ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2016

Decizia nr. 1503/2016

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 ianuarie 2011, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 282 din 12 octombrie 2010, precum și a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 7 iulie 2010 în ceea ce privește țevile negalvanizate importate și restituirea către reclamantă a sumelor de bani achitate pârâtei cu titlu de taxe vamale, TVA, majorări de întârziere aferente taxelor vamale și TVA pentru țevile negalvanizate importate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că prin actul atacat s-au stabilit în sarcina sa obligații de plată suplimentare în sumă de 4.352.693 RON, suma de bani ce reprezintă taxe vamale, majorări de întârziere, TVA și majorări de întârziere la TVA. A mai precizat că în urma somațiilor intimatei, a achitat în total suma de 4.583.641 RON, așa cum rezultă din copiile ordinelor de plată depuse la dosar.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a A.N.V. - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale - Serviciul Antifraudă Vamală, autoritatea care a emis Procesul-verbal din 7 iulie 2010.

A solicitat respingerea primului capăt al acțiunii, întrucât din analiza documentelor comerciale, a comparării caracteristicilor tehnico-funcționale înscrise în documentele însoțitoare ale mărfii declarate cu cele conținute în standardele de produs specifice, s-a constatat că încadrarea tarifară corectă a mărfurilor este la codul 7.306.30.77.80 "Tuburi și țevi sudate, cu secțiunea circulară, din fier sau oțeluri nealiate neacoperite cu zinc" fiind aplicabilă o taxă antidumping de 90,6%.

Cu privire la capătul doi al acțiunii a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că sumele de bani au fost achitate A.N.V. și nu A.N.A.F., precum și dispozițiile Anexei 1, Cap. I, pct. 1, 2 și 3 din Ordinul M.F.P. nr. 1.939/2006 pentru aprobarea procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din raporturile juridice vamale și de restituire a eventualelor diferențe.

La termenul de judecată din 17 mai 2011, Curtea de apel a pus în discuția părților solicitarea de introducere în cauză în calitate de pârâtă a A.N.V. și a încuviințat această cerere.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.V. a solicitat respingerea acțiunii precizând că la încadrarea tarifară a țevilor la poziția tarifară 7306.30.72.80 s-au avut în vedere Regulile Generale pentru Interpretarea Sistemului Armonizat care stabilește modul de încadrare a mărfurilor în Nomenclatura Combinată prezentate în partea I, titlul I din Anexa 1 la Regulamentul (CEE) nr. 1.549/2006 al Comisiei din 17 octombrie 2006.

În primul ciclu procesual a fost pronunțată Sentința civilă nr. 2.334 din 3 aprilie 2012, care a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 486 din 4 februarie 2014.

Al doilea ciclu procesual: În rejudecare, s-a administrat proba cu expertiza tehnică materiale de construcții și expertiză contabilă.

La ultimul termen de judecată cererea de chemare în judecată a fost precizată în sensul că s-a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 282 din 12 octombrie 2010 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.927.120 RON în măsura în care se va aprecia că nu sunt datorate majorări de întârziere; fie de 3.746.989 RON dacă se apreciază că sunt datorate majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea și considerentele instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1.697 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

A respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA București, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Situația de fapt:

În fapt, organele de control vamal au efectuat un control ulterior pentru perioada 20 decembrie 2008 - 2 aprilie 2012 la SC A. SA asupra a trei operațiuni de import cu produsul "țevi sudate" de la firma B. Belgia, marfa fiind de origine China, transportată direct din China în sistem containerizat.

La momentul declarării bunurilor în vamă, SC A. SA în calitate de titular al operațiunii a declarat la Biroul vamal Constanța Sud mărfurile înscrise în facturile externe ce au stat la baza declarațiilor vamale, drept "țevi sudate de precizie" înscrise la codul tarifar 7306.30.19.90 pentru care taxa vamală este 0%. Conform TARIC, la codul tarifar declarat, respectiv 7306.30.19.90 se încadrează: "Alte tuburi, țevi și profile tubulare (de exemplu sudate, nituite, fălțuite, sau cu margini simplu apropiate), sudate cu secțiunea circulare, din fier sau oțeluri nealiate, de precizie, având grosimea peretelui de peste 2 mm și neavând accesorii pentru conducerea gazului sau lichidelor destinate aeronavelor civile".

Din analiza documentelor comerciale - facturi externe, contracte externe, specificații tehnice, a comparării caracteristicilor tehnico funcționale înscrise în documentele însoțitoare ale mărfii declarate cu cele conținute în standardele de produs specifice, precum ASTM A53M și ISO 3306, respectiv verificării concordanței dintre certificatele de conformitate emise de C. SA și cerințele standardului ISO3306 ce trebuiesc respectate conform Notelor explicative ale Nomenclaturii combinate a Comunității Europene referitoare la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. Cl 12 din 7 mai 2008, s-a constatat că încadrarea tarifară corectă a mărfurilor este la codul 7306.30.77.80 "Tuburi și țevi sudate, cu secțiunea circulare, din fier sau oțeluri nealiate neacoperite cu zinc", fiind aplicabilă o taxă antidumping de 90,6%.

Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din cadrul A.N.V. a încheiat Procesul-verbal de control din 7 iulie 2010 în care s-a menționat că, față de această încadrare tarifară, a fost recalculat cuantumul taxelor vamale și a TVA-ului, în funcție de taxa vamală stabilită (90,6%), rezultând diferențe de plată în sumă totală de 3.058.242 RON din care taxe vamale în sumă de 2.569.951 RON și diferențe de TVA în sumă de 488.291 RON.

Pentru neplata la termen a diferențelor de taxe vamale și TVA în minus stabilite de echipa de control s-au calculat majorări de întârziere până la data de 2 iulie 2010, inclusiv, în sumă totală de 1.294.451 RON din care aferente taxelor vamale în sumă de 1.087.774 RON și aferente TVA în sumă de 206.677 RON, rezultând că suma totală de plată este de 4.352.693 RON.

