ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3292/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 89 din 10

martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de

către reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța în

contradictoriu cu pârâții - Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Constanța și S.A.F. - Activitatea

de Inspecție Fiscală Constanța și în consecință a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 6321 din 21 iulie 2010 și a raportului de inspecție

fiscală nr. 6321 din 21 iulie 2010 emise de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea adresată instanței la

data de 19 octombrie 2010 reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și

Poduri Constanța a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța și S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța și a

solicitat în contradictoriu cu acestea să se dispună anularea Deciziei nr. 115

din 27 septembrie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 6321 din 21 iulie 2010

emise de A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanța, precum și a raportului de inspecție

fiscală nr. 6321 din 21 iulie 2010 emis de D.G.F.P. Constanța, acte prin care

s-au reținut în sarcina sa obligații fiscale suplimentare reprezentând TVA în

sumă de 1.012.132 lei și majorări de întârziere în sumă de 1.838 lei.

Reclamanta a mai solicitat a se

dispune și suspendarea efectelor actelor administrative contestate, în temeiul

art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătând că s-a dispus anterior suspendarea

acelorași acte, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In motivarea cererii de suspendare

reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

textul de lege invocat ca temei legal al cererii de suspendare, respectiv art.

15 din Legea nr. 554/2004, în sensul că există un caz bine justificat, iar măsura

e necesară pentru prevenirea unei pagube iminente care s-ar produce în

patrimoniul reclamantei, ca urmare a executării silite.

Cu privire la prima condiție, se arată

că reclamanta este o regie autonomă având ca obiect de activitate construirea,

repararea precum și întreținerea curentă și periodică a drumurilor județene

care este efectuată în județul Constanța numai de către R.A.J.D.P. Constanța și

nu se pune problema unei concurențe în domeniu, iar conform art. 127 alin. (6) C.

fisc., pentru veniturile astfel realizate nu datorează TVA.

Organul fiscal greșit a reținut

incidența dispozițiilor art. 127 alin. (4) C. fisc., fără a se avea în vedere

că aceste lucrări nu au determinat distorsiuni concurențiale.

In legătură cu cea de-a doua condiție,

se arată că reclamanta este o instituție publică care desfășoară activități cu

caracter de utilitate publică, iar continuarea executării silite ar perturba

executarea în continuare a acestor activități. De asemenea, regia s-ar afla în

imposibilitate de a mai participa la desfășurarea unor licitații, riscând

descalificarea pentru neîndeplinirea cerințelor de exigibilitate.

Analizând cererea de suspendare a

executării silite a actelor administrative fiscale, în raport de materialul

probator administrat în cauză, precum și de

disp. art. 15

din Legea nr. 554/2004, instanța a

reținut că este fondată, pentru cele ce urmează:

Prin raportul fiscal nr. 6321 din 21

iulie 2010, organul fiscal a arătat că motivul pentru care reclamanta nu este

scutită de TVA [respectiv, nu sunt aplicabile disp. art. 127 alin. (7) C.

fisc.], și anume faptul că din actele de înființare și organizare ale regiei nu

rezultă că activitățile sale nu creează distorsiuni concurențiale, respectiv că

activitatea reclamantei pentru care a stabilit TVA nu poate fi exercitată și de

alți agenți economici.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond, iar potrivit art. 15 suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și

prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului atacat. In acest caz, instanța va putea dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală

sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Sunt cazuri bine justificate -

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ [art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar paguba iminentă este prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public [art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004].

Cele două condiții trebuie îndeplinite

cumulativ, ele determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine

justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și, invers, nu poate fi

vorba de iminența pagubei când cazul nu este bine justificat.

In speță, stabilirea suplimentară a

TVA prin actele administrative fiscale a căror suspendare se solicită, precum și

a penalităților de întârziere, creează o serioasă îndoială în privința

legalității acestora, întrucât art. 127 pct. 6 C. fisc. prevede care sunt

activitățile instituțiilor publice supuse taxării, iar cea desfășurată de

reclamantă nu se regăsește printre acestea.

De altfel, chiar organul fiscal în

raportul de inspecție arată că reclamanta ar fi beneficiat de această scutire

dacă i se aplicau

prev.

art. 127

alin.

(7) C. fisc., respectiv prin activitatea desfășurată aceasta nu trebuia să

distorsioneze mediul concurențial.

Ori, în cauză, nu rezultă că

activitatea reclamantei pentru care s-a perceput suplimentar TVA urma să fie

exercitată și de alți agenți economici, pentru ca acesteia să nu-i fie

aplicabile

disp.

art. 127

alin.

(7) C. fisc.

Mai mult decât atât, prin raportul de

inspecție fiscală, nu i s-au stabilit și alte obligații fiscale suplimentare,

deși controlul a vizat și alte capitole bugetare.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție

prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că și aceasta

este îndeplinită, întrucât, prin executarea actelor administrative fiscale,

datorită cuantumului sumelor prevăzute, s-ar putea perturba activitatea acestei

regii care execută un serviciu public (repararea și întreținerea drumurilor și

podurilor).

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în

nume propriu și pentru Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța.

