ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2503/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2503/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Instanța de fond

Prin sentința nr. 281

din 02 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

contestația formulată de reclamanta SC A.I.V. SRL Constanța, în contradictoriu

cu pârâtele Administrația Națională de Administrare Fiscală Constanța și

Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Constanța prin care s-a solicitat anularea, în parte, a deciziei din 24

februarie 2009, cu consecința exonerării societății reclamante de la plata

sumei în valoare totală de 704.510 RON, reprezentând: drepturi vamale de plată

325.531 RON și majorări de întârziere 378.979 RON, precum și cheltuieli de judecată.

Pentru a adopta această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia din 24 februarie

2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Serviciul Soluționare Contestații

a dispus desființarea deciziei din 24 decembrie 2008 pentru regularizarea situației

privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, întocmită în baza

procesului verbal de control încheiat la data de 23 decembrie 2008 de organele vamale

din cadrul Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în cuantum

total de 704.510 RON, reprezentând: drepturi vamale în sumă de 325.531 RON (taxe

vamale 226.077 RON și TVA 99.454 RON) și majorări de întârziere aferente și 378.979

RON (taxe vamale 270.472 RON și TVA 108.507 RON), precum și recalcularea drepturilor

vamale aferente perioadei verificate și a accesoriilor aferente, conform prevederilor

prezentei decizii.

În motivarea deciziei

contestate, organul de control fiscal a reținut că reclamanta SC A.I.V. SRL a fost

verificată de către organul vamal pentru importul de produse farmaceutice efectuat

cu un număr de 15 operațiuni vamale definitive în perioada anilor 2003-2006.

Astfel, pentru perioada

2003-2006, organele vamale de control au constatat că unele produse ca K., P.A.,

K.-O-V., P., N. și M. au fost încadrate eronat de către societate, la poziția tarifară

AA - medicamente constituite din produse amestecate sau neamestecate, preparate

în scopuri terapeutice sau profilactice, prezentate sub formă de doze sau condiționate

pentru vânzarea cu amănuntul, reținând că aceste produse nu prezentau caracteristicile

de medicamente, ci pe acelea de preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor,

fiind ambalate în saci de 25 kg sau butoaie de 200 litri și necondiționate pentru

vânzarea cu amănuntul.

În consecință, organele

vamale au încadrat aceste produse la poziția tarifară BB și nu la poziția AA, ținând

seama de Notele explicative ale sistemului armonizat de denumire și codificare al

mărfurilor, aplicabile pentru perioada 2003-2006, precum și de adresa din 22 decembrie

2008 a Direcției Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal din 17 decembrie 2008, reclamanta

încălcând prevederile legale referitoare la încadrarea produselor importate, la

„medicamente” și nu la „aditivi pentru hrana animalelor”.

În altă ordine de idei,

prima instanță a reținut că societatea reclamantă a precizat, cu ocazia soluționării

contestației, că nu are obiecțiuni asupra diferențelor de drepturi vamale pentru

perioada august 2006-septembrie 2008, considerând corectă măsura stabilită de organul

vamal de control, înțelegând să conteste doar diferențele de drepturi vamale pentru

perioada 16 octombrie 2003-22 august 2006, pe motiv că încadrarea tarifară operată

de societate era corectă în raport de precizările nomenclatorului produselor de

uz veterinar din 2003, menționând totodată că a solicitat Direcției Sanitar veterinare,

prin adresa din 2 octombrie 2008, să comunice cum sunt clasificate produsele importate

de aceasta pentru perioada 2003-2006, pentru ca ulterior, prin prezenta contestație,

să-și schimbe atitudinea, solicitând desființarea, în parte, a Deciziei din 24 februarie

2009.

Raportând situația de

fapt la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vamal al României,

potrivit cu care, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu sau la solicitarea

declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice

declarația vamală, prima instanță a apreciat că organul de control vamal, în mod

justificat a efectuat controlul asupra celor 15 operațiuni vamale definitive în

perioada anilor 2003-2006, petenta încadrând în mod greșit produsele importate la

grupele de produse CC, AA referitor la caracteristicile „medicamente”, acestea nefiind

prezentate sub formă de doze și nici condiționate pentru vânzarea cu amănuntul,

ci la „aditivi pentru hrana animalelor”, încadrare dată de poziția BB.

