ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2503/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Instanța de fond Prin sentința nr. 281 din 02 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta SC A.I.V. SRL Constanța, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională de Administrare Fiscală Constanța și Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța prin care s-a solicitat anularea, în parte, a deciziei din 24 februarie 2009, cu consecința exonerării societății reclamante de la plata sumei în valoare totală de 704.510 RON, reprezentând: drepturi vamale de plată 325.531 RON și majorări de întârziere 378.979 RON, precum și cheltuieli de judecată.

Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia din 24 februarie 2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Serviciul Soluționare Contestații a dispus desființarea deciziei din 24 decembrie 2008 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, întocmită în baza procesului verbal de control încheiat la data de 23 decembrie 2008 de organele vamale din cadrul Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în cuantum total de 704.510 RON, reprezentând: drepturi vamale în sumă de 325.531 RON (taxe vamale 226.077 RON și TVA 99.454 RON) și majorări de întârziere aferente și 378.979 RON (taxe vamale 270.472 RON și TVA 108.507 RON), precum și recalcularea drepturilor vamale aferente perioadei verificate și a accesoriilor aferente, conform prevederilor prezentei decizii.

În motivarea deciziei contestate, organul de control fiscal a reținut că reclamanta SC A.I.V. SRL a fost verificată de către organul vamal pentru importul de produse farmaceutice efectuat cu un număr de 15 operațiuni vamale definitive în perioada anilor 2003-2006. Astfel, pentru perioada 2003-2006, organele vamale de control au constatat că unele produse ca K., P.A., K.-O-V., P., N. și M. au fost încadrate eronat de către societate, la poziția tarifară AA - medicamente constituite din produse amestecate sau neamestecate, preparate în scopuri terapeutice sau profilactice, prezentate sub formă de doze sau condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, reținând că aceste produse nu prezentau caracteristicile de medicamente, ci pe acelea de preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor, fiind ambalate în saci de 25 kg sau butoaie de 200 litri și necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul.

În consecință, organele vamale au încadrat aceste produse la poziția tarifară BB și nu la poziția AA, ținând seama de Notele explicative ale sistemului armonizat de denumire și codificare al mărfurilor, aplicabile pentru perioada 2003-2006, precum și de adresa din 22 decembrie 2008 a Direcției Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal din 17 decembrie 2008, reclamanta încălcând prevederile legale referitoare la încadrarea produselor importate, la „medicamente” și nu la „aditivi pentru hrana animalelor”.

În altă ordine de idei, prima instanță a reținut că societatea reclamantă a precizat, cu ocazia soluționării contestației, că nu are obiecțiuni asupra diferențelor de drepturi vamale pentru perioada august 2006-septembrie 2008, considerând corectă măsura stabilită de organul vamal de control, înțelegând să conteste doar diferențele de drepturi vamale pentru perioada 16 octombrie 2003-22 august 2006, pe motiv că încadrarea tarifară operată de societate era corectă în raport de precizările nomenclatorului produselor de uz veterinar din 2003, menționând totodată că a solicitat Direcției Sanitar veterinare, prin adresa din 2 octombrie 2008, să comunice cum sunt clasificate produsele importate de aceasta pentru perioada 2003-2006, pentru ca ulterior, prin prezenta contestație, să-și schimbe atitudinea, solicitând desființarea, în parte, a Deciziei din 24 februarie 2009. Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vamal al României, potrivit cu care, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală, prima instanță a apreciat că organul de control vamal, în mod justificat a efectuat controlul asupra celor 15 operațiuni vamale definitive în perioada anilor 2003-2006,

petenta încadrând în mod greșit produsele importate la grupele de produse CC, AA referitor la caracteristicile „medicamente”, acestea nefiind prezentate sub formă de doze și nici condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, ci la „aditivi pentru hrana animalelor”, încadrare dată de poziția BB. 2.Criticile reclamantei la instanța de recurs Împotriva sentinței nr. 281 din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs reclamanta SC A.I.V. SRL Constanța, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive: - hotărârea atacată încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304, pct. 5 C. proc.