În motivarea recursului, pârâta a

arătat, în esență, următoarele:

Instanța a reținut că sunt îndeplinite

cumulativ cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004, în sensul că

actele administrative a căror suspendare se solicită creează o îndoială

serioasă în privința legalității acestora, întrucât art. 127 pct. 6 C. fisc.

prevede care sunt activitățile instituțiilor publice supuse taxării, iar cea

desfășurată de reclamantă nu se regăsește printre acestea.

Potrivit prevederilor art. 127 alin.

(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările aplicabile

până la 31 decembrie 2006 inclusiv, sunt asimilate instituțiilor publice, în

ceea ce privește regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoare

adăugată, orice entități a căror înființare este reglementată prin legi sau

hotărâri ale Guvernului, pentru activitățile prevăzute prin actul normativ de

înființare, care nu creează distorsiuni concurențiale, nefiind desfășurate și

de alte persoane impozabile.

Întrucât actul de înființare al Regiei

Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, respectiv decizia nr. 56/1995

și O.G. nr. 69/1994 privind unele măsuri pentru reorganizarea regiilor autonome

de interes local, republicată, nu stabilesc ca activitățile de construire,

întreținere și modernizare a drumurilor de interes județean și local a

podurilor, precum și a altor activități de interes public nu vor fi desfășurate

și de alte persoane impozabile, nu puteau fi aplicate prevederile art. 127 alin.

(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare

aplicabile până la 31 decembrie 2006, inclusiv, și prin urmare regia era

obligată să colecteze taxa, pe valoare adăugată aferentă perioadei ianuarie

2004 - 13 decembrie 2005 pentru serviciile facturate Consiliul Județean

Constanța și consiliile locale din județ în perioada respectivă.

Oricum, dacă reclamanta datorează sau

nu taxa pentru valoare adăugată stabilită de organele de inspecție fiscală și

materializată prin actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă,

sau dacă este stabilită potrivit prevederilor legale de către organele fiscale,

urmează a se stabili pe de o parte în urma soluționării contestației pe cale

administrativă și ulterior pe cale judecătorească potrivit Legii nr. 554/2004

în urma administrării probelor, neputându-se aprecia la momentul învestirii

instanței de fond cu soluționarea cererii de suspendare că din actele

administrative atacate rezultă acea îndoială asupra legalității actului.

Or, motivele pentru care instanța de

fond a admis cererea de suspendare, respectiv, - organele de control au arătat

în raportul de inspecție fiscală că reclamanta ar fi beneficiat de această

scutire dacă i se aplicau prevederile art. 127 alin. (7) C. fisc., - sau că nu

a fost dovedit în speță că activitatea reclamantei pentru care s-a perceput

suplimentar TVA urma să fie exercitată și de alți agenți economici pentru ca

acesteia să nu-i fie aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (7) C. fisc., sunt

neîntemeiate și reprezintă concluziile instanței asupra fondului cauzei,

acestea neputând fi asimilate "unor cazuri bine justificate" astfel

cum este definită în Legea nr. 554/2004.

De asemenea nici cea de-a doua

condiție nu este îndeplinită, susținerile instanței că datorită cuantumului

s-ar perturba activitatea regiei nu pot fi reținute în suspendarea actului

administrativ fiscal.

Recursul este nefondat.

In art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt fixate condițiile în care

judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ

contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția

declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine

justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții li se adaugă în

materia contenciosului fiscal, condiția plății anticipate a unei cauțiuni,

astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

In speță, recurenta contestă

îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și prevenirii unei pagube

iminente.

În privința condiției definite în art.

2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat), Înalta Curte constată

că in mod corect prima instanță a reținut că este îndeplinită. Cu ocazia

examinării satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios

administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului

administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o

simpla „pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a

constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea

legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința

conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or,

reclamanta a invocat, iar prima instanță a reținut motivat în hotărârea

recurată, împrejurarea că art. 127 pct. 6 C. fisc., exclude din sfera

activităților supuse plății taxei pe valoarea adăugată, pe cea exercitată de

către reclamantă, ceea ce creează o îndoială serioasă în privința legalității

actelor administrativ fiscale în discuție, raportul de inspecție fiscală nr. 6321

din 21 iulie 2010 și decizia de impunere, cu același număr și din aceeași dată.

Analiza pe care o propune recurenta în privința art. 127 pct. 6 și 7 C. fisc.,

practic, vizează fondul cauzei, astfel că excede competenței judecătorului

învestit cu soluționarea cererii de suspendare a actelor administrative, acesta

fiind limitat la examinarea sumară a actelor infralegislative.

In privința condiției pagubei

iminente, prima instanță, de asemenea, corect a reținut că este îndeplinită,

întrucât nu poate fi ignorat că executarea sumei de 2.850.253 lei i-ar putea

cauza reclamantei un prejudiciu material în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, și nici că Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța execută

un serviciu public (repararea și întreținerea drumurilor și podurilor), care

poate fi perturbat ca urmare a executării actelor administrativ-fiscale.

Față de cele ce preced, Înalta Curte,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Locale Constanța în nume propriu și pentru

Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța, împotriva sentinței civile nr. 89/CA

din 10 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

7 iunie 2011.