2.Criticile reclamantei

la instanța de recurs

Împotriva sentinței

nr. 281 din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs reclamanta

SC A.I.V. SRL Constanța, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând următoarele motive:

- hotărârea atacată încalcă

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304, pct. 5 C.

proc. civ., deoarece prin încheierea din 2 septembrie 2010 instanța a reținut concluziile

recurentei de respingere a excepției de interes, însă prin sentința recurată nu

s-a mai pronunțat asupra acestei critici;

- starea de fapt nu a

fost reținută obiectiv de instanța de fond , invocându-se pentru acest motiv de

recurs prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. .

În susținerea acestei

critici, recurenta a arătat că obiectul acțiunii sale îl reprezenta „desființarea

în parte a Deciziei nr. 25 din 24 februarie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Constanța, cu consecința exonerării societății de la plata sumei de 704.510

RON reprezentând drepturi vamale și majorări de întârziere, deoarece această instituție

a stabilit că suma nu este datorată, produsele pentru care s-au calculat drepturi

vamale suplimentare fiind medicamente și nu suplimente nutritive, fiind încadrate

corect de societate la pozițiile tarifare CC și AA, astfel că instanța trebuia să

constate, potrivit acțiunii reclamantei cu care a fost învestită, că drepturile

vamale suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante nu sunt datorate.

S-au invocat și prevederile

art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vamal al României, arătându-se că deși

activitatea vamală are drept de control pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declarației

vamale, aceasta nu poate reveni asupra unor măsuri dispuse printr-un act administrativ

jurisdicțional anterior - decizia din 26 noiembrie 2008 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Constanța, prin care fusese admisă contestația recurentei-reclamante.

- Recurenta a mai susținut

că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în dezlegarea pricinii, ceea

ce atrage aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ..

S-a argumentat în acest

sens arătându-se că instanța de fond a admis 2 cereri incompatibile, deoarece pe

de-o parte reține că decizia din 2009 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța

este legală și temeinică (decizie prin care s-a stabilit că produsele ce au format

obiectul controlului vamal sunt medicamente și au fost corect încadrate de societate

la pozițiile tarifare CC și AA, drepturile vamale calculate suplimentar fiind nedatorate,

iar pe de altă parte s-a reținut că respectivele produse sunt suplimente nutritive,

iar drepturile vamale suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante sunt

datorate, societatea aflându-se în situația paradoxală că deși a câștigat procesul,

confirmându-se soluția de admitere a contestației administrative, dreptul recunoscut

i-a fost negat, întrucât nu s-a constatat că nu datorează drepturile vamale calculate

în plus.

Recurenta a susținut că

sentința instanței de fond este nemotivată cu privire la acest aspect, deoarece

s-a făcut trimitere numai la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 85/2006 privind

C. vamal al României, fără a se argumenta pentru ce s-au înlăturat susținerile părților.

Ultimul motiv de recurs

încadrat de recurentă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește pretinsa

aplicare greșită a legii, arătându-se că eronat s-a făcut trimitere la dispozițiile

art. 100 din Legea nr. 85/2006 privind C. vamal al României, fără a fi analizate

susținerile părților privind încadrarea produselor ce fac obiectul contestației

recurentei ca fiind medicamente și nu ține cont nici de faptul că deciziile pârâtei

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța reprezintă un act jurisdicțional

pentru organul vamal, solicitându-se analiza sentinței criticate sub toate aspectele,

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ..

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la nepronunțarea

Curții de Apel Constanța asupra excepției lipsei de interes a promovării acțiunii

de reclamantă, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar fond,

Înalta Curte reține că prin încheierea din 29 ianuarie 2010 Tribunalul Constanța,

investit la acea dată cu soluționarea acțiunii, a unit excepția cu fondul cauzei.

Prin sentința nr. 281

din 2 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța căreia i s-a trimis dosarul ca urmare

a declinării competenței de către Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 751 din

11 iunie 2010 a respins acțiunea reclamantei, pronunțându-se implicit și asupra

excepției lipsei interesului acesteia.

De altfel, potrivit

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța care a ridicat această excepție, s-ar fi putut considera vătămată prin

nesoluționarea acesteia și ar fi putut invoca dispozițiile art. 304 alin. (5) C.

proc. civ., ceea ce nu a făcut și nicidecum reclamanta, care nu se poate prevala

de o pretinsă vătămare a părții adverse, primul motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă

fiind, în concluzie, nefondat.

Celelalte critici ale

recurentei care privesc incorecta reținere a situației de fapt în motivarea pretins

contradictorie a instanței de fond, sunt strâns legate de conținutul și motivarea

deciziei din 24 februarie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța

ce a format obiectul controlului judiciar, finalizat prin sentința 281/CA/2010 a

Curții de Apel Constanța.

