modificat hotărârea nr. 1194 din 14 iulie 2010 emisă de către intimat, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor de la suma de 12.157 RON, la suma de 47,879 RON, conform raportului de expertiză întocmit de expert B., reprezentând contravaloarea terenului expropriat.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: în temeiul hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 14 iulie 2010 și procesului verbal din 09 iulie 2010, s-a dispus exproprierea terenului de 791 m.p. situat în comuna Bărcănești proprietatea contestatoarei, pentru construirea unei autostrăzi București - Brașov și acordarea de despăgubiri în valoare de 12.157 RON, pentru terenul expropriat.

Raportul de expertiză întocmit de expert B. a stabilit valoarea totală a terenului la data efectuării expertizei, de 47.879 RON, respectiv 11.70 euro/m.p. Această valoare a fost calculată ținându-se seama de amplasamentul terenului, de valorile practicate pe piața imobiliară, de coeficienții pozitivi și negativi aplicați, de utilități, rețele de transport, plantații existente, marja de negociere pe piața imobiliară și de actele normative în domeniu.

Valoarea propusă de expertul numit de contestatoare, C., a fost înlăturată, apreciată ca fiind exagerat de mare în raport de metoda aplicată și prețurile pe piața imobiliară.

Investită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 77 din 5 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A., a admis apelul declarat de intimatul Statul Român prin Compania Națională de. Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și în consecință, a modificat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat apelantul intimat la plata către apelanta contestatoare a sumei de 40.520 RON, conform raportului de expertiză tehnică întocmită de expert D., în varianta modificată de instanță, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 791 m.p. situat în extravilanul comunei Bărcănești, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut că suma de 40.520 RON, calculată drept despăgubire de expertul D. este cea mai apropriată de valoarea reală de despăgubire pentru terenul expropriat, în raport de criteriile prevăzute de lege, de valoarea reală de circulație a terenurilor în prezent și de metodele de evaluare ale acestora.

Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că instanța de apel, prin omologarea punctului de vedere întocmit de către expertul D., a ținut cont la stabilirea despăgubirilor de prețurile de ofertare apărute pe internet și în presa prahoveana, ignorând astfel dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și nu a avut în vedere vânzările efective având ca obiect imobile în unitatea administrativ teritorială, adică în localitatea Bărcănești.

Prin decizia pronunțată, instanța de apel nu a considerat necesar să studieze punctul de vedere exprimat de expertul E., care a făcut referire la prețurile de tranzacționare din unitatea administrativ teritorială a Comunei Bărcănești.

Prin decizia nr. 3418 din 18 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 77 din data de 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția l civilă, și a casat decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că întrucât hotărârea din apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, și pentru administrarea, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin decizia civilă nr. 359 din 12 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelul declarat de intimat și a admis apelul contestatoarei, a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că a obligat pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 49.144 RON, despăgubiri pentru terenul expropriat, sumă ce va fi achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, menținând restul dispozițiilor sentinței. În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat intimatul la plata către apelanta-contestatoare a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile experților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 295 C. proc. civ., a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, lucrare efectuată de expert F. împreună cu experții consilieri E. și C.

A reținut ca temeinică opinia exprimată de expertul C., întrucât, spre deosebire de ceilalți experți numiți în cauză, acesta respectă dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calculul cuantumului despăgubirilor ținându-se seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele în zona respectivă la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, restricțiile legale, condițiile de finanțare, condițiile de vânzare, condițiile pieții, localizare-orientare, topografie, utilizare.

Astfel, terenul supus exproprierii, în suprafață de 791 m.p., amplasat în comuna Bărcănești, a făcut parte din suprafața totală de 4905 m.p., teren agricol productiv, terenul rămas în proprietate, situat între drumul județean, bucla de acces spre autostradă și autostradă, fiind o zonă poluată sonor și cu reziduuri gazoase, dăunătoare activității agricole și din punct de vedere ecologic, fiind îngreunat și accesul la terenul în cauză.