În temeiul acestui proces-verbal de control a fost emisă Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de Controlul vamal din 7 iulie 2010, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații în sumă totală de 4.352.693 RON reprezentând taxe vamale, TVA și majorări de întârziere aferente.

Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii, contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 282 din 12 octombrie 2010 a A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

1.3. Cu privire la motivele de nelegalitate/netemeinicie invocate:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. invocată în primul ciclu procesual cu privire la capătul doi al acțiunii având ca obiect restituirea sumelor achitate de reclamantă cu titlu de taxe vamale, T.V.A. și majorări de întârziere aferente acestora, Curtea de Apel a avut în vedere că sumele au fost achitate A.N.V., însă, potrivit art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 A.N.A.F. se subrogă în drepturile și obligațiile A.N.V. prin urmare, excepția a rămas fără obiect.

Pe fond: Un prim aspect de clarificat este dacă mărfurile importate sunt încadrate în tariful vamal de import al României la "țevi sudate de precizie" înscrise la codul tarifar 7306.30.19.90 pentru care taxa vamală este 0% sau la codul 7306.30.77.80 "Tuburi și țevi sudate, cu secțiunea circulare, din fier sau oțeluri nealiate neacoperite cu zinc", fiind aplicabilă o taxă antidumping de 90,6%.

Mai întâi trebuie arătat faptul că încadrarea mărfurilor în tariful vamal de import al României se face potrivit Regulilor generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, prezentate în anexa la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor și Notele explicative ale sistemului armonizat, în vigoare la momentul derulării importurilor, așa cum indică art. 48 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în vigoare în perioada derulării importului, conform cărora: "(1) Clasificarea tarifară reprezintă stabilirea, pentru mărfurile respective, potrivit reglementărilor în vigoare: a) codului tarifar din Nomenclatura combinată a mărfurilor sau a codului tarifar din orice altă nomenclatură menționată la art. 46 lit. b); b) codului tarifar din orice altă nomenclatură care se bazează în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinată a mărfurilor ori care adaugă la aceasta orice subdiviziune și care este stabilită de dispozițiile legale care reglementează domenii specifice cu privire la aplicarea altor măsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mărfuri.

(2) La clasificarea tarifară a mărfurilor se utilizează regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, ratificată prin Legea nr. 98/1996".

Potrivit Regulilor generale pentru interpretarea sistemului armonizat din Anexa nr. I la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, în vigoare la data derulării importurilor:

"încadrarea mărfurilor în Nomenclatura pentru clasificarea mărfurilor în tarifele vamale se face conform următoarelor principii:

Enunțul titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor este considerat ca având numai o valoare indicativă, încadrarea mărfii considerându-se legal determinată atunci când este în concordanță cu textul pozițiilor și al notelor de secțiuni și de capitole și atunci când nu sunt contrare termenilor utilizați în acele poziții și note după următoarele reguli:

Orice referire la un articol de la o poziție determinată acoperă acest articol, chiar incomplet sau nefinit, cu condiția ca el să prezinte, ca atare, caracteristicile esențiale ale articolului complet sau finit. Această regulă se aplică și la articolul complet sau finit, sau considerat ca atare, în virtutea dispozițiilor precedente, atunci când articolul este prezentat demontat sau nemontat.

Orice mențiune la o materie de la o poziție determinată se referă la acea materie fie în stare pură, fie în amestec sau asociată cu alte materii. De asemenea, orice mențiune la produse dintr-o anumită materie se referă la produsele alcătuite total sau parțial din această materie. Încadrarea acestor produse amestecate sau a articolelor asociate se face conform principiilor enunțate în regula 3.

Atunci când mărfurile ar putea fi încadrate la două sau mai multe poziții, prin aplicarea regulii 2b), sau în orice alt caz, încadrarea se face după cum urmează: a) poziția cea mai specifică are prioritate față de pozițiile cu un domeniu de aplicare mai general".

Prin urmare, conform Regulii 3 lit. a) de interpretare, pentru mărfurile care ar putea fi încadrate la două sau mai multe poziții încadrarea este considerată legal determinată atunci când ea se face conform regulii "poziția cea mai specifică are prioritate față de pozițiile cu un domeniu de aplicare mai general".

A apreciat instanța de fond că aceasta este și problema din speță, respectiv dacă încadrarea tarifară s-a făcut la poziția tarifară cea mai specifică, cea care identifică mai clar marfa considerată, urmând o descriere mai precisă și completă.

În acest scop, analizând înscrisurile dosarului și expertiza tehnică în materiale de construcții efectuată de instanță, Curtea de Apel a reținut că standardul declarat pentru mărfurile importate de reclamantă este ASTM A 53 care se referă la țevi de oțel negre și zincate la cald sudate și fără sudură pentru lichide. Acest standard este menționat pe certificatele de inspecție ale producătorului și pe certificatele de calitate ale vânzătorului B. Belgia.

Ulterior, în certificatele de inspecție ale producătorului apar modificări cu privire la standard, făcându-se referire la țevi de precizie și la standardul european corespunzător EN 10305-3.

Cu privire la acest aspect, reclamanta susține în acțiune că, din corespondența purtată cu vânzătorul B. Belgia, rezultă că acesta a greșit inițial standardul de calitate și a corectat ulterior eroarea, astfel încât nu se poate reține în sarcina reclamantei vreo culpă sau rea-intenție.

Din probe rezultă că reclamanta, în calitate de importator, titular al operațiunilor vamale și declarant vamal a depus la Biroul vamal Constanța Sud, prin comisionarul SC D. SRL, 3 declarații vamale de import pentru punere în liberă circulație de țevi sudate, achiziționate de la firma B. din Belgia.