civ., deoarece prin încheierea din 2 septembrie 2010 instanța a reținut concluziile recurentei de respingere a excepției de interes, însă prin sentința recurată nu s-a mai pronunțat asupra acestei critici; - starea de fapt nu a fost reținută obiectiv de instanța de fond , invocându-se pentru acest motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

. În susținerea acestei critici, recurenta a arătat că obiectul acțiunii sale îl reprezenta „desființarea în parte a Deciziei nr. 25 din 24 februarie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, cu consecința exonerării societății de la plata sumei de 704.510 RON reprezentând drepturi vamale și majorări de întârziere, deoarece această instituție a stabilit că suma nu este datorată, produsele pentru care s-au calculat drepturi vamale suplimentare fiind medicamente și nu suplimente nutritive, fiind încadrate corect de societate la pozițiile tarifare CC și AA, astfel că instanța trebuia să constate, potrivit acțiunii reclamantei cu care a fost învestită, că drepturile vamale suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante nu sunt datorate.

S-au invocat și prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vamal al României, arătându-se că deși activitatea vamală are drept de control pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declarației vamale, aceasta nu poate reveni asupra unor măsuri dispuse printr-un act administrativ jurisdicțional anterior - decizia din 26 noiembrie 2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, prin care fusese admisă contestația recurentei-reclamante. - Recurenta a mai susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în dezlegarea pricinii, ceea ce atrage aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ..

S-a argumentat în acest sens arătându-se că instanța de fond a admis 2 cereri incompatibile, deoarece pe de-o parte reține că decizia din 2009 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța este legală și temeinică (decizie prin care s-a stabilit că produsele ce au format obiectul controlului vamal sunt medicamente și au fost corect încadrate de societate la pozițiile tarifare CC și AA, drepturile vamale calculate suplimentar fiind nedatorate, iar pe de altă parte s-a reținut că respectivele produse sunt suplimente nutritive, iar drepturile vamale suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante sunt datorate, societatea aflându-se în situația paradoxală că deși a câștigat procesul, confirmându-se soluția de admitere a contestației administrative, dreptul recunoscut i-a fost negat, întrucât nu s-a constatat că nu datorează drepturile vamale calculate în plus.

Recurenta a susținut că sentința instanței de fond este nemotivată cu privire la acest aspect, deoarece s-a făcut trimitere numai la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 85/2006 privind C. vamal al României, fără a se argumenta pentru ce s-au înlăturat susținerile părților. Ultimul motiv de recurs încadrat de recurentă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește pretinsa aplicare greșită a legii, arătându-se că eronat s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 85/2006 privind C. vamal al României, fără a fi analizate susținerile părților privind încadrarea produselor ce fac obiectul contestației recurentei ca fiind medicamente și nu ține cont nici de faptul că deciziile pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța reprezintă un act jurisdicțional pentru organul vamal, solicitându-se analiza sentinței criticate sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ.. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la nepronunțarea Curții de Apel Constanța asupra excepției lipsei de interes a promovării acțiunii de reclamantă, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar fond, Înalta Curte reține că prin încheierea din 29 ianuarie 2010 Tribunalul Constanța, investit la acea dată cu soluționarea acțiunii, a unit excepția cu fondul cauzei. Prin sentința nr. 281 din 2 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța căreia i s-a trimis dosarul ca urmare a declinării competenței de către Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 751 din 11 iunie 2010 a respins acțiunea reclamantei, pronunțându-se implicit și asupra excepției lipsei interesului acesteia.

De altfel, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța care a ridicat această excepție, s-ar fi putut considera vătămată prin nesoluționarea acesteia și ar fi putut invoca dispozițiile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce nu a făcut și nicidecum reclamanta, care nu se poate prevala de o pretinsă vătămare a părții adverse, primul motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă fiind, în concluzie, nefondat. Celelalte critici ale recurentei care privesc incorecta reținere a situației de fapt în motivarea pretins contradictorie a instanței de fond, sunt strâns legate de conținutul și motivarea deciziei din 24 februarie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța ce a format obiectul controlului judiciar, finalizat prin sentința 281/CA/2010 a Curții de Apel Constanța.