Pentru determinarea valorii reale a despăgubirilor, a fost atașat Ia dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare pentru un teren similar, prețul fiind de circa 18 euro/m.p., avându-se în vedere și ofertele expropriatorului din perioada anului 2009 pentru teren extravilan de 16 euro/m.p., iar pentru intravilan de 36 euro/m.p.

Prin decizia civilă nr. 1951 din 30 septembrie 2015, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, împotriva deciziei nr. 359 din 12 martie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a apreciat că instanța de apel, în stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a aplicat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale, prin raportare la prețul de piață la momentul exproprierii, ci a avut în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior acestui moment.

Astfel, deși instanța de apel a reținut că transferul dreptului de proprietate a avut loc. în anul 2010, la calculul despăgubirii a avut în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză, în raport de contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior acestui moment.

Pe cale de consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la un moment ulterior celui la care a avut loc. exproprierea, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă nr. 575 din 14 martie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în rejudecare, a respins ca nefondat apelul formulat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a admis apelul formulat de A., a schimbat, în parte sentința civilă nr. 3185 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a obligat intimatul-pârât la plata sumei de 38.412 RON reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat conform raportului expertului G. A dispus obligarea intimatului pârât la plata către contestatoare a sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

În respectarea dispozițiilor din decizia de casare nr. 1951 din 30 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea identificării de contracte de vânzare cumpărare, perfectate la un moment cât mai apropriat de data exproprierii, a fost dispusă efectuarea de adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, Primăria Bărcănești - Direcția de Taxe și Impozite Locale, pentru a se comunica copii ale contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de luna iulie 2010, vizând vânzarea de imobile de același fel (categorie arabil, cu deschidere mare la drumul județean) de pe raza com. B. De asemenea, a fost dispusă efecturea unei noi expertize de către o comisie de trei experți.

În urma evaluării, s-a constatat că expertiza efectuată de către expertul G. respectă toate cerințele legale, precum și îndrumările date prin decizia de casare cu privire la terenul expropriat tn suprafață de 791 m.p. (parte integrantă din suprafața totală de 4905 m.p. situat în extravilanul satului).

Astfel, s-a reținut că, în mod corect, pentru estimarea valorii de despăgubire, expertul a considerat că valoarea de piață care este cea justă de luat în considerație este exprimată de prețurile de ofertă publicate pe siteul de internet la care se aplică corecții privind deprecierile social-economice ale perioadei de la data evaluării.

În acest sens, a fost stabilită o valoare de despăgubire de 9,50 euro/m.p. (respectiv o medie raportat la contractele de vânzare-cumpărare existente în anii 2009-2022-2012-2014-2015), rezultând o valoare totală estimată pentru terenul expropriat în suprafață de 791 m.p. situat în extravilanul com. Bărcănești, de 38.412 RON.

De asemenea, expertul a mai arătat că nu se poate stabili nici un fel de despăgubire pentru restul de teren rămas neexpropriat, în suprafață de 4114 m.p., întrucât, la data efectuării expertizei, acesta era în proprietatea reclamantei, nu a suferit o fărâmițare excesivă și era cultivat.

În ce privește expertiza efectuată de expertul F., aceasta nu poate fi validată, întrucât valoarea de despăgubire a fost stabilită în funcție de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2009, care aveau ca obiect înstrăinarea unor terenuri neasemănătoate categoriei de folosință terenului expropriat de 791 m.p.

Pe de altă parte, este nefondată susținerea expertului potrivit căreia restul de teren rămas neexpropriat este afectat, nemaiputând fi utilizat ca teren agricol (fiind poluat prin noxe dezvoltate de traficul rutier intens), întrucât chiar la data efectuării lucrării, suprafața de 4114 m.p. era cultivată, împrejurare constatată de către cei trei experți.

Cât privește cea de a treia lucrare de expertiza efectuată în cauză, valoarea de despăgubire stabilită la 8 RON/m.p., respectiv de 7.593,60 RON pentru terenul expropriat de 791 m.p., este derizorie, fără a se preciza exact care au fost criteriile pe baza cărora s-a ajuns la această valoare.