Curtea a respins apărarea reclamantei, apreciind-o neîntemeiată în condițiile în care, Declarația vamală este o declarație pe proprie răspundere, conform art. 199 din Regulamentul CEE 2.454/1993 privind Regulamentul Vamal care prevede că, fără a se aduce atingere eventualei aplicări a dispozițiilor penale, depunerea la biroul vamal a unei declarații semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia îl obligă pe acesta ca, în conformitate cu dispozițiile în vigoare, să răspundă de corectitudinea informațiilor înscrise în declarație, autenticitatea documentelor anexate și de respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din plasarea respectivelor mărfuri sub regimul avut în vedere.

În scopul evitării comiterii unor erori ce ar putea determina sancționarea conform reglementărilor vamale, titularul regimului vamal are posibilitatea ca, înainte de depunerea declarației vamale, să solicite autorității vamale aprobarea de a efectua verificarea mărfurilor supuse vămuirii, potrivit art. 42 din Regulamentul CEE nr. 2.913/1992.

Totodată, art. 65 și art. 66 din Regulamentul CEE nr. 2.913/1992 prevăd posibilitatea rectificării sau retragerii unei declarații vamale, chiar dacă aceasta a fost înregistrată de autoritatea vamală, dar numai până la începerea controlului fizic al mărfurilor.

Nici apărarea, potrivit căreia, SC D. SRL nu a încheiat cu reclamanta un contract de prestări servicii, nu poate fi reținută ca validă. Astfel, pentru exactitatea datelor prezentate, importatorul este răspunzător în calitate de titular al declarației vamale, iar în măsura în care aceasta este completată prin intermediul altei persoane, este antrenată o răspundere solidară, conform art. 201 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2.913/1992 și art. 199 din Regulamentul CEE nr. 2.454/1993, importatorul având eventual posibilitatea de a se îndrepta cu o acțiune în regres împotriva acestuia din urmă, în virtutea regulilor privind răspunderea civilă delictuală.

Referitor la țevile galvanizate, instanța de fond a reținut că, în adresa Direcției supraveghere, accize și operațiuni vamale din 31 august 2010, se menționează că din comanda inițială și din toate documentele, inclusiv cele modificate depuse odată cu contestația, se poate observa că o parte din țevi au fost livrate galvanizate. Deoarece galvanizarea la țevi se face prin imersie în zinc lichid, nu există în lume țevi de precizie galvanizate (riscând deformări și ieșiri din câmpul de toleranță acceptat - conform mențiunii d-lui E., e-mail din 6 februarie 2015).

Chiar reclamanta a susținut că, într-adevăr, țevile galvanizate nu pot fi catalogate ca țevi de precizie și datorează pentru acestea taxe vamale, dar a apreciat că modalitatea de calcul aplicată de pârâtă este greșită, neținând seama de facturile producătorului și de Hotărârea nr. C-354/09 a C.J.U.E. privind interpretarea art. 33 din Regulamentul CEE nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992.

În legătură cu incidența Hotărârii C.J.U.E., prima instanță a reținut că aceasta a interpretat art. 29 alin. (1) și art. 33 lit. f) din Regulamentul vamal.

Potrivit clauzei DDP, vânzătorul are o obligație maximă, în temeiul căreia se angajează să suporte toate cheltuielile și toate riscurile legate de livrarea mărfurilor în statul importator. Astfel, vânzătorul se angajează să suporte, printre altele, costurile formalităților vamale și își asumă orice eventuală diferență între, pe de o parte, valoarea taxelor vamale pe care o estimase în momentul încheierii contractului ca fiind legal datorată și, pe de altă parte, cea calculată de autoritățile vamale, fără a putea pretinde de la cumpărător, în cazul existenței unei diferențe, o majorare a prețului sau o plată compensatorie.

În al doilea rând, este important de subliniat că, în special în temeiul art. 217 și 220 din Regulamentul vamal, autoritățile statului importator au sarcina calculării taxelor la import. Or, odată ce valoarea tranzacțiilor este indicată în mod corect în declarațiile de import și rata taxelor vamale aplicabilă poate fi determinată ținând cont de originea mărfurilor, trebuie să se constate că autoritățile menționate sunt în măsură să calculeze valoarea taxelor la import datorate legal și, în consecință, să separe valoarea acestor taxe de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate.

În plus, spre deosebire de celelalte cheltuieli la care se referă art. 33 din Regulamentul vamal, precum comisioanele de cumpărare și cheltuielile pentru montare, a căror existență și valoare depind exclusiv de voința părților contractante, neputând fi cunoscute de autoritățile vamale decât în măsura în care rezultă în mod explicit din declarațiile de import și din documentele aferente, taxele la import sunt reglementate în mod imperativ prin Tariful vamal al Uniunii.

A mai reținut că, potrivit interpretării Curții de la Luxemburg, cerința prevăzută la art. 33 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, potrivit căreia taxele la import trebuie să fie "evidențiate separat" de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, este îndeplinită atunci când părțile contractante au convenit ca mărfurile să fie livrate DDP ("Delivered Duty Paid") și au înscris această mențiune în declarația vamală, însă, din cauza unei erori privind originea preferențială a mărfurilor menționate, nu au indicat nicio valoare a taxelor la import.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea de la Luxemburg se impune cu caracter obligatoriu instanțelor naționale ale statelor membre în măsura în care litigiul aflat pe rolul acestora pune în discuție în primul rând, o situație de fapt similară cu aceea din speța în care Curtea de la Luxemburg a oferit interpretarea citată anterior.

