ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 475/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 333/GA din 04

octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de

suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta Regia Autonomă

Județeană de Drumuri și Poduri Constanța în contradictoriu cu pârâții Agenția

Națională de Administrare Fiscală - prin D.G.F.P. Constanța și S.A.F. - Activitatea

de Inspecție Fiscală Constanța. Instanța a dispus suspendarea executării silite

a deciziei de impunere din 21 iulie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din

21 iulie 2010 emise de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Constanța - Activitatea de

Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia de impunere din 21

iulie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 emise de pârâte,

s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare: TVA în

sumă de 1.012.132 RON și majorări de întârziere în suma de 1.838.121 RON.

S-a mai reținut că TVA

ș fost stabilită pentru perioada 01 ianuarie 2004-30 septembrie 2007, avându-se

în vedere că reclamanta nu beneficia de prevederile art. 127 alin. (7) C. fisc.,

fiind obligată să colecteze această taxă pentru serviciile factura Consiliului Județean

și Consiliului Local Constanța în perioada respectivă.

Întrucât nu a colectat

TVA în cuantumul mai sus-arătat, organul fiscal a calculat și majorări de întârziere

și penalități de întârziere până la 16 iulie 2010, în cuantum de 1.838.121 RON.

În ce privește condiția

cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță

a apreciat că stabilirea suplimentară a TVA prin actele administrative fiscală a

căror suspendare se solicită, precum și a penalităților de întârziere, creează o

serioasă îndoială în privința legalității acestora, întrucât art. 127 pct. 6 C.

fisc. prevede care sunt activitățile instituțiilor publice supuse taxării, iar cea

desfășurată de reclamantă nu se regăsește printre acestea.

De altfel, a mai reținut

judecătorul fondului, chiar organul fiscal în raportul de inspecție a arătat că

reclamanta ar fi beneficiat de această scutire daca i se aplicau prevederile

art. 127 alin. (7) C. fisc., în cauză nerezultând că activitatea reclamantei pentru

care s-a perceput suplimentar TVA urma să fie exercitată și de alți agenți economici.

Instanța a reținut îndeplinită

și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât,

prin executarea actelor administrative fiscale, datorită cuantumului sumelor prevăzute,

s-ar putea perturba activitatea regiei care execută un serviciu public.

Împotriva sentinței civile

nr. 333/CA din 04 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a formulat

recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Constanța prin care s-a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

A învederat recurenta,

prin motivele de recurs, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală

și neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru a se putea dispune suspendarea

executării actului administrativ. Motivele suspendării executării actului administrativ

atacat, s-a precizat, trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și

să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului atacat.

Or, reclamanta, prin motivele invocate, nu a făcut dovada că prima condiție prevăzută

de lege, cea a cazului bine justificat, este îndeplinită, iar instanța de fond a

avut în vedere la soluționarea cererii de suspendare dovezile privind împiedicarea

reclamantei la participarea unor lucrări pe calea licitațiilor.

Recurenta a mai arătat

că simplul fapt că executarea actului administrativ fiscal afectează într-o anumită

măsură patrimoniul persoanei căreia i se adresează nu poate justifica suspendarea

executării actului. Motivele invocate de către instanță se referă la prejudiciul

pe care l-ar putea suporta prin executarea actului numai din acest punct de vedere,

fără a se evidenția acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care

creează o îndoială serioasă asupra actelor atacate.

În speță, dacă reclamanta

datorează sau nu taxa pentru valoarea adăugată stabilită de către organele de inspecție

fiscală și materializate prin actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă,

sunt stabilite potrivit prevederilor legale reținute de către organele fiscale,

urmează a se stabili pe de o parte în urma soluționării contestației pe cale administrativă

și ulterior pe cale judecătorească potrivit Legii nr. 554/2004, în urma administrării

probelor, neputându-se aprecia la momentul investirii instanței de fond cu soluționarea

cererii de suspendare că din actele administrative atacate rezultă acea îndoială

asupra legalității lor.

Recursul este nefondat.

În general, se recunoaște

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său

se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile

administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze

pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități

să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu

a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite

garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice

nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție

adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor

administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument

procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru

a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și

producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente

în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din

oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta

putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Prin „cazuri bine justificate”

se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă

iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare]. Pe de altă parte, în

condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată

de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz

instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut

în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată,

admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării deciziei de impunere din

21 iulie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 emise de D.G.F.P.

Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării

actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ

se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care

este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt

și de drept invocate prin contestația administrativă și prin acțiunea în contencios

administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul

legalității și temeiniciei raportului de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 și

a deciziei de impunere din 21 iulie 2010 emise de D.G.F.P. Constanța - Activitatea

de Inspecție Fiscală), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece,

prin raportare la calitatea reclamantei de regie care execută un serviciu public

- repararea și întreținerea drumurilor și podurilor - executarea de îndată a actului

administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai

departe, a activității economice a intimatei și la împiedicarea participării la

atribuirea unor lucrări prin intermediul licitațiilor publice, și i-ar produce astfel

acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiții, constatând

că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată

este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. Constanța

pentru S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța împotriva sentinței civile

nr. 333/CA din 04 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Constanța pentru S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța,

împotriva sentinței civile nr. 333/CA din 04 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2011.