Această deciziei este

rezultatul controlului întreprins de organele vamale asupra importurilor realizate

de recurenta-reclamantă în perioada 2003-2008, încheiat cu procesul verbal de control

vamal din 23 septembrie 2008 în baza căruia s-a emis decizia de regularizare din

23 septembrie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia drepturi vamale

de plată în valoare de 32.531 RON și majorări de întârziere în valoare de 378.979

RON, în total 704.510 RON ca urmare a încadrării tarifare greșite a unor produse

importate de reclamantă pentru uz veterinar ca „medicamente” la grupele BBB și AAA,

deși acestea reprezentau suplimente nutritive, pentru care încadrarea tarifară corectă

era la codurile CCC și DDD.

În urma contestației recurentei,

prin decizia din 26 noiembrie 2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța

a admis contestația reclamantei, reținând că aceasta nu are obiecțiuni asupra drepturilor

vamale din perioada 2006-septembrie 2008, ci numai cu privire la cele calculate

suplimentar pe perioada octombrie 2003-august 2006.

Prin această decizie s-a

desființat decizia nr. 177/3451/2008 pentru regularizarea obligațiilor suplimentare

stabilite în sarcina recurentei-reclamante și s-a dispus reverificarea importurilor

din perioada controlată, constatându-se că s-au depus acte noi de către contestatoare,

care n-au fost avute în vedere de organele vamale la încadrarea tarifară a mărfurilor

importate în perioada 2003-2006, când s-au aplicat greșit prevederile Nomenclatorului

de produse farmaceutice de uz veterinar, publicat în luna august 2006, valabil numai

după data publicării.

În baza procesului-verbal

întocmit la 23 decembrie 2008 în urma reverificării prin care Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și-a menținut concluziile

că produsele importate de recurentă nu puteau fi încadrate ca „medicamente”, deoarece

nu erau ambalate în doze, ci în saci de 25 kg, sau butoaie de 200 l și nici condiționate

pentru vânzarea cu amănuntul, s-a emis decizia din 24 decembrie 2009 prin care s-au

reținut aceleași obligații suplimentare în sarcina recurentei, de 704.510 RON reprezentând

drepturi vamale și majorări de întârziere.

Contestația administrativă

formulată de recurenta-reclamantă a fost admisă prin decizia din 24 februarie 2009

a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, care a desființat decizia de

regularizare din 2008 întocmită de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Constanța și a dispus recalcularea drepturilor vamale aferente perioadei

verificate, întrucât constatările organelor vamale nu au fost suficient argumentate

în fapt și în drept la încadrarea tarifară a produselor importante de recurentă

în perioada verificată, indicându-se și textele legale care trebuiau avute în vedere.

Rezultă în mod neîndoielnic

că organele fiscale care au soluționat contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă,

prin decizia din 24 februarie 2009 nu au tranșat fondul cauzei și nu au stabilit

că încadrarea tarifară efectuată de recurenta - reclamantă pentru produsele importate

în perioada 2003-august 2006 este corectă, cum tendențios susține aceasta în motivele

de recurs.

Prin urmare, nu sunt incidente

dispozițiile art. 304, pct. 7 și 8, nefiind nici o contradicție în considerentele

hotărârii atacate, ori între considerente și dispozitiv și nici o reținere incorectă

a situației de fapt, deoarece, chiar dacă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța a admis în două rânduri contestația reclamantei, pentru motive diferite,

nu a stabilit că aceasta nu datorează drepturile vamale suplimentare și accesoriile

calculate în sarcina acesteia de organele vamale de control, ci a dispus reverificarea,

pentru stabilirea corectă a dispozițiilor legale aplicabile la încadrarea tarifară

a produselor importate în perioada 2003-august 2006, având în vedere criteriile

prevăzute de Nomenclatorul în vigoare la data importurilor, dar și natura, modul

de prezentare și comercializare a acestora.

Cum decizia din 24 februarie

2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța nu a soluționat pe fond

contestația, nici instanța investită cu verificarea acestui act administrativ jurisdicțional

nu poate face acest lucru, astfel că nu putea statua asupra corectitudinii operațiunii

de încadrare tarifară efectuată de recurentă, care a fost supusă unei noi reverificări,

în urma căreia s-au emis alte acte administrativ-fiscale contestate de intimata-reclamantă,

nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

III. Soluția Înaltei Curți

asupra recursului

Constatând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută

de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul recurentei SC A.I.V. SRL Constanța ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.I.V. SRL Constanța

împotriva sentinței nr. 281 din 02 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.