Altfel spus, decizia interpretativă trebuie înțeleasă în contextul situației de fapt din respectiva speță, adică părțile contractante au convenit ca mărfurile să fie livrate DDP ("Delivered Duty Paid") și au înscris această mențiune în declarația vamală, însă, din cauza unei erori privind originea preferențială a mărfurilor menționate, nu au indicat nicio valoare a taxelor la import. În concret, în speța dedusă interpretării C.J.U.E. facturile aveau indicată condiția de livrare, iar părțile cunoșteau că produsele aveau originea preferențială SEE, însă o investigație ulterioară a probat că acestea proveneau din state terțe, astfel ca părțile au avut informații greșite despre valoarea taxelor vamale legal datorate.

În speța de față însă, situația nu se prezintă asemănător, întrucât părțile cunoșteau dintr-un bun început că mărfurile provin dintr-un stat terț și nu au avut niciodată o percepție eronată asupra originii produselor.

Din cuprinsul celor trei declarații vamale, la condițiile de livrare, la pct. 20 se indică drept condiție de livrare clauza DDP (delivered duty paid = livrat taxe vamale plătite), ceea ce ar presupune, conform regulilor Incoterms 2000 că vânzătorul îi îndeplinește obligația de livrare la momentul la care marfa a fost pusă la dispoziția cumpărătorului la locul convenit în țara importatoare, vânzătorul trebuind să suporte toate riscurile și costurile, inclusiv taxele vamale, alte taxe și speze legate de livrarea mărfii, vămuite pentru import. Așadar, ipotetic, taxa antidumping este inclusă în prețul de livrare a mărfii.

A mai reținut instanța de fond însă, că sub aspectul dreptului vamal, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 29 și art. 33 din Regulamentul CEE nr. 2.913/92 potrivit cărora: Art. 29 - "(1) Valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității, ajustat, când este cazul, în conformitate cu art. 32 și 33 (...); art. 33 - (1) Cu condiția de a fi evidențiate separat de prețul efectiv plătit sau de plătit, următoarele elemente nu sunt incluse în valoarea în vamă: (...) f) drepturi de import sau alte taxe de plătit în Comunitate pe motivul importării sau vânzării mărfurilor".

De aici rezultă că pentru ca taxele vamale să fie deduse din valoarea mărfurilor ele trebuiau evidențiate separat în documente, respectiv în facturi, declarații vamale, declarații de valoare în vamă.

Aplicând aceste prevederi la situația de fapt rezultată din actele dosarului, a constatat prima instanță că, în cuprinsul facturilor de la dosar nu s-au indicat taxe vamale, facturile cuprinzând doar mențiuni privind descrierea bunurilor (description), cantitatea (quantity), prețul unitar (unity price) și suma totală în dolari SUA, precum și livrarea DDP (delivery DDP Bucharest). De asemenea, nici în celelalte documente vamale nu s-au indicat taxele vamale și, în plus, în declarațiile vamale s-a indicat taxa vamală zero.

A apreciat Curtea de Apel că într-un atare context nu se poate aplica interpretarea reclamantei cu privire la hotărârea C.J.U.E. mai sus amintită, întrucât o atare interpretare ar anula, de plano, obligația impusă de art. 33 din Regulamentul vamal privind evidențierea separată a taxei antidumping de prețul efectiv plătit sau de plătit.

Prin urmare, nu poate fi susținută teza reclamantei conform căreia taxa anti-dumping este inclusă în prețul de livrare a mărfii, sub acest aspect, instanța de fond înlăturând concluziile expertului contabil desemnat de instanță.

Rezultă de aici faptul că modalitatea de calcul aplicată de pârâtă, în privința taxelor vamale și TVA plus accesorii, referitor la țevile galvanizate, este corectă.

Referitor la restul țevilor importate-reclamanta a susținut că sunt țevi de precizie conform standardului EN 10305-3, respectiv ISO 3.306 și trebuiau încadrate la codul tarifar 7.306.30.19.90, iar standardul ISO 3306 nu este adoptat ca standard român, sens în care invocă Adresa din 26 iulie 2010 emisă de Asociația de Standardizare din România.

Practic, divergența de opinie dintre părți vizează dacă țevile în cauză sunt țevi de precizie sau țevi normale (acoperite cu zinc sau nu).

Sub acest aspect, Curtea de Apel a reținut că potrivit Notelor explicative ale Nomenclaturii combinate a Comunității Europene referitoare la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 112 din 7 mai 2008, la codul tarifar 7306.30.90. se clasifică:

"De precizie" - la această caracteristică se clasifică atât tuburile de precizie simplu calibrate, cât și tuburile de precizie sudate, trase la rece.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică materiale de construcții a reținut instanța că se constată de către expert că unele țevi sunt indicate de acesta ca fiind "de precizie" (țevile asamblate prin filet și prin sudură) întrucât "aceste țevi sunt obținute prin sudare continuă, fără aport de metal, prin rezistență electrică sau prin inducție, plecând de la produse laminate plate rulate, laminate la cald sau la rece în sens longitudinal. Nu au cordon de sudură în exterior, căci acesta a fost eliminat prin șeveruire, imediat după sudare, conform planșelor din anexa 17".

Numai că, în cuprinsul Notelor explicative ale Nomenclaturii combinate a Comunității Europene referitoare la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, la definirea țevilor de precizie legiuitorul european a avut în vedere alte două aspecte: faptul că acestea sunt utilizate în principal, la fabricarea părților de autovehicule, de utilaje, de mobilier metalic, de cadre de bicicletă, de cărucioare pentru copii, de bariere și balustrade, precum și condiția de a respecta prescripțiile normei ISO3306 și ale normelor naționale corespondente.

Este drept că enumerarea este exemplificativă, însă este relevantă pentru a se determina practic scopul fabricării și utilizării lor, dispozițiile europene încadrând în această categorie și alte tipuri de țevi, însă de aceeași categorie, enunțul din textul citat vizând în sensul larg acele țevi cu rol de suport, de elemente care asigura susținerea, cum ar fi cadrul metalic al cărucioarelor, utilajelor, mobilierului, iar nu acele țevi prin care circula fluidele.