Această deciziei este rezultatul controlului întreprins de organele vamale asupra importurilor realizate de recurenta-reclamantă în perioada 2003-2008, încheiat cu procesul verbal de control vamal din 23 septembrie 2008 în baza căruia s-a emis decizia de regularizare din 23 septembrie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia drepturi vamale de plată în valoare de 32.531 RON și majorări de întârziere în valoare de 378.979 RON, în total 704.510 RON ca urmare a încadrării tarifare greșite a unor produse importate de reclamantă pentru uz veterinar ca „medicamente” la grupele BBB și AAA, deși acestea reprezentau suplimente nutritive, pentru care încadrarea tarifară corectă era la codurile CCC și DDD.

În urma contestației recurentei, prin decizia din 26 noiembrie 2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a admis contestația reclamantei, reținând că aceasta nu are obiecțiuni asupra drepturilor vamale din perioada 2006-septembrie 2008, ci numai cu privire la cele calculate suplimentar pe perioada octombrie 2003-august 2006. Prin această decizie s-a desființat decizia nr. 177/3451/2008 pentru regularizarea obligațiilor suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante și s-a dispus reverificarea importurilor din perioada controlată, constatându-se că s-au depus acte noi de către contestatoare, care n-au fost avute în vedere de organele vamale la încadrarea tarifară a mărfurilor importate în perioada 2003-2006, când s-au aplicat greșit prevederile Nomenclatorului de produse farmaceutice de uz veterinar, publicat în luna august 2006, valabil numai după data publicării.

În baza procesului-verbal întocmit la 23 decembrie 2008 în urma reverificării prin care Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și-a menținut concluziile că produsele importate de recurentă nu puteau fi încadrate ca „medicamente”, deoarece nu erau ambalate în doze, ci în saci de 25 kg, sau butoaie de 200 l și nici condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, s-a emis decizia din 24 decembrie 2009 prin care s-au reținut aceleași obligații suplimentare în sarcina recurentei, de 704.510 RON reprezentând drepturi vamale și majorări de întârziere.

Contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă a fost admisă prin decizia din 24 februarie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, care a desființat decizia de regularizare din 2008 întocmită de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și a dispus recalcularea drepturilor vamale aferente perioadei verificate, întrucât constatările organelor vamale nu au fost suficient argumentate în fapt și în drept la încadrarea tarifară a produselor importante de recurentă în perioada verificată, indicându-se și textele legale care trebuiau avute în vedere.

Rezultă în mod neîndoielnic că organele fiscale care au soluționat contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă, prin decizia din 24 februarie 2009 nu au tranșat fondul cauzei și nu au stabilit că încadrarea tarifară efectuată de recurenta - reclamantă pentru produsele importate în perioada 2003-august 2006 este corectă, cum tendențios susține aceasta în motivele de recurs.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 304, pct. 7 și 8, nefiind nici o contradicție în considerentele hotărârii atacate, ori între considerente și dispozitiv și nici o reținere incorectă a situației de fapt, deoarece, chiar dacă Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a admis în două rânduri contestația reclamantei, pentru motive diferite, nu a stabilit că aceasta nu datorează drepturile vamale suplimentare și accesoriile calculate în sarcina acesteia de organele vamale de control, ci a dispus reverificarea, pentru stabilirea corectă a dispozițiilor legale aplicabile la încadrarea tarifară a produselor importate în perioada 2003-august 2006, având în vedere criteriile prevăzute de Nomenclatorul în vigoare la data importurilor, dar și natura, modul de prezentare și comercializare a acestora.

Cum decizia din 24 februarie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța nu a soluționat pe fond contestația, nici instanța investită cu verificarea acestui act administrativ jurisdicțional nu poate face acest lucru, astfel că nu putea statua asupra corectitudinii operațiunii de încadrare tarifară efectuată de recurentă, care a fost supusă unei noi reverificări, în urma căreia s-au emis alte acte administrativ-fiscale contestate de intimata-reclamantă, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. III. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul recurentei SC A.I.V. SRL Constanța ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.I.V. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 281 din 02 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.