Împotriva deciziei curții de apel, au formulat recurs contestatoarea A. și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

În susținerea recursului întemeiat, în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarea A. a criticat soluția curții de apel, invocând următoarele aspecte:

Exproprierea s-a realizat în anul 2009, an în care piața imobiliară se afla în plină ascensiune, iar valoarea de piață a terenului expropriat era superioară celei stabilite de expropriator prin hotărârile emise. La stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să fie avute în vedere valorile terenurilor intravilane din zonă, în situația în care reclamantul ar fi înstrăinat imobilul expropriat, ar fi obținut un preț echivalent cu acela al unui teren intravilan de 30-40 euro/m.p. Astfel, la dosarul cauzei a fost anexat contractul de vânzare cumpărare prin care un teren inferior categoriei de folosință celui expropriat a fost vândut cu 18 euro/m.p.

Prin exproprierea unei părți din imobil, a scăzut în mod considerabil valoarea imobilului rămas în proprietatea contestatoarei, fără posibilitatea de valorificare ulterioară.

Deși în cuprinsul hotărârii de stabilire a despăgubirilor se menționează că despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul a eludat aceste dispoziții și a stabilit ca despăgubire o suma derizorie (3,6 euro/m.p.), fără a avea în vedere că prețul de circulație a terenului în zona este mai mare decât prețul stabilit de expropriator; fără a se ține seama de amplasamentul terenului, respectiv că are deschidere la drumul județean și poate fi ușor valorificabil ca teren construibil;

de pagubele produse expropriatorului.

Mai mult, despăgubirile au fost stabilite diferențiat și fără un criteriu stabilit. Astfel, au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari pentru terenuri aflate la mare distanță față de imobilul în cauză, în condițiile în care, exproprierea nu a produs prejudicii mari, iar aspectele arătate reies din conținutul hotărârilor pronunțate în dosarele nr. A/105/2008, B/105/2008, C/105/2011 și D/105/2009, în care instanțele judecătorești au acordat despăgubiri de 22 euro/rnp - 23 euro/mp.

Pe de altă parte, punctul de vedere exprimat de expertul numit la solicitarea expropriatorului nu poate fi avut în vedere, dat fiind că este părtinitor, nu are în vedere criteriile de acordare a despăgubirilor, nu ia în calcul prejudiciul cauzat prin expropriere, ci se rezumă doar la combaterea argumentelor celorlalți 2 experți.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei civile nr. 575 din 14 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului, a arătat următoarele:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" nu poate indica decât "prețul de tranzacționare" al acestor imobile, menționat în contractul de vânzare-cumpărare, și nicidecum "prețul de ofertare" postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din județul Prahova, de care în mod greșit nu a ținut seama instanța de apel și experții numiți în cauză. Prețurile de tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul a intrat în proprietatea statului, respectiv anul 2007.

Deși au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de către experții G. și F. motivat de faptul că aceștia nu au avut în vedere la calcularea despăgubirilor prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială, pentru anul 2007, instanța în mod greșit le-a respins cu toate că punctele de vedere ale experților, nu respectau dispozițiile deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nici de obiectivele dispuse de Curtea de Apel, în rejudecare.

Din contractele de vânzare cumpărare care au fost depuse la dosarul cauzei rezultă prețuri mult inferioare față de ce au stabilit cei doi experți. Astfel, expertul G. nu a ținut cont de valorile de tranzacționare dintr-un total de 57 de contracte de vânzare-cumpărare, apreciind în mod greșit că nici una dintre proprietăți nu îndeplinește condițiile pentru a putea fi considerate comparabile pentru terenul expropriat.

Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare din 29 ianuarie 2009 având ca obiect teren în suprafață de 1.600 m.p., rezultă o valoare de 15 RON/m.p., din conținutul contractului de vânzare cumpărare din 12 februarie 2009, având ca obiect teren în suprafață de 3.045 m.p., rezultă o valoare de 0,32 RON/m.p., din conținutul contractului de vânzare cumpărare din 19 martie 2009, având ca obiect imobil teren în suprafață de 1600 m.p., rezultă o valoare de 3,15 RON/m.p., din conținutul contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 2009, având ca obiect imobil casă în suprafață de 5.827 m.p., reiese o valoare de 0,51 RON/m.p., din conținutul contractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2009, având ca obiect teren în suprafață de 2541 m.p., rezultă o valoare de 1,96 RON/m.p. iar din din conținutul contractului de vânzare-cumpărare din 07 octombrie 2009, având ca obiect teren în suprafață de 5600 m.p., rezultă o valoare de 8,92 RON/m.p.