A reținut instanța de fond că în speța noastră este vorba despre țevi pentru transportul fluidelor, conform documentației însoțitoare a declarațiilor vamale, ceea ce determina instanța să constate că acestea din urma nu se încadrează în dispozițiile europene menționate.

Faptul ca aceste țevi au fost folosite efectiv la instalații nu le face încadrabile la țevi de precizie întrucât nu destinația dată de cumpărător le conferă caracterul de țevi de precizie, ci specificațiile tehnice care trebuie să concorde cu definiția data de legiuitorul european.

În ceea ce privește standardul ISO 3306, în primul rând, Curtea de Apel a constatat că nu este nicio divergență între părți cu privire la faptul că standardul ISO 3306 are ca echivalent european EN 10305. Astfel, ISO (International Organization for Standardization http://www.iso.org/iso/home.html) este o colecție de standarde unanim acceptate, create de un organism internațional, iar EN (european norms) reprezintă colecția de standarde europene (https://www.cen.eu/Pages/default.aspx). La dosar însă regăsim standardul ASTM 53 A (Amercian Society for Testing and Materials, http://www.astm.org/), acesta fiind o colecție de standarde americane.

În documentele atașate dosarului administrativ ce a stat la baza actului contestat, inclusiv certificatele de calitate ale fabricantului regăsim standardul ASTM 53 A pentru țevi de uz general pentru fluide cu sudură. Or, standardul american corespondent EN 10305 este ASTM 513, iar nu ASTM 53 A.

Apoi, în ceea ce privește țevile asamblate prin carteluri, arată expertul că acestea se încadrează la codul tarifar 73063077 conform extrasului din anexa 15 la raport. Numai că, potrivit Regulamentului, codul tarifar este format din 10 cifre, iar nu din 8 cum indică expertul, în speță fiind vorba despre codul (corect și complet) 7306307780 care pentru diametrul de pana la 168,3 mm prevede taxa antidumping 90,6%.

Prin urmare, în urma verificării documentelor, s-a constatat în mod corect, că mărfurile importate de reclamantă se încadrează la codul tarifar cel mai specific, care identifică mai clar marfa considerată, urmând o descriere mai precisă și completă, adică poziția 7306.30.77.80, având în vedere că din specificațiile tehnice rezultă că sunt țevi sudate care nu respectă toleranțele dimensionale stabilite de standardele ISO 3306, au fost livrate de producător însoțite de certificate de calitate care certifică încadrarea în categoria țevilor sudate destinate circulației fluidelor, conform ASTM A 53 M, iar certificatele de conformitate sunt emise pentru țevi din oțel galvanizat pentru instalația de apă.

În fine, se mai invocă în acțiune Raportul de inspecție din 30 iulie 2010 întocmit de C. care confirmă, în opinia reclamantei, că produsele supuse expertizării (mostre ridicate din lotul de țevi importate) sunt conforme standardului EN 10305 - 3:2003.

Curtea de Apel a mai reținut că acest raport este întocmit ulterior controlului desfășurat la societatea reclamantă în perioada aprilie 2010 - iunie 2010 și certificatele de conformitate emise de C. vizează lotul de țeavă de oțel galvanizată, pentru care reclamanta nu a contestat încadrarea tarifară greșită.

În consecință, a reținut Curtea de Apel că, în conformitate cu disp. art. 78 din Regulamentul CEE nr. 2.913/92 al Consiliului și cu disp. art. 100 alin. (6) din Legea 86/2006, echipa de control, în mod corect, a procedat la recalcularea cuantumului taxelor vamale și a TVA, în funcție de taxa vamală stabilită (90,6%).

În plus, Curtea mai reține că potrivit art. 119 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

În materie vamală, termenul de scadență este data declarației vamale acceptată și înregistrată la autoritatea vamală, conform art. 201 alin. (2) din Regulamentul CEE nr. 2.913/1992 care stabilește că o datorie vamală se naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză.

Cu privire la exigibilitatea TVA se reține incidența dispozițiilor art. 136 C. fisc. conform cărora în cazul în care la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea TVA intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.

De asemenea, pentru aceleași motive au fost respinse, ca neîntemeiate, și capetele de cerere accesorii privind restituirea sumelor achitate, precum și privind cheltuielile de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a acțiunii astfel cum a fost precizată la termenul din 25 mai 2015 în fața instanței de fond.

În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de fond s-a conformat doar în mod formal dispozițiile instanței de recurs în ceea ce privește efectuarea unor expertize tehnice, respectiv contabile, întrucât acestea deși nu au făcut niciodată obiectul unor obiecțiuni iar instanța din oficiu sau pârâtele nu au solicitat nici măcar clarificări experților, instanța de fond nu a făcut decât să "argumenteze" în contra experților prin preluarea susținerilor A.N.V., după ce instanța de recurs și chiar cea din fond - la început - au admis gradul mare de "tehnicitate al cauzei", motiv pentru care s-a și dispus efectuarea expertizelor, preluând pasaje disparate din expertize - pe care nu le-a înțeles, motiv pentru care nici nu a putut avea în vedere concluziile acestora:

a. Conform Sentinței recurate problema din speța este "dacă încadrarea tarifara s-a făcut la poziția tarifară cea mai specifică, cea care identifică mai clar marfa considerată, urmând o descriere mai precisă și completă".

