ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3664/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC V. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare

Fiscală – Direcția generală de soluționare a contestațiilor și A.N.A.F. –

Administrația Finanțelor Publice Constanța – Activitatea de inspecție fiscală,

anularea actelor administrative fiscale reprezentate de decizia de impunere nr.

322/2009 emisă de A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice și de decizia nr.

12/2010 emisă de A.N.A.F.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 s-au

stabilit suplimentar obligații de plată în sumă de 3.164.151 lei, constând în

TVA debit suplimentar în sumă de 150.728 lei; impozit pe profit – debit

suplimentar în sumă de 1.586.261 lei și - majorări de întârziere în sumă de

1.427.162 lei.

De asemenea, a arătat

că împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, înregistrată

la M.E.F. – D.G.F.P. S.A.F. - Activitatea de control fiscal sub nr. 2126 din 20

mai 2009, iar prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2010 emisă de M.F.P. -

A.N.A.F. – D.G.S.C. București, s-a dispus suspendarea soluționării contestației

formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009,

până la soluționarea laturii penale.

Prin sentința nr. 336/

CA din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC V. SA Constanța, prin administrator judiciar D.

& C. SPRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Constanța -

Activitatea de Inspecție Fiscală, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a

contestațiilor, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La solicitarea Gărzii

Financiare, secția județeană Constanța și a Administrației Finanțelor Publice

Constanța – Serviciul colectare și executare silită persoane juridice, s-a

efectuat inspecția fiscală la societatea reclamantă, finalizată prin raportul

de inspecție nr. 901424 din 27 aprilie 2009, ce a stat la baza emiterii

deciziei de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009, perioada verificată fiind 01

iulie 2005 – 31 decembrie 2008.

Cu ocazia

controlului, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că reclamanta,

în calitate de vânzător, a încheiat cu SC Z.M.G. SRL, în calitate de

cumpărător, contractul de vânzare cumpărare nr. 1300 din 18 august 2006 al

cărui obiect îl constituie transmiterea dreptului de proprietate al blocurilor,

că vânzarea acestor imobile s-a efectuat sub prețul de piață, astfel că au

procedat la estimarea bazei de impozitare, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr.

571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța, prin adresa nr. 638 din 05 octombrie 2005, a

înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța o sesizare penală,

apreciind că faptele constatate cu ocazia efectuării inspecției fiscale

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Prima instanță a

reținut că între stabilirea obligațiilor bugetare reprezentând impozitul pe

profit aferent vânzării de imobile reflectat în decizia de impunere nr. 322 din

23 aprilie 2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite

de reprezentanții societății aflați în cercetare penală există o strânsă

interdependență de care depinde soluționarea administrativă a cauzei.

Așa fiind, prima

instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 214 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, care reglementează că organul de

soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat

organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Împotriva sentinței

civile nr. 336/ CA din data de 11 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs în termen legal reclamanta SC V. SA Constanța, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu consecința

anulării deciziei de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009 privind obligațiile

fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală constând în: bază

impozabilă stabilită suplimentar – 9.297.923 lei; impozit pe profit stabilit

suplimentar – 1.487.667 lei; - majorări debit impozit pe profit – 1,275.248

lei, și a anulării deciziei nr. 12/13 ianuarie 2010 privind suspendarea soluționării

contestației formulate de societatea reclamantă înregistrată la Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța la data de 20 mai 2009 sub nr.

2126.

Recurenta a

învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată este nelegală,

fiind supusă modificării în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. Cu referire la măsura luată prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2010

de către organul de soluționare privind suspendarea soluționării contestației

formulată de reclamantă pentru suma totală de 2.643.504 lei, recurenta a

relevat că: - raportul de inspecție fiscală nr. 901424 din 27 aprilie 2009 nu

cuprinde mențiuni cu privire la încadrarea unor fapte ale societății care ar

întruni elementele constitutive ale vreunei infracțiuni prevăzute de C. pen.; organul

de soluționare a contestației administrative a pus în discuție faptul că

membrii conducerii societății recurente se află sub urmărire penală, dar în

schimb același organ, cu rea-credință, a omis împrejurarea că prin rezoluția

din data de 1 ianuarie 2009 a fost admisă plângerea penală formulată de

reclamantă împotriva șefului administrației fiscale C.S., sub aspectul

comiterii infracțiunii de abuz și înșelăciune sub forma autoratului și

complicității împreună cu G.R., reprezentantul SC S.S. SRL Constanța și A.M.,

director general al CNM P. SA Constanța.

În cauză a depus

întâmpinare intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care s-a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că

sentința recurată este legală și temeinică.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Instanța de fond a reținut

în mod întemeiat, prin considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate în

litigiu, că este legală și temeinică decizia nr. 12 din data de 13 ianuarie

2010 privind soluționarea contestației depuse de SC V. SA Constanța emisă de

Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția generală de soluționare a

contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației

introduse de recurentă pentru suma totală de 2.643.504 lei reprezentând:

1.377.622 lei impozit pe profit stabilit suplimentar de plată și suma de

1.265.882 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit

suplimentar de plată, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la

încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile

legii. Or, rezultă în mod evident, din probatoriul administrat în cauză, că

între stabilirea obligațiilor bugetare reprezentând impozitul pe profit aferent

vânzării de imobile reflectat în decizia de impunere nr. 322 din 23 aprilie

2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de

reprezentanții societății aflați în cercetare penală există o strânsă

interdependență de care depinde soluționarea administrativă a cauzei.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat,

cu modificările și completările ulterioare, ”(1) Organul de soluționare

competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci

când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în

drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei

constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie

dată în procedură administrativă; b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în

parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte

judecăți. (2) Organul de soluționare competent poate suspenda procedura, la

cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de

soluționare competent va stabili și termenul până la care se suspendă

procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată. (3) Procedura

administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat

suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de

soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a

determinat suspendarea a încetat sau nu. (4) Hotărârea definitivă a instanței

penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor

fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele

pentru care statul s-a constituit parte civilă”.

În aceste condiții,

cum măsura suspendării soluționării căii administrative de atac formulate de

reclamantă, luată de organul de soluționare a contestației prin decizia nr. 12

din 13 ianuarie 2010, este justificată, și cum nu poate fi examinată

legalitatea și temeinicia deciziei de impunere nr. 322 din data de 23 aprilie

emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța – Serviciul

de Inspecție Fiscală Persoane Juridice înainte de finalizarea procedurii

administrative prevăzute de Titlul IX al O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

se reține că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate și că este legală și

temeinică hotărârea pronunțată în cauză de către prima instanță. În consecință,

se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC V. SA Constanța, prin

administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr. 336/ CA din data de 11

octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC V. SA Constanța prin administrator judiciar D. & C. SPRL

împotriva sentinței nr. 336/ CA din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.