Expertul F. a analizat un număr de 10 contracte de vânzare - cumpărare din perioada 2009, astfel cum sunt prezentate în Anexa nr. 1, concluzionând în mod greșit că nu pot fi luate în considerare întrucât nu conțin elemente comparative, ce pot fi avute în vedere pentru evaluarea imobilului expropiat.

Cei doi experți nu au luat în calcul, la stabilirea despăgubirilor, prețurile din contractele de vânzare cumpărare încât despăgubirile în cuantum de 38.412 RON, stabilite prin decizia recurată, sunt exagerate și nu respectă dispozițiile Legii nr. 33/1994 și decizia de casare, cei doi experți analizând doar prețuri de ofertare rezultate din diferite publicații imobiliare.

Prin urmare, în mod nelegal, instanța de apel a omologat punctul de vedere al expertului G. care a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor prețuri de ofertare din diferite publicații imobiliare, și nu prețurile de tranzacționare, singurul expert care a stabilit cuantumul despăgubirilor cu respectarea dispozițiilor legale fiind E.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reține faptul că prezenta cauză se află în cel de al treilea ciclu procesual. Prin ultima decizie de casare, nr. 1951 din 30 septembrie 2015, instanța de recurs a constatat că, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, se impune refacerea raportului de expertiză și stabilirea valorii despăgubirilor urmare a exproprierii imobilului situat în comuna Bărcănești, județul Prahova, prin raportare la prețul de piață la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010.

Prin urmare, având în vedere considerentele pentru care cauza a fost trimisă pentru rejudecare, instanța de recurs, în prezentul stadiu procesual, nu poate analiza alte aspecte, care nu au fost obiect al judecății în fața instanței de apel și care au fost tranșate în mod irevocabil în ciclurile procesuale anterioare, acestea intrând în puterea de lucru judecat.

Astfel, susținerile recurentei reclamante A. referitoare la nelegalitatea hotărârii de expropriere, din perspectiva emiterii acesteia cu eludarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 198/2004, prin acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat fără a fi avute în vedere prețurile de tranzacționare, de amplasamentul imobilului supus exproprierii (deschiderea la drumul județean, pagubele produse expropriatului ca urmare a exproprierii parțiale a imobilului, prin scăderea, în mod considerabil a valorii imobiluiui rămas în proprietatea expropriatului, fără posibilitatea valorificării sale ulterioare), reprezintă aspecte tranșate de Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3185 din 01 decembrie 2011, devenită definitivă, sub aceste aspecte, prin respingerea apelului exercitat de contestatoare și irevocabilă, prin nerecurare.

Pe de altă parte, calitatea probatoriilor administrate în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop, pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, scapă controlului instanței de recurs.

Instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

În acest sens, aspectele învederate prin cererea de recurs de către reclamanta A. referitoare Ia existența la dosarul cauzei a unui contract de vânzare cumpărare cu privire la un imobil cu o categorie de folosință inferioară celui suspus exproprierii, pentru care prețul de vânzare a fost de 18 euro/m.p., precum și cele expuse prin memoriul de recurs de către recurentul pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privitoare la existența la dosarul cauzei a contractului de vânzare-cumpărare din 29 ianuarie 2009 având ca obiect teren în suprafață de 1.600 m.p., pentru care prețul de vânzare a fost de 15 RON/mp, a contractului de vânzare cumpărare din 12 februarie 2009, având ca obiect teren în suprafață de 3,045 m.p., pentru care prețul de vânzare a fost de 0,32 RON/m.p., a contractului de vânzare cumpărare din 19 martie 2009, având ca obiect imobil teren în suprafață de 1600 m.p., pentru care prețul de vânzare a fost de 3,15 RON/m.p., a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 2009, având ca obiect imobil casă în suprafață de 5.827 m.p., pentru care prețul de vânzare a fost de 0,5 RON/m.p., a contractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2009, având ca obiect teren în suprafață de 2541 m.p., pentru care prețul de vânzare a fost de 1,96 RON/m.p., respectiv a contractului de vânzare-cumpărare din 07 octombrie 2009, având ca obiect teren în suprafață de 5600 m.p., pentru care a fost stabilită o valoare de 8,92 RON/m.p., înscrisuri de care instanța de apel nu a ținut cont în stabilirea despăgubirilor, pentru argumentele arătate, nu pot fi supuse controlului de legalitate.