Prin niciunul din argumentele prezentate, instanța nu a demonstrat de ce codul tarifar indicat de ANV (7306.30.77.80) și ales de instanța este mai specific decât cele indicate experții judiciari care au încadrat în acest cod unele din țevi, dar nu toate din raportul de expertiză tehnică).

b. Referitor la țevile galvanizate, instanța de fond a înlăturat, de asemenea, în mod neîntemeiat susținerile conform cărora chiar dacă țevile galvanizate nu sunt țevi de precizie și, în consecință, se plătesc taxe vamale pentru acestea, modalitatea de calcul a taxelor vamale este greșită, nefiind conforma Hotărârea C.J.U.E. în conformitate cu care chiar instanța de fond a dispus calcularea taxelor vamale.

Așadar, după ce a dispus efectuarea expertizei contabile având ca obiectiv - să se efectueze calculului taxelor vamale în mod separat, pentru fiecare categorie de țevi, în conformitate cu Hotărârea C.J.U.E. din 15 iulie 2010, instanța respinge concluziile expertizei contabile pe considerentul ca această Hotărâre nu este aplicabilă în prezenta speța nu a fost declarată eronat și proveniența mărfurilor.

Astfel, instanța de fond se raportează la art. 33 lit. f) din Regulamentul Vamal care "permite excluderea din valoarea în vamă a taxelor la import aplicabile în Uniunea Europeană, însă condiționează aceasta excludere de respectarea cerinței ca valorile taxelor menționate să fie evidențiate separat de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate".

De asemenea, instanța de fond menționează că are în vedere și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-354/09 potrivit interpretării căreia "cerința prevăzuta de art. 33 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal comunitar potrivit căreia taxele la import trebuie sa fie "evidențiate separat" de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, este îndeplinită atunci când părțile contractante au convenit ca mărfurile să fie livrate DDP și au înscris această mențiune în declarația vamală, însă din cauza unei erori privind originea preferențială a mărfurilor menționate nu au indicat nicio valoare a taxelor de import". Chiar dacă instanța recunoaște caracterul obligatoriu pentru instanțele naționale al acestei hotărâri în spețe similare, susține ca speța noastră este diferită de cea analizată de CEJ având în vedere exclusiv "lipsa percepției eronate asupra originii produselor", motiv se pare suficient pentru instanța de fond pentru a respinge teza reclamantei constând în concluzia menționată în Hotărârea C.J.U.E. "conform căreia taxa antidumping este inclusă în prețul de livrare a mărfii, sub acest aspect urmând a fi înlăturate concluziile expertului contabil desemnat de instanță" și a concluziona că "modalitatea de calcul aplicată de pârâtă, în privința taxelor vamale și TVA plus accesorii, referitor la țevile galvanizate, este corectă."

În concluzie, instanța de fond a stabilit că practica C.J.U.E. obligatorie nu este aplicabilă prezentei spețe, exclusiv pentru motivul că în acest caz nu a fost declarată eronat și proveniența mărfurilor, declararea corectă a provenienței mărfurilor de către părți fiind transformată de către instanța în culpă, chiar în intenție de a frauda interesele statului și într-un argument suficient pentru a se înlătura concluziile a două expertize judiciare dispuse de instanța de recurs prin care se concluzionează că atât încadrarea tarifară, cât și modul de calcul al taxelor vamale sunt parțial greșite fiind recalculate, conform propriilor dispoziții ale instanței de fond și, respectiv, instanței de recurs.

c. Referitor la restul țevilor importate, instanța stabilește că "divergența de opinie dintre părți vizează dacă țevile în cauză sunt țevi de precizie sau țevi normale (acoperite cu zinc sau nu)."

Astfel, deși "din cuprinsul raportului de expertiză tehnică materiale de construcții reține instanța că se constată de către expert că unele țevi sunt indicate de acesta ca fiind "de precizie" (țevile asamblate prin filet și prin sudură) întrucât "aceste țevi sunt obținute prin sudare continuă, fără aport de metal, prin rezistență electrică sau prin inducție, plecând de la produse laminate plate rulate, laminate la cald sau la rece în sens longitudinal. Nu au cordon de sudură în exterior, căci acesta a fost eliminat prin țeveruire, imediat după sudare, conform planșelor din anexa 17, aceeași instanță de fond înlătură concluziile expertizei tehnice judiciare pentru ca apreciază ca nu s-a ținut cont de către experți de Notele explicative ale Nomenclaturii combinate a Comunității Europene referitoare la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, la definirea țevilor de precizie legiuitorul european a avut în vedere alte două aspecte: faptul ca acestea sunt utilizate ÎN PRINCIPAL la fabricarea părților de autovehicule, de utilaje, de mobilier metalic, de cadre de bicicletă, de cărucioare pentru copii, de bariere de balustrade, precum și condiția de a respecta prescripțiile normei ISO3306 și ale normelor naționale corespondente."

De asemenea, instanța, deși reține că "este drept că enumerarea este exemplificativă", în normă este menționat expres "în principal", adică domeniile de utilizare pot fi multe altele, concluzionează apoteotic: "faptul ca aceste țevi au fost folosite efectiv la instalații nu le face încadrabile la țevi de precizie întrucât nu destinația dată de cumpărător le conferă caracterul de țevi de precizie, ci specificațiile tehnice [iar pentru o parte din ele experții tehnici au confirmat existența acestor specificații tehnice care trebuie să concorde cu definiția dată de legiuitorul european."

Astfel, instanța deși reține caracterul exemplificativ al enumerării, contrazice concluziile experților tehnici judiciari printr-o apreciere subiectivă și neargumentată conform căreia stabilește că țevile nu pot fi de precizie pentru că urmează a fi folosite la a transporta lichide, or dacă caracterul exemplificativ este evident, o excludere expresă a țevilor care transportă lichide nu este prevăzută, încălcându-se astfel de către instanța de fond principiul de drept conform căruia unde legea nu interzice înseamnă că permite.

d. Referitor la țevile asamblate prin caneluri, instanța reține că încadrarea tarifară făcută de expertul tehnic este greșită pentru unicul motiv ca "potrivit Regulamentului, codul tarifar este format din 10 cifre, iar nu din 8 cum indică expertul", și concluzionează că "mărfurile importate de reclamantă se încadrează în codul tarifar cel mai specific, care identifică mai clar marfa considerată, urmând o descriere mai precisă și completă, adică poziția 7306.30.77.80".

În cazul țevilor canelate, ca la toate celelalte țevi, de altfel, la răspunsul oferit de experții tehnici la obiectivul nr. 3 care urmărește chiar încadrarea tarifară a țevilor, aceștia au menționat coduri tarifare formate numai din 10 cifre, neexistând niciunul din 8 cifre cum în mod greșit reține instanța de fond la dosarul din sentința recurată.

Astfel, conform tabelului din expertiza tehnică judiciară, țevile asamblate prin caneluri (canelate) sunt încadrate în codul tarifar 7306.30.77.80, cod de 10 cifre care este, de fapt, codul pe care îi indică și instanța că ar fi corect, dar, din păcate, făcând o extrapolare complet nefondată la toate țevile, așa cum se poate vedea în citatul de mai sus, și fără a ține cont de precizările și caracteristicile tehnice menționate de experții judiciari tehnici.

În concluzie, instanța de fond s-a aflat într-o eroare cu privire la cele reținute de experți în expertiza tehnică judiciară - reținând în mod greșit că încadrarea tarifară s-ar fi făcut prin utilizarea unui cod de 8 cifre, iar nu de 10. Din simpla lectură a tabelului de la dosarul din expertiza tehnică se poate constata că niciunul din codurile tarifare menționate în penultima coloană nu este format doar din 8, ci din 10 cifre.

- cu concluziile expertizelor judiciare efectuate la dispoziția instanței de recurs și cu art. 33 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, conform deciziei pronunțate în Cauza C-354/09 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-354/09;

- conform celor două rapoarte de expertiză judiciară (tehnică și contabilă) administrate în fond conform dispozițiilor instanței de recurs, s-a stabilit în mod corect de către experți că prin luarea în calcul a condiției de livrare DDP, în conformitate cu care prețul include taxele vamale, taxele vamale trebuiau calculate prin deducerea din prețul stabilit de părți, iar nu prin adăugarea lor la prețul stabilit de părți.

Prin expertiza tehnică judiciară dispusă în cauză s-a răspuns la obiectivele admise de instanța de fond după cum urmează:

Pentru obiectivul 1 - Identificarea și descrierea produselor importate de către reclamant sub denumirea de "țevi" în baza Declarației vamale din 24 aprilie 2009, respectiv facturii aferente acesteia din 3 aprilie 2009, Declarației vamale din 7 mai 2009, respectiv facturii aferente acesteia din 10 aprilie 2009 și Declarației vamale din 13 mai 2009, respectiv facturii aferente acesteia din 15 aprilie 2009 - concluzia experților judiciari a fost ca "toate produsele importate de către reclamantă sub denumirea de "țevi" în baza Declarației vamale din 24 aprilie 2009, Declarației vamale din 7 mai 2009 și Declarației vamale din 13 mai 2009, respectiv facturile aferente au fost identificate scriptic și descrise."

Cu privire la obiectivul 2 - Descrierea caracteristicilor tehnico-funcționale și a domeniului de utilizare a produselor importate - experții au concluzionat: "pe baza documentelor existente la dosarul cauzei au fost stabilite caracteristicile tehnico-funcționale și a domeniului de utilizare a produselor importate prin Declarația vamală din 24 aprilie 2009, Declarația vamală din 7 mai 2009 și Declarația vamala din 13 mai 2009.

Pentru obiectivul 3 - stabilirea codului tarifar în care se încadrează produsele importate în raport de caracteristicile tehnico-funcționale și a domeniului de utilizare a produselor importate - răspunsul experților judiciari a fost următorul: "Pentru toate produsele importate au fost stabilite codurile tarifare în care se încadrează în raport de caracteristicile tehnico-funcționale și a domeniului de utilizare a produselor importate (...) țevile asamblate prin filet și țevile asamblate prin sudură se încadrează la codul tarifar 7306 30 19."

Pentru obiectivul 4 - să se stabilească dacă produsele importate pot fi încadrate în categoria celor avute în vedere de Regulamentul CE 1256/2008 al Consiliului Uniunii Europene din data de 16 decembrie 2008 și Codul Taric - experții au concluzionat că "toate produsele importate de reclamantă sub denumirea de "țevi" prin Declarația vamală din 24 aprilie 2009, Declarația vamală din 7 mai 2009 și Declarația vamală din 13 mai 2009 se încadrează la codurile tarifare menționate în tabelul de la răspunsul la obiectivul 3."

În conformitate cu expertiza contabilă administrată în cauză "conform celor specificate, expertiza constată că taxa antidumping este inclusă în prețul de livrare al mărfurilor și astfel că pentru a calcula contravaloarea acesteia trebuie să se deducă din valoarea mărfurilor livrate taxa antidumping. Altfel prezentat, trebuie să se extragă din preț taxa antidumping. În urma analizei legislației din perioada importului, a analizei Raportului Tehnic depus la dosarul cauzei și în urma calculelor prezentate mai sus, expertiza constată că taxele vamale calculate în mod separat pentru fiecare categorie de țevi importate și care au făcut obiectul facturilor, în conformitate cu dispozițiile hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în data de 15 iulie 2010 în cauza C-354/09 și cu art. 29 și 33 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar și, respectiv cu Regulamentul (CE) nr. 1256/2008 al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei taxe antidumping definitive sunt în suma de 357.624,56 RON".