Atributul instanței de recurs privește, în această fază procesuală, verificarea respectării de către curtea de apel a criteriilor de stabilire a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, astfel cum acestea sunt reglementate de prevederile art. 25 și art 26 din Legea nr. 33/1994, în acord cu dispozițiile din decizia de casare.

Pentru aceleași considerente, nu pot face obiect al controlului de legalitate nici aspectele invocate prin memoriul de recurs de către reclamanta A. referitoare la existența unor hotărâri judecătorești, pronunțate în alte dosare în legătură cu acordarea de despăgubiri într-un cuantum mai mare pentru terenuri învecinate celui expropriat, jurispudența instanțelor nefiind recunoscută izvor de drept, cu atât mai mult în materia exproprierii, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres criterii care trebuie avute în vedere pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele expropriate.

Din analiza argumentelor invocate de ambii recurenții în susținerea nelegalității deciziei curții de apel, se constată că acestea vizează aspecte comune, referitoare la aplicarea și interpretarea greșită de către curtea de apel a dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, critici ce se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., al căror caracter fondat sau nefondat urmează a fi analizat prin aceleași considerente.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubiri lor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul exproprierii".

Ținând seama de toate acestea, Înalta Curte reține că cele două aspecte esențiale ce trebuie stabilite de instanță sunt prețul de piață, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate pentru imobile similare în unitatea administrativ teritorială în care se află terenul expropriat, precum și momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii, iulie 2010.

Astfel, în speță, instanța de apel a dispus refacerea raportului de expertiză pentru ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită în raport cu data transferului dreptului de proprietate, iulie 2010, în acord cu decizia de casare și cu Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015.

Prin încheierea din data de 25 mai 2016, Curtea de apel a desemnat 3 experți pentru refacerea raportului de expertiză, în acord cu decizia de casare. Astfel, au fost numiți experții F., G. și H.

Constatând că cei trei experți nu au ajuns la o valoare comună a despăgubirilor, instanța de apel a trecut la analiza valorile despăgubirilor propuse în raport de exigențele impuse de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a considerentelor deciziei de casare.

Urmare a acestui demers, instanța de apel a omologat raportul de expertiză al expertului G., apreciind că acesta răspunde exigențelor legale cât și celor dispuse de Înalta Curte prin decizia de casare, spre deosebire de ceilalți doi experți F. și H. care la stabilirea cuantumului despăgubirilor, fie au avut în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate într-o altă perioadă, cum este cazul expertului F. care a avut în vedere contracte de vânzare cumpărare perfectate la nivelul anului 2009 (așa cum reiese din conținutul raportului de expertiză, pct. 2.8 aflat la dosarului curții de apel), fie au propus o valoare a despăgubirilor derizorie, nesusținută probatoriu (cum este cazul expertului H. care, deși a reținut că valorile de tranzacționare de pe piața liberă a terenurilor nu reprezintă valori de despăgubire, a propus un cuantum al despăgubirilor de 8 RON).

Ceea ce se critică prin prezentul demers judiciar, privește faptul că instanța de apel a înlăturat, în mod nelegal, opinia exprimată de expertul F. care a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor contracte de vânzare perfectate în anul 2009 și a validat raportul întocmit de expertul G.