Cu toate acestea, instanța de fond nu a ținut cont de concluziile experților tehnici desemnați de aceasta în vederea realizării expertizei tehnice și a expertizei contabile, ignorând concluziile acestora și concluzionând că "nu poate fi susținută teza reclamantei conform căreia taxa antidumping este inclusă în prețul de livrare a mărfii, sub acest aspect urmând a fi înlăturate concluziile expertului contabil desemnat de instanță.

În conformitate cu considerentele avute în vedere de CEJ în Cauza C-3 54/09 privind interpretarea art. 33 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 "chiar dacă părțile contractante au considerat în mod eronat că nu ar fi datorată nici o taxă la import, acordul între vânzător și cumpărător trebuie interpretat în sensul că, potrivit clauzei DDP, taxele vamale erau suportate de vânzător și că, în consecință, taxele la import eventual datorate sunt incluse în prețul plătit efectiv sau de plătit pentru mărfurile importate."

Se pretinde că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cele două spețe "situația nu se prezintă asemănător, întrucât părțile cunoșteau că mărfurile provin dintr-un stat terț și nu au avut niciodată o percepție eronată asupra originii produselor", chiar dacă aceeași instanță reține cu privire la declarațiile vamale analizate în speță că "la condițiile de livrare, la pct. 20 se indică drept condiție de livrare cauza DDP (...) așadar, taxa antidumping este inclusă în prețul de livrare a mărfii".

Instanța de fond interpretează greșit soluția CEJ în Cauza C-354/09 reținând ca relevant și singur aspect diferit de prezenta speță faptul că din motive neimputabile ambii parteneri contractuali (cumpărătorul și vânzătorul) aveau informații eronate cu privire la originea produselor, ceea ce a determinat indicarea unor valori eronate ale taxelor", pe când în prezenta speță "partenerii contractuali au cunoscut originea mărfurilor (China)" dar "au avut în vedere la întocmirea facturilor o încadrare eronată a țevilor galvanizate ca fiind codul tarifar 7306301990 (...) în scopul beneficierii de taxă vamală zero. Eroarea însă nu este rezultatul unei împrejurări dincolo de voința pârâților, ci chiar rezultatul acesteia, fiind așadar una culpabilă, iar nu una obiectivă cum a fost situația în cauza CJUE C354-09."

Or, instanța de fond prezumă culpa părților în condițiile în care încadrarea tarifară nu a ținut nicicum de voința părților, așa cum în mod greșit reține instanța de fond, ci exclusiv de date tehnice puse la dispoziție de către furnizor, și mai mult decât atât, încadrarea tarifară făcută de către furnizor fiind confirmată parțial de către experții judiciari.

Astfel, în ambele spețe este vorba despre o eroare în stabilirea taxelor vamale (încă o similitudine și nu o diferență), iar considerentul instanței de fond conform căruia ar trebui gratificată suplimentar declararea eronată a provenienței mărfurilor de către părțile contractuale (că în speța analizată de Curtea de la Luxemburg) și ar presupune unicul temei pentru care Curtea de la Luxemburg a reținut că cerința prevăzută la art. 33 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, potrivit căreia taxele la import trebuie să fie "evidențiate separat" de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, este îndeplinită atunci când părțile contractante au convenit ca mărfurile să fie livrate DDP (Delivered Duty Paid) și au înscris această mențiune în declarația vamală.

Apărările intimatei

A.N.A.F. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului arătând că la momentul declarării bunurilor în vama recurentă-reclamantă în calitate de titular al operațiunii a declarat la Biroul vamal Constanța Sud mărfurile înscrise în facturile externe ce au stat la baza declarațiilor vamale, drept "țevi sudate de precizie" înscrise la codul tarifar 7306.30.19.90 pentru care taxa vamala este 0%.

Conform TARIC, la codul tarifar declarat, respectiv 7306.30.19.90 se încadrează: "Alte tuburi, țevi și profite tubulare (de exemplu sudate, nituite, făltuite, sau cu margini simplu apropiate), sudate cu secțiunea circulare, din fier sau oțeluri nealiate, de precizie, având grosimea peretelui de peste 2 mm și neavând accesorii pentru conducerea gazului sau lichidelor destinate aeronavelor civile".

Din analiza documentelor comerciale - facturi externe, contracte externe, specificații tehnice, a comparării caracteristicilor tehnico-funcționale înscrise în documentele însoțitoare ale mărfii declarate cu cele conținute în standardele de produs specifice, precum ASTM A53M și ISO 3306, respectiv verificării concordanței dintre certificatele de conformitate emise de C. SA și cerințele standardului ISO3306 (ce trebuie respectate conform Notelor explicative ale Nomenclaturii combinate a Comunității Europene referitoare la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C112 din 7 mai 2008, s-a constatat că încadrarea tarifară corectă a mărfurilor este la codul 7308.30.77.80 "Tuburi și țevi sudate, cu secțiunea circulară, din fier sau oțeluri nealiate neacoperite cu zinc", fiind aplicabilă o taxă antidumping de 90,6%.

În drept, încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României se face conform Regulilor generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, prezentate în anexa la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor și în concordanță cu Notele explicative ale sistemului armonizat, în vigoare la momentul derulării importurilor, așa cum se precizează la art. 48 din Legea nr. 86/2006, în vigoare în perioada derulării importului, care prevede următoarele:

(1) Clasificarea tarifară reprezintă stabilirea, pentru mărfurile respective, potrivit reglementărilor în vigoare:

a) codului tarifar din Nomenclatura combinată a mărfurilor sau a codului tarifar din orice altă nomenclatură menționată la art. 46 lit. b);

b) codului tarifar din orice altă nomenclatură care se bazează în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinată a mărfurilor ori care adaugă la aceasta orice subdiviziune și care este stabilită de dispozițiile legate care reglementează domenii specifice cu privire la aplicarea altor măsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mărfuri.

(2) La clasificarea tarifară a măr