Or, instanța de recurs apreciază că, în mod legal, instanța de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul F. Așa cum rezultă din conținutul raportului, aflat la dosarului curții de apel, la punctul 2.8, expertul în cauză a reținut că datele de comparație avute în vedere în stabilirea despăgubirilor au fost reprezentate de contractul de vânzare cumpărare din 29 ianuarie 2009, contractul de vânzare cumpărare din 03 iunie 2009, contractul de vânzare cumpărare din 27 mai 2009, respectiv de contractul de vânzare cumpărare din 07 octombrie 2009. Or, aceste contracte vizează o altă perioadă decât cea în raport de care instanța de apel urma să stabilească cuantumul despăgubirilor, conform indicațiilor din decizia de casare, respectiv iulie 2010. O validare a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul F. ar fi presupus o încălcare a dispozițiilor deciziei de casare care a impus instanței de apel ca, în rejudecare, să stabilească despăgubirile în raport de valoarea de piață de la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015. Din această perspectivă, criticile invocate de către recurenți sunt nefondate.

Ceea ce s-a mai imputat instanței de apel a fost faptul că în mod greșit a validat raportul de expertiză întocmit de expertul G., motivat de faptul că acesta nu a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor valori din contracte de vânzare cumpărare, ci prețurile din ofertele de vânzare cumpărare.

Este adevărat că dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

De asemenea, se mai reține că, potrivit deciziei de casare, instanța de apel avea obligația de a efectua adrese către instituțiile care dețin informații în legătură cu contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate cu privire Ia imobile aflate în unitatea administrativ teritorială în care se află imobilul supus exproprierii, respectiv Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale, în vederea identificării unor atare înscrisuri, iar numai în cazul în care în urma acestor verificări efectuate în mod concret, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.

Instanța de apel a respectat dispozițiile deciziei de casare.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, conform înscrisurilor aflate Ia dosarului curții de apel nr. x/105/2010**, instanța a constatat că nu există contracte de vânzare-cumpărare, sau acestea sunt sporadice astfel încât nu sunt în măsură să releve prețul obișnuit de tranzacționare al imobilelor de același fel cu cel expropriat. Or, acțiunea contestatoarei nu poate fi respinsă pur și simplu, menținându-se despăgubirea oferită de expropriator, în condițiile în care nici aceasta din urmă nu este rezultatul unei evaluări legale. Așa cum Înalta Curte a reținut în cuprinsul considerentelor deciziei de casare, în lipsa contractelor de vânzare cumpărare, perfectate în perioada de referință, iulie 2010, se pot aprecia ca relevante orice alte relații care sunt compatibile normelor legale incidente, relații din care să rezulte informații concludente privind prețul de vânzare al unor astfel de imobile.

În lipsa unor contracte de vânzare-cumpărare, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii, propuse de către experți, precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de același fel.

Prin urmare, soluția curții de apel care a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul G., care în lipsa identificării unor comparabile a apreciat că se impune stabilirea cuantumului despăgubirilor în funcție de ofertele de piață, este în acord cu prevederile legale și cu decizia de casare.

Așadar, soluția curții de apel, și din această perspectivă, este una legală.

Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Rezultă astfel cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat.

În acest sens, contrar celor susținute prin cererea de recurs, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în acord cu decizia de casare.

Înalta Curte constată că printre experții numiți, în rejudecare, nu se regăsește expertul E. Ca atare, referirile pe care recurenta pârâtă le face prin memoriul de recurs legate de faptul că singurul raport de expertiză întocmit cu respectarea prevederilor legale este cel al expertului E. sunt străine de cauză. Împrejurarea că, în primul ciclu procesual, E. a fost numit expert parte, desființarea deciziei nr. 77 din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 3418 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, face imposibilă verificarea conformității cu prevederile legale a concluziilor raportului întocmit de către acesta excede controlului de legalitate în prezenta fază procesuală. În ceea ce privește susținerea recurentei pârâte în sensul că la stabilirea despăgubirilor trebuiau luate în considerare prețuri din contracte de vânzare cumpărare perfectate în anul 2007, aceasta este nefondată și în dezacord cu decizia de casare care a prevăzut că momentul în raport de care se vor calcula despăgubirile este iulie 2010.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea A. și de pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva deciziei civile nr. 575 din 14 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea A. și de pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva deciziei civile nr. 575 din 